Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 425/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.425/CA/2008 -
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Dina Tătar-JUDECĂTOR 2: Florica Vîrtop
JUDECĂTOR 3: Ovidiu
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului, în contencios administrativ, declarat de recurenții reclamanți și ambii domiciliați în S M,-/1, Județ S M, în contradictoriu cu intimații pârâțiStatul Român Reprezentat De Ministerul Economiei Și Finanțelor Prin Scu sediul în S M, Romană, nr.3-5, Județ S M,SC Drumuri SAcu sediul în S M, Str.-, nr. 15, Județ S M,Municipiul Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M,Consiliul Local Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M șiPrimarul Municipiului Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M, împotriva sentinței nr.15/CA din 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectexcepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenții reclamanți și cu reprezentantul lor, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.24/18.02.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare - Cabinet Individual și intimata pârâtă SC Drumuri SA SMp rin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.19/9.09.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul intimaților pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-au depus la dosar actele solicitate de instanță, după care:
Reprezentantul recurenților reclamanți depune la dosar extrasul de CF nr.3381 S M și note de ședință, acte pe care le comunică și cu reprezentantul intimatei pârâte și precizează că
nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Reprezentantul intimatei pârâte, de asemenea, nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților reclamanți precizează că susține recursul astfel cum a fost declarat, precizând că instanța de fond a greșit când a respins acțiunea pe fond, cât și privitor la excepțiile invocate. Vânzarea spațiului s-a efectuat în baza Legii 550/2002. S-a vândut un apartament într-o casă naționalizată. Imobilele au anumite părți ce sunt în proprietate comună, cum ar fi căile de acces comune, beciurile. Nu există documente care să ateste faptul că pivnița a reprezentat o unitate locativă distinctă. Accesul în beci nu se face din stradă. Legea 550/2002 prevede că se pot vinde doar spațiile comerciale. nu a fost destinată prin construire ca fiind spațiu comercial. Accesul în beci se face prin curte, pe lângă ușa recurenților. Contractul lui SC Drumuri SA a expirat și spațiul urma a fi scos la licitație. Un contrat încheiat pe termen, al cărui termen a fost depășit este totuși considerat valabil de instanță. Se evită folosirea termenului de beci, pivniță, subsol, considerându-se spațiu comercial. Dacă spațiul este de 60 mp nu trebuia să se vândă unul de 75 mp. Se putea vinde o cotă indiviză. Inițial a fost vorba despre 1.500 mp, iar ulterior 1.800 și ceva mp, suplimentându-se suprafața. S-a ajuns ca o situație de factor să fie generator de drepturi. Extrasul de CF depus azi vorbește de la sine, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte precizează că își menține concluziile formulate de la data de 11.09.2008 și solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului, în contencios administrativ, de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.15 din 17.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis excepțiile invocate de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP SAr espins excepția de nelegalitate a HCL nr.105/5.12.2002 și HCL nr.71/17.07.2003 invocată de reclamanții și. A respins acțiunea în contencios administrativ a reclamanților și în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin S M, SC Drumuri SA S M, Municipiul S M, Consiliul Local S M și Primarul Mun.S M, pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.21180/2004 și a convenției act de lotizare și contract de vânzare-cumpărare nr.2902/2005. A respins ca fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de SC Drumuri SA SMî mpotriva chematului în garanție Consiliul Local S Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.21180/21.2004 (filele 48-49 de la dosar), Consiliul local al mun.SMa vândut pârâtei SC Drumuri SA S M, spațiul comercial situat în- din municipiul S M, în suprafață de 72.
Vânzarea spațiului comercial s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legii nr.550/2002, sens în care s-a adoptat HCL nr.102/5.12.2002 privind aprobarea listei spațiilor comerciale și de prestări servicii, scoase la vânzare, la poziția nr.32 figurând SC Drumuri SA (filele 55-57 de la dosar).
În considerarea vânzării s-a reținut că pârâta era titulara unui contract de închiriere, care din anul 2001 fost prelungit periodic, fiind în vigoare la data introducerii pe listă a spațiului.
Prin contractul intitulat " de lotizare și contract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr.2902/19 mai 2005 de către Biroul notarial - din SMS tatul Român prin Consiliul Local SMa vândut pârâtei printre altele cota de 400/673 părți din terenul situat în S M, str.- nr.13, înscris în CF 3381 S M, nr.top.3140/1 (filele 39-42 de la dosar). La baza vânzării s-a avut în vedere HCL nr.71/17.07.2003, prin care s-a aprobat lista suplimentară a spațiilor comerciale și de prestări servicii, precum și terenul aferent care se vor scoate la vânzare (filele 60-61 de la dosar), contractul de concesiune nr.9077/1995 încheiat între Consiliul Local al Municipiului S M și pârâta SC " Drumuri" SA SM( filele 111-112 de la dosar) precum și sentința nr.17/CA/2.II.2005 a Tribunalului Satu Mare (filele 64-66 de la dosar).
Reclamanții au invocat excepția de nelegalitate, întemeiat pe disp.art.4 din Legea nr.554/2004, a celor două hotărâri emise de pârâtul Consiliul Local SMp rin care s-a aprobat vânzarea spațiilor comerciale ce face obiectul prezentului litigiu, considerând că hotărârile criticate vin în contradicție flagrantă cu prevederile Legii nr.550/2002.
Instanța învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, urmează să verifice concordanța actelor administrative supuse analizei, în speță cele două hotărâri, cu Legea nr.550/2002, în temeiul și în executarea căruia au fost emise.
Referitor la HCL nr.105/5.XII.2002, instanța reține că aspectele de nelegalitate invocate de către reclamanți (filele 122-125 de la dosar) sunt de fapt critici formale ce vizează pe de o parte completarea neadecvată a rubricilor cu privire la identificarea imobilului înserate în anexa la hotărâre, precum și la interpretarea dispozițiilor art.5 alin.1 și art.4 lit.d din Legea nr.550/2002.
Faptul că în HCL nr.105/5.XII.2002, în preambul, se invocă dispozițiile art.5 pct.1 din Legea nr.550/2002, în loc de art.5 alin.1 din Legea nr.550/2002 nu conduce la concluzia îmbrățișată de reclamanți, că textul de lege nu există, fiind de fapt o eroare de redactare (în loc de aliniat, înserându-se punct) care nu este de natură să atragă nelegalitatea actului administrativ.
Pornind de la definiția dată spațiului comercial în contextul art.4 lit.c din Legea nr.550/2002, reclamanții concluzionează că spațiul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.21180/21.2004 nu este destinat activităților comerciale sau de prestări de servicii și ca atare este nelegală includerea lui pe lista anexă a hotărârii atacate.
Cu privire la acest aspect, instanța reține că acest spațiu a fost închiriat, încă din anul 1995 cu scopul de a fi folosit ca atelier de vulcanizare, și, constituind proprietatea privată a statului, aflată în administrarea consiliului local, modul în care a fost utilizat acest spațiu, respectiv destinația pe care a primit-o pe parcurs nu poate fi contestată, atâta timp cât statul a avut drepturi depline asupra imobilului, fiind irelevant faptul că acesta se află la subsolul unei clădiri.
Nelegalitatea hotărârii nr.71/17.07.2003 a Consiliului Local al Mun.S M rezidă în opinia reclamanților în includerea la poziția nr.2 a terenului situat în S M, str.- nr.15, în suprafață de 1528. încălcând dispozițiile art.13 din Legea nr.550/2002, prin faptul că stabilește drept teren aferent unei "pivnițe" de 60. o suprafață de grădină de 1528. precum și faptul că nu are suport contractual care să fi permis negocierea directă a contractului.
Susținerile reclamanților sunt nefondate și confuze, întrucât contractul de concesiune nr.9077/1995 (filele 111-116 de la dosar) care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.106/16.05.2005 privind spațiul comercial din S M,-, cât și a terenului aferent avea ca obiect reparații curente și capitale a străzilor amenajate și neamenajate, aleilor, trotuarelor, platformelor, etc. Tribunalul reține că pârâta SC Drumuri SA SMa primit în concesiune spațiile și terenurile aferente, tocmai pentru prestarea serviciilor la care s-a făcut referire, exceptând spațiul comercial d e la nr.13, pentru care așa cum s-a menționat în prezentele considerente a făcut obiectul contractului de închiriere, iar ulterior al contractului de vânzare-cumpărare nr.21180/21.2004.
De altfel, prin sentința civilă nr.17/CA/2 februarie 2005 Tribunalului Satu Mare (filele 64-66 de la dosar) s-a stabilit prețul minim de vânzare a spațiului comercial și a terenului din litigiu la suma de 7.504.850.000 lei vechi.
Conform celor arătate, instanța urmează a respinge excepția de nelegalitate a hotărârilor emise de pârâtul Consiliul Local S M nr.105/5.XII.2002 și nr.71/17.VIII.2003 constatând că sunt temeinice și legale, fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul reține că, actele de vânzare cumpărare ce fac obiectul prezentului litigiu au fost încheiate în mod legal, cu respectarea prevederilor Legii nr.550/2002, iar în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din lege, coroborate cu prevederile art.7 alin.1 și art.14 din HG nr.1341/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.550/2002, contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr.550/2002 se semnează de către primarul municipiului.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat recurs în termen reclamanții și solicitând instanței admiterea recursului, anularea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepțiilor de nelegalitate invocate și constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare atacate prin acțiune, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că prin hotărârea atacată s-a soluționat atât acțiunea în constatarea nulității celor două contracte (acțiune comercială în opinia recurentei) cât și excepțiile de nelegalitate a celor două hotărâri ale Consiliului Local SM( acțiune în contencios administrativ ). Consideră că cele două acțiuni trebuiau soluționate separat datorită naturii lor juridice distincte și după regulile care guvernează cele două materii juridice, în cauză fiind aplicabile prev.art.105, 304 alin.1, 4, 5, 8 Cod procedură civilă impunându-se anularea sentinței și rejudecarea cererilor după procedurile legal prevăzute. În subsidiar s-a invocat soluționarea greșită a fondului cauzei impunându-se modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și a excepțiilor invocate. Sub acest aspect recurenții arată că locuiesc în imobilul situat în SMs tr.- nr.13 ( CF 3381 S M nr.tp.3140, 3141) compus din casă, teren aferent și o grădină, casa având un beci de circa 60 mp unde se află canalizările locuințelor. După naționalizare casa s-a împărțit în 3 apartamente iar beciul a devenit atelier ce ulterior s-a închiriat intimatei SC Drumuri SA S Folosirea samavolnică și neautorizată a beciului în alte scopuri decât cele pentru care s-a construit a produs consecințe asupra întregului imobil, pricinuind degradări și risc de utilizare a casei. Deoarece beciul este anexă a casei au făcut demersuri pentru a-l cumpăra odată cu partea locativă pe care o deservea însă nu s-a reușit, el fiind vândut prin contractul nr.21180/21.10.2004 intimatei SC Drumuri SA S M în temeiul Legii 550/2002 iar ulterior prin contractul nr.2902/19.05.2008 această societate a cumpărat și cota de 400/673 părți din terenul situat în curtea imobilului (CF 3381 S M nr.top 3140) în grădina casei înscrisă în CF 3381 nr.top 3140/1, în total 1528 mp teren aferent.
În fața primei instanțe s-a atacat nulitatea primului contract prin s-a vândut beciul de 60 mp efectuată în baza Legii 550/2002 invocându-se că beciul nu este un spațiu comercial "de iure" numai "de facto" în CF nefiind înscris spațiul comercial ci doar casa și terenul, spațiul vândut neavând statut legal de spațiu comercial ci de dependință anexă a construcției.
De asemenea s-a arătat că s-a vândut 75 mp și nu 60 mp așa cum s-a decis contractul având deci o cauză ilicită. La nulitatea celui de al doilea contract privitor la vânzarea curții și grădinii au arătat că Legea 550/2002 permite vânzarea numai a spațiilor comerciale și numai a terenului aferent acestora fiind imposibil de acceptat ca un beci de 60 mp să aibă grădină și curte aferentă de 1528 mp.
Nefiind posibilă vânzarea la Legea 550/2002 Statul Român proprietar al construcției nu putea fi reprezentat de Consiliul Local SMi ar primarul municipiului nu deținea mandat de reprezentare nici a statului și nici a consiliului local la încheierea contractului.
De asemenea s-a arătat că statul nu are drept de proprietate exclusivă asupra imobilelor din CF 3381 S M că parcela cu nr.top 3140/1 nu există, că grădina nu este spațiu comercial, contractul având o clauză ilicită încălcându-se flagrant atât dreptul de proprietate al statului cât și dreptul la dobândirea legală a acestor terenuri de către reclamanții recurenți, fiind aplicabile prev.art.948 Cod civil.
În privința nelegalității HCL 105/5.12.2002 s-a arătat că nu există textul de lege ce a stat la baza hotărârii la art.5 neexistând o numerotare având pct.1, beciul vândut nu constituie spațiu comercial în sensul definit de art.4 lit.c din Legea 550/2002 el neființând niciodată în mod individual ci ca parte a unui imobil destinat locuirii.
Consideră că pentru a se putea vinde în mod legal un spațiu comercial este necesar să existe legal și nu doar utilizat în mod abuziv în scopuri comerciale, în cauză el fiind doar " " spațiu comercial.
Folosirea abuzivă nu constituie o modalitate legală de schimbare a destinației inițiale a bunuri, iar firma cumpărătoare nu era îndreptățită la cumpărare atâta vreme cât contractul de închiriere era deja expirat.
În privința nelegalității HCL 71/2003 a arătat că prin hotărâre s-a decis vânzarea drept teren aferent beciului a unei suprafețe de 1.528 mp, în cuprinsul hotărârii specificându-se drept suport contractual documentul cu nr.9077/1995 care de fapt nu are nici o tangență cu imobilul fiind vorba despre un contract de concesiune ce privește servicii publice.
Apreciază că prima instanță nu a analizat corespunzător aspectele invocate apreciind că motivele invocate sunt critici formale. Sub acest aspect arată că prin hotărâre s-a reținut că contractul de închiriere era valabil la data vânzării deși el expirase la 1.03.2001, că statul în calitate de proprietar putea să schimbe destinația inițială de beci în spațiu comercial, deci această schimbare a fost una abuzivă, nefiind luate în considerare restul argumentelor invocate. De asemenea nu s-a luat în discuție motivul de nulitate principal respectiv: imposibilitatea aprecierii că o grădină de 1528 mp ar reprezenta terenul aferent unui beci de 60 mp.
Intimatul Statul Român prin - SMp rin întâmpinarea depusă la filele 22 - 23 solicitat respingerea recursului și menținerea excepției lipsei calității sale procesual pasive în cauză reținută ca întemeiată de prima instanță.
Intimatul Primarul municipiului SMp rin întâmpinarea depusă la filele 26, 27 solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Intimatul arată că contractul nr.2118/21.10.2004 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, cauza ilicită invocată de apelanți nefiind dovedită atâta vreme cât nu a făcut dovada că scopul urmărit de cei ce se obligă contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice sau regulilor de conviețuire socială. Prin HCL 102/5.12.2002 s-a aprobat lista spațiilor comerciale scoase la vânzare în temeiul Legii 550/2002 unde la poziția 32 figura pârâta Drumuri SA care deținea contract de închiriere valabil pentru spațiul situat pe str.- nr.13. Potrivit disp.art. 1 alin.1 din Legea 550/2002 coroborate cu art.7 alin.1 și 14 din HG 1341/2002 contractul de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 550/2002 se semnează de primarul municipiului.
