Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1054
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.382/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați Unitatea Administrativ Teritorială a comunei prin primar, Curtea de Conturi - Direcția de Control Financiar Ulterior T, Primăria comunei prin primar și Consiliul Local al comunei și pârâtul intimat, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.382/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă Încheierea de sesizare nr.1/29.01.2008 a Completului Camerei de Conturi T, constituit potrivit art.31 (2) din Legea nr. 94/1992, republicată in 2002, față de pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la anularea înscrisurilor, instanța de fond retine faptul că, Legea nr. 94/1992, republicată în 2002, privind organizarea si funcționarea Curții de Conturi a României stabilește obiectul si fixează competenta instanței de judecată la litigii privind abateri financiare prevăzute de art.40-43 printre care nu se regăsesc si competența in materia anulării înscrisurilor care au stat la baza înscrisurilor in cartea funciară a drepturilor de proprietate, aceste litigii intrând in sfera competențelor altor instanțe de judecată, motiv pentru care, instanța respinge acest capăt de cerere.
Apoi, Legea nr.18/1991, republicată, actualizată, a fondului funciar, asa cum a fost completată de Legea nr.169/27.10.2007 la art.III prevede"(1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; 2) nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, procuror si de alte persoane care justifica un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care au plenitudine de jurisdicție.
Referitor la antrena răspunderii civile delictuale in sarcina paratului, instanța de fond reține următoarele:
Conform art.3 al.3 din Constituție, teritoriul României este organizat in unității administrativ-teritoriale sub forma de comune, orașe si județe, iar potrivit art.18 din nr.215/2001, unele orașe pot fi declarate municipii in condițiile legii.
Aceste unități administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar in calitate de persoane juridice civile au in proprietate bunuri din domeniul privat, iar in calitate de persoane juridice de drept public, ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local.
Unitățile administrativ-teritoriale au organe proprii de conducere care se ocupa de soluționarea problemelor de interes local, acestea fiind comisiile locale ca autorități deliberative si primarii ca autorități executive.
Art.7 al.2 din Legea nr. 215/2001, republicată privind administrația publică locala recunoaște autorităților publice locale dreptul de a gestiona sub proprie responsabilitate a resurselor care aparțin unităților administrativ teritoriale, atribuțiile principale fiind prevăzute la art. 38 al.2 din lege, adică, consiliile locale ca autorități deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locala au competenta materiala generala in rezolvarea problemelor unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă.
In exercitarea atribuțiilor conferite prin lege-art.38- consiliile locale adopta hotărâri, de regula cu votul majorității consilierilor prezenți la sedinta, excepție făcând adoptarea bugetului local si stabilirea de impozite si taxe locale pentru care legea prevede majoritatea absoluta.
Procedura de adoptare sau emitere a actelor administrative de autoritate, cunoaște trei faze: a) procedura prealabila; b) procedura concomitenta si c) procedura posterioara.
Astfel, prima faza cuprinde întocmirea unor acte pregătitoare si săvârșirea unor operațiuni tehnice materiale de către funcționari publici ai organului care adopta actul administrativ de autoritate, categorie din care fac parte propunerile, referatele, analize, schițe, avize, acorduri, etc.
Faza a doua sau procedura concomitenta, consta in deliberarea membrilor organului care îl adopta si in adoptarea actului care trebuie sa fie stampilat, dat nr.de ordine si menționata ziua, luna si anul.
În sfârșit, procedura posterioara adoptării sau emiterii actelor administrative de autoritate consta in îndeplinirea formelor de aducere la cunoștința generala a actelor cu caracter normativ si a celor interesați, in cazul celor individuale.
Pornind de la aceste principii care stau la baza administrației publice locale in ceea ce privește adoptarea sau emiterea actului administrativ de autoritate, Consiliul Local al comunei, in sedinta din 22.05.2007, adopta hotărârea nr.29 prin care se statuează: art.1"se atribuie în proprietate terenul în suprafață de până la 1.439 aferent imobilelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre". La art. 3 se prevede că "pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri este împuternicit primarul comunei.
Apoi, legalitatea si oportunitatea HCL nr.29/2005, fost supusa controlului de către instituția Prefectului Jud.T, conform Legii nr. nr.215/2001, republicată, si nu s-a constatat că respectivul act administrativ de autoritate adoptat de Consiliul Local, nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege.
Pentru considerentele prezentate, instanța de fond nu poate antrena răspunderea civilă delictuală in sarcina pârâtului, întrucât organul de control nu a dovedit că in sarcina lui sunt întrunite cumulativ elementele necesare si obligatorii prevăzute de art.998 si următoarele cod civil si anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârât, existența raportului de cauzalitate dintre fapta sa proprie si prejudiciu, precum si vinovăția, motiv pentru care, în temeiul art.71 din Legea nr. 94/1992, republicată în 2002, raportat la art.998 si următoarele Cod civil și art.1, art.10, art.18 din Legea nr. 554/2002, încheierea de sesizare a fost respinsă conform dispozitivului care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României.
În motivarea recursului, reclamanta Curtea de Conturi a României a arătat, în esență, că în speță este vorba despre patrimoniul public al statului, precum și despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului în care aceste resurse sunt folosite reprezintă o obligație atât pentru Curtea de Conturi, cât și pentru instanțele de judecată, de aici rezultă temeiul legal pentru ca sesizarea să fie admisă în condițiile în care prin actul de control au fost constatate fapte cauzatoare de prejudicii ca urmare a înstrăinării nelegale prin atribuirea cu titlu gratuit a suprafeței de 45.082. teren din proprietatea privată a Statului Român, în valoare de 3.122.857,08 lei.
Recursul este nefondat.
Curtea observă că motivarea instanței de fond în sensul că nu poate fi antrenată răspunderea pârâtului, primar al comunei, în condițiile în care hotărârea privind înstrăinarea unor suprafețe de teren persoanelor care au dobândit în proprietate clădirile edificate pe acele terenuri, în baza Legii nr. 112/1995, a fost adoptată de către Consiliul Local al comunei, autoritate publică locală, în temeiul atribuțiilor conferite prin Legea nr. 215/2001, urmează a fi complinită de cele ce vor fi reținute în cuprinsul prezentei decizii. În mod corect a reținut prima instanță că hotărârea de înstrăinare a terenurilor aparține unei alte autorități publice și nu pârâtului, dar motivul pentru care sesizarea Curții de Conturi trebuie respinsă nu este acela că hotărârea în discuție a fost adoptată în legea privind administrația publică locală, iar dreptul de control al Curții de Conturi nu poate fi negat pentru argumentul dezvoltat de către judecătorul fondului. Controlul exercitat de către Curtea de Conturi în baza Legii nr. 94/1992, așa cum era în vigoare acest act normativ la data controlului, este un control administrativ extern specializat care se exercită inclusiv în privința modului în care este administrat patrimoniul public al statului, dar și al unităților administrativ teritoriale. Prin urmare, controlul exercitat de către Curtea de Conturi a României în privința modului în care este administrat de către Consiliul Local al comunei patrimoniul acestei unități administrativ teritoriale, este unul care își află temeiul atât în art.140 din Constituția României, cât și în prevederile Legii nr. 94/1992 care reglementează în baza legii fundamentale române modul de organizare și funcționare al Curții de Conturi.
În ceea ce privește însă soluția pronunțată de către judecătorul fondului, în sensul respingerii sesizării în privința domnului de a-i fi antrenată răspunderea juridică pentru fapte cauzatoare de prejudicii în dauna bugetului, este una corectă, însă cu motivarea reținută de C, în cele ce urmează, în sensul că primarul nu este cel care a luat decizia administrativă care a condus la înstrăinarea terenului în discuție, ci o altă autoritate publică. Curtea observă că decizia administrativă amintită este încorporată în hotărârea nr.29 din 22.05.2007 adoptată de către consiliul local.
Atât consiliul local cât și primarul sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală, dar acestea nu se confundă, ele au naturi juridice diferite, precum și, în consecință, atribuții distincte. Astfel, în baza art.23 alin.1 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale sunt autorități deliberative, iar primarii autorități executive.
În speță, primarul (pârâtul ) a acționat ca autoritate executivă și nu a făcut altceva decât să pună în executare o anume hotărâre a consiliului local. În virtutea Legii nr. 215/2001, primarul nu are, bunăoară, deschisă calea unei acțiuni în anularea hotărârilor consiliului local, controlul de tutelă administrativă fiind exercitat exclusiv de către prefectul județului. Așadar, chiar dacă primarul nu ar fi fost de acord cu hotărârea consiliului, acesta nu avea nicio bază legală pentru a nu duce la îndeplinire hotărârea nr.29/2007, ci dimpotrivă, în baza art.61 alin.1 din Legea administrației publice locale, era obligat să asigure executarea hotărârii în discuție. Dacă înstrăinarea acelui teren despre care se discută în speța de față s-a făcut fără o bază legală, acest lucru nu poate fi imputat decât celui care a luat o astfel de decizie (consiliul local) și nu primarului.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de către Curtea de Conturi a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.382/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./28.10.2009
Tehnored. /2 ex./28.10.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Maria Belicariu
