Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 87/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
SENTINȚA NR.87/CA/2009-
Ședința publică din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantă domiciliată în SM, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE- AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE cu sediul în SMs tr. - nr.8 și GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B,- sector 1,având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, pârâții au depus la dosar întâmpinare, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța califică întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României ca fiind concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Încheierea din 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa fost sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006, invocată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE- AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE S M și GUVERNUL ROMÂNIEI.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta a arătat Dispozițiile art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006 nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 din OUG 148/2005, iar definiția dată noțiunii de "naștere" din această hotărâre încalcă acte normative cu forță superioară, inclusiv prevederile art. 16 alin. 1, art. 49 alin. 1 și 2 din Constituția României, principiul egalității de tratament și instituie discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei rezultați dintr-o naștere simplă, dând posibilitatea interpretării privind dreptul de acordare a indemnizației pentru naștere și nu pentru toți copii rezultați din actul nașterii, așa cum ar fi firesc.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE- AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE SMa solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că prin Legea 262/2007, în vigoare la 02.08.2007, a fost modificat art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, astfel că această excepeție poate fi ridicată doar pentru cercetarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual și nu pentru cercetarea legalității unui act administrativ normativ.
Definiția legală a nașterii, cuprinsă în art. 3 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin HG 1025/2006, este conformă cu definiția dată nașterii de dicționarul explicativ al limbii române și cu prevederile OUG 148/2005.
Art. 3 allin.1 din Normele metodologice definește nașterea în special raportat la precederile celorlalte aliniate ale acestui articol, prin care se stabilește care sunt cele trei nașteri, pentru care se acordă concediu pentru indemnizație lunară, respectiv stimulentul lunar pentru creșterea copilului, având în vedere prevederile art. 6 alin. 1 din OUG 148/2005.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării, pârâtul Guvernul României a arătat că potrivit art. 4 alin.1 din Legea 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Prin Hotărârea de Guvern contestată a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Față de obiectul de reglementare, este evident că aceste dispoziții au caracter normativ, având rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia.
Apreciază că Hotărârea Guvernului nr.1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și al art.III din OUG 44/2006, pentru modificarea și completarea OUG 148/2005 și a Legii 61/1993.
art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. 1 din OUG 148/2005 definesc nașterea ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".Indemnizația de creștere a copilului se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Această prestație înlocuiește pe perioada concediului de creștere a copilului venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.
Pârâtul apreciază că prevederile cuprinse în art. 3 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 148/2005, aprobate prin HG 1025/2006 sunt legale, în deplină concordanță cu cele cuprinse în OUG 148/2005 cu modificările și completările ulterioare și nu induce discriminări.
Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța o apreciază ca nefondată.
Astfel, deși art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea 262/2007, face referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, alin. 2 al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual.
Drept urmare dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol este necesar a fi interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.
Excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate, care constituie obiectul de reglementare al art. 4 din Legea 554/2004, aceasta trebuie să privească un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit.c din aceeași lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât și la actul cu caracter normativ.
În consecință, pentru argumentele expuse, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr.1025/2006, instanța reține că aceste dispoziții care definesc nașterea ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii" nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr.148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primește o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei, respectiv"concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau după caz pentru primii 3 copii".
HG nr.1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și cum acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din OUG nr.148/2005la numărul de copii născuți și nu la numărul nașterilor,prevederile art. 3 alin.1 din Normele Metodologice apar ca fiind nelegale.
Aceste norme metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise și pentru faptul că definiția stabilită pentru naștere ca element de acordare a indemnizației lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
HG 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (OUG 145/2005), încălcând principiul egalității de tratament prevăzut de art. 16 din Constituția României instituind discriminări între copiii preveniți dintr-o naștere simplă și o alta multiplă.
Pe cale de consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea 554/2004, excepția de nelegalitate formulată de reclamanta în parte, va admite și va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005pt susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României.
ADMITE excepția de nelegalitate formulată de reclamanta domiciliată în S M,- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE- AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE cu sediul în SMs tr. - nr.8 și GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B,- sector 1.
Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. 1 din HG nr.1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
Președinte Grefier
- - - -
Red.Sent.
În concept la 15.05.2009
Tehn.red./5 ex.
16.05.2009
Emis 3 comunicări:
1.reclamanta - SM, -
pârâții
2. MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE- AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE-S M str. - nr.8
3. GUVERNUL ROMÂNIEI - B,- sector 1
la expediție la 16.05.2009
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu