Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR.328/ osar Nr-
Ședința publică din 13 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- -- -președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 206/CA/14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 13 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința Civilă nr. 206/CA/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de intimatul Consiliul Local - Direcția Fiscală B invocată de petenta - - B și s-a trimis cauza Judecătoriei Brașov pentru continuarea judecății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Conform adresei de înființare a popririi nr.94787/2007 și titlului executoriu nr. -/ 2007 petenta datorează bugetului local suma totală de 252.393 RON reprezentând: impozit clădiri și impozit teren.
În prealabil, i-au fost comunicate petentei deciziile de impunere nr. 13238/25.01.2007, prin care s-a stabilit creanța fiscală aferentă fiecărei tip de impozit sau taxa pe anul 2007, depuse în dosarul Judecătoriei Brașov nr-.
Împotriva măsurilor dispuse prin respectivele decizii de impunere, petenta nu a formulat contestații în termen de 30 de zile de la comunicare.
În speță, procedura de contestatare, modificare sau desființare a actelor administrativ fiscale este reglementată de codul d e procedură fiscală.
Art. 205 și următoarele din codul d e procedură fiscală prevede: "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate se poate formula contestație potrivit legii."
Acest tip de acțiune, prevede două faze procedurale: una prealabilă, administrativă și cea de a doua, judecătorească.
În situația în care prima fază, obligatorie de urmat, nu a lămurit motivele de contestare, următoarea etapă se desfășoară în fața instanței de judecată competentă, Tribunalul, prin secția de contencios administrativ și fiscal.
Această instanță soluționează contestația împotriva actului administrativ de soluționare a procedurii prealabile.
Petenta nu a uzat de instrumentele legale de atac, mai sus arătate.
Examinând excepția de nelegalitate a deciziilor de impunere nr.13238/25.01.2007 emise de Direcția Fiscală B instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, sens în care a respins-o având în vedere următoarele:
Art.250 alin.1 pct.9 din Codul Fiscal prevede: Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.
Art.257 pct.l din același Cod fiscal statuează că impozitul pe teren nu se datorează pentru terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.
Instanța de fond a mai reținut că art.87 din Tratatul CE la care România a aderat, indică faptul că "scutirile prevăzute la art.250 - 257 Cod fiscal reprezintă ajutor de stat" și că, acordând scutirile prin efectul legii, astfel cum a solicitat petenta, organul fiscal ar fi contravenit Tratatului CE și ar fi condus la încălcarea prevederilor art.1 alin.4 Cod fiscal: "dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat".
De asemenea, prima instanță a apreciat, relativ la noțiunea ajutorului de stat desființată de Legea 143/1999, la care face trimiterea articolul 1 alin.5 din Codul fiscal, lege abrogată și înlocuită cu OUG 117/2006, privind prevederile naționale în domeniul ajutorului de stat, care nu mai definește noțiunea de ajutor de stat, nu conduce automat la acordarea scutirii de către direcția fiscală "ope legis" fără aom ai supune vreunei proceduri speciale.
În interpretarea primei instanțe, Consiliul Europei a precizat că potrivit Tratatului CE ajutoarele de stat supuse obligației de notificare pot fi pune în aplicare numai după ce se obține autorizarea acestora de către Comisia Europeană.
De asemenea, Tribunalul a reținut că, potrivit OUG 117/2006, Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeană și autoritățile publice, alți furnizori și beneficiari ai ajutorului de stat. Prin adresa nr.37103 din 01.03.2007, Consiliul Concurenței a învederat Direcției Fiscale că facilitățile fiscale ce își au temei în Legea 571/2003, privind codul fiscal, reprezintă ajutor de stat în sensul art.87 din Tratatul CE, avizând negativ acordarea unei scutiri de la plata impozitelor și taxelor locale fără avizul Comisiei Europene.
Cum petenta - - B nu a făcut dovada că a solicitat și a obținut până la data emiterii deciziei de impunere avizul Comisiei Europene, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a deciziilor de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de pârâta Direcția Fiscală
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta.Com. - B, care, în dezvoltarea motivelor de recurs, arată că instanța de fond nu a analizat motivele de fapt și de drept care au stat la baza nelegalității deciziilor de impunere, făcând o interpretare eronată a articolelor de lege incidente în cauză.
În motivele de recurs și în concluziile scrise, recurenta a adus următoarele argumente în susținerea recursului declarat în cauză: Recurenta face parte din Parcul Industrial Pro R în temeiul OUG nr.115/2003, iar potrivit art.250 alin.1 pct.9 și art.257 alin.1 lit.l, clădirile și terenurile parcurilor industriale sunt scutite de plata impozitelor pe terenuri și clădiri.
Recurenta a învederat instanței de recurs faptul că art.87 din Tratat nu indică faptul că scutirile prevăzute la art.250 și art.257 reprezintă ajutor de stat ci stabilește cadrul legal general al ajutorului de stat. În speță nu a existat un ajutor de stat în sensul art.87 - 88 din Tratatul CC, obligația de notificare incumbând autorităților furnizoare de ajutor de stat.
Recurenta a mai învederat faptul că art.87 din Tratat nu indică în nici un caz faptul că "scutirile prevăzute la art.250 și art.257 Cod fiscal reprezintă ajutor de stat" ci stabilește în cadru general problematica ajutorului de stat, ori aceste scutiri sunt măsuri care urmăresc obiective de politică economică generală, prin reducerea fiscalității pentru anumite costuri, acestea (n - scutirile) găsindu-și aplicabilitatea asupra tuturor parcurilor industriale, constituite potrivit legii, nemodificând prin această acțiune structura concurențială preexistență/existentă. Având în vedere că este cu caracter general, scutirea prevăzută de Codul fiscal nu distorsionează sau amenință să distorsioneze concurenta prin favorizare selectivă. Astfel, această măsură nu poate fi încadrată ca și ajutor de stat în sensul definiției avute în vedere.
În sprijinirea afirmațiilor făcute vine chiar Curtea Europeană de Justiție care obligă Comisia Europeană să motiveze distorsionarea reală a concurenței (cazurile 296/82 și 318/82, BV și cazurile conexate C-329/93, 62/95, 63/95, ) ori în cazul de față această distorsionare a concurentei este imposibil de motivat întrucât aceasta nu există, măsura fiind aplicată fără "discriminare" și/sau selectivitate.
"Consiliul Europei a precizat că potrivit Tratatului CE ajutoarele de stat supuse obligației de notificare pot fi puse în aplicare numai după ce se obține autorizarea acestora de către Comisia Europeană."
Această afirmație nu face decât să confirme faptul că instanța de fond nu s-a aplecat cu diligența asupra speței cu a cărei soluționare a fost investită pentru că dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi constatat că nu există obligație de notificare întrucât presupusul ajutor de stat se încadrează în limita "de minimis" de 200.000 euro pe trei ani fiscali. Așadar s-ar fi aplicat regula de minimis prevăzută de art.2 din Regulamentul Comisiei No.1998/2006 cu privire la aplicarea art.87 și 88 al Tratatului CE referitor la "ajutorul de minimis".
Prin adresa -/04.09.2007 (Anexa 9) a Ministerului Economiei și Finanțelor, Direcția generală Impozite - autoritatea supremă în materie fiscală din România se arată că "potrivit art.250 alin.1 pct.9 coroborat cu art.257 lit.l din Codul fiscal adoptat prin Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, științifice și tehnologice nu se datorează impozit potrivit legii".
Din această adresă rezultă inclusiv punctul de vedere al Ministerul Internelor și Reformei Administrative vis-a-vis de sintagma "potrivit legii" și anume că "a face referire la regimul juridic de constituire și funcționare a parcurilor industriale, având rolul de a delimita parcurile industriale constituite prin lege, de celelalte infrastructuri de afaceri ".
În plus, art.1 alin.3 din Codul fiscal prevede că, în materie fiscală, dispozițiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal.
O interpretare identică reiese și din adresele Ministerului Economiei și Finanțelor, Direcția Generală Impozite - nr.-/08.01.2007 (Anexa 10) și -/05.03.2007 (Anexa 11) solicitată de către Parcul Industrial
De asemenea, potrivit adresei nr. 22/39/26.02.2008 (Anexa 12) a Parlamentului României - Camera Deputaților - Comisia pentru buget, finanțe și bănci, prin care se solicită o interpretare oficială asupra art.250 (1) pct.9 și 257 lit.l, art.(3) și l(5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, reiese fără a da loc de interpretare următoarele: prevederile art.250 (1) pct.9 și ale art.2578 lit.l din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozite pe clădiri și respectiv, impozit pe teren; aceasta operează de drept prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile respective și nu reprezintă măsuri de natura ajutorului de stat; prevederea de la art.1 alin.5 reglementează situațiile în care, fără să fie o măsură cu caracter general și nediscriminatoriu, s-ar acorda individual anumite facilități fiscale, caz în care, măsura respectiv este de natura ajutorului de stat și trebuie respectate prevederile legale în materie, respectiv OUG nr.117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.
prevăzută de Codul fiscal fiind o măsură cu caracter general, și aplicându-se tuturor societăților ce sunt înființate în baza legii ca parc industrial, nu distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizare selectivă. Astfel, această măsură nu poate fi încadrată ca și ajutor de stat în sensul definiției avute în vedere.
