Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 506/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr-
DECIZIA NR. 506/
Ședința publică din 8 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - JUDECĂTOR 3: Gabriel
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 502 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 august 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 8 august 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin - nr. 502/CA/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr.13238/25.01.2007 emisă de pârâtul recurent Consiliul Local - Direcția Fiscală B, excepție invocată de reclamanta - TRANS SA B în dosarul civil nr.8146/2007 al Judecătoriei Brașov, și s-a trimis cauza Judecătoriei Brașov pentru continuarea judecății.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin deciziile de impunere 13238/25.01.2007 pârâta a stabilit în sarcina reclamantei suma de 57 lei cu titlu de impozit pe teren și suma de 22,823 lei cu titlu de impozit pe clădiri.
Reclamanta - Trans SA B funcționează în cadrul Parcului Industrial administrat de către - R SA, aceasta din urmă dobândind calitatea de parc Industrial în baza Ordinului Ministrului de Interne nr.255/2994.
Acest ordin a fost anulat prin Ordinul nr.592/2005 al aceluiași ministru.
Acest din urmă ordin a fost anulat la rândul său de Curtea de Apel București prin sentința civilă 3175/2006 rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de prin Decizia Înaltei Curți de casație și Justiție nr.1902/2005.
Așadar reclamanta face parte din cadrul Parcului Industrial R și își desfășoară activitatea în perimetrul parcului, înființat și delimitat prin Ordonanța nr.65/2001, nr.115/2003 și prin HG 1019/2004.
Legea 571/2003 privind codul fiscal a prevăzut scutiri prin efectul legii de la plata impozitului pe terenurile și clădirile din parcurile industriale. Astfel, art.250 alin.1 pct.9 "Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.
Art.257 alin.1 lit.l prevede că impozitul pe teren nu se datorează pentru terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.
Potrivit acestor prevederi reclamanta este scutită de la plata impozitului pe teren și clădiri.
Prin adresa nr.-/04.09.2007 (fila 40) Ministerul Economiei și Finanțelor a comunicat reclamantei că "potrivit art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, științifice și tehnologice nu se datorează impozit potrivit legii."
O altă adresă emisă de Parlamentul României nr.22/30/26.02.2008 (fila 40) precizează că prevederile art.250 alin.1 pct.9 și de art.257 lit. din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și respectiv impozit pe teren.
În aceste condiții instanța apreciat că reclamanta este scutită de plata impozitului pe teren și clădiri, iar deciziile de impunere nr.13238/25.01.2007 emise de pârâtă sunt nelegale.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să asimileze scutirile prevăzute la art. 250 și 257 din codul fiscal cu ajutoarele de stat ar fi făcut trimitere expresă la legea 143/1999, abrogată și înlocuită cu OUG 117/2006.
Or, art.1 alin.3 din Codul fiscal prevede că în materie fiscală, dispozițiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală B, care, în dezvoltarea motivelor de recurs, arată că instanța de fond nu și-a susținut hotărârea pe motivele de fapt și de drept explicite, nu a luat în considerare prevederile legale cuprinse în OUG nr.117/2006 și art.87 din Tratatul CE, făcând o interpretare eronată a articolelor de lege incidente în cauză. Astfel, instanța de fond a reținut eronat că scutirea solicitată se acordă "ope legis", deși prevederile art.250 și art.257 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal folosește sintagma "în condițiile legii", trimițând așadar la dispozițiile OUG nr.117/2006 privind ajutorul de stat, iar scutirile de felul celei solicitate de reclamantă sunt ajutoare de stat, care se acordă prin parcurgerea procedurii speciale indicate de Consiliul Concurenței. Recurenta a mai arătat că prin Ordinul MIRA nr.296/18.09.2007 a fost elaborată schema de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în parcurile industriale, din acest ordin rezultând că scutirea la plata impozitului pe teren și clădiri este o modalitate de acordare a ajutorului de stat. Totodată, recurenta a reiterat teza inadmisibilității excepției de nelegalitate în temeiul art.4 din Legea contenciosului administrativ cu privire la deciziile de impunere, la actele administrative fiscale, pentru care există reglementare specială în OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
În întâmpinarea depusă, reclamanta intimată - TRANS SA a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică. Astfel, fondul cauzei deduse judecății pe calea excepției de nelegalitate este admisibil și în privința actelor administrative fiscale chiar și după neatacarea în termen a acelor acte fiscale, excepția de nelegalitate fiind imprescriptibilă, iar consecința admiterii excepției de nelegalitate în cazul actelor fiscale, ca și în cazul celorlalte acte administrative atacate în baza art.4 din Legea nr.554/2004, constă în obligația instanței care soluționează cauza în care a fost inițial ridicată excepția de a nu mai ține cont la speță de acel act administrativ fiscal pe care instanța de contencios administrativ l-a apreciat ca nelegal. În privința ajutorului de stat, reclamanta intimată a arătat că scutirile de la plata impozitelor pe clădiri și terenuri pentru parcurile industriale a fost stabilită prin art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal, interpretare care a fost dată și de Ministerul Economiei și Finanțelor, de MIRA, de Parlamentul României, iar sintagma "potrivit legii" vizează condițiile de constituire a parcurilor industriale, nicidecum condițiile de acordare a ajutorului de stat. În interpretarea art.87 din Tratatul CE ajutorul de stat privește scutiri acordate individual, în timp ce scutirea prevăzută în Codul fiscal profită tuturor parcurilor industriale din țară, fără distorsionarea concurenței, existând practică majoritară a instanțelor de contencios administrativ din România în acest sens. Ordinul MIRA nr.296/2007 se aplică numai pentru viitor, nu și pentru trecut, iar impozitele ce fac obiectul judecății la Judecătoria Brașov sunt anterioare momentului emiterii acestui ordin de ministru- data de 08.10.2007-, fiind solicitate anterior intrării în vigoare a ordinului. Pe de altă parte, ordinul nu este aplicabil reclamantei intimate deoarece art.12 al.2 prevede că societățile care au primit titlul de parc până la intrarea în vigoare a schemei nu sunt beneficiare ale acesteia, iar art.18 menționează investiții pe care beneficiarii intenționează să le facă, așadar pentru viitor. În privința inadmisibilității excepției, reclamanta intimată a arătat că deja Curtea de APEL BRAȘOVs -a pronunțat, casând prima sentință dată de Tribunalul Brașov și trimițând cauza pentru ca instanța de fond să soluționeze pe fond excepția de nelegalitate, astfel încât ar fi ilogic să existe o nouă soluție de inadmisibilitate.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată, după casarea cu trimitere spre rejudecare a fondului excepției de nelegalitate, că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Reclamanta - TRANS SA face parte din Parcul Industrial R B, potrivit art.2 lit.b din OUG nr.115/2003, aprobată prin Legea nr.560/2004, regulile privind organizarea și funcționarea parcurilor industriale fiind reglementate prin OG nr.65/2001, aprobată prin Legea nr.490/2002.
Prin Decizia civilă nr.199/R/25.03.2008, Curtea de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal a casat cu trimitere spre rejudecare Sent.Civ. nr.21/CA/09.01.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. În rejudecare, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sent.Civ.nr.502/10.06.2008, admițând excepția de nelegalitate a deciziilor de impunere nr.13238/25.01.2007 emise de pârâta Direcția Fiscală B, excepție invocată de - TRANS SA.
Art.250 alin.1 pct.9 din Codul Fiscal prevede că impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii.
Art.257 pct.l din același Cod fiscal statuează că impozitul pe teren nu se datorează pentru terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii.
Reclamanta - TRANS SA B, în cadrul procesului de contestare a executării silite aflat pe rol la Judecătoria Brașov, a invocat excepția de nelegalitate a actelor administrative fiscale, respectiv a deciziilor de impunere cu nr.13238/25.01.2007, ce au stat la baza emiterii titlului executoriu nr.-/04.06.2007 și a somației nr.-/04.06.2007, excepție care a fost admisă de către Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința recurată de pârâtă.
