Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 163/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 163/ Dosar Nr-
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 25 noiembrie 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr-, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B obligarea acesteia să emită o hotărâre pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în sensul recalculării pensiei în funcție de drepturile prevăzute de acest act normativ.
În motivare, reclamantul a arătat că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, făcând dovada că a fost încorporat la de lucru Ferate CFR B -
Pârâta a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele motive:
Potrivit celor susținute de reclamant, Casa Județeană de Pensii a emis o hotărâre de respingerea nr. 784/05.02.2003 în sensul respingerii cererii pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002.
Contestatorul a promovat o acțiune în instanță înregistrată sub nr. 821/F/CA/2003 care a fost respinsă ca tardivă formulată prin sentința nr. 8/F/20.01.2004 comunicată în data de 6.02.2004. Recursul formulat împotriva acestei sentințe ce a format obiectul dosarului nr. 3304/2004 nu a fost soluționat favorabil reclamantului.
În data de 15.05.2009 contestatorul a depus la Casa Județeană de Pensii Bon ouă cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, dosar în care nu a adus nici un element nou care să ateste faptul că acesta a efectuat stagiul militar în cadrul Direcție Generale a Serviciului în perioada 1950 - 1961.
Adeverința nr. 4226/30.07.2008 emisă de Direcția Generală de Resurse Umane din cadrul Ministerului Transporturilor subliniază faptul că reclamantul a fost înscris în tabelul nominal cu militarii în termen, din care rezultă doar gradul de sergent, data încorporării și data lăsării la vatră.
De prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul în perioada 14.01.1950 - 28.02.1961.
Din actele depuse rezultă efectuarea stagiului militar în cadrul de lucru ferate, brigada ce se asigura potrivit art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1755/3.06.1953 depusă în probațiune din efective, deci reclamantul nu a efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă din cadrul.
Pârâta a apreciat că rațiunea edictării Legii nr. 309/2002 este aceea de a recompensa munca persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul și care nu au fost remunerate la acea dată pentru munca prestată.
Potrivit adresei nr. A/452/04.03.2003 a Ministerului Apărării Naționale - Statul General - Serviciul Arhive și Documentare Militară se comunică Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale faptul că militarii care au menționat în livret sau în fișa de evidență militară personală că au satisfăcut stagiul militar în unități militare nu au făcut parte din. Aceștia au prestat activități în cadrul armatei române. Munca prestată nu este un criteriu pentru încadrarea în prevederile Legii nr. 309/2002, ci definitoriu pentru a beneficia de dispozițiile acestui act normativ este ca stagiul militar să se fi desfășurat în cadrul.
De asemenea, adresa 2784/15.07.2003 a CNPAS B, Direcția Îndrumare Metodologică, subliniază faptul că nu pot fi luate în considerare cererile din care rezultă că solicitanții au efectuat stagiul militar în unitățile aparținând de fostul.
Casa Județeană de Pensii B nu a făcut decât să se conformeze indicațiilor forului ei superior (CNPAS B), indicații ce au ca bază îndrumările Ministerului Apărării Naționale, singurul minister abilitat să ofere aceste îndrumări de specialitate.
În consecință, pârâta a susținut că, reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002 a Comisiei pentru Aplicarea prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar: Adresa nr. 7865/29.04.2009 emisă Casa de Pensii B, adresa formulată de reclamant către Casa Județeană de Pensii B, declarația pe propria răspundere a reclamantului, Adresa nr. 4226/30.07.2008 însoțită de adeverință, ambele emise de Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Resurse Umane și Management, Adresa nr. 9938/28.02.2002 formulată de reclamant către Oficiul de Pensii B, Adresă formulată de reclamant în data de 6.10.2008 către Comisia pentru aplicarea prevederilor Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 și Legea nr. 189/2000, Răspuns la adresa reclamantului emis de către Guvernul României - Direcția Pregătire Ședințe ale Guvernului/21.04.2004, Hotărârea nr. 1755 din 3 iunie 1953 Consiliului de Miniștri al Republici Populare Române, Hotărâre privind detașarea 65 Ferate, de la Ministerul Forțelor Armate la Ministerul Ferate, copia certificatului de naștere, copie de pe cartea de identitate, copia livretului militar și cupon de pensie, copia sentinței civile nr. 37/F/2 martie 2004 Curții de Apel Brașov și decizia nr. 4093 din 28 iunie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri judecătorești prin care Casa Județeană de Pensii Baf ost obligată să emită reclamantului din acea cauză, o hotărâre prin care să constate că perioada 12 septembrie 1953 - 11 septembrie 1956 se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr. 309/2002..
Pârâta a depus la dosar la solicitarea instanței, actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate de reclamant.
Instanța, în temeiul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă a solicitat relații de la UM 02405 Pitești (49), Arhivele Naționale - Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale ( 50) și Centrul Militar Zonal B ( 48).
Prin adresa nr. JR 164 din 12 noiembrie 2009 emisă de UM 02405 Pitești s-a comunicat că, UM 04569 ( 488 Exploatare Ferate) a făcut parte din structurile Ministerului Forțelor Armate.
La adresa nr. A 5893/16.11.2009 emisă de Centrul Militar Zonal B s-a comunicat certificatul privind datele de evidență ale reclamantului extrase din arhiva Ministerului Apărării Naționale. Se menționează că nu dețin date cu privire la remunerația de care reclamantul Gab eneficiat sau nu în perioada în care a fost încorporat. Cu privire la încadrarea în unități militare, respectiv, UM 04569 la care reclamantul și-a îndeplinit stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul, se comunică fotocopia adresei nr. din 26.09.2002 a Serviciului Arhive și Documentare Militară din cadrul Statului General, precum și fotocopia "Tabelului cu evidența indicativelor numerice al garnizoanelor de reședință ale unităților militare cu profil economic. Din cuprinsul adresei, alin.2, se comunică faptul că militarii din cadrul unităților militare din armată care în perioada 1950 - 1961 au fost angajate în activități economice nu beneficiază de drepturile materiale prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Prin adresa nr. 18934/11.- emisă de Arhivele Naționale - Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale, s-a precizat că nu dețin copii de pe livretele militare, fișe de evidență ale militarilor în termen sau documente din care să rezulte că aceștia au fost remunerați. De asemenea, se menționează că nu dețin documente de la de Lucru Ferate - Detașamentul Regionala CFR 03 Oraș; detașamentele L: nu figurează că că au funcționat ca detașamente de muncă conform "Tabelului cu evidență a detașamentelor de muncă din - 1950 - 1961. Se mai precizează că s-au verificat registrele pe care le au în păstrare de la detașamentele de muncă Orașul din perioada 1954 - 1956 și s-a constatat că nu figurează reclamantul
În cauză a fost audiat martorul care a declarat că a fost încorporat la aceeași unitate ca și reclamantul G, respectiv, Ferate Cei doi au lucrat în aceleași condiții, au făcut același instructaj, au purtat aceeași uniformă, nu li s-au acordat grade militare, nu au primit indemnizație. Martorul a mai arătat că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002 ca urmare a admiterii acțiunii pe care a promovat-o în instanță.
Analizând probele aduse în cauză instanța constată că cererea formulată de reclamantul G este fondată în parte.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 "beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului de Muncă în perioada 1950- 1961".
Din livretul militar și fișa de evidență a soldatului G rezultă că acesta a fost încorporat la data de 2.11.1953 la UM 04569, depus jurământul la data de 30.12.1953 și a fost lăsat la vatră la data de 4.11.1956.
Din declarația martorului, audiat în cauză, rezultă că împreună cu reclamantul G au fost încorporați la Ferate B unde o perioadă aproximativ 4 - 5 luni au muncit la constituirea căii ferate din zona M. În continuare, reclamantul a lucrat la B la întreținerea șinelor și detașat la mai multe puncte de lucru, Tractorul.
Martorul a declarat că a efectuat stagiul militar în aceeași unitate și în aceleași condiții cu reclamantul, nu au purtat uniformă militară, nu li s-au acordat grade militare.
Martorul a precizat că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002 ca urmare admiterii acțiunii pe care a promovat-o împotriva Casei Județene de Pensii
Instanța, având în vedere că din probele administrate rezultă că reclamantul a prestat muncă la căile ferate în perioada în care a fost încorporat și că martorul, care a fost încorporat în aceeași perioadă, la aceeași unitate, în aceleași condiții, beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, constată că și reclamantul G este îndreptățit să beneficieze de prevederile acestui act normativ, cu caracter reparator, care trebuie interpretat în spiritul în care a fost edictat.
Un argument în plus pentru admiterea acțiunii îl reprezintă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Beian contra României a statuat necesitatea unificării jurisprudenței, ca o componentă a principiului siguranței publice.
Astfel, chiar dacă reclamantul nu a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul, având în vedere că a prestat în perioada în care a fost încorporat, aceleași activități cu cele desfășurate în detașamentele de muncă, precum și cu cele efectuate de martorul, căruia prin hotărâre judecătorească i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, instanța va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2.11.1953 - 4.11.1956 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 începând cu data de 1 iunie 2009.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G, cu domiciliul în B,-,.1, A,.2 jud. B, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-.
Obligă pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2.11.1953 - 4.11.1956 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 începând cu data de 1 iunie 2009.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red.CC 23.12.2010 /dact.VP 4 ian.2010/4 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă