Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 432/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 432/2009
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a art. 3 alin. 1 din nr.HG 1025/2006, invocată de către reclamanta în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe pârâții DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE - AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C și GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat mandatarul reclamantei, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată că, în data de 22.09.2009 s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri din partea Cop recizare, în sensul că, începând cu data de 18.06.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 s-a aprobat pentru reclamanta indemnizația pentru cele d-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară la data de 23.07.2008 ( 18 -20).
În data de 28.09.2009, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulatRăspuns la întâmpinareprin care a arătat că, își susține poziția procesuală exprimată prin cererea inițială și prin răspunsul la întâmpinare și de asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsă ( 24 -27).
Mandatarul reclamantei a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată în ce privește excepția de nelegalitate, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra excepției.
Mandatarul reclamantei a solicitat admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea formulată de reclamanta la data de 6 februarie 2009 împotriva pârâtelor DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ C și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE-AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C având ca obiect obligația de a face a solicitat anularea actului administrativ-decizia nr. 17040/18 noiembrie 2008 emis de pârâtele de la rândul I și II la data de 18 noiembrie 2008, respectiv decizia nr. 6/8 ianuarie 2009 emisă de pârâta de rândul II, în sensul obligării Statului Român reprezentat prin pârâtele de mai sus, la plata retroactivă a indemnizației pentru creșterea fiecărui copil, rezultați din sarcina multiplă (gemelară) conform certificatelor de naștere nr. - și - emise la data de 29 iulie 2008.
De asemenea, invocă excepția de nelegalitate a art.2 alin 1 și 3 coroborat cu art. 3 din HG nr. 1025/2006 care prevede acordarea indemnizației pentru primele trei nașteri și definește nașterea, raportat și cu referire la prevederile art. 6 alin 1 din OUG nr. 148/2005 în baza căreia se acordă indemnizația de creștere a copilului a cărei nelegalitate solicită a se constata, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea acțiunii, reclamanta arată că a născut printr-o singură naștere doi copii, conform certificatelor de naștere nr. - și -.
Conform legislației în vigoare a depus cerere pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului (copiilor în cazul acesteia).
Prin decizia nr. 17040/18 noiembrie 2008 emisă de s-a dispus aprobarea acordării indemnizației pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei, deci pentru creșterea unui singur copil, dreptul cuvenit pentru creșterea celuilalt copil necuvenindu-se în concepția emitenților deciziei.
În termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004 a făcut contestație împotriva decizie mai sus menționată solicitând acordarea indemnizației pentru creșterea fiecărui copil așa cum reiese din cuprinsul art. 6 alin 1 din OUG nr. 148/2005, modificată și aprobată prin Legea nr. 7/2007.
Prin decizia nr. 6/8 ianuarie 2009 emisă de Agenția Națională pentru Prestații Sociale-Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C contestația a fost respinsă ca fiind lipsită de temei legal, susținându-se că legea prevede acordarea indemnizației pentru creșterea copilului pentru primele trei nașteri și cum prevederile art. 3 coroborat cu art. 2 alin 1 și 3 din HG nr. 1025/2006 definesc nașterea, nu există temei legal pentru acordarea la o singură naștere a două indemnizații.
Prevederile OUG nr. 148/2005, modificată și aprobată prin Legea nr. 7/2007, respectiv art. 6 alin 1 teza de început și OG nr. 1025/2006, respectiv art. 2 alin 1 și 3 și art. 3 prevăd acordarea indemnizației la naștere și în funcție de numărul de nașteri ceea ce înseamnă că indemnizația s-ar acorda o singură dată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 2 alin 1 și 3 coroborat cu art. 3 din HG nr.1025/2006 care prevede acordarea indemnizației pentru primele trei nașteri și definește nașterea drept aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, raportat și cu referire la prevederile art. 6 alin 1 din OUG nr. 148/2005, modificată și aprobată prin Legea nr. 7/2007, în baza căreia se acordă indemnizația de 600 lei apreciază că se află în fața unei încălcări a principiului egalității de tratament între copii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă (gemelară în cazul de față).
Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci când pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între acestea.
Acordarea indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția noțiunii de naștere, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.
Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin întâmpinarea depusă la 17 august 2009 solicită respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.3 alin 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr. 1025/2006, excepție invocată de reclamanta în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".
Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat, la acea dată, de Ministerul Muncii, solidarității sociale și familiei, ca organ de specialitate al administrației publice centrale.
OUG nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, a abrogat prevederile referitoare la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și în alte acte normative care reglementau înainte de 1 ianuarie 2006 acordarea indemnizației pentru îngrijirea copilului până la 2 ani și respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Potrivit prevederilor art. 6 alin 1, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii.
Măsurile de protecție socială prevăzute de OUG nr. 148/2005 și de HG nr. 1025/2006 au urmărit îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului, acestea fiind obiectul de reglementare al altor acte normative.
Examinând excepția de nelegalitate a art. 2 al.1 și 3 coroborat cu art. 3 din nr.HG 1025/2006 invocată de reclamanta, Curtea constată următoarele:
1. Prealabil soluționării fondului cauzei, se impune analizarea excepției inadmisibilității cererii. Se susține de către pârâtul Guvernul României că cererea formulată este inadmisibilă întrucât excepția invocată vizează un act administrativ cu caracter normativ respectiv dispozițiile cuprinse într-o hotărâre de guvern care creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, fără considerare de persoane și au caracter general, impersonal și cu aplicabilitate repetată, la un număr nedeterminat de persoane.
Conform art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Analizând susținerile pârâtului din perspectiva dispozițiilor legale enunțate și a soluțiilor de principiu comunicate de către comisia de unificare a practicii judiciare (10 aprilie 2009) se poate observa că acestea sunt lipsite de temei legal în raport cu clasificarea pe care doctrina o face cu privire la actele administrative.
Astfel, după gradul de întindere al efectelor juridice, acte administrative sunt acte administrative normative, care produc efecte cu caracter general și impersonal, ele conținând reguli generale de conduită, aplicabile la un număr nelimitat de subiecți respectivacte administrative individuale- care creează, modifică sau sting drepturi subiective sau obligații în sarcina uneia sau mai multe persoane dinainte determinate, având astfel destinatar prestabilit.
Cum în cazul în speță actul atacat cu excepția de nelegalitate are un destinatar predeterminat - beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului - acest act poate produce efecte numai în ce privește aceste categorii de persoane astfel că există posibilitatea cenzurării acestuia pe calea excepției de nelegalitate.
2. Analizarea excepției de nelegalitate invocată în raport cu prev. art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OU. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin nr.HG 1.825/2005 urmează a fi realizată, deși la acest moment dispozițiile enunțate au fost abrogate, întrucât instanța competentă a apreciat că acestea urmează a produce efecte și de acestea depinde soluționarea litigiului în fond, în raport cu momentul emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită și întrucât fundamentarea în drept a deciziei atacate s-a realizat prin invocarea definiției termenului "naștere" din acest act normativ.
Excepția de nelegalitate a disp. art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin nr.HG 1.025/2006 urmează a fi analizată prin raportare la aceleași considerente întrucât instanța de fond a apreciat că de acestea depinde soluționarea litigiului pe fond în raport cu împrejurarea că executarea actului administrativ atacat produce efecte și sub incidența acestor dispoziții legale.
Justificarea emiterii nr.OUG 148/2005 s-a realizat prin menționarea necesității îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității si diminuării fenomenului de abandon al copiilor.
Dispozițiile art. 6 din nr.OUG 148/2005 statuează: Concediul și indemnizația lunară prev. la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prev. la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prev. la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.
Definiția stabilită pentru " naștere" prin actele atacate este în contradicție cu dispozițiile legale pentru a căror aplicare au fost edictate normele metodologice analizate, fundamentarea acestora de către chiar emitentul lor realizându-se prin invocarea împrejurării că este necesară susținerea familiei în scopul creșterii copilului și în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor.
Indemnizația acordată prin dispozițiile legale enunțate a fost raportată prin Normele Metodologice de aplicare a nr.OUG 148/2005, astfel cum s-au succedat acestea în timp, la definirea nașterii ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Prin definiția enunțată s-a creat o discriminare clară între persoane aflate în situații identice, respectiv atât pentru copii proveniți din aceeași naștere care în aplicarea acestor norme nu urmează să primească o indemnizație egală cât și în raport de copii rezultați dintr-o naștere simplă care urmează să beneficieze de întreaga indemnizație.
Definiția criticată creează o discriminare și în raport de copii care au fost întrucât în cazul acestora acordarea indemnizației este raportată la numărul de copii și nu se face nici o distincție după cum aceștia au rezultat dintr-o naștere simplă sau dintr-o naștere multiplă.
Prin dispozițiile atacate prin invocarea excepției de nelegalitate se realizează o discriminare întrucât copii abandonați care ulterior au fost încredințați în vederea adopției, adoptați, aflați în plasament ori în plasament în regim de urgență precum și pentru cei care a fost instituită tutela pot beneficia de indemnizație fără a distinge dacă provin dintr-o naștere simplă sau din una multiplă.
Definiția poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise normele care o cuprind, de la însuși scopul pentru care a fost acesta adoptat, creându-se premisa ca o persoană care a dat naștere la 2 sau 3 copii prin aceeași naștere, să abandoneze copii pentru care nu îi este acordată indemnizația lunară care are ca scop sprijinirea familiei.
Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii ce a fost avută în vedere pentru acordarea indemnizației trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere și nu la nașterea propriu-zisă.
Actul normativ în aplicarea căruia au fost emise normele metodologice analizate, respectiv nr.OUG 148/2005, face referire la situația pe care, în principiu, o are în vedere legiuitorul, respectiv cea mai frecventă și nu exclude din sfera de aplicare situațiile de excepție, ceea ce prin dispozițiile legale a căror nelegalitate a fost invocată se realizează, ajungându-se ca în aplicarea unui act normativ să fie excluse de la beneficiile acordate prin acesta anumite categorii de persoane, fără a exista în acest sens nici o justificare la nivel legislativ.
Legalitate actului administrativ semnifică conformarea acestuia actelor emise de Parlament și celorlalte acte normative care au forță juridică superioară acestuia.
Condițiile de legalitate pentru actele administrative cuprind între altele și condiția ca actul administrativ să fie conform scopului legii ca și al celorlalte acte normative emise de organele superioare organului administrativ emitent.
Actele administrative atacate prin invocarea excepției de nelegalitate, în privința definițiilor criticate, în fapt definiția criticată reluată în actul subsecvent fără o analiză critică, cuprind, astfel cum s-a relevat anterior, dispoziții care nu sunt în conforme actelor normative în aplicarea cărora au fost edictate.
Actele atacate apar ca nelegale nefiind respectată cerința conformării lor cu actele normative cu forță superioară și întrucât instituie discriminări pentru persoane aflate în situații similare astfel că în temeiul disp. art. 4 din Legea contenciosului administrativ Curtea va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta și va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005 aprobate prin nr. 1.025/09.08.2006 și a dispozițiilor art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevedeilor OUG nr. 148/2005 aprobate prin nr. 1.825/22.12.2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de nelegalitate a art. 2 al.1 și 3 coroborat cu art. 3 din NR.HG 1025/2006 invocată de reclamanta domiciliată în C-N- județul C și în consecință
Constată nelegalitatea art. 2 al. 1 și 3, art. 3 din nr.HG1025/2006.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
6 ex./21.10.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat