Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 226/CA/2010

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul escu împotriva sentinței civile nr. 989/CAF/2009 pronunțată de către Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al recurentului, avocat, lipsă fiind recurentul și intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că intimata a comunicat la dosar întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă.

Instanța comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei recurentului.

Reprezentanta recurentului depune la dosar taxa de timbru și timbrul judiciar, arătând că a luat la cunoștință de conținutul întâmpinării și nu dorește termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului pentru motivele expuse în scris și pe care le susține oral, solicitând cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub nr-, reclamantul escu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, Administrația Finanțelor Publice S și Administrația Fondului pentru Mediu:

-anularea actului administrativ fiscal nr. 57471/20 10 2008 emis de S și respectiv A

-obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 8004 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.

În motivare reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei S restituirea taxei de poluare, deoarece perceperea acestei taxe contravine în mod flagrant art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, creându-se un regim fiscal discriminatoriu în măsura în care este achitată numai pentru autovehiculele înmatriculate în CE și reînmatriculate în România.

În drept se invocă art. 90, 234 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, Legea nr. 554/2004 și art. 274.pr.civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu precizează că OUG nr.50/2008 stabilește măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

A prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece potrivit art.1 alin.1 din OUG 50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu.

PrinSentința administrativă nr. 985/CAF/2009, Tribunalul Albaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A și a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A are calitate procesuală pasivă întrucât trezoreria a încasat suma respectivă iar Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A este instituția cu personalitate juridică și care va asigura restituirea sumelor respective în ipoteza soluționării favorabile a acțiunii.

Pefondul cauzei, instanța reține că nu se pune problema neconstituționalității OUG nr.50/2008, ci a incompatibilității acesteia cu prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene iar raportat la cuprinsul OUG 50/2008, actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, așa cum sunt ele dezvoltate și detaliate prin jurisprudența, taxa fiind legal încasată.

*

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

În critica adusă hotărârii atacate se susține că instanța de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008 care nu se aplică autovehiculelor produse în România și înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferența de tratament juridic între aceste din urmă autovehicule și cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispozițiile OUG50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinarea formulată intimata Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului promovat de reclamant apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.

Verificând sentința atacată din prisma motivului invocat, raportat și la prevederile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:

Din actele depuse la dosar rezultă că la data de 11.11.2008 a fost cumpărat din Germania de către reclamant un autoturism folosit marca VW (an fabricație 2002) înmatriculat anterior în acest stat comunitar.

Pentru a înmatricula în România acel autoturism reclamanta a fost obligată să achite în contul Trezoreriei statului suma de 8.004 lei percepută în temeiul OUG 50/2008, cu titlu de "taxă de poluare auto" conform chitanței seria - nr. -/21.10.2008.

*

Referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008 în forma inițială, cu dispozițiile art. 90 din (devenit art. 110 din - începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008 (act normativ în vigoare din 01.07.2008)prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituireataxei pe poluarepentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopulasigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG 50/2008:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

Reclamantul susține că dispozițiile OUG 50/2008 cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.

Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin Hotărârea pronunțată încauza Weigel(2004) CJCE a stabilit căobiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Problema care este supusă dezbaterii este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor din tratat invocate de reclamant.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (Deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunităților Europene, par. 17).

Cu privire lanatura taxei de poluareCJCE s-a pronunțat la 05.12.2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de - și în cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005, ocazie cu care a statuat că ocomparațiecu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare)nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

S-a concluzionat că art. 90 par.1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicândotaxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp câtvaloarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculatăfără a se lua în calculdeprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate(a se vedea și Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93, par. 20).

Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant), spre deosebire de actul normativ, actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective - (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării - luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4 ( Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență).

Pe de altă parte așa cum rezultă din art. 8:

(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

Așadar atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului Volkswagen cumpărat de reclamant este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism Volkswagen identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, exigențele stipulate de CJCE cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005 sunt respectate.

Față de aceste împrejurări instanța reține că taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Referitor la pretinsa discriminare invocată de reclamant trebuie arătat că aceasta nu există, întrucât Comisia Europeană nu a impus un anumit model de taxă de poluare (percepută o singură dată sau percepută anual), statelor membre revenindu-le libertatea de a alege această modalitate iar la nivel comunitar această taxă nu este armonizată. În această situație Statul Român a înțeles să folosească o variantă de percepere singulară.

În mod evident nu se poate face comparație, în acest context, între autovehiculele înmatriculate anterior datei de 01.07.2008 (dat de aplicare a OUG 50/2008) și cele înmatriculate ulterior acestei date, întrucât este de principiu că actele normative nu se pot aplica retroactiv, iar faptul generator al taxei era introducerea autovehiculului în parcul național.

Dealtfel în același sens, în cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005, CJCE a statuat că o comparațiecu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare(în speță, de poluare)nu este relevantă.

Așa fiind nu se poate discuta despre o discriminare pentru că ipotezele imaginate de reclamant nu au caracterul de situații comparabile.

Pentru considerentele expuse apreciind că motivele invocate nu subzistă iar OUG 50/2008, cel puțin varianta în vigoare la momentul înmatriculării, este compatibilă cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul E, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312.pr.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 989/CAF/2009, pronunțată de către Tribunalul Alba în dosarul nr-, ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică din 10. 02. 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red.

Dact./ex.4/16.02.2010

Jud.fond.

Președinte:Lucian Ioan Gherman
Judecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Alba Iulia