Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 721/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 721/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
- - - - judecător
- --- - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 231 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind reprezentanții intimaților-pârâți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, cerere prin care reprezentantul intimatei-pârâte M, avocat, solicită strigarea cauzei după ora 10,30 întrucât se deplasează de la C, motiv pentru care se află în imposibilitate de a se prezenta în prima Jaș edinței de judecată. Având în vedere motivul anterior menționat, instanța lasă dosarul la ordine.
Reluându-se cauza, la apelul nominal răspund avocat pentru recurenta-reclamantă și avocat pentru intimata-pârâtă M, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât Consiliul Județean
Avocat depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând acte normative și extras din jurisprudența Curții Supreme de Justiție, iar avocat depune două decizii privind excepția de nelegalitate a unor certificate de atestare a dreptului de proprietate.
Părțile arată că nu au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților prezente pe fondul recursului și cu privire la aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, cu privire la excepția admisibilității recursului sub aspectul aplicabilității art. 4 din Legea nr. 554/2004, arată că a depus concluzii scrise la un termen anterior. Susține că, anterior apariției Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate era soluționată de către instanța care soluționa și acțiunea principală, conform art. 17 Cod procedură civilă. În opinia sa, fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual și dispozițiile art. 725 din Codul d e procedură civilă, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică imediat. Arată că este adevărat că, la un moment dat, a existat o jurisprudență contradictorie cu privire la aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 la actele administrative emise anterior acestei legi, însă această problemă a fost rezolvată prin Legea nr. 262/2007, care prevede în mod expres că excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Susține că acest lucru este confirmat de jurisprudența atât în materie civilă, cât și penală, iar rațiunea legii a fost să fie judecată cauza de instanța de contencios administrativ. Consideră că există text de lege care lămurește această problemă.
Pe fondul recursului, arată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale HG834/1991, iar hotărârea nr. 115/1998, prin care se diminuează suprafețele ocupate de, a venit să rezolve problema terenului în sensul de a stabili cine poate dobândi certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra acestuia.
Sub un prim aspect, arată că SRL este o societate care a fost înființată potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990, rezultând din divizarea fostei societăți Mixt M, deci a avut capital de stat. Față de dispozițiile art. 66 din Hotărârea 115/1998, invocat de partea adversă, care fac trimitere la societățile care sunt beneficiare a terenului și au vândut numai activul, opinează că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, societățile care s-au privatizat devin proprietare asupra terenului.
Sub al doilea aspect, în situația în care societățile comerciale de stat nu au nici un titlu, dar au folosit acest teren, consideră că acestea trebuie să se judece în contradictoriu cu autoritățile locale. În acest sens, arată că a depus un raport din 1984 prin care arată că terenurile nu erau evidențiate în patrimoniu, deci partea adversă nu are nici un titlu de proprietate asupra acestora. În acest caz, intervine oat reia condiție, dacă nu s-au aflat în patrimoniul intimatei în baza unui titlu, nu se mai aflau nici măcar în folosința acesteia și nici nu-i erau necesare desfășurării activității, potrivit obiectului de activitate, cerințe imperative impuse de art. 1 din nr.HG 834/1991, în opinia sa, nu subzistă obligativitatea emiterii certificatului. Solicită a se avea în vedere ceea ce este reglementat în materie, arată că este depusă decizia de înființare a din care rezultă că nu avea teren în patrimoniu la data înființării (art. 25).
În concluzie, pentru motivele anterior expuse solicită admiterea excepției de nelegalitate și admiterea recursului. Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat, pentru intimata-pârâtă M, solicită respingerea excepției invocată de instanță întrucât, în opinia sa, invocarea pe cale procedurală a art. 4 duce la retroactivarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Sub aspectul constituționalității articolului anterior menționat, precizează că s-a arătat de Curtea Constituțională că acesta este constituțional, dar prin decizia sa nu îndrituiește aplicarea legii. Menționează, totodată, că s-a invocat în cauză jurisprudența, însă această jurisprudență se referă la imediata aplicare a legilor de procedură, fără a se pronunța în sensul aplicării și pentru trecut.
Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia întrucât, în opinia sa, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cerute de nr.HG 834/1991 cu privire la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Susține că, la data emiterii certificatului, nu era o societate cu capital de stat, în 1991 societatea avea astfel de capital, condițiile trebuie raportate la momentul apariției nr.HG 834. Consideră că certificatul nu este decât un act doveditor asupra terenurilor deținute ca active, în speță dreptul de proprietate s-a născutope legis.Afirmă că, în 1991 terenul era în proprietatea statului, iar dreptul a luat ființă în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, care reglementează situația terenurilor și nașterea dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei. Susține că există identitate de rațiune întrucât legea trebuie interpretată în cadrul istoric: la momentul emiterii certificatului activele construcții erau înstrăinate, aspect care nu are relevanță în opinia sa întrucât nu a avut posibilitatea de a-l înstrăina pentru că nu a deținut un titlu valabil.
Cu privire la condiția că aceste terenuri trebuie să fie apte pentru desfășurarea activității, acest aspect a fost dovedit în urma analizării condițiilor de către Comisia de aplicare nr.HG 834/1991.
Arată că s-a făcut referire în motivele de recurs că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul municipiului M și apoi ar fi trecut în cel al, afirmație ce în opinia sa este falsă, având în vedere că regimul juridic al terenurilor a fost clarificat, de fapt terenul a aparținut Mixt M și apoi a trecut direct în patrimoniul. Susține că efectul este declarativ și nu constitutiv.
În concluzie, solicită respingerea recursului sub toate aspectele. Precizează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În replică, avocat afirmă că societățile comerciale care au deținut active construcții, au devenit proprietari și asupra terenului, potrivit Constituției României, persoana nu poate deveni proprietar decât în baza legii.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 21.02.2008, în dosarul nr-, Tribunalul Constanțaa dispus, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, sesizarea Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean C nr. 38/24.05.199 pct. 19-20 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0048/7.06.1999 emis de Consiliul Județean
Excepția de nelegalitate a fost invocată de pârâta în acțiunea prin care reclamanta Mas olicitat obligarea sa la plata sumei de 185.902,47 dolari reprezentând daune corespunzătoare chiriei pentru folosința terenului aferent spațiilor comerciale situate în, Complexul.
La Tribunalul Constanța cauza a fost înregistrată sub nr. 2366/118/3.04.2008. prin încheierea pronunțată la data de 22.04.2008 instanța a dispus introducerea în cauză a emitentului actelor a căror nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție, respectiv Consiliul Județean
Prin încheierea pronunțată la data de 27.02.2009Tribunalul Constanțae respins excepția de nelegalitate Hotărârii Consiliului Județean C nr. 38/24.05.199 pct. 19-20 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0048/7.06.1999 emis de Consiliul Județean
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data adoptării nr. 38/1999 erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 69/1999, lege în care, la art. 66 se prevede că, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, consiliul județean adoptă hotărâri. De asemenea, sunt de reținut dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991.
Atât pentru terenul de 42,59 mp aferent magazinului 102 anexă, cât și pentru terenul de 1257,98 mp aferent magazinului 102 există procese-verbale de recepție întocmite la datele de 16.10.1997 și respectiv la 28.07.1998, de comisia constituită conform art. 2 din Criteriul nr. 2665/1992.
Primul teren a fost înregistrat cadastral sub nr. 146/25.02.1999 și are regimul juridic stabilit prin nr. 9/1997, iar cel de-al doilea teren a fost înregistrat cadastral sub nr. 154/25.02.1999 și are regimul juridic stabilit prin nr. 9/1997. pentru ambele terenuri au fost întocmite procese-verbale de delimitare și schițe cadastrale, precum și întreaga documentație impusă de Criteriul nr. 2665/1992.
Prin nr. 134/1995 a fost însușită și aprobată documentația conform nr.HG 934/1991 pentru Complexul: Magazin 102 în suprafață de 1257,98 mp și Magazin 102 anexă în suprafață de 40,50 mp. Această hotărâre a fost modificată în sensul reducerii suprafeței aferente Magazinului 107. Prin nr. 65/1998 au fost aprobate documentațiile pentru cele două terenuri.
Nu este întemeiată susținerea reclamantei, în sensul că pârâtei nu putea să i se emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor întrucât era reclamanta era beneficiara contractului de concesiune nr. 122/15.04.1999. Acest contract a fost încheiat în temeiul nr. 70/1998 care reglementa concesionarea terenurilor pentru cei care nu aveau reglementată situația juridică a terenurilor, situație în care se afla și reclamanta care, prin contract de vânzare-cumpărare, a dobândit activele Complex de la pârâtă.
Au fost respectate condițiile impuse de nr.HG 834/1991 și Criteriul nr. 2665/1992, astfel că nr. 38/24.05.1999 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor - 0048/8.06.1999 sunt legal emise.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța este netemeinică și nelegală întrucât instanța a respins cererea sa fără a proceda la analiza criticilor de nelegalitate a celor două acte administrative și a făcut o greșită apreciere a probelor administrate.
Sentința este nelegală și pentru că a fost dată cu încălcarea greșită a Legii nr. 15/1990, a HG834/1991 și a Criteriilor nr. 2665/1992 și nici nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (punctele 7 și 9 din Codul d e procedură civilă).
Față de situația de fapt prezentată în susținerea excepției de nelegalitate - necontestată de părți - au fost invocate o serie de critici pe care instanța nu le-a analizat.
1. Astfel, instanța nu a analizat susținerea potrivit căreia certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost eliberat în favoarea intimatei, deși terenurile indicate la pozițiile nr. 19 și 20 din hotărârea 38/1999 nu s-au aflat nicio dată în patrimoniul acesteia în baza unui titlu, nu se mai aflau nici măcar în folosința acesteia și nici nu-i erau necesare desfășurării activității potrivit obiectului de activitate, cerințe imperative impuse de art. 1 din nr.HG 834/1991. În sprijinul acestei critici a adus următoarele argumente pe care instanța nu le-a analizat: intimata nu mai era proprietarul activelor edificate pe cele două terenuri întrucât au fost înstrăinate anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin contractele de vânzare-cumpărare 224 din 25.02.1999 și nr. 109/1.02.1999; terenurile în litigiu au făcut obiectul contractului de concesiune nr. 122/15.04.1999 încheiat cu Primăria municipiului M pentru o perioadă de 25 de ani; intimata nu avea aceste renuri în patrimoniu la data înființării prin decizia nr. 593/26.10.1990 a Prefecturii
Tribunalul doar a constatat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de nr.HG 834/1991 fără a arăta care dintre condiții au fost analizate și prin prisma căror probe.
Instanța nu a menționat motivele pentru care a apreciat faptul că terenurile litigioase se aflau în patrimoniul intimatei, titlul în baza căruia aceste terenuri se aflau în patrimoniul intimatei, obiectul de activitate al acesteia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și maniera la care aceste terenuri, deși ocupate în totalitate de construcțiile înstrăinate, i-ar fi fost necesare intimatei pentru desfășurarea activității.
Instanța nu i-a înlăturat motivat susținerile, limitându-se doar la analiza condițiilor de formă a documentației prezentate de către intimate. În plus, în mod neechivoc, instanța a interpretat contractul de concesiune nr. 122/1999 în favoarea intimatelor.
2. Instanța nu a analizat nici susținerile potrivit cărora documentația necesară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost elaborată cu încălcarea Criteriilor nr. -: astfel, instanța nu a analizat următoarele susțineri: comisia constituită la nivelul intimatei nu a verificat și anexat documentației nici un titlu dintre cele prevăzute la art. 4 al Criteriilor nr. -; documentația topografică nu a fost întocmită cu respectarea condițiilor impuse de HG834/1991 și de capitolul 7 din Criteriile nr. -; înregistrarea documentației topografice sub nr. 309/29.03.1999, precum și toate avizele și rapoartele avute în vedere la emiterea certificatului au fost obținute de intimată după vânzarea celor două active; pentru terenurile aferente altor active înstrăinate de intimată către terțe persoane nu a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Instanța nu s-a preocupat nici de aceste critici, neanalizându-le în fond, ci doar sub aspectul condițiilor de formă. Mai mult, instanța a dat a semnificație eronată motivului pentru care a invocat Hotărârile nr. 9/1997 și nr. 115/1998.
3. Hotărârea recurată a fost motivată superficial: se referă la articole fără indicarea numărului; penultimele fraze nu au final și logică; nu permit analiza considerentelor avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Printr-o astfel de motivare se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în hotărâri împotriva României (cazul Albina contra României), dreptul la un proces echitabil include, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauzele lor. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate". Art. 6 invocat implică în sarcina instanțelor obligația de a proceda la un examen efectiv al argumentelor și al mijloacelor invocate de părți și să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecății.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosar rezultă ci nu erau îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, iar prin emiterea celor două acte administrative în alte condiții decât cele prevăzute de lege se aduce o gravă atingere dreptului său de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenurile litigioase, atingere incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.
Prin încheierea nr. 3458 din 19.06.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de și a strămutat judecarea cauzei de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de APEL BACĂU.
Examinând recursul formulat de autoarea excepției de nelegalitate,curtea de apelconsideră că acesta nu poate fi admis pentru motivul pus în discuție din oficiu de instanță, respectiv inaplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 în privința actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin raportare la art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și jurisprudența Înaltei C de Casație și Justiție.
În cauză, a fost invocată, pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea a două acte administrative cu caracter unilateral emise în anul 1999 emise de intimatul Consiliul Județean C în aplicarea art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, respectiv hotărârea nr. 38/24.05.1999 (pozițiile 19-20) și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0048 din 7.06.1999.
În privința actelor administrative cu caracter individual art. 4 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Totodată, prin art. II alin. 2 teza ultimă din Legea nr. 262/2007 se prevede căxcepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea rolului său de instanță supremă a cărei principală menire este aceea de a unifica practica judiciară în scopul înlăturării contradicțiilor de jurisprudență - rol a cărui neîndeplinire a fost imputată României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), reținându-se că, în locsă-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar prin pronunțarea unor soluții divergente în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, practică care este contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept - a statuat că este neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 (deciziile 2307/4.06.2008, nr. 2786/8.07.2008, nr. 2953/18.09.2008). Raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții Europene de Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție - în aplicarea art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție - a înlăturat dispozițiile legale anterior enunțate, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor omului, în sensul că dispozițiile analizate încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta europeană a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice sub aspectul posibilității de cenzurare, fără limită în timp, a legalității unui act juridic.
Este vorba, așadar, de salvgardarea principiului convențional și comunitar al securității raporturilor juridice - care (astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 2953/18.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție)impune respectarea caracterului definitiv al actului juridic care nu a fost atacat în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și are caracter executoriu- precum și de asigurarea dreptului la un recurs efectiv și accesului liber la justiție - care (astfel cum s-a reținut prin aceeași decizie) nu pot fi exercitate în mod absolut, de o asemenea manieră încât să conducă la încălcarea altor principii fundamentale și generale ale dreptului. Nu se pune problema aplicării în timp a dispozițiilor de procedură, astfel cum s-a apărat recurenta prin invocarea art. 725 din Codul d e procedură civilă și a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Brualla de la împotriva Spaniei, ci de înlăturarea, motivată pe principii consacrate în dreptul european al drepturilor omului, a aplicării unui text în legătură cu care nu există controverse de drept intern privind activitatea legii.
Prin urmare, curtea de apel constată că excepția de nelegalitate cu care a fost învestit Tribunalul Constanța ca instanță de contencios administrativ este neîntemeiată pentru motivele reținute în jurisprudența Înaltei C de Casație și Justiție. Înlăturarea aplicabilității art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - text invocat ca temei de drept al excepției de nelegalitate - cu privire la cele două acte administrative face inutilă examinarea motivelor care țin de fondul soluționării cauzei invocate prin motivele de recurs, chiar dacă hotărârea primei instanțe nu cuprinde o examinare a problemelor de fond care i-au fost supuse examinării; sub acest din urmă aspect, nu pot fi reținute ca relevante considerentele reținute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României cu privire la motivarea hotărârii (invocată de recurentă în motivele de recurs).
Invocarea de către instanța de recurs a inaplicabilității art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în cauza de față nu poate fi privită ca o înrăutățire a situației recurentei în propria cale de atac, astfel cum a susținut recurenta prin notele de concluzii depuse pentru termenul din 1.09.2008. Prin soluția pe care urmează să o pronunțe, curtea de apel nu îi creează recurentei o situație mai grea decât cea de la prima instanță, ci, prin respingerea recursului, va menține soluția dată de tribunal - în deplină conformitate cu art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă -, dar pentru alte considerente decât cele reținute de această din urmă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ - fiscal promovat de recurenta - reclamantă cu sediul în - Complexul, județul C împotriva sentinței civile nr. 231 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - pârâte cu sediul în str. - - județul și CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la24 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Morina Napa | JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor | JUDECĂTOR 3: Gabriela Mona |
Grefier, |
Red.
Red.
5 ex. 06 oct. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Gabriela Mona
