Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 64
Ședința Publică din 22 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 646 din 13.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâți - Domeniului Public SA T și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta intimată - Domeniului Public SA T avocat, pentru pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului T se prezintă consilier juridic, lipsă reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul pârâtei intimate - Domeniului Public SA T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Local al Municipiului T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 646 din 13 august 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea privind excepția de nelegalitate formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele T și Consiliul Local al Municipiului T și a obligat reclamantul la plata sumei de 300 lei către pârâtul reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin nr. 241/11.11.2003 emisa de către Consiliul Local al Mun. s-a aprobat Regulamentul de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor in sistem in mun. T, iar la data intrării in vigoare au fost revocate nr. 166/1998, nr. 12/2002 și nr. 30/2002 emise de către Consiliul Local al Mun.
Prin contractul de concesiune nr. 26/1995 Primăria T in calitate de concedent si - Domeniului Public SA in calitate concesionar a concesionat bunuri care fac obiectul anexei 1 pe o durata de 3 ani pentru bunurile ce fac parte din cap. II al anexei 1 si pentru o perioada de 3 ani pentru bunurile ce fac parte din cap.I al anexei 1, cu posibilitatea de prelungire a contractului prin acordul parților, concesiunea fiind cu plata unei redevențe lunare de 0,5 % din cifra de afaceri obținuta prin exploatarea obiectului concesiunii.
Prin actul adițional nr. 1/2000 la contractul de concesiune s-a modificat termenul contractului de concesiune, in sensul ca acesta este de 15 ani pentru bunurile din cap.II al anexei 1 si de 5 ani pentru bunurile din cap.I al anexei 1, cu condiția realizării de către concesionar a tuturor obiectivelor cuprinse in Planul Urbanistic de Detaliu Parc de - T
Reclamatul a invocat nelegalitatea nr. 241/2003 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a sistemului. Art. 6 din Regulament prevede posibilitatea - SA să perceapă taxe de penalizare de 20-60 ori mai mare decât contravaloarea unui tichet in cazul in care nu sunt respectate prevederile acestuia,dar aceasta taxa este o penalizare si nu o sancțiune contravenționala așa cum susține reclamantul.
Art. 18 din Regulament prevede posibilitatea aplicării unei taxe de penalizare proprietarului autovehiculului care staționează fără tichet de parcare insa aceasta taxa este o penalizare aplicata in urma săvârșirii unei abateri si nu o sancțiune aplicata ca urmare a săvârșirii unei contravenții.
Deși reclamantul a susținut că nu a beneficiat de nici un serviciu din partea piritei pentru care ar trebui sa plătească si nici nu a păgubit bugetul local cu nici măcar un leu acesta a parcat cu mașina pe terenul concesionat de către pirita deci a beneficiat de parcarea amenajata de către pirita.
In ceea ce privește susținerea reclamantului că au fost încălcate disp. nr.OG 9/2000 conform cărora dobânzile si penalitățile aferente unor pretenții bănești nu pot fi mai mari de 50 % de cuantumul dobânzi legale, tribunalul a constatat ca reclamantul a fost somat sa achite taxa de penalizare si nu dobânzi si penalități, taxa care a fost stabilita prin art. 18 din Regulament.
Art.21 din Regulament prevede ca termenul de depunere al contestației este de 15 zile calendaristice de la data primirii somației aceasta fiind soluționata de către o comisie, insa acest articol nu împiedica persoana in cauza sa se adreseze justiției daca se considera vătămata intr-un drept al sau si dreptul persoanei de a se adresa justiției este conferit de către Constituție, nefiind necesar ca Regulamentul sa prevadă expres acest drept.
Art. 22 din Regulament prevede ca taxele de penalizare se constituie in venituri ale operatorului insa aceasta dispoziție nu este nelegala deoarece - SA are ca asociat unic Consiliul Local al Mun.
Art. 30 din Regulament prevede dreptul operatorului de a imobiliza autovehiculul prin blocarea roților urmata de ridicarea, transportul si depozitarea intr-un loc special amenajat in cazul in care posesorul autovehiculului este identificat la a treia abatere si nu are achitata contravaloarea penalizărilor.