În altă ordine de idei, declarațiile de impunere privind impozitul pe terenuri și clădiri, au fost depuse de societate cu valoare zero și cu mențiunea "scutiți conform art.250 și art.257 Cod fiscal", declarații de impunere care, conform Codului fiscal aflat în vigoare la acea dată aveau valoare de decizii de impunere.
La dosar a depus întâmpinare intimata Direcția Fiscală B, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică. În motivarea punctului său de vedere, intimata a arătat următoarele:
Direcția Fiscală B prin Serviciul de Urmărire și executare Silită, în calitate de organ de executare a debitelor ce se fac venit la bugetul local al mun. B în conformitate cu prevederile Titlului VIII ("colectarea creanțelor fiscale"), Capitolul VIII (Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită") din OG 92/2003 modificată și republicată referitoare la codul d e Procedură fiscală, a procedat la inițierea măsurilor de executare silită împotriva contribuabilului - -, având în vedere sumele restante pe care această societate le avea la acea dată de achitat pârâtei.
La baza emiterii acestor măsuri a stat titlul de creanță fiscală, respectiv decizia de impunere. Precizează că sumele cuprinse în această decizie au fost calculate potrivit declarațiilor de impunere pe care reclamanta le-a adus la cunoștință în data de 31.01.2006. Consideră că sub aspectul modalității de calcul sumelor ce fac obiectul deciziei de impunere a cărei legalitate este pusă în discuție, nu se pot aduce critici.
Având în vedere faptul că reclamanta a cerut prin soecificațiile ce le-a făcut în declarația de impunere, acordarea scutirii de la plata taxelor și impozitelor locale, urmându-se procedura legală, s-a notificat această solicitare Consiliului Concurenței care la rândul său a cerut avizul pentru acordarea ajutorului de stat Comisiei Europene, așa cum impune art.3 alin.1 din OUG 117/2007 "Ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat". Obligația Direcției Fiscale de a transmite această cerere spre avizare de către Consiliul Concurenței rezultă și din prevederile art.8 alin.1 din OUG 117/2006, alin.1 "Notificările privind măsurile de ajutor de stat, denumite în continuare notificări, respectiv informările privind măsurile de ajutor de stat care intră în domeniul de aplicare a exceptărilor pe categorii de la obligația de notificare, denumite în continuare informări, se transmit Consiliului Concurenței, care emite un aviz privind conformitatea, corectitudinea și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația comunitară referitoare la întocmirea schemelor de ajutor de stat".
La notificarea amintită, Consiliul Concurenței a răspuns prin adresa nr.37.103/01.03.2007 aducându-ne la cunoștință că facilitățile fiscale ce își au temeiul în Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, în beneficiul - R -, reprezintă ajutor de stat în sensul art.87 din Tratatul CE. De asemenea, a notificat la rândul său Comisia Europeană care urmează să emită avizul său (negativ sau pozitiv) în această problemă.
Se evidențiază faptul că a acorda o facilitate fiscală - - înaintea emiterii avizului de către forul european, ar însemna o încălcare gravă nu numai a prevederilor în materie concurențială ci mai ales a prevederilor Tratatului European la care România ca stat membru al Comunității Europene a aderat implicit.
În ceea ce privește teza ajutorului de stat, deși așa cum surprinde și reclamanta, la ora actuală nu mai este o definiție legală a acestei noțiuni, totuși este lesne de remarcat faptul că potrivit prevederilor art.2 alin.1 din Legea nr.143/1999 "ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unitățile administrativ - teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităților administrativ - teritoriale, ori alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi".
Deși OUG 117/2006 abrogă aceste prevederi, se remarcă faptul că menține și folosește sintagma "ajutor de stat" în același înțeles ca și actul normativ anterior.
Față de susținerile reclamantei conform cărora societatea ar trebui să beneficieze "ope legis" de scutirea solicitată se fac următoarele aprecieri: relativ la cele menționate mai sus consideră că, în esență, chiar dacă într-adevăr societatea ar putea face obiectul unei scutiri, aceasta nu se poate realiza prin simpla solicitare adresată organului fiscal. Din contra așa cum indică și legea specială în materie, pentru acordarea ajutorului este de urmat o procedură de avizare imperativă, în lipsa căreia facilitatea nu poate fi acordată. Având în vedere că în cadrul acestei proceduri reclamanta a primit aviz negativ cu privire la solicitarea sa, consideră ca fiind evident faptul că nu poate beneficia de această scutire, și cu atât mai puțin, așa după cum în mod netemeinic susține "ope legis"; chiar dacă legea specială, respectiv Codul fiscal stabilește la art.1 alin.5 că: "orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor OUG nr.117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat". Așadar, pentru a putea beneficia de scutirea cerută nu este suficientă simpla aplicare a prevederilor art.250 și 257 Cod procedură fiscală, ci trebuie urmată procedura de avizare așa cum este ea precizată în legea specială. Ori din avizul negativ care a fost acordat notificării de scutire, rezultă fără dubiu imposibilitatea de a acorda această facilitate fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Reclamanta.Com. - B, în cadrul procesului de contestare a executării silite, a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative fiscale respectiv a titlului executoriu nr.-/2007 emis în dosarul de executare nr.57765/03.04.2007 și a adresei de înființare a popririi nr.94787/13.06.2007, excepție care a fost respinsă de către prima instanță.
Soluția pronunțată de către instanța de fond nu este legală deoarece contravine dispozițiilor instituite de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel, conform art.250 pct.9 din Codul fiscal sunt scutite de la plata impozitului clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii, iar, conform art.257 pct.l din Codul Fiscal sunt scutite de la plata impozitului terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.
Rezultă că, prin dispozițiile legale mai sus arătate au fost scutite de la plata impozitului terenurile și clădirile aparținând parcurilor industriale, care, așa cum prevede art.1 pct.2 din OG nr.65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, acestea reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei. la plata impozitului pe clădiri și terenuri au fost acordate prin lege parcurilor industriale, instanța de judecată nefiind îndrituită să analizeze, raportat la obiectul cauzei, dacă aceste scutiri reprezintă ajutor de stat sau, dacă ar reprezenta ajutor de stat, acesta este sau nu justificat acordat. Intimata susține că scutirea de impozit pe terenuri și clădiri acordată parcurilor industriale constituie un ajutor de stat acordat nejustificat, fără însă a avea o confirmare în acest sens din partea instituțiilor naționale și comunitare și fără a întreprinde măsurile care se impun conform reglementărilor naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin OUG nr.117/2006. Simpla afirmație că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat care contravine prevederilor art.87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, nu poate fi reținută de curte, atâta timp cât nu s-a stabilit natura acestuia și dacă a fost instituit înainte de aderarea României la Uniunea Europeană sau ulterior, situație care vizează obligativitatea sau neobligativitatea notificării. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar reiese că Parlamentul României- Comisia pentru Buget, Finanțe, Bănci a interpretat că dispozițiile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și pe teren, dispoziții care operează de drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile avute în vedere de legiuitor, fără ca ele să reprezinte măsuri de natura ajutorului de stat. Dimpotrivă, reprezintă ajutor de stat acele măsuri prin care se acordă individual anumite facilități fiscale, măsură care nu mai poate fi numită generală și nediscriminatorie și care este de natura ajutorului de stat și în cazul ei trebuie respectate prevederile legale privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, reglementate în OUG nr.117/2006. La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Legislație- Impozite a comunicat că pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale nu se datorează impozit, potrivit legii de înființare a acelui parc industrial, reglementarea tutelară în materie fiscală fiind Codul fiscal.
În aceste împrejurări, curtea are în vedere faptul că, dispozițiile art.250 pct.9 și 257 pct.l din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, sunt în vigoare, respectiv nu au fost abrogate și nici constatate neconstituționale iar, în speță, Curtea Europeană de Justiție nu a constatat prin nicio hotărâre incompatibilitatea acestor dispoziții cu normele de drept comunitar.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursul reclamantei, iar în baza art.304 pct.9 din codul d e procedură civilă va modifica sentința atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - - B împotriva sentinței civile nr.206/CA/14.03.2008 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta - - B în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local- Direcția Fiscală B și, în consecință,
Constată nelegalitatea titlului executoriu nr.-/03.04.2007 și a adresei de înființare a popririi nr.94787/13.06.2007 emise de către pârât.
Trimite cauza Judecătoriei Brașov pentru continuarea judecății. Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 13.06.2008/dact.VP 25.06.2008/2 ex.
Judecători fond C;
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Marcela Comșa, Georgeta