Soluția pronunțată de către Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal este legală, aceasta fiind conformă dispozițiilor instituite de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel, după cum am arătat, conform art.250 pct.9 din Codul fiscal sunt scutite de la plata impozitului clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii, iar conform art.257 pct.l din Codul Fiscal sunt scutite de la plata impozitului terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice potrivit legii, aceste dispoziții legale fiind încă în vigoare. Sintagma "potrivit legii" utilizată de legiuitor în ambele articole privește, potrivit interpretării logice și sistematice a dispozițiilor cuprinse în cele două articole din Codul fiscal, regulile și condițiile de constituire și funcționare a parcurilor industriale, nu împrejurarea dacă aceste scutiri se acordă sau nu în funcție de dispoziții din legi speciale. Dacă am admite interpretarea potrivit căreia în condițiile unei legi speciale s-ar stabili în concret dacă se acordă sau nu facilități fiscale parcurilor industriale sub aspectul neimpozitării clădirilor și terenurilor, atunci ar însemna să admitem concluzia absurdă că două acte normative cu forță juridică egală se pot contrazice în privința aplicării aceluiași tip de normă juridică (Codul fiscal și legea parcurilor industriale) pentru aceiași destinatari (parcurile industriale), contravenind și regulii de interpretare "norma juridică se interpretează în sensul în care ea produce efecte juridice" (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).
Rezultă că, prin dispozițiile legale mai sus arătate au fost scutite de la plata impozitului terenurile și clădirile aparținând parcurilor industriale, care, așa cum prevede art.1 pct.2 din OG nr.65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, acestea reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și de dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei. la plata impozitului pe clădiri și terenuri au fost acordate prin lege parcurilor industriale, instanța de judecată nefiind îndrituită să analizeze, raportat la obiectul cauzei, dacă aceste scutiri reprezintă ajutor de stat sau, dacă ar reprezenta ajutor de stat, acesta este sau nu justificat acordat. Intimata susține că scutirea de impozit pe terenuri și clădiri acordată parcurilor industriale constituie un ajutor de stat acordat nejustificat, fără însă a avea o confirmare în acest sens din partea instituțiilor naționale și comunitare și fără a întreprinde măsurile care se impun conform reglementărilor naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin OUG nr.117/2006. Simpla afirmație că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat care contravine prevederilor art.87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, nu poate fi reținută de C, atâta timp cât nu s-a stabilit natura acestuia și dacă a fost instituit înainte de aderarea României la Uniunea Europeană sau ulterior, situație care vizează obligativitatea sau neobligativitatea notificării. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar reiese că Parlamentul României - Comisia pentru Buget, Finanțe, Bănci- a interpretat că dispozițiile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 lit.l din Codul fiscal reglementează situațiile în care nu se datorează impozit pe clădiri și pe teren, dispoziții care operează de drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul clădirilor și terenurilor care se încadrează în situațiile avute în vedere de legiuitor, fără ca ele să reprezinte măsuri de natura ajutorului de stat. Dimpotrivă, reprezintă ajutor de stat acele măsuri prin care se acordă individual anumite facilități fiscale, măsură care nu mai poate fi numită generală și nediscriminatorie și care este de natura ajutorului de stat și în cazul ei trebuie respectate prevederile legale privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, reglementate în OUG nr.117/2006. La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Legislație- Impozite a comunicat că pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale nu se datorează impozit, potrivit legii de înființare a acelui parc industrial, reglementarea tutelară în materie fiscală fiind Codul fiscal.
În aceste împrejurări, curtea are în vedere faptul că, dispozițiile art.250 pct.9 și 257 pct.l din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, sunt în vigoare, respectiv nu au fost abrogate și nici constatate neconstituționale iar, în speță, Curtea Europeană de Justiție nu a constatat prin nicio hotărâre incompatibilitatea acestor dispoziții cu normele de drept comunitar.
În privința celorlalte critici aduse prin recursul declarat de pârâtă, Curtea constată următoarele: prin Decizia civilă nr.199/R/25.03.2008, Curtea de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal a casat cu trimitere spre rejudecare Sent.Civ. nr.21/CA/09.01.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pronunțându-se în mod irevocabil asupra admisibilității excepției de nelegalitate reglementate de art.4 din Legea contenciosului administrativ, ce vizează un act administrativ fiscal, astfel încât în această privință operează autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, din lectura Ordinului MIRA nr.296/2007 invocat de recurentă, rezultă că acesta nu se poate aplica retroactiv momentului intrării sale în vigoare (08.10.2007), ci se aplică numai pentru viitor, astfel încât nu este incident pentru impozitele ce fac obiectul judecății la Judecătoria Brașov din contestația la executare introdusă de reclamantă, deciziile de impunere în baza cărora s-au emis titlurile executorii fiind anterioare momentului publicării acestui ordin de ministru, anume data de 08.10.2007. Pe de altă parte, dispozițiile art.12 al.2 din Ordinul MIRA nr.296/2007 prevăd în mod expres că societățile care au primit titlul de parc industrial până la intrarea în vigoare a schemei de ajutor de stat regional nu sunt beneficiare ale acesteia (ale Ordinului MIRA 296/2007), iar tabelul atașat la art.20 din același Ordin menționează investiții pe care beneficiarii intenționează să le facă în perioada cuprinsă între anii 2007-2013, nu și pentru trecut. Ca atare, pentru trecut sunt în mod evident aplicabile dispozițiile cadru cuprinse în Codul fiscal. Pe de altă parte, sub aspectul forței juridice a actelor normative, precum și al ierarhiei normelor juridice, un ordin de ministru (dat în temeiul OUG nr.30/2007 de organizare și funcționare a MIRA) nu poate să abroge implicit sau explicit dispoziții cuprinse într-o lege organică, cum este codul fiscal. Legiuitorul are posibilitatea, potrivit dispozițiilor sale constituționale, să abroge sau să modifice cele două dispoziții din Codul fiscal care prevăd scutirea de impozit în cazul parcurilor industriale, în scopul unei eventuale armonizări cu reglementări ale CE. Pasivitatea autorităților publice nu poate fi imputată destinatarilor legii, cu atât mai mult cu cât mecanismele de constatare a ajutorului de stat, procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat în noua reglementare se aplică de la data de 01 ianuarie 2007, prin intrarea în vigoare a OUG nr.117/2006, fără a se putea aplica retroactiv. În consecință, din această perspectivă, pentru impozitele pe clădiri și terenuri din parcurile industriale născute anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, dispozițiile art.250 și art.257 Cod fiscal se aplică în mod direct, fără a se putea constata incidența OUG nr.117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat sau a altor norme juridice prohibitive. Pentru perioadele ulterioare, fără a se crea o lex tertia pe cale de interpretare a normelor juridice aplicabile în materia ajutoarelor de stat și a impozitelor pe terenuri și clădiri din parcurile industriale, prioritară este aplicarea Codului fiscal, deoarece aceasta este legea cadru în materie fiscală, inclusiv în privința acestor categorii de impozite. De altfel, în reglementarea actuală cu forța juridică a legii lipsește o definiție legală explicită, neechivocă, a ajutorului de stat, astfel încât includerea scutirilor prevăzute de art.250 și art.257 Cod fiscal în categoria ajutorului de stat este discutabilă, arbitrară, nefiind suficientă numai o definiție dată prin Ordin de ministru pentru a putea completa un act normativ cu putere de lege (codul fiscal sau OUG nr.117/2007), cu atât mai mult cu cât prin punerea în practică a definiției din acel ordin se restrâng drepturile destinatarilor Codului fiscal, prin reducerea scutirilor de impozite prevăzute în Codul fiscal, ceea ce, după cum am arătat, încalcă ierarhia normelor juridice, conducând la soluția inadmisibilă și neconstituțională a abrogării unor dispoziții din lege prin intermediul unui ordin de ministru.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ. Curtea va respinge recursul pârâtei Direcția Fiscală a mun. B, menținând sentința civilă nr.502/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Fiscală a Municipiului B împotriva Sent.Civ. nr.502/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Trimite cauza Judecătoriei Brașov pentru continuarea judecății. Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.08.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt.--- -, -
aflat în concediu de odihnă
semnează,
Judecător,
delegat să înlocuiască vicepreședintele
instanței
Grefier,
Red./8.08.2008
:/11.08.2008/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Silviu Gabriel Barbu, Gabriel