Reclamanții au invocat că spațiul obiect al vânzării nu este spațiu comercial omițând să citeze în continuare textul legal care reglementează și vânzarea spațiilor de prestări servicii cum este cel din cauză. Nici în privința celui de al doilea contract nu s-au încălcat prevederile legale, prin HCL nr.71/17.07.2003 aprobându-se lista suplimentară a spațiilor comerciale și de prestări servicii precum și a terenului aferent, listă unde este cuprins spațiul de pe str.- nr.15. Obiect al acestui contract l-a constituit atât spațiul comercial d e pe str.- nr.15 cât și terenul în suprafață totală de 8688 mp, contractul având la bază contractul de concesiune nr.9077/1995 încheiat cu SC Drumuri SA S M cu respectarea prev.art.16 din Legea 550/2002. Schița plan a stat la baza încheierii contractului autentic, act din care rezultă că terenul este aferent spațiului de prestări servicii și nu grădină cum susține reclamanta.
Intimata SC Drumuri SA SMp rin întâmpinarea depusă la filele 42, 43 solicitat respingerea ambelor recursuri atât cu privire la excepția de nelegalitate a celor două hotărâri emise de pârâta Consiliul Local SMc ât și cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr.21180/2004 cât și a convenției act de lotizare și contract de vânzare cumpărare nr.2902/2005, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata arată că vânzarea spațiilor situate în str.- nr.13 și 15 din SMs -a făcut în baza Legii 550/2002 iar contractul de vânzare cumpărare nr.21180/21.10.2004 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale. Spațiul ce face obiectul contractului a fost dat în chirie încă din anul 1995 cu scopul de a fi folosit ca atelier de vulcanizare, subsolul imobilului funcționând ca atelier și la data când reclamanții au devenit chiriași ai imobilului. Modul în care a fost utilizat spațiul respectiv destinația pe care a primit-o pe parcurs nu poate fi contestată atâta timp cât statul a avut drepturi depline asupra imobilului.
În ce privește terenul în suprafață de 1528 mp arată că el nu se află în curtea imobilului unde se află locuința reclamanților, spațiul fiind delimitat de un gard ce desparte curtea propriu zisă de spațiul unde își desfășoară activitatea societatea. Contractul de concesiune nr.9077/1995 a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.106/16.05.2005 privind spațiul de pe str.- nr.15 cât și a terenului aferent acestuia.
În ședința publică din 11.09.2005 recurenții au invocat și nulitatea hotărârii pronunțate de prima instanță deoarece instanța nu era legal constituită, cauza fiind judecată în complet de 2 judecători și nu unul așa cum trebuia conform art.54 alin.1 din Legea 304/2004.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prev.art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente.
În privința naturii juridice a acțiunii principale având ca obiect anularea celor două contracte de vânzare cumpărare se reține că natura lor juridică este de contencios administrativ fiind încheiate în baza Legii - privind vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări servicii, lege ce reglementează și vânzarea terenurilor aferente acestor spații, legiuitorul stabilind expres în cuprinsul actului normativ că litigiile privitoare la actele și operațiunile încheiate în baza legii sunt supuse cenzurii instanței de contencios administrativ (art.8, 9, 10 și 27 din Legea 550/2002).
Prin urmare motivele de recurs privitoare la judecarea acestor capete de cerere prin prisma regulilor ce guvernează materia contenciosului administrativ și de către instanța de contencios administrativ sunt nefondate. Faptul că aceste contracte sunt încheiate de autoritatea administrativă cu o societate comercială nu imprimă în mod automat natură juridică comercială actelor atâta vreme cât legiuitorul în cuprinsul actului normativ ce guvernează operațiunile efectuate le supune cenzurii instanței de contencios administrativ.
Cu privire la motivul de recurs privitor la compunerea greșită a primei instanțe la soluționarea cauzei invocat prin prisma art.304 pct.1 Cod procedură civilă, se reține că potrivit prev.art.10 alin.1 teza finală din Legea 554/2004 astfel cum a fost modificat prin art.I pct.15 din Legea 262/2007 în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, completul de judecată în primă instanță în materie de contencios administrativ este format din 2 judecători. Ulterior pronunțării sentinței (17.01.2008) prin art.I din Legea 97/14.04.2008 s-a revenit asupra compunerii completului din 2 judecători la varianta existentă anterior și anume complet format dintr-un singur judecător.
În consecință deoarece la data de 17.01.2008 legiuitorul a prevăzut compunerea completului în primă instanță din 2 judecători în mod legal cauza s-a soluționat în primă instanță în această cumpunere, astfel că motivul de recurs invocat este nefondat.
Cu privire la fondul cauzei se reține că societatea pârâtă SC Drumuri SA SMa deținut cu titlu de chirie atelierul de vulcanizare situat la subsolul imobilului situat în SMs tr.- nr.13, precum și în concesiune spațiile și terenul situat în SMs tr.- nr.15 predate prin contractul de concesiune nr.9077/1.06.1995 (anexa 2 la contract).
După apariția Legii 550/2002 prin HCL 102/5.12.2002 s-a aprobat lista spațiilor comerciale și de prestări servicii scoase la vânzare în temeiul legii, hotărâre unde la poziția 32 apare înscris că este scos la vânzare spațiul situat în str.- nr.13 aflat în posesia și chiria intimatei pârâte SC Drumuri SA S
Consiliul Local SMp rin HCL nr.71/17.07.2003 a hotărât suplimentarea listei spațiilor comerciale și de prestări servicii și terenului eferent acestora ce se vor scoate la vânzare conform Legii 550/2002 listă suplimentară unde apare înscris la poziția 2 pârâta Drumuri cu spațiul situat în str.- nr.15 cu o suprafață de 1528 mp. Această hotărâre a fost modificată prin HCL 54/27.05.2004 în sensul că la anexa 2 poz.2 unde figurează pârâta cu spațiul din str.- nr.15 suprafața aferentă inclusiv era construită s-a stabilit la 8688 mp în loc de 1528 mp cât a fost inițial.
În baza primei hotărâri de consiliu nr. 102/5.12.2002 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.21180/21.10.2004 prin care autoritatea locală a vândut pârâtei Drumuri SA spațiul comercial situat în SMs tr.-nr.13în suprafață de 72 mp fără teren aferent.
În baza HCL 54/27.05.2004 ce a modificat HCL 71/17.07.2003 prin contractul de vânzare cumpărare nr.106/16.05.2005 s-a vândut de către autoritatea locală societății pârâte spațiul comercial situat în SMs tr.-nr.15în suprafță de 8688 mp înscris în CF 1689, 3381, 7401, 21309 S M nr.top 3138, 3139, 3140, 3153, 3154, 3157/46.
Terenul aferent în suprafață de 8688 mp arătați în HCL 54/2004 și identificat topografic în contractul 100/2005 s-a vândut societății pârâte prin actul de lotizare în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2902/19.05.2005 de BNP.
În privința imobilului situat în SMs tr.- nr.13 se reține că acesta a fost preluat de statul român prin Decretul 92/1950, fiind împărțit în mai multe apartamente și închiriat, iar beciul aflat în subsolul casei a fost închiriat societății pârâte ca spațiu de prestări servicii respectiv atelier de vulcanizare începând cu anul 1995 prin contractele de închiriere aflate la filele 16-21 în dosarul primei instanțe. Ultimul contract de închiriere nr.36/6.03.1996 încheiat pe 5 ani a expirat la data de 1.03.2001, dar pârâta a rămas în folosința și posesia spațiului achitând în continuare chiria facturată de locator aspect ce rezultă din ordinele de plată și facturile aflate la filele 22 - 34, situație în care între părți raporturile contractuale de locațiune s-au prelungit automat conform prev.art.1437 cod civil prin tacită relocațiune, la momentul includerii spațiului pe lista spațiilor ce urmează să fie vândute în baza Legii 550/2002 între părți existând raporturi legale și valabile de închiriere.
Prin urmare se reține că motivele de recurs privitoare la reținerea greșită de către prima instanță a valabilității raporturilor de locațiune privitor la spațiul din litigiu sunt nefondate, la momentul includerii spațiului pe listă el se afla în chirie la societatea pârâtă pe o perioadă nedeterminată ca urmare a intervenirii tacitei relocațiuni.
În privința nelegalității HCL 105/5.12.2002 invocată pe cale de excepție de reclamanții recurenți se reține că în mod corect și legal a dispus prima instanță respingerea ei ca neîntemeiată. Cum în mod judicios a reținut și prima instanță, trecerea în preambulul hotărârii a prev.art.5 pct.1 din Legea 550/2002 în loc de art.5 alin.1 din Legea 550/2002 datorită unei erori de redactare nu este de natură să ducă la nelegalitatea actului administrativ.
De asemenea cum s-a reținut de prima instanță, statul român în calitate de proprietar al întregului imobil inclusiv subsolului clădirii avea posibilitatea și dreptul ca pe parcursul anilor să schimbe destinația imobilului în ansamblul său sau a unei părți din acesta. Proprietarul ulterior al unui imobil nu are obligația de a păstra destinația dată inițial imobilului pe care l-a dobândit ulterior, putând ulterior în temeiul prerogativelor conferite de dreptul său de proprietate să-i modifice ori schimbe destinația. În speță, în perioada în care statul era proprietar pe întregul imobil s-a decis prin organele abilitate ca subsolul imobilului ce a fost inițial beci să fie utilizat ca și atelier de vulcanizare sens în care l-a închiriat pentru prestarea serviciilor respective societății pârâte. Această destinație dată subsolului imobilului situat pe str.- nr.13 rezultă și din adresa 24543/31.05.2004 (fila 47) prin care Primăria municipiului SMa rată că la subsolul imobilului aflat la dresa indicată se află un spațiu comercial în suprafață de 72 mp fără teren aferent.
în cartea funciară a acestui spațiu comercial situat la subsolul imobilului înscris în CF 3381, nr.top.3140 nu poate duce la concluzia inexistenței acestei destinații date subsolului pe parcursul anilor de către proprietarul său de drept.
Fiind un spațiu în care se prestau servicii de vulcanizare de către o societate comercială în baza unui contract de închiriere valabil în mod corect a fost calificat de autoritățile locale drept un spațiu ce se încadrează în categoria spațiilor vizate de Legea 550/2002 și a fost inclus în lista spațiilor scoase la vânzare aprobată prin HCL 105/2002.
De asemenea se reține că și motivele de recurs privitoare la respingerea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare nr.21180/21.10.2004 încheiat între Consiliul Local al municipiului S M și SC Drumuri SA S M, sunt nefondate.
Astfel, se reține că acest contract s-a încheiat în baza HCL 105/2002, consiliul local vânzând societății pârâte spațiul comercial situat în subsolul imobilului situat la SMs tr.- nr.13 în suprafață de 72 mp, fără teren aferent. Recurenții reclamanți au invocat nulitatea contractului prin prisma existenței unei cauze ilicite la momentul încheierii contractului, fără ca să facă dovada că scopul urmărit de cei ce s-au obligat prin contract ar contraveni unor dispoziții legale imperative, ordinii publice ori bunelor moravuri. Aspectele invocate de reclamanți prin prisma acestui motiv de nulitate și anume că spațiul de la subsolul imobilului nu are statut de spațiu comercial ori că nu a ființat ca spațiu comercial, că s-au vândut 72 mp și nu 60 mp cum apare în HCL nu sun t aspecte care să ducă la constatarea existenței unei cauze ilicite la încheierea contractului. a primit destinația de la proprietarul lui de spațiu comercial și a funcționat cu această destinație, iar suprafața de 72 mp a acestui subsol a rezultat din evidențele locatorului vânzător al spațiului emisă la solicitarea societății pârâte, aceasta fiind suprafața reală a subsolului. Oricum faptul că s-a vândut mai mult decât s-a încuviințat prin hotărâre ori mai mult decât suprafața spațiului este un motiv de nulitate relativă ce poate fi invocat doar de părțile contractante și nu de orice persoană interesată.
În privința nulității parțiale a actului de lotizare și vânzare cumpărare autentificat sub nr.2902/19.05.2005 și a nelegalității HCL 71/17.07.2003 în privința cărora reclamanții au invocat că nu se putea vinde ca teren aferent al unui beci suprafața de 1528 mp se reține că motivele invocate de reclamanți sunt neîntemeiate.
Astfel, prin nici unul din cele două acte nu s-a hotărât vânzarea vreunui teren aferent subsolului imobilului situat în str.- nr.13, ci s-a hotărât și vândut spațiile și terenul aferent acestora situate în SMs tr.- nr.15.
Prin HCL 71/2003 modificată prin HCL 54/27.05.2004 s-a aprobat lista suplimentară a spațiilor ce urmează să fie vândute în baza Legii 550/2002 listă unde societatea pârâtă figurează cu spațiul situat în str.-nr.15și terenul aferent acestuia stabilit inițial la 1528 mp iar apoi la 8688 mp.
În baza acestor hotărâri s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.106/16.05.2005 dintre cele două pârâte prin care s-a vândut spațiul situat în SMs tr.- nr.15 în suprafață totală de 8688 mp, imobilele construite și terenul aferent acestora fiind identificate prin schița plan aferentă imobilelor (fila 38) iar în conformitate cu această schiță plan de dezmembrare s-a întocmit actul de lotizare și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2902/19.05.2005. Imobilele identificate topografic în contractul de vânzare cumpărare nr.106/2005 (necontestat de reclamanți) sunt aceleași cu imobilele teren vândute prin contractul autentic, printre acestea aflându-se și cota parte de 400/673 părți din terenul situat în SMs tr.- nr.13 înscris în CF 3381 S M nr.top.3140 căruia în natură îi corespunde grădina, contestat de către recurenții reclamanți. Această "grădină" nu s-a vândut în considerarea faptului că ar fi grădina aferentă subsolului imobilului de la nr.13, ci ea s-a considerat că este o suprafață de teren aferentă împreună cu celelalte suprafețe de teren identificate topografic în contracte, a imobilului situat la nr.15 pe aceeași stradă.
Prin urmare se reține că motivul principal de nulitate al contractului de vânzare cumpărare autentic cât și de nelegalitate a HCL 71/2003 nu este întemeiat atâta vreme cât prin actele respective nu s-a vândut curtea și grădina aferentă subsolului imobilului de la nr.13 cum invocă reclamanții, ci s-a vândut o suprafață de teren aferentă imobilului de la nr.15, la încheierea actelor părțile neavând reprezentarea faptului că vând și cumpără un teren aferent subsolului de la nr.13 în suprafață de 1528 mp, ci s-a vândut - cumpărat teren aferent imobilului de la nr.15 în suprafață totală de 8688 mp rezultată ca urmare a majorării suprafeței de 1528 mp stabilite inițial prin HCL 71/2003.
În consecință având în vedere aceste considerente instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurenți sunt nefondate, prima instanță analizând corespunzător probatoriul administrat în cauză prin raportare la prevederile legale incidente gruparea mai multor aspecte invocate de reclamanți și analizarea lor printr-un considerent comun neputând duce la concluzia că ele nu au fost analizate.
Prin urmare, instanța de recurs va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
În conformitate cu prev.art.274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea recurenților la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocațial) în favoarea părții intimate SC Drumuri SA S
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenții reclamanți și ambii domiciliați în S M,-/1, Județ S M, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român Reprezentat De Ministerul Economiei Și Finanțelor Prin S cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, Județ S M, SC Drumuri SA cu sediul în S M, Str.-, nr. 15, Județ S M, Municipiul S cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M, Consiliul Local S cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M șiPrimarul Municipiului Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M, împotriva sentinței nr.15 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate SC Drumuri SA SMs uma de 2000 lei RON cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi20 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept: 28.11.2008
Jud.fond /
Dact.
2 exemplare/ 12 decembrie 2008
Președinte:Ioana Dina TătarJudecători:Ioana Dina Tătar, Florica Vîrtop, Ovidiu