Potrivit art. 38 din Legea 215/2001 privind administrația publica locala, Consiliile Locale sunt abilitate sa stabilească impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, in condițiile legii, sa administreze domeniul public sau privat al orașului, sa înființeze instituții publice, societăți comerciale si servicii publice de interes local si sa controleze activitatea acestora, sa organizeze servicii publice de gospodărire comunala transport si altele.
Întrucât actul a cărui nelegalitate se invoca au fost adoptate tocmai in virtutea drepturilor conferite de către Legea administrației publice locale, fiind emise cu respectarea legislației in vigoare, tribunalul a respins excepția de nelegalitate invocata de către reclamantă, iar în conformitate cu art. 276 Cod procedură civilă și a obligat reclamantul la plata sumei de 300 lei către pârâtul reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul și a solicitat modificarea sentinței și admiterea excepției de nelegalitate.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Recurentul arată că instanța de fond deși a fost sesizata cu nelegalitatea actului administrative din perspectiva încălcării prevederilor art. 998-999 cod civil nu a verificat incidența prevederilor art. 998-999 civ. asupra actului administrativ contestat. Susținerea instanței de fond precum ca prevederile art. 6 din Regulamentul de aplicare a sistemului se refera la aplicarea unei sancțiuni civile pot avea o marja de obiectivitate. Insa sancțiunea civila este aplicabila doar autorului faptei ilicite (conducătorul auto si nu proprietarul autoturismului si consta in obligația de reparare a prejudiciului care nu poate fi mai mare in acest caz decât contravaloarea tichetului de parcare neachitat.
Reclamantul recurent a contestat legalitatea art.18 din Regulamentul adoptat de nr. 241/2003 invocând ca potrivii aceluiași temei legal conferit de art. 998-999 civ. pentru săvârșirea vreunei pagube in patrimoniul unei alte persoane se poale antrena răspunderea civila delictuala a persoanei care a produs paguba și nu a se prezuma ca persoana responsabila patrimonial de săvârșirea unei fapte este proprietarul bunului cu care a fost săvârșită respectiva fapta provocatoare de prejudiciu.
Prin prevederea art. 18 din regulament se antrenează răspunderea civila delictuala pentru neplata tichetului de parcare proprietarului autoturismului fapt ce contravine prevederilor ari 998-999 c civ. Deși instanța de fond apreciază faptul ca orice persoana nemulțumita de aplicarea sancțiunii de către societatea comerciala are posibilitatea de a-l contesta in fața unei comisii sau chiar in fața instanței totuși obiectul acestei acțiuni judecătorești îl constituie nelegalitatea actului administrativ care impune aplicarea sancțiunii si nu a unei fapte concrete.
De asemenea recurentul a invocat faptul ca potrivit prevederilor art.38 lit. d din legea administrației publice locale consiliul local stabilește taxe si impozite legale precum si taxe speciale in condițiile legii. Conform art. 282 fiscal taxele speciale sunt definite ca si taxe stabilite de autoritățile locale pentru buna funcționare a unor servicii publice locale create in interesul persoanelor fizice si juridice si care sunt plătite numai de către persoanele fizice si juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția publica locala sau serviciul public local.
Este evident ca aceasta taxă reprezintă o suma de bani care se plătește de către beneficiarul unui serviciu care cei mult este conducătorul auto al autovehiculului care beneficiază de un loc de parcare si nicidecum proprietarul autovehiculului care poate fii chiar si un minor sau o persoana care nici măcar nu beneficiază de permis de conducere auto.
Este evident ca in înțelesul art. 38 lit. d din legea administrației publice locale ca si in codul fiscal instituția publica sau serviciul public local nu poale fi confundata cu o societate comerciala după cum patrimoniul unei societăți comerciale nu se poate confunda cu patrimoniul acționarului societății.
In asemenea condiții susținerea instanței de fond privind legalitatea art. 22 din regulamentul adoptat de nr. 241/2003 este total eronata.
