Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 722/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 722/2008

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamanta - O împotriva sentinței civile nr. 191 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta-reclamantă, avocat, iar pentru intimații-pârâți, consilier juridic.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe excepția nulității recursului, pe excepția nulității absolute a sentinței recurate și pe fondul cauzei.

Avocat pentru recurenta-reclamantă arată că a invocat excepția nulității absolute a sentinței recurate întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct.5 Cod procedură civilă. Fiind un motiv de ordine publică, poate fi pus în discuție de către instanță în temeiul art. 306 pct.2 Cod procedură civilă. Consideră că, motivarea în fapt și în drept a hotărârilor judecătorești asigură exercitarea dreptului la apărare dând posibilitate părților de a-și formula apărările necesare, permite controlul judiciar al legalității și înlăturarea arbitrarului din hotărâri, în dreptul european, importanța motivării hotărârii constituind o condiție a unui proces echitabil.

Mai arată că, la instanța de fond au invocat excepția de nelegalitate a Anexei nr. 1 pct. 8 alin.6 lit. b din 72/2006 cu privire la taxa pentru ocuparea unui teren fără contract de închiriere sau concesiune, făcând trimitere la dispozițiile art. 248 lit. i și 243 din Codul fiscal. Prin considerente, instanța trebuia să analizeze dacă aceste dispoziții sunt aplicabile speței de față, situație față de care apreciază ca nemotivată hotărârea pronunțată de tribunal, solicitând casarea acesteia.

Având în vedere considerentele formulate pe excepția nulității absolute a sentinței recurate, solicită respingerea excepției nulității recursului.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea sentinței tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și admiterea acțiunii, urmând a se constata nelegalitatea Anexei 1, pct. 8, alin.6 lit. b din HCL nr. 72/2006, nefiind prevăzută de Codul fiscal sau alte acte normative. Apreciază că dispozițiile Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale constituie cadrul legal pentru înlăturarea situațiilor atipice, ca în speța de față, survenite în domeniul privatizării. Mai precizează că, prin întâmpinare se motivează că s-au instituit aceste taxe pentru a obliga comercianții să încheie contracte de concesionare, Regulamentul de atribuire al terenurilor prin concesiune fiind adoptat la câteva luni după adoptarea HCL 72/2006. Cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic pentru intimații-pârâți solicită respingerea excepției nulității absolute a hotărârii tribunalului, apreciind că situația de fapt a fost corect reținută de instanță și că potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului instanța nu avea obligația să răspundă fiecărui argument.

Cu privire la excepția nulității recursului, solicită potrivit art. 306 al.1 Cod procedură civilă a se constata că recursul nu este motivat, impunându-se anularea acestuia. Depune cu titlu de practică judiciară decizii ale și ale Curții Constituționale.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului contencios - administrativ - fiscal de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 191/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă excepția de nelegalitate ca neîntemeiată privind pe contestatoarea O în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ O și CONSILIUL LOCAL

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta invocat excepția de nelegalitate Anexei nr. 1 pct. 8 alin 6 lit. din nr. 72/2006 cu privire la taxa pentru ocupare teren fără contract de închiriere sau concesiune.

Reclamanta este proprietara spațiului comercial pentru care fost calculată taxa contestată însă terenul pe care se află amplasat spațiul comercial se află în proprietatea privată Municipiului și în administrarea Consiliului Local

În temeiul art. 248 lit. și art. 283 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, Consiliul Local prin Anexa 1 pct. 8 alin 6 lit. din nr. 72/2006 stabilit taxă locală denumită taxă ocupare teren fără contract închiriere.

Deși Consiliul Local hotărât concesionarea sau închirierea terenurilor aflate în proprietate privată Municipiului și aprobat acest lucru reclamanta nu s- prezentat în vederea concesionării sau închirierii terenului.

Taxa stabilită de nr. 72/2006 este legală, întrucât consiliile locale pot aproba taxe locale pentru utilizarea temporară terenurilor publice și este întemeiată pe dispozițiile art. 248 lit. și art. 283 din Legea 571/2003.

Reclamanta invocat nelegalitatea nr. 72 /2006 fără însă preciza în ce categorie se încadrează pentru plăti taxele locale pentru terenul aferent ocupat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta O, legal timbrat cu timbru judiciar -0,15 lei și taxă judiciară de timbru de 2 lei (fila 20).

Față de împrejurarea că reclamanta nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 303 al. 1 Cod procedură civilă instanța a pus în discuție excepția nulității recursului.

La data de 8.10.2008 recurenta depus la dosar note prin care a invocat ca motiv de ordine publică, în condițiile art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, nulitatea absolută hotărârii recurate pentru încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, referitor la motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și la cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Astfel, hotărârea atacată nu este motivată, într-o singură frază instanța de fond apreciind că prevederea atacată este legală, întemeindu-se pe dispozițiile art. 248 lit. i și art. 283 din legea nr. 571/2003, fără a înlătura în vreun fel susținerile reclamantei.

Legal citate, intimatele au fost reprezentate în fața instanței, solicitând admiterea excepției nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, iar cu privire la fondul recursului s-a susținut că instanța de fond nu avea obligația de a răspunde fiecărui argument.

Examinând, în condițiile art.137 al. 1 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului pentru nemotivare instanța reține următoarele:

Motivele invocate de către recurentă, referitoare la încălcarea dispozițiilor art.261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă prin neindicarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, reprezintă un motiv de ordine publică. Astfel, dispozițiile arătate reprezintă o garanție a procesului echitabil, pentru respectarea și valorificarea drepturilor procesuale ale părților, pentru evitarea abuzului și arbitrariului și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc în căile de atac, având regimul juridic prevăzut de art. 105 al. 2 teza 2 finală Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul art. 6 al. 2 Cod procedură civilă va fi respinsă excepția nulității recursului.

Examinând în fond recursul, din perspectiva motivului invocat, instanța îl apreciază ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Prin considerentele sentinței recurate prima instanță a expus situația de fapt reținută din probatoriul cauzei și dispozițiile legale aplicabile acesteia care au dus la concluzia că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată.

Argumentele expuse pentru soluționarea cauzei sunt comune pentru situația de respingere a excepției de nelegalitate și susținerile reclamantei relativ la caracterul nelegal al hotărârii contestate pe calea acestei proceduri, reprezentând temeiul pentru înlăturarea acestor susțineri.

În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este motivată în fapt și în drept, în condițiile art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 191 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA ADMINISTRATIV TRERITORIALĂ și CONSILIUL LOCAL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./

Red./3.11.2008

Tehnored./6.11.2008

Ex.2

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 722/2008. Curtea de Apel Bacau