Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 161/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 161/ Dosar nr-

Ședința publică de la 25 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

GREFIER - - -

Pentru astăzi fiind soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 28 alin. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 în raport cu prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 invocată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea în dosarul nr- al Judecătoriei Făgăraș în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor B și Comuna prin Primar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 10 noiembrie 2009.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș sub nr. dosar - reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea a chemat în judecată Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B, Comuna prin Primar solicitând constatarea nulității Hotărârii Comisiei Județene B pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 643/30.11.2007 prin care a reconstituit în proprietatea Comunei suprafața de 189,27 ha din terenul - proprietate publică a Statului pe care îl deține în administrare.

Prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2008 a Judecătoriei Făgărașs -a dispus trimiterea dosarului la Curtea de APEL BRAȘOV - secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate a art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, invocată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea.

Judecătoria Făgărașa dispus suspendarea judecății până la soluționarea excepției invocate.

Reclamanta a arătat în motivarea excepției de nelegalitate următoarele:

Alineatul 2 al art. 28 din Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 delegând Prefectului autoritatea să dispună trecerea terenului în cauză din domeniul public al statului în domeniul privat al Comunei, încalcă art. 9 (1) din Legea nr. 213/1998 care prevede că trecerea în cauză poate fi dispusă numai prin hotărâre de guvern;

Articolul 2 din Hotărârea nr. 643 pârâtei Comisiei Județene aprobând trecerea suprafeței de 189,27 ha din domeniul public al Statului în domeniul privat al Comunei, a încălcat în primul rând art. 9(1) din Legea nr. 213/1998 care conferă Guvernului competența acestei aprobări, și apoi alin. 71al art. 27 din Hotărârea de Guvern nr. 1832/2005 - potrivit căruia pârâta comisie este competentă doar să constate trecerea (în cazul în care prealabil a fost aprobată prin hotărâre de Guvern).

Analizând excepția de nelegalitate, actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea a invocat excepția de nelegalitate a art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.

Guvernul României citat în calitate de emitent al actului a cărui nelegalitate se invocă a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate susținând că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

Actele administrative cu caracter normativ creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, reguli care au un caracter impersonal și vizează conduita generală și de aplicabilitate repetată la un număr nedeterminat de subiecți.

Prin urmare, Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 având caracterul de act normativ nu poate face obiectul excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, Guvernul României a arătat că excepția de nelegalitate este neîntemeiată, fiind sumar motivată. Astfel, nu se pot analiza în mod corespunzător dispozițiile contestate sub aspectul legalității.

S-a mai arătat că Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și ale art. IV din Titlul VI din Legea nr. 247/2005 privind Reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente.

Pârâta Comuna a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.

Aceasta a arătat că, Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 are caracter de act normativ, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 262/2007 în raport cu prevederile art. 21 din Constituția României.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2009 instanța a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, iar prin încheierea din 5 februarie 2009 sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007.

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. II alin. 2 și art. III din Legea nr. 262/2007 prin Decizia nr. 1026/09.07.2009.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a invocat propria jurisprudență prin care s-a statuat "faptul că excepția de nelegalitate vizează potrivit art. alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 doar actele administrative unilaterale cu caracter individual nu are semnificația excluderii actelor unilaterale cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, acest contro realizându-se pe calea acțiunii directe, separate, și nu incidentului procedural, adică, în speță, a excepției de nelegalitate".

Analizând excepția de nelegalitate a art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, instanța reține următoarele:

Dispozițiile invocate ca fiind nelegale sunt cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ care potrivit Curții Constituționale pot fi analizate doar pe calea unei acțiuni directe, separate, iar nu pe calea incidentului procedural, astfel cum este excepția de nelegalitate.

Cu toate acestea, chiar dacă am analiza excepția invocată sub aspectul legalității dispozițiilor criticate, constatăm că acestea au fost adoptate cu respectarea Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prevederile art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 nu sunt în contradicție cu prevederile Legii nr. 213/1998, astfel cum a susținut reclamanta. Această hotărâre de guvern a fost adoptată în aplicarea Legii nr. 247/2005 și reglementează procedura de atribuire a titlurilor de proprietate și punerea în posesie a proprietarilor.

Pe cale de consecință, instanța va respinge excepția de nelegalitate a art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, invocată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea și va trimite cauza spre continuare judecății la Judecătoria Făgăraș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate a art. 28 alin. 2 din nr.HG 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, cu sediul în Comuna, sat,-, jud. B în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu sediul în B,--5, jud. B, Comuna, prin Primar, cu sediul în Comuna, sat,-, jud. B, și emitentul actului Guvernul României, cu sediul în B, sector 1 nr.1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Red. 11.12.2009/dact.17.12.2009/6 ex.

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 161/2009. Curtea de Apel Brasov