Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 302/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 302/2009

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚELOR DE MUNCĂ prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ - litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.

La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta pârâtelor arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, după deliberare, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta pârâtelor solicită respingerea excepției de nelegalitate a Notei nr. 1604 din 9.10.2008, aceasta fiind emisă de președintele ANOFM, cu respectarea prevederilor legale, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare și pe care le susține oral în fața instanței.

CURTEA,

Prin incheierea din data de 4.03.2009, Tribunalul M, sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat din oficiu Curtea de Apel Cluj pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiei in nota nr. 1604/9.10.2008 a Presedintelui ANOFM prin care acordarea primei de 10% este conditionata de existenta raporturilor de serviciu a functionarilor publici.

In motivarea incheierii, instanta investita cu solutionarea cererii de chemare in judecata a apreciat ca refuzul de a se acorda reclamantei prima cuvenita pe perioada 1.01.2009-30.09.2009 nu se datoreaza aprecierii negative a activitatii acesteia, ci numai considerentului ca, la data aprobarii primelor nu mai era in raporturi de munca cu institutia publica. avut loc nici o consultare a functionarilor publici in sensul art. 19 alin. 3 din OG 6/2007, pentru ca acestia sa se fi opus premierii reclamantei.

Astfel prima instanta a retinut ca, in aplicarea prevederilor art. 18 alin. 4 din ordonanta si la premiul de 10 %, nota numarul 1604/9.10.2008 este nelegala in ceea ce priveste dispozitia cuprinsa in ultimul alineat:,cei care au incetat raporturile de serviciu nu vor beneficia de prime, Ordonatorul de credite, prin dispozitia de mai sus adaugat la lege, prevazand pe langa sanctiunile disciplinare si o alta cauza de neacordare a primei, ceea ce incalca normele legale incidente.

sesizarii, exceptia de nelegalitate a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Cluj sub numarul de dosar -.

Reclamanta din dosarul Tribunalului Mad epus,note scrise. prin care a relevat faptul ca a solicitat Tribunalului M acordarea unor premii recunoscute de lege, respectiv a primelor in cuantum de 10% din cheltuielile aferente cu salariile pentru perioada ianuarie - septembrie 2008. Parata Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca a invocat in aparare o nota a presedintelui ANOFM prin care este acordarea acestor premii functionarilor publici care si-au incetat raporturile de munca. Normele legale care sunt incidente in cazul concret dedus judecatii OG 6/2007 si Legea 188/1991 sunt prioritare fata de orice inscris.

Parata Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a depus intampinare (23-26) prin care a solicitat respingerea exceptiei de nelegalitate a Notei nr. 1604/9.10.2008 emisa de Presedintele ANOFM, exceptie invocata de catre Tribunalul In temeiul prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea 202/2006 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, presedintele ANOFM indeplineste atributiile care revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite. Acordarea premiilor lunare functionarilor publici se realizeaza in temeiul dispozitiilor exprese ale art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit dispozitiilor art. 19 alin. 1 din Ordonanta invocata ordonatorii de credite pot acorda premii lunare in limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente functiilor publice prevazute in statul de functii, cu incadrarea in fondurile aprobate anual prin buget cu aceasta destinatie. se pot acorda in cursul anului functionarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obtinerea unor rezultate in activitate, apreciate ca fiind valoroase. Potrivit alineatului 3 al art. 11 din ordonanta mentionata, premiile individuale se stabilesc de catre ordonatorii de credite, in limita sumelor alocate cu aceasta destinatie de catre ordonatorii de credite, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau dupa caz, cu consultarea reprezentantilor personalului contractual, acolo unde nu sunt astfel de organizatii sindicale.

Prin nota emisa de catre presedintele ANOFM nu se instituie o,cauza de neacordare a primei,astfel dupa cum a retinut Tribunalul M, sectia Comerciala, de Contencios si Fiscal, prin incheierea pronuntata in dosarul numarul - la data de 4.03.2009, rezultand in mod evident ca pot beneficia de primele puse in discutie numai persianele care se afla in raporturi de serviciu sau dupa caz, in raporturi de munca cu institutia publica la data la care are loc acordarea respectivelor drepturi. Mai mult, sustine parata, nota nr. 1604/9.10.2008 emisa de catre presedintele ANOFM nu cosntituie un act administrativ cu caracter normativ, astfel cum in mod eronat a retinut Tribunalul

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta sesizata cu solutionarea exceptiei de nelegalitate retine urmatoarele:

Conform art. 4 din legea 554/2004,legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,din oficiusau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul, In baza acestui text, Curtea de Apel Cluja fost sesizata cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor unui act administrativ emis de catre Presedintele ANOFM prin care acordarea unei prime de 10% este conditionata de existenta raporturilor de serviciu.

Trebuie inlaturata,ab initio, apararea total neintemeiata a paratei avand ca obiect faptul ca,nota, emisa de catre Presedintele nu este act administrativ. Contrar acestei sustineri, actul analizat se incadreaza in criteriile stabilite prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ emis in vederea aplicarii OG6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si ale altor drepturi ale functionarilor publici, care produce efecte juridice prin instituirea unor criterii precise de acordare a sporurilor vizate.

Sporul solicitat prin cererea de chemare in judecata este instituit prin dispozitiile art. 19 din OG 6/2007, text legal care prevede ca:,Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare in limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente functiilor publice prevazute in statul de functii, cu incadrarea in fondurile aprobate anual prin buget cu aceasta destinatie.se pot acorda in cursul anului functionarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obtinerea unor rezultate in activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate in lunile urmatoare, in cadrul aceluiasi an bugetar individuale se stabilesc de catre ordonatorii de credite in limita sumelor alocate cu aceasta destinatie de catre ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, dupa caz, cu consultarea reprezentantilor functionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizatii sindicale,

Conform textului enuntat, singurul criteriu de acordare a premiilor lunare de 10% este legat de rezultatele valoroase inregistrate in activitatea desfasurata, iar introducerea oricarui alt criteriu de acordare nesocoteste dispozitiile legale anterior citate. Astfel, prin actul intitulat,nota, emis la 9.10.2008 de catre Presedintele ANOFM se restrange mult sfera de aplicare a actului normative. Astfel, indiferent de performanta profesionala a angajatului in perioada vizata, sporul nu se acorda daca la data analizarii activitatii si adoptarii deciziei de acordare a sporului raportul de munca al angajatului vizat incetase.

Prin raportare la textul anterior enuntat, continutul actului administrativ este partial nelegal, deoarece instituie noi criterii de acordare a premiului pe care actul normativ analizat nu le prevede si mai mult, instituie o discriminare total nejustificata intre salariatii care continua raportul de munca si cei care au incetat raportul de munca ulterior perioadei vizate, desi prin ipoteza si cei din urma s-au evidentiat prin rezultatele obtinute si ar fi indreptatiti la acordarea premiului. Altfel spus, in ciuda unor rezultate bune obtinute in activitate intr-o anumita perioada vizata pentru acordarea premiului, prin actul administrativ analizat sunt exceptati acei salariati care au incetat ulterior raporturile de munca, indiferent de cauza care a determinat aceasta incetare.

Pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 4 din legea 554/2004 instanta va admite exceptia de nelegalitate a actului administrativ invocata din oficiu de catre Tribunalul M si in consecinta va constata nelegalitatea partiala a actului administrative,Nota, numarul 1604/9.10.2008 a Presedintelui in ceea ce priveste conditionarea acordarii primei de 10% de neincetarea raporturilor de serviciu a functionarilor publici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia de nelegalitate a actului administrativ invocata din oficiu de catre Tribunalul M cu prilejul solutionarii cererii de chemare in judecata introdusa de catre reclamanta, domiciliata in B M,- A,. 4, jud. M impotriva paratilor Agentia Nationala pentru Ocupare a Fortei de Munca, cu sediul in B,--22, sector 4 si Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca M, cu sediul in B M,-/A, jud. si in consecinta:

Constata nelegalitatea partiala a actului administrativ Nota numarul 1604/9.10.2008 a Presedintelui in ceea ce priveste conditionarea acordarii primei de 10% de neincetarea raporturilor de serviciu a functionarilor publici.

Cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 16.06.2009.

JUDECATOR GREFIER

- - - - -

Red/dact/4ex.

13.07.2009

Președinte:Andrei Axente Irinel
Judecători:Andrei Axente Irinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 302/2009. Curtea de Apel Cluj