Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 137/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 137/CA
Ședința publică de la 13 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier - - -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantele și, domiciliate în Tg.-, județul I, în contradictoriu cu pârâții: COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR TG., GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ( HG nr.1354/2001), invocată în dosarul nr- al Judecătoriei Pașcani.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra cauzei și a excepțiilor invocate au avut loc în ședința publică de la 06 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 13 iulie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra cauzei de contencios administrativ de față;
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul său cu nr-, a fost sesizată această curte cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamanții și, privind Anexa 5 poz.40 a HG 1354/27.12.2001, prin care suprafața de teren de 0,53 ha. intravilan Tg., situat în str. 30 "", a fost trecut în domeniul public al orașului Tg., cauza fiind înregistrată sub nr-.
Motivează reclamanții în susținerea acestei excepții faptul că potrivit art.6 al.1 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, dacă au intrat în proprietate în temeiul unui titlu valabil, cele preluate fără un titlu valabil, ori obținute prin vicierea consimțământului, putând fi revendicate de foștii proprietari.
Arată de asemenea reclamanții că simpla afectațiune a bunului ori apartenența la domeniul public nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru a conduce la concluzia valabilității titlului statului, din moment ce niciun act normativ de la acea vreme nu prevede modul de preluare a bunului.
Consideră așadar că includerea bunului în domeniul public al localității este ilegală și fără just titlu, sens în care solicită admiterea excepției de nelegalitate de față.
Prin precizările depuse la dosar, pârâta Orașul Tg. - județul I invocă excepția tardivității excepției de nelegalitate de față, motivat de împrejurarea că actul administrativ în litigiu - HG 1354/2001 de atestare a domeniului public al orașului Tg. se constituie ca un act administrativ unilateral, cu caracter individual, astfel că acțiunea în anularea lui putea fi formulată doar în termenele prevăzute de art.11 al.1 și 2 din Legea 554/2004, iar în speță autorul defunct al reclamanților a cunoscut de existența actului atunci când a semnat fișa de punere în posesie pe alte amplasamente, tocmai în considerarea regimului juridic al terenului în litigiu, stabilit prin HG 1354/2001.
actului administrativ în litigiu - Guvernul României -, prin întâmpinarea depusă la dosar invocă decizia Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în ședința din 26.05.2008, prin care s-a decis ca în aplicarea art.20 al.(2) și art.148 al.(2) din Constituție, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta drepturilor fundamentale a UE, la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, să înlăture de la aplicare dispozițiile art.4 al.(1) al Legii 554/2004, modificată prin Legea 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.
Pe fond consideră pârâta excepția de nelegalitate invocată ca fiind nefondată, actul administrativ fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Curtea, verificând prioritar excepția de tardivitate invocată de pârâte, excepția dirimantă, ce face inutilă abordarea fondului, constată că este întemeiată.
Astfel, HG 1394/2001 în litigiu se constituie ca un act administrativ unilateral cu caracter individual, din moment ce atestă bunurile ce fac parte din domeniul public al județului I, adresându-se anumitor persoane juridice din județ, individualizate în anexele la hotărâre, și a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ 554/2004 modificată prin Legea 226/2007.
Cu privire la această categorie de acte administrative, art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.262/2007, prevede, într-adevăr, că "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar art. II alin.(2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că "Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Referitor la dispozițiile legale sus-menționate, Curtea Constituțională a reținut că acestea sunt constituționale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art.1 alin.(5), care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor; art.15 alin.(2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile; art.16 alin.(1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice; art.20 alin.(2) referitoare la principiul priorității tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art.21 privind accesul liber la justiție; art.23 referitor la libertatea individuală și art.44 privind dreptul de proprietate privată.
În procesul de aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat - în speță fiind vorba de art.4 alin.(l) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr.262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate - judecătorului național îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art.20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului) și, pe de altă parte, în sensul art.148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr.214-Q p. 84, 26)" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru împotriva României (nr.2) (Cererea nr.71.525/01), 103, în Of. nr.830 din 5 2007).
În privința rolului ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că "este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica CEDO, precum și de art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 2007, Beian contra României, 39).
Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească" irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumafescu împotriva României, 62, în Of. nr.414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că "atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice - ) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, - încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a "dreptului la justiție", garantat de art.6 din Convenție".
Validitatea argumentelor CEDO în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea - în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universitat (C-216/82 pct.5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, (C-188/92, pct.10 și urm.), Hotărârea din 12 1996, și alții (C-241/95, pct.14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, (C-178/95, pct.15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, și alții (C-408/95, pct.26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Europe (C-239/99, pct.28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct.109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, și alții (C-346/03 și C-529/03, pct.30 și următoarele)].
Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile în discuție din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.
Înlăturând așadar caracterul imprescriptibil al excepției de nelegalitate formulate în cauză, Curtea constată că raportat termenului de decădere prevăzut de art.11 al.5 din Legea 554/2004 acțiunea reclamanților promovată în ianuarie 2009, vizând un act administrativ din anul 2001 fost tardiv înregistrată și ca atare, reținând incidența acestei excepții, a respins excepția de nelegalitate promovată de reclamanții și pe acest considerent.
Pentru aceste motive,
În numele lefii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de tardivitate.
Respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamantele și, în contradictor cu pârâtele Guvernul României, Comisia locală și respectiv județeană de fond funciar Tg..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.07.2009.
PREȘEDINTE,
G -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
20.VII.2009.-
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe
