Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 557/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 557/2008
Ședința publică din 16 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - DE CERCETARE ȘI SA în contradictoriu cu pârâții - SA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ - art. III in Legea nr. 262/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 9 iulie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera amânat pronunțarea pentru data de 16 iulie 2008.
CURTEA:
Constată că, prin cererea înregistrată la 22.04.2007 sub nr-, - de Cercetări și Proiectare Tehnologică SA în contradictoriu cu - C SA, Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat instanței a admite cererea de revizuire a sentinței civile nr. 63/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției de inadmisibilitate și, soluționând pe fond, a admite excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0781.
În susținerea celor solicitate cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire se susține că în cauză sunt întrunite cerințele cerute de art. III din Legea nr. 262/2007, respectiv excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a fost respinsă ca inadmisibilă; hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 3108/2007; context în care raportat la întrunirea cerințelor se impune retractarea hotărârii atacate.
Cu privire la fondul excepției de nelegalitate se susține în esență că actul a cărui nelegalitate se invocă a fost dat cu încălcarea art. 1 alin. 1 din nr.HG 843/1991, a nr.HG 1296/1990 și implicit criteriile nr. 2665/192 (anexa 1 pct. 9 și precizările nr. -/31.03.1993 emise de Ministerul Industriei prin care se completează criteriile.
Prin întâmpinarea formulată pârâta - SA a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă întrucât: a nu este motivată, b se întemeiază pe dispoziții legale neconstituționale. Astfel, în dezvoltare se arată că admisibilitatea unei cereri de revizuire trebuie raportat și la prevederile Codului d e procedură civilă care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de drept administrativ - în sensul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 - și totodată nu au fost implicit înlăturate de la aplicare de textul de care se prevalează reclamanta. Mai precis se arată art. III din Legea nr. 262/2007 prevede doar o parte a condițiilor de admisibilitate care nu exclude alte condiții de admisibilitate care rămân a fi reglementate de Codul d e procedură; nu rezultă din text care ar fi motivul de revizuire, nici nu rezultă că nu ar fi aplicabile sau că ar fi aplicabile diferit (cu excepția termenului de revocare) motivele de revizuire reglementate doar de art. 322 pct. 1-8 din pr.civ.; cum în cauză nu se indică unul din cele opt motive de revizuire cerute de Codul d e procedură cererea este inadmisibilă.
Totodată se arată că prevederile art. III din Legea nr. 262/2007 sunt neconstituționale, întrucât contravin în mod flagrant prevederilor art. 1 alin. 4 coroborat cu art. 124, art. 18 alin. 2 din Constituție.
Față de cele invocate cu privire la neconstituționalitate, la data de 07.11.2007 prin încheiere Curtea în temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 a dispus suspendarea acțiunii; sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. II de modificare a Legii nr. 554/2004.
După soluționarea acestui din urmă demers în contextul repunerii pe rol a cauzei prin întâmpinarea depusă Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, pe cale de excepție, respingerea cererii de revizuire ca tardivă, în situația în care apare ca pertinentă dat fiind că la acest moment se afla în imposibilitatea verificării termenului de introducere a cererii de revizuire; respectiv ca inadmisibilă întrucât nu întrunește niciunul din cele nouă cazuri stipulate de art. 322.pr.civ. iar condiția cerută de art. 21 din Legea nr. 554/2004 de asemenea nu apare pertinentă în situația de față.
Referitor la excepția de nelegalitate se arată că prevederile Legii nr. 554/2004 pot fi aplicabile numai actelor administrative unilaterale individuale emise după această dată; excepția poate fi exercitată doar atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a prescris; această excepție trebuie să se raporteze la actul juridic administrativ și la dispozițiile legale în baza cărora a fost emis de la data respectivă și la analizarea interesului.
Prin notele de ședință depuse - SA a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pentru încălcarea dreptului său la un proces echitabil în ceea ce privește una din componentele raporturilor juridice și respectiv respingerea excepției de nelegalitate în contextul admiterii excepției inadmisibilității și a excepției lipsei de interes.
Astfel, sub aspectul inadmisibilității cererii de revizuire în dezvoltare se arată că este bine stabilit că invocarea unei contrarietăți între o normă internă privitoare la un drept protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile acesteia în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituția revizuită se poate face în fața oricărei autorități publice române chemate să aplice norma respectivă (inclusiv în fața instanțelor judecătorești) și mai mult sancțiunea în astfel de cazuri este inadmisibilitatea normei interne contrare convenției prin raportul juridic concret și cu privire la situația conflictuală supusă examinării. Ori în speță există situația unei neconcordanțe între prevederile art. III din Legea nr. 262/2007, pe de o parte și art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului și art. 6 din Codul bunei administrații aprobat prin a CM/ (2007) pe de altă parte.
Examinând mai întâi excepția vizând tardivitatea cererii de revizuire Curtea reține următoarele:
Prin art. III al Legii nr. 262/2007 privind modificarea și completarea legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-a prevăzut că cererea de revizuire ce are ca obiect hotărâri rămase definitive și irevocabile se pot introduce în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii. Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 510/30.07.2008, iar cererea a fost formulată la 22.08.2007, deci în termenul defipt de lege. Ca atare, față de cele rezultate din acte și de dispozițiile legii menționate, susținerile referitoare la tardivitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Nici excepția inadmisibilității raportat la neîntrunirea motivelor cerute de art. 322.pr.civ. nu poate fi primită, întrucât art. III din Legea nr. 262/2007 instituie un nou caz de revizuire, iar motivele ce decurg din însăși specificul acestui nou caz, fiind date prin legea specială.
Evident se susține că ar fi necesară o interpretare și aplicare parțială a legii speciale doar în privința termenului de revizuire și a categoriilor de hotărâri vizate rămânând ca motivul să fie identificat printre cele de drept comun. O asemenea susținere nu poate fi reținută deoarece motivele care justifică revizuirea de drept comun sunt incompatibile cu specificul acestui nou caz de revizuire care are ca și premisă hotărâri prin care nu s-a soluționat fondul pricinii. A accepta punctul de vedere al intimaților ar însemna a face inaplicabile prevederile art. III din Legea nr. 262/2007, ceea ce considerăm că nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor.
În plus, nici susținerile referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire pe ideea securității raporturilor juridice nu poate fi reținută întrucât raporturile oricare ar fi nu se pot fundamenta pe acte sau fapte care ar putea fi considerate ilegale. Pe de altă parte dreptul la judecata în mod echitabil a unui proces potrivit art. 6 din Convenție, implică o proporționalitate cu accesul la justiție și echitatea, drept de acces căruia îi corespunde obligația statului de a-l facilita. Ori intervenția cuprinsă în art. III din Legea nr. 262/2007 s-a realizat tocmai în scopul îndeplinirii acestei obligații întrucât prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma anterioară a generat o practică contradictorie, aceste dispoziții nefiind în măsură să întrunească condiția referitoare la previzibilitate. Altfel dreptul consacrat de art. 6 din Convenție în lipsa intervenției art. III din actul normativ arătat - ar deveni unul iluzoriu fără a se asigura un acces efectiv care să se concretizeze prin ocrotirea sau valorificarea unui drept. Ca atare în contextul asigurării proporționalității și al înlăturării unui acces formal susținerile referitoare la încălcarea adusă apar ca neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Trecând așadar la examinarea susținerilor vizând cererea de revizuire, Curtea reține următoarele:
Legea nr. 262/2007, pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2004, prin art. III a statuat că "hotărârile judecătorești pronunțate în baza Legii nr. 554/2004 rămase definitive și irevocabile fără soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate care a fost respinsă ca inadmisibilă pot forma obiectul cererii de revizuire, care se pot introduce în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Din norma enunțată rezultă că pentru admisibilitatea cererii de revizuire se cere întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: să fi fost vorba de o excepție de nelegalitate respinsă ca inadmisibilă; hotărârea prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă să fi rămas irevocabilă; cererea de revizuire să fie introdusă în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii.
Condițiile enunțate sunt întrunite în cauză, dat fiind că: excepția de nelegalitate ce a vizat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0781 fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 63/2007; această hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei nr. 3108/2007; iar cererea a fost înaintată în termenul prevăzut de 8 luni de zile.
Ori, în aceste circumstanțe fiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 262/2007, Curtea urmează a admite cererea de revizuire și pe cale de consecință a desființa sentința atacată.
Cum însă verificarea excepției de nelegalitate necesită administrarea de acte, Curtea urmează totodată a stabili termen pentru judecata excepției de nelegalitate a certificatului de atestare pentru data de 17 sept. 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității și a inadmisibilității cererii de revizuire invocate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și -
SA.
Admite cererea de revizuire formulată de - DE CERCETĂRI ȘI SA cu sediul în C N,-, jud.C în contradictoriu cu - SA C cu sediul în C N,-, jud.C și MINISTRUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, Calea nr.152 și pe cale de consecință:
Desființează sentința nr. 63 pronunțată la data de 30.01.2007 în dosar nr- al Curții de Apel Cluj.
Stabilește termen pentru judecata excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0781 emis la 20.01.1994 de Ministerul Industriilor, formulată de - T în contradictoriu cu - U SA C N și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru data de 17.09.2008.
Cu drept de recurs în termen de1 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 iulie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.FT/dact.
6 ex./28.07.2008
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș