Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1079/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1079
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr.566/CA/18.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI - PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL și cu pârâții - intimați, G, și, având ca obiect litigiu privind curtea de conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată consilier juridic, pentru pârâții - intimați, G, și, lipsă se prezintă avocat G iar pârâții - intimați, și personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței întâmpinări din partea pârâților - intimați, G, și, precum și din partea reclamantei - intimate Unitatea Administrativă Teritorială a Comunei - Primăria și Consiliul Local al Comunei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților - intimați, G, și, avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, conform întâmpinării, arătând că, Curtea de Conturi nu are calitatea de formula recurs ci unitatea teritorială păgubită, cu cheltuieli de judecată.
Pârâți - intimați, și pun concluzii de respingere a recursului, conform întâmpinărilor.
Reprezentanta reclamantei - intimate, Unitatea Administrativă Teritorială a Comunei - Primăria și Consiliul Local al Comunei arată că lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.50/15.10.2008, Completul din cadrul Camerei de Conturi, constituit potrivit art.31 al.2 din Legea nr.94/1992, republicată în 2002,sesizează Tribunalul Timișîn vederea stabilirii răspunderii juridice față de pârâții:, G, pentru un prejudiciu adus bugetului privat al Statului R pentru fapte cauzatoare de prejudicii și dobânzi comise în dauna bugetului unități administrative teritoriale ale comunei, constatate și consemnate în raportul de control sub nr. S 242/02.10.2008, înregistrat la unitatea verificată sub nr.2510/02.10.2008.
Din actul de control privind verificarea contului de execuție și bilanțului contabil în vederea acordării descărcării de gestiune pentru exercițiul financiar 2007 la Primăria comunei, au fost constatate fapte prin care au fost cauzate prejudicii în condițiile atribuirii de suprafețe de teren ce depășesc terenurile aferente clădirilor cu destinația de locuințe și care potrivit art.26 al.3 din Legea nr.112/1995, în cazul vânzării rămân în proprietatea statului.
S-a reținut ca fiind încălcate prevederile următoarelor acte normative:
Legea nr.112/25.11.1995 (actualizată), pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului ( nr.279 din 1 noiembrie 1995), art. 26 (3); Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 (actualizată până la data de 24 iulie 2004) a administrației publice locale ( nr. 204 din 23 aprilie 2001), art. 10; art. 36, alin. (1), (2), (5) lit. a și b; Legea nr.213/17.11.1998 (actualizată) privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia ( nr. 448 din 24 noiembrie 1998 ), art.2, 4; art. 5, alin. (1 și 2); art. 6, alin. (1); art. 9, alin. (1); art. 11, alin. (1); art. 12, alin. (1); Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 (republicată) contabilității nr.82/1991 (actualizată până la data de 07 septembrie 2004), ( nr. 629 din 27 august 2002), art. 2 alin. (2); art. 6, alin. (1); art. 13, alin. (1); art. 33, alin. (2); Legea nr.18 din 19 februarie 1991 (republicată) fondului funciar (actualizată până la data de 13 decembrie 2007) ( nr. 1 din 5 ianuarie 1998), Nota Anexa 2, art. III (2).
Consecința faptelor constă în înstrăinarea ilegală cu titlu gratuit și vânzare a imobilelor (terenuri intravilane în suprafață de 34.251,86 în localitatea și în satele aparținătoare, si ), în valoare totală de 1.823.616,55 lei, ale căror proprietar este Statul Român, de către organul deliberativ, conform Hotărârii sus prezentate, ceea ce a generat un prejudiciu statului român la nivelul valorii terenului înstrăinat.
Prin Referatul înregistrat sub numărul 365 din 04.10.2004, consilierul local aduce la cunoștința Consiliului Local al comunei următoarele: "au luat la cunoștință că în comuna sunt cetățeni care au cumpărat imobile conform Legii nr.112/1995, drept pentru care întocmesc și proiectul de hotărâre.
În conformitate cu prevederile art.36, aliniat 2 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, atribuirea în proprietate a întregii suprafețe de teren existente în extrasele de carte funciară și care sunt aferente imobilelor cumpărate de cetățeni în baza Legii nr.112/1995.
Imobilele care sunt compuse din mai multe apartamente (clădiri), împărțirea terenurilor se va face proporțional cu suprafața construită a fiecăruia dintre ele. " (anexa nr. 1 și 2 la raportul de control intermediar).
Consiliul Local prin Hotărârea numărul 33 din 28.10.2004 (anexa nr. 3) hotărăște la articolul 1: "Se aprobă atribuirea gratuită în proprietate a întregii suprafețe de teren evidențiate în extrasele de carte funciară care este aferentă locuințelor cumpărate de către persoanele îndreptățite în baza Legii nr.112/1995. "La articolul 2 se prevede Stabilirea suprafeței de teren aferentă în cazul construcțiilor cu mai multe locuințe, se va face în funcție de cota parte din clădire ce revin fiecărui proprietar, pe baza contractelor de vânzare cumpărare a locuințelor La articolul 3 se prevăd următoarele: " Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează compartimentul contabilitate din cadrul Primăriei.
Din Procesul Verbal încheiat în data de 8.10.2004 (anexa nr.4 la raportul de control intermediar), cu ocazia ședinței ordinare de lucru a Consiliului Local, reiese faptul că proiectul de hotărâre privind atribuirea în proprietate a suprafeței de teren aferentă locuințelor cumpărate de către cei îndreptățiți, conform Legii nr.112/1995" a fost votat și aprobat de către 10 consilieri din cei 10 consilieri prezenți la ședință.
Ca urmare a Hotărârii adoptate, Primăria comunei eliberează, persoanelor care au cumpărat case în baza Legii nr.112/1995 ( nr. 279 din 29 noiembrie 1995), o adeverință (anexa nr.5-5.12 la raportul de control intermediar) pentru a servi în vederea intabulăm terenului la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
Adeverința se eliberează fiecărui beneficiar și cuprinde: localitatea, numărul de casă, numărul de Carte Funciară, numărul cadastral, precum și suprafața exprimată în metri pătrați ce va trece în proprietatea acestora, conform Hotărârii Consiliului Local număr 33 din 28 octombrie 2004 (anexa nr. 6 la raportul de control intermediar).
La data controlului s-a constatat că au fost atribuite cu titlu gratuit, unui număr de 18 persoane, proprietari ai imobilelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 ( nr. 279 din 29 noiembrie 1995 ), suprafața de 34.251,86 in2(anexa nr. 7 la raportul de control intermediar). Menționăm că din totalul de 34.251,862, Primăria Comunei a eliberat, până la data controlului, adeverințe pentru un număr de 12 persoane, localizate la pozițiile 1,2,4,5,6,8,9,11,13,14,15,16 din anexa nr. 5-5.12.
Terenurile atribuite cu titlu gratuit nu au fost înregistrate în evidența contabila, ca elemente patrimoniale, ca bunuri din domeniul privat al statului R sau privat al comunei și inventariate conf. legislației în vigoare privind inventarierea generală a patrimoniului.
Autoritatea executivă se angrenează într-un raport juridic - transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri, iară a avea calitate de proprietar.
În ceea ce privește dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat al statului, acesta, este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel (art.52 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia).
În cazul de față, Legea nr.112/1995 ( nr. 279 din 29 noiembrie 1995) prevede în mod expres la art. 26 că "Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului", iar art.37 din Normele de aplicare a Legii nr.112/1995 ( nr. 279 din 29 noiembrie 1995) aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.20/1996 prevăd că "în situațiile de vânzare către chiriași apartamentelor și, când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din lege".
Dacă în accepțiunea legiuitorului, teren aferent ar fi însemnat și restul de suprafață înscrisă în cartea funciară, atunci nu ar mai fi făcut trimitere la art. 26, ultimul aliniat din lege, care prevede că suprafețele de teren care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului.
Urmare acțiunii administrației locale proprietarii caselor cumpărate devin și proprietarii terenurilor intravilane - curți și grădini (proprietar statul român, conform art.26 alin.(3) din Legea nr.112/25.11.1995), astfel (anexa nr.7 la raportul de control intermediar
Apoi, în continuare organul de control face trimitere soluțiile date instanțele judecătorești în spețe similare, precum și decizii ale Curții Constituționale, întrucât prevederile dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului au făcut obiectul verificării constituționalității de către Curtea Constituțională, care a respins excepția de neconstituționalitate prin mai multe decizii, dintre care: Decizia nr.339/5 decembrie 2002, Decizia nr.399/5 octombrie 2004 și Decizia nr.22 din 27 ianuarie 2004.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea Încheierii de sesizare nr.50/15.10.2008, arată faptul că acțiunea este neîntemeiată, nr.33/28.10.2004 a fost supusă controlului legalității de către instituția prefectului, Cu privire la legalitatea hotărârii nr.33/2004 aduc în susținere și jurisprudența constantă a Curții de APEL TIMIȘOARA, atât anterioară adoptării hotărârii, cât și ulterioară.
Pârâții arată că, din încheierea de sesizare rezultă că, în aplicarea nr.33/2004, au fost emise 12 adeverințe în baza cărora s-a operat în cartea funciară transferul proprietății asupra terenurilor la cumpărătorii construcțiilor, pentru alte 6 cazuri nefiind emise adeverințe.
Cu toate acestea, instanța este sesizată cu un prejudiciu cuprinzând contravaloarea tuturor celor 18 terenuri, chiar dacă în 6 cazuri statul este în continuare proprietar tabular.
În consecință, prejudiciul care se tinde a fi recuperat are caracter prezumtiv și viitor, dar incert pentru 6 din cele 18 cazuri identificate de controlorii financiari.
Pe de altă parte, nici prejudiciul constând în contravaloarea terenurilor înscrise în cele 12 adeverințe eliberate și înscrise în cărțile funciare nu este cert.
Așa cum se reține în încheierea de sesizare, Camera de Conturi urmărește, în paralel, readucerea terenurilor în proprietatea Statului prin constatarea nulității actelor considerate nelegale în baza cărora s-a efectuat înscrierea în cărțile funciare a dreptului de proprietate.
Aceasta înseamnă că existența prejudiciului depinde de readucerea - sau nu - în patrimoniul statului a terenurilor și că, așadar, răspunderea acestora este fără temei câtă vreme pretinsul prejudiciu ar putea fi recuperat de la beneficiarii direcți ai terenurilor.
În scopul aplicării unitare a legii în toate localitățile județului T, consideră că soluțiile pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA trebuie să constituie un precedent care să constituie unul din motivele pentru respingerea sesizării Camerei de Conturi.
Singură împrejurarea că hotărârea nu a fost atacată în contencios administrativ de către Prefectul județului T și îi lipsește astfel de o confirmare dată printr-o hotărâre irevocabilă a unei instanțe judecătorești, nu poate să conducă la ideea că ar fi nelegală. Dimpotrivă, însăși inconstanța atitudinii Prefectului județului T (care a atacat unele hotărâri similare, apoi, văzând deciziile irevocabile ale Curții de Apel, a renunțat să atace altele, iar apoi a revenit la practica anterioară și a atacat alte hotărâri similare ale unor consilii locale, fiind respinse și aceste acțiuni ale sale), care l-a determinat să nu atace în contencios hotărârea noastră, trebuie văzută ca o confirmare a legalității hotărârilor.
Demersurile Prefectului trebuie văzute mai degrabă ca acțiuni de testare a poziției Justiției față de hotărârile consiliilor locale adoptate în materie. Aceste demersuri au încetat atunci când s-a văzut că Justiția a adoptat constant aceeași poziție de a confirma hotărârile consiliilor locale, motivând convingător deciziile sale.
În aceste condiții, jurisprudența constantă a Curții de APEL TIMIȘOARA poate fi invocată în sprijinul pârâților și constituie un argument solid pentru respingerea sesizării.
Prin notele de ședință, Unitatea Administrativă Teritorială a comunei a solicitat admiterea Încheierii de sesizare nr.50/15.10.2008 emisă de Camera de Conturi T, stabilirea răspunderii juridice și dispunerea readucerii terenurilor la stare inițiala, prin constatarea nulității in baza cărora s-a efectuat înscrierea in extrasele funciare eliberate proprietarilor de imobile, cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâți.
Prin sentința civilă nr.566/CA/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins Încheierea de sesizare nr.50/15.10.2008 a Completului Camerei de Conturi T față de pârâții:, -, G, și, respingând și cererea de acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la anularea înscrisurilor, instanța retine faptul că, Legea nr.94/1992, rep.2002, privind organizarea si funcționarea Curții de Conturi a României stabilește obiectul și fixează competenta instanței de judecata la litigii privind abateri financiare prevăzute de art.40-43 printre care nu se regăsesc și competența în materia anularii înscrisurilor care au stat la baza înscrisurilor în cartea funciară a drepturilor de proprietate, aceste litigii intrând în sfera competențelor altor instanțe de judecată, motiv pentru care, instanța a respins acest capăt de cerere.
Apoi, Legea nr.18/1991, republicată, actualizată a fondului funciar, așa cum a fost completată de Legea nr.169/27.10.2007 la art. III prevede " (1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; 2) nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționare cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care au plenitudine de jurisdicție.
Referitor la antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților:, G, și instanța a reținut următoarele:
Conform art.3 al.3 din Constituție, teritoriul României este organizat in unității administrativ-teritoriale sub forma de comune, orașe si județe, iar potrivit art.18 din Legea nr.215/2001, unele orașe pot fi declarate municipii în condițiile legii.
Aceste unități administrativ-teritoriale au personalitate juridica, iar în calitate de persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar în calitate de persoane juridice de drept public, ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local.
Unitățile administrativ-teritoriale au organe proprii de conducere care se ocupă de soluționarea problemelor de interes local, acestea fiind comisiile locale ca autorități deliberative și primării ca autorități executive.
Art.7 al.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administrația publică locală recunoaște autorităților publice locale dreptul de a gestiona sub proprie responsabilitate a resurselor care aparțin unităților administrativ teritoriale, atribuțiile principale fiind prevăzute la art.38 al.2 din lege, adică, consiliile locale ca autorități deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală au competența materială generală în rezolvarea problemelor unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă.
În exercitarea atribuțiilor conferite prin lege, art.38 consiliile locale adoptă hotărâri, de regulă cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință, excepție făcând adoptarea bugetului local și stabilirea de impozite și taxe locale pentru care legea prevede majoritatea absolută.
Procedura de adoptare sau emitere a actelor administrative de autoritate, cunoaște trei faze: a) procedura prealabilă; b) procedura concomitentă și c) procedura posterioară.
Astfel, prima faza cuprinde întocmirea unor acte pregătitoare și săvârșirea unor operațiuni tehnice materiale de către funcționari publici ai organului care adopta actul administrativ de autoritate, categorie din care fac parte propunerile, referatele, analize, schițe, avize, acorduri, etc.
Faza a doua sau procedura concomitentă, constă în deliberarea membrilor organului care îl adoptă și în adoptarea actului care trebuie să fie ștampilat, dat număr de ordine și menționată ziua, luna și anul.
În sfârșit, procedura posterioară adoptării sau emiterii actelor administrative de autoritate constă în îndeplinirea formelor de aducere la cunoștință generală a actelor cu caracter normativ și a celor interesați, în cazul celor individuale.
Pornind de la aceste principii care stau la baza administrației publice locale în ceea ce privește adoptarea sau emiterea actului administrativ de autoritate, Consiliul Local al comunei în ședința din 28.10.2004, adopta hotărârea nr.33 prin care se statuează: art.1 "se aproba atribuirea gratuită în proprietate a întregii suprafețe de teren evidențiate in extrasele de Carte Funciara care este aferentă locuințelor cumpărate de către persoanele îndreptățite în baza Legii nr.112/1995 iar la art.2 se prevede Stabilirea suprafeței de teren aferentă în cazul construcțiilor cu mai multe locuințe se va face în funcție de cota parte din clădire ce revin fiecărui proprietar pe baza contractelor de vânzare cumpărare a locuințelor.
Apoi, legalitatea și oportunitatea D nr.33/24.05.2004, a fost supusă controlului de către instituția Prefectului Județului T, conform Legii nr.215/2001, republicată, și nu s-a constatat că respectivul act administrativ de autoritate adoptat de Consiliul Local, nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege.
Pentru considerentele prezentate, instanța nu a putut antrena răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâților, G, și, întrucât organul de control nu a dovedit că în sarcina lor sunt întrunite cumulativ elementele necesare și obligatorii prevăzute de art.998 și urm cod civil și anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârâți, existența raportului de cauzalitate dintre fapta lor proprie și prejudiciu, precum și vinovăția, motiv pentru care în temeiul art.71 din Legea nr.94/1992, republicată în 2002, raportat la art.998 și urm Cod civil și art.1, art.10, art.18 din Legea nr.554/2002, încheierea de sesizare a fost respinsă
În privința cheltuielilor de judecată, sub forma onorariului avocat, în sumă de 1904 lei, solicitate de către reprezentantul pârâților, au fost însă respinse, deoarece, controlorii financiari în nici un caz nu pot fi ținuți responsabili de constatările înscrise în actul de control, privind faptele cauzatoare de prejudicii, în raport cu actele prezentate la acea dată de către reprezentanții autorității publice supusă controlului Curții de Conturi.
Instituția Curții de Conturi, ca organ suprem de control financiar, are printre activitățile conferite de lege și aceea de a stabilii răspunderea celor care au încălcat legea privind executarea bugetului și apărarea patrimoniului public și privat al statului.
Punerea în mișcare a tuturor mijloacelor de apărare juridică prin intermediul cărora, prin putere și autoritate de stat, se realizează, stabilirea și tragerea la răspundere în cazul constatărilor de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, se realizează prin acțiunea civilă specifică organizării și funcționării Curții de Conturi, acțiunea care are un caracter public si oficial, fapt ce rezultă din prevederile art.140 din Constituția României și cele din art.16 din Legea nr.94/1992, republicată în 2002.
Așadar, pentru ca, controlorii financiari sau instituția pe care o reprezintă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, trebuie să se afle în culpă procesuală, în sensul art.274 Cod procedură civilă, însă instanța fața de considerentele expuse mai sus, a apreciat că în sarcina acestora nu poate fi reținută sub nici o formă culpa procesuală.
Curtea de Conturi a României a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. În motivarea recursului, recurenta Curtea de Conturi arată în esență că, organul de control nu a dovedit că în sarcina pârâților sunt întrunite cumulativ elementele necesare și obligatorii prevăzute de art.989 și urm. Cod civil, și anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârâți, existența raportului de cauzalitate dintre fapta lor proprie și prejudiciu, precum și vinovăția.
Mai arată că instanța a motivat că, pornind de la principiile descentralizării și autonomiei locale, care stau la baza administrației publice locale, Consiliul Local al comunei în ședința din 18.10.2004, a adoptat hotărârea nr.33, prin care la art.1 se statuează: "se aprobă atribuirea gratuită în proprietate a întregii suprafețe de teren evidențiate în extrasele de Carte Funciară care este aferentă locuințelor cumpărate de către persoanele îndreptățite în baza Legii nr.112/1995", iar la art.2 se prevede: "stabilirea suprafeței de teren aferent în cazul construcțiilor cu mai multe locuințe ce se face în funcție de cota parte din clădire ce revin fiecărui proprietar pe baza contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor".
Legalitatea acestui act administrativ a fost supusă controlului de către Instituția Prefectului T și nu s-a constatat că nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege.
Motivul de recurs pe care a fost întemeiată cererea este cel prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, considerând că sentința atacată prin care s-a respins acțiunea introductivă, a fost dată cu încălcarea greșită a dispozițiilor Legii nr.112/1992 și a Legii nr.215/2001.
În cauza dedusă judecății este vorba de o suprafață de teren ce s-a aflat în proprietatea privată a Statului Român, iar atribuirea gratuită de către Consiliul Local al comunei, nu are temei legal.
De asemenea se mai arată faptul că, Consiliul Local al Comunei nu a fost împuternicit în mod expres sau tacit de proprietarul tabular să atribuie gratuit terenul în suprafață de 34.251,86 mp. Instanța nu a avut în vedere nici faptul că persoanele răspunzătoare pentru adoptarea și punerea în executare a Hotărârii Consiliului Local al Comunei nu aveau calitatea de reprezentanți ai Statului Român și că atribuirea gratuită a terenului nu are temei legal.
Pârâții intimați, și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, arătând că în întâmpinarea depusă la dosarul de fond au expus pe larg modul în care sa iau deciziile în ședințele consiliului local, iar instanța le-a luat în considerare, în plus menționând faptul că în nici o unitate administrativă din orice stat, nu toți consilierii sunt juriști, ei adoptând deciziile doar în urma avizelor prealabile a organului administrativ de specialitate, competent a aviza anumite decizii, în concordanță cu prevederile legale, parcursul respectat întocmai în cazul de față.
Se mai adaugă faptul că, în cazul în care organul de control, respectiv Curtea de Conturi T, a considerat că totuși decizia nu este conformă cu legea, putea să dispună anularea deciziei și revenirea la situația anterioară,respectiv terenurile în cauză să reintre în proprietatea statului, ceea ce din motive necunoscute, nu s-a făcut.
Unitatea Administrativă Teritorială a Comunei - Primăria și Consiliul Local al Comunei a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței de a se pronunța asupra recursului reclamantei Curtea de Conturi a României, pentru Camera de Conturi a Județului T motivând faptul că, au fost chemați în judecată ca parte prejudiciată, conform raportului de control întocmit în urma verificărilor contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat în anul 2007. În urma acestui raport s-a stabilit că patrimoniul privat al Statului Român aflat în administrarea Primăriei Comunei a fost prejudiciat cu suma de 1.823.616,55 lei, sumă ce reprezenta contravaloarea suprafeței de teren. Instanța de fond a respins încheierea de sesizare pe motiv ca organul de control nu a dovedit că în sarcina pârâților sunt întrunite cumulativ elementele necesare obligatorii prevăzute de art. 989 și urm. Codul Civil, și anume "existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârâți, existența raportului de cauzalitate dintre fapta lor proprie, prejudiciu, precum și vinovăție.
Pârâții, -, G, și, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de Curtea de Conturi a României, arătând în esență următoarele:
Prin actul de sesizare (încheierea nr.50/15.10.2008), Camera de Conturi T reține că, în ședința din 28.10.2004, Consiliul local al comunei, cu votul unanim celor 10 consilieri prezenți, a adoptat Hotărârea nr.33, prin care aprobă "atribuirea gratuită în proprietate a întregii suprafețe de teren evidențiate în extrasele de carte funciară care este aferentă locuințelor cumpărate de către persoanele îndreptățite în Legii nr. 112/1995".
hotărârii a aparținut consilierului, pârât în cauză.
În baza hotărârii, Primăria a atribuit cu titlu gratuit terenuri unui număr de 18 persoane, proprietari ai construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.12/1995, o suprafață totală de 34.251,86 mp, eliberând adeverințe de intabulare unui număr de 12 persoane în opinia Camerei de Conturi, într-un raport juridic de transfer al dreptului de proprietate fără a avea calitatea de proprietar.
Este considerată ilegală atribuirea gratuită a terenurilor chiar dacă proprietar ar fost Consiliul local al comunei deoarece ar contraveni art.38 alin.2 din Legea nr.215/2001 fiind încălcate și dispozițiile Legii nr.213/1998, Legii nr.82/ 1991 și Legii nr.18/1991
Camera de Conturi a considerat că prejudiciul este de 1.823.616,55 lei, echivalent valoric al suprafeței de 34.241,86 mp, transmisă gratuit ca efect al nr.33/2004 și localizează în patrimoniul privat al Statului aflat în administrarea Consiliului local.
Poziția Curții de Conturi este neclară cu privire la patrimoniul care ar fi prejudiciat.
Pe de o parte, se susține că terenurile constituie proprietate a statului și că autor locală nu are dreptul să le înstrăineze, nefiind proprietatea unității administrativ - teritorial și nefiind împuternicită nici expres și nici tacit în acest scop.
Pe de altă parte, însă, în proces se cere citarea Unității administrativ teritoriale a comunei prin Primărie și Consiliul local, considerându-se că patrimoniul stai (cel în speță, evident) este în administrarea Consiliului local al comunei.
În speță, litigiul este generat de Camera de Conturi și, pe lângă alte chestiuni, este adusă în discuție chestiunea dreptului de proprietate însuși deoarece existența unui prejudiciu într-un anumit patrimoniu este dependentă total de titularul patrimoniului ci îi aparține dreptul de proprietate asupra bunului de care se leagă prejudiciul.
Dispozițiile legale sunt, însă, în opinia pârâților, suficient de clare pentru a lămuri chestiunea, dar recursul le ocolește. