Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 212/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal-

Dosar nr-

SENTINȚA NR.212/CA/2008

Ședința publică din 28 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu judecător

GREFIER: - --

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe petentul prin mandatar, domiciliat în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimații - -, cu sediul în S M, str. -, nr.21, jud. S M, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 -, jud. S M, Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.18/1991 - S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. S M și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiectexcepție nelegalitate act administrativ.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 24.11.2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 28.11.2008.

În data de 27.11.2008, intimata - - a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Încheierea din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- Curtea de APEL ORADEAa fost sesizată pentru soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea - - SMs eria - nr.1879/29.07.1997.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul, prin mandatar, a arătat că intimata pretinde că a dobândit dreptul de proprietate asupra unor terenuri care au aparținut familiei sale, invocând existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în favoarea intimatei - - S M de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, sub seria - nr. 1879 la data de 20.07.1997.

A invocat în instanță excepția de nelegalitate a certificatului de proprietate respectiv.

Cadrul procesual este conferit de prevederile art. 4 din 1.554/2004 potrivit căruia "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate -

Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. In cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării in vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ ".

În certificatul atacat se pretinde faptul că acest act ar fi fost emis în temeiul Legii 15/1990, a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, a propunerilor comisiei constituită prin ordinului ministrului nr. 39/1992, respectiv în temeiul HG735/1992 de organizare și funcționare a ministerului.

Acest document a fost semnat de către un ministru la data de 29.07.1997, acesta pretinzând că ministerul său era organizat și funcționa la vremea respectiva în temeiul HG 735/1992.

În realitate HG 735/1992 privește transmiterea unei construcții proprietate de stat, situată in municipiul

Probabil că în actul atacat s-a dorit a se face referire la HG 785/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Alimentației, dar la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat acest act normativ (HG 785/1992) nu mai era în vigoare, fiind deja abrogat anterior cu trei ani prin HG 480/1994.

La data emiterii certificatului de proprietate (29.07.1997) era deja adoptată HG nr. 390/1997 care abroga la rândul său HG 480/1994. (Publicarea acestui din urmă act normativ s-a efectuat în M Of. la data de 4 aug. 1997).

Intimata pretinde că în virtutea acestui certificat de proprietate i s-ar fi cuvenit un teren în_suprafață de 6,1434 ha teren, situat în, teren care ar fi necesar desfășurării obiectului său de activitate.

Primăria pretindea prin adresa nr. 2475/26.06.2007 faptul că terenurile solicitate"formează în totalitatea lor incinta (terenuri aferente construcțiilor)" aparținând intimatei - -.

Realitatea este însă alta. Terenurile în cauză nu au fost necesare intimatei pentru utilizarea în vederea desfășurării obiectului său de activitate, dovadă fiind faptul că edificatele care au existat aici fie nu mai există în prezent, fie sunt în ruină.

HG 834/1991 prevede la art.1: "Terenurile aflate in patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului -

De vreme ce terenurile în cauză nu erau necesare intimatei pentru desfășurarea obiectului său de activitate în mod nelegal a fost emis certificatul de proprietate respectiv. Acest lucru se poate verifica extrem de ușor prin identificarea terenului și stabilirea situației reale a acestuia.

Acest certificat de proprietate a fost emis în disprețul prevederilor legale la care el însuși face referire, impunându-se a se admite excepția de nelegalitate invocată.

În certificatul de proprietate atacat se pretinde că terenurile ar fi fost indicate în documentația înregistrată sub nr. 420/9.04.1997.

Această documentație nu i-a fost comunicată.

Prin întâmpinare (fila 60 vol.I dosar) pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Bai nvocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neefectuarea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că art.2 alin. 1 lit.c) din Legea nr.554/2004 definește actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, in regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Potrivit prevederilor art.7 alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Având în vedere obiectul acțiunii suntem în prezența unui act administrativ unilateral cu caracter individual deoarece este emis de către o autoritate publică în beneficiul unui subiect de drept, persoană juridică și în consecință, pentru orice terț care se consideră nedreptățit prin emiterea actului administrativ respectiv sunt aplicabile dispozițiile art.7, alin.3 și art. 11 din Legea nr.554/2004, și anume: "este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată intr-un drept al său, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunoștința, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni".

De asemenea, având in vedere ca reclamantul este terț față de actul atacat, termenul de la care începe sa curgă dreptul de a introduce plângerea prealabilă este data înscrierii in Cartea funciară deoarece efectul înscrierii în cărțile funciare este opozabilitatea față de terți.

Dispozițiile din Legea nr.554/2004 nu cer ca terța persoană să fi intrat in posesia actului, ci doar ca terța persoana să fi luat la cunoștință despre existența actului, funcție de aceasta să depună plângerea prealabilă în termenul de 6 luni, care este termen de prescripție.

Certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.1879 din 29.07.1997 a fost emis in temeiul nr.HG834/1991. Criteriile de aplicare ale dispozițiilor acestei hotărâri prevăd la art.24 ca "societățile comerciale cu capital de stat. au obligația înregistrării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în documentele de publicitate imobiliară prevăzute de lege", adică potrivit Legii nr.7/1996 privind cadastrul funciar și publicitatea imobiliară înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererii. Ca atare, condiția luării la cunoștință despre existența actului, a fost îndeplinită de la data înscrierii în Cartea funciară.

Numai după parcurgerea acestei etape, de depunere a plângerii prealabile în termenul legal - condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ - reclamantul, dacă se consideră în continuare nemulțumit de răspunsul primit ori dacă autoritatea căreia i s-a adresat refuză să-i răspundă, poate formula și înregistra acțiune în contencios administrativ pe rolul instanței de judecată, in termenele prevăzute de art. 11 din lege.

Dreptul reclamantului la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă a actului atacat răspunde reclamației administrative prealabile sau de la expirarea termenului de 30 zile în care aceasta era obligată să răspundă.

În practica judecătorească acțiunile care au fost introduse fără a se face dovada ca reclamantul s-a adresat organului emitent printr-o plângere prealabilă în termenul legal, au fost respinse ca inadmisibile.

Respectarea procedurii prealabile este o condiție specială de existență a dreptului de acțiune în contencios de către reclamant (în acest sens, " Codul d e procedura civilă comentat și adnotat" Ed. "", 1999, pag. 175). Încălcarea acesteia determina decăderea reclamantului din exercitarea acestui drept, iar acțiunea în contencios urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

plângerii prealabile poate fi invocată oricând în fața instanței de judecată, atât pe cale de excepție, cât și pe fond, în fata instanței de fond sau în căile de atac, de orice parte si chiar de către instanță din oficiu, fiind vorba de respectarea unei norme imperative, de ordine publică, ce atrage caracterul absolut și peremptoriu al excepției inadmisibilității acțiunii.

Acțiunea petentului este inadmisibilă întrucât nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile instituite de art. 7 din Legea 554/2004, rap. la art. 12, din aceeași lege și art. 109 alin. 2 Cod proc. civ. deși, conform Legii nr.554/2004 art. 12, avea aceasta obligație la momentul depunerii cererii de chemare in judecată, prin anexare.

Petentul invocă excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 1879 emis în data de 29.07.1997, în favoarea - - S M de către Ministerul Agriculturii si Alimentației.

Actele normative in temeiul cărora s-a emis Certificatul de atestare dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 1879 din 29.07.1997 sunt Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale și G nr.834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Procedura stabilită prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale prevede la art.20, alin.2, că: "bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu". Este mai mult decât evident faptul că terenurile din patrimoniul - - SMd evin proprietatea acesteia, tocmai prin respectarea dispozițiilor acestui act normativ, iar prin actul emis de minister, în temeiul nr.HG834/1991, s-a certificat acest drept legal de proprietate.

Ministerul Agriculturii și Alimentației a avut in vedere faptul că documentația depusă de societatea în cauză era aprobată și avizată de organele legal abilitate, conform prevederilor nr.HG834/1991 și a criteriilor date în aplicarea sa.

Astfel, potrivit art. 15 Cap.IV din Criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat emise în vederea aplicării nr.HG834/1991, documentația întocmită în acest sens se înaintează la compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor județene, unde reprezentantul acestuia împreună cu reprezentantul Oficiului de cadastru și Organizarea Teritoriului verifică și avizează datele înscrise în planuri și anexe.

De asemenea, dispozițiile art.1 din nr.HG834/1991 prevăd că: "Terenurile aflate in patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană".

Prin întâmpinare, pârâta - - SMa solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca tardiv formulată și ca inadmisibilă pe considerentul că art.4 din Legea nr.554/2004 se aplică numai actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise după data intrării în vigoare a legii, respectiv după data de 06.01.2004.

Pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.18/1991 S M, deși legal citate nu s-au prezentat în instanță.

În ceea ce privește excepțiile tardivității și inadmisibilității excepției de nelegalitate invocate de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și - - S M, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate având în vedere faptul că textul art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ menționează expres că legalitatea unui act administrativ unilateral, cu caracter individualindiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetatăoricândîn cadrul unui proces pe calea excepției de nelegalitate.

De asemenea, alin.2 al aceluiași articol precizează că "în cazul în care excepția de nelegalitate vizează unact administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ."

Drept urmare, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi invocatăoricândîn cadrul unui proces pe calea excepției de nelegalitate întrucât, pe de o parte excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare care nu poate fi îngrădit, iar pe de altă parte pe calea excepției de nelegalitate nu se tinde la anularea actului administrativ, ci doar la constatarea nelegalității acestuia și înlăturarea lui din soluția pronunțată de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate.

Având în vedre faptul că pe calea excepției de nelegalitate nu se tinde la anularea actului administrativ, nu se impune nici efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe baza considerentelor expuse, instanța va dispune respingerea excepțiilor tardivității și inadmisibilității excepției de nelegalitate, ca fiind neîntemeiate.

Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, se reține că această excepție vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria - nr.1879 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației în data de 29.07.1997 în favoarea - - S

Actele normative în temeiul cărora a fost emis certificatul de proprietate au fost Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale și nr.HG834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societăți comerciale cu capital de stat.

Într-adevăr este menționată greșit în conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat nr.HG735/1992 de organizare și funcționare a ministerului, însă această mențiune greșită nu poate determina prin ea însăși anularea actului administrativ câtă vreme este evident că la data emiterii certificatului de proprietate (29.07.1997) funcționa Ministerul Agriculturii și Alimentației în baza nr.HG480/01.08.1994, hotărâre de guvern abrogată la rândul ei prin nr.HG390/24.07.1997, publicată însă în Monitorul Oficial nr.182/04.08.1997, după data emiterii certificatului de proprietate.

Se reține că obiectul procesului în fața instanței care a sesizat Curtea de APEL ORADEA cu soluționarea excepției de nelegalitate îl constituie solicitarea reclamantului prin mandatar de obligare a pârâtelor Comisia Locală de aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.18/1991 S M la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3 ha și 1055 mp. teren situat în localitatea, sat, imobile înscrise în Cf nr.235, având numere cadastrale 40/6, 40/7, 40/8, 40/9, 40/10, 40/13, 40/14, 239/31, 239/32, 239/34.

De asemenea s-a cerut și anularea actului prin care pârâta - - a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor parcele.

Instanța consideră ca nefondată afirmația reclamantului cum că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în disprețul prevederilor legale, deoarece din probele de la dosar reiese că Ministerul Agriculturii și Alimentației Bar espectat procedurile de emitere a actului administrativ, prevăzute de Legea nr.15/1990, nr.HG834/1991, precum și de Cap. IV din Criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat emise în vederea aplicării nr.HG834/1991, documentația depusă de - - SMf iind aprobată și vizată de organele locale abilitate.

Din adresa nr.2475/26.06.2007 emisă de Primăria, precum și din celelalte acte de la dosar (situația centralizatoare privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul - - - fila 19,planuri de situație, schițe de dezmembrare - filele 27-51) rezultă că terenurile aferente construcțiilor pe care reclamantul le-a solicitat prin reconstituirea dreptului de proprietate, formează incinta construcțiilor societății comerciale, fiind necesare desfășurării activității conform obiectului ei de activitate.

De asemenea, se constată că potrivit Sentinței civile nr. 2416/2005 a Judecătoriei Satu Mare reclamantul are în proprietate o construcție (527 mp.) și un teren - curte (3.373 mp.) înscrise în CF 235 nr.top.40/11și 40/12. Din această sentință, precum și din schița de dezmembrare și extras CF nr.235 nr. cadastrale 40/11și 40/12 (filele 14-15 dosar - al Tribunalului Satu Mare ) rezultă căterenul în litigiunu se află în curtea casei reclamantului.

Prin urmare, în baza considerentelor expuse, instanța apreciază excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.1879/29.07.1997 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, invocată de reclamantul prin mandatar, ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Respinge excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.1879/29.07.1997 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, invocată de reclamantul prin mandatar, domiciliat în S M,-, în contradictoriu cu pârâții - -, cu sediul în S M, str. -, nr.21, jud. S M, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 -, jud. S M, Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.18/1991 - S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. S M și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,-, sector 3.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- -

Red. hot. -; 12.12.2008

Dact. -; 7 ex.; 17.12.2008

- 5 exemplare comunicate cu:

- reclamant prin mandatar, domiciliat în S M,-, jud. S

- pârâții: - - -, cu sediul în S M, str. -, nr.21, jud. S M,

- Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 -, jud. S M,

- Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.18/1991 - S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. S M și

- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,-, sector 3

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 212/2008. Curtea de Apel Oradea