De asemenea instanța de fond a apreciat in mod greșit faptul ca prin conferirea dreptului T ca si acționar unic in cadrul de a exercita in numele administrație locale toate drepturile acționarului la societatea comerciala înființată Consiliul Local al Municipiului T are dreptul de a înființa in sarcina proprietarilor de autoturisme ale căror autoturisme au fost găsite staționate pe domeniul public a unor obligații bănești.
Drepturile conferite de art.38 lit. j din legea administrației publice locale sunt de fapt atribute exclusive ale Consiliului local ca si acționar in respectivele societăți comerciale si nicidecum nu justifica puterea organului administrației publice locale de a adopta acte administrative obligatorii pentru toți cetățenii.
Reclamantul recurent arată că instanța de fond nu a soluționat argumentația sa, precum că prevederile art. 30 din regulament sunt nelegale, întrucât presupun posibilitatea indisponibilizării autovehiculul de către o societate comerciala in condițiile in care nu exista un titlu judecătoresc in acest sens si acea societate comerciala nu are caracterul unui organ jurisdicțional care sa substituie autoritatea judecătorească. Acest motiv de nelegalitate a actului administrativ nici nu a fost soluționat.
Recurentul a mai invocat din perspective convențiilor internaționale la care România este parte, a art. 44 din Constituție care garantează proprietatea privată și art. 480 cod civil ca măsura blocării roților si a ridicării autovehiculului in cazul constatării a trei parcări fără plata taxei constituie un abuz, insa instanța de fond doar a amintit despre cererea sa și s-a rezumat a spune ca este legală, întrucât este emisă cu respectarea legislației in vigoare.
Mențiunea din preambulul actului administrativ contestat referitoare la incidența nr.HG 147/1992 pentru a justifica indisponibilizarea si ridicarea autovehiculului găsit a treia fără taxa achitata nu are nici o relevanta in cauza civila. Actul normativ se refera la masurile ce se pot lua cu privire la autovehicule folosite la săvârșirea unor contravenții pentru înlăturarea unei stări de pericol si nicidecum la fapte de natura civila (pentru recuperarea unor pretinse debite), sub acest aspect o asemenea măsura se încadrează in categoria șantajului.
In acest sens hotărârea pronunțata de Tribunalul Timiș apare in totala contradicție cu hotărârea definitiva si irevocabila pronunțata de Curtea de Apel Târgu Mureș care a constatat ca un ce prevede blocarea roților in sistem fără existenta unui titlu executoriu este nelegala.
Conform art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă o hotărâre judecătoreasca care nu cuprinde motivele pe care se sprijină este o hotărâre nelegala și este motiv de admitere a recursului pe acest temei. Hotărârea instanței de fond de fapt nici nu argumentează de ce ar fi legală prevederea art. 30 Regulamentului adoptat prin nr. 241/2003 a
de conținutul dosarului este evident ca instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității unui act administrative fără a solicita, chiar a si respins cererea de probațiune formulate de reprezentantul reclamantului, documentația care a stat la baza emiterii acestui act al autorității.
de argumentele enunțate pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legai, cu aplicarea greșita a legislației privind administrația publica locala, codul fiscal, codul civila si mai mult constituția României si convențiile internaționale la care România este pane ( CEDO art. 6), lipsa majorității motivelor de fapt si de drept pe care se sprijină hotărârea solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Prima instanță a avut în vedere la soluționarea cauzei că reclamantul a invocat nelegalitatea nr. 241/2003, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a sistemului, dar din actele și probele de la dosar, a rezultat că această hotărâre a fost adoptată în virtutea drepturilor conferite Consiliului Local de Legea nr. 215/20041 privind administrația publică locală și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Criticile formulate de reclamant prin motivele de recurs, privind nelegalitatea nr. 241/2003, sunt neîntemeiate, motive pentru care instanța urmează ca în temeiul prevăzut de art. 312 pct.1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile prevăzute de art. 274 din Codul d e procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 646 din 13.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei - SA T suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red./03.03.2009
Tehnored./ 05.03.2009/2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
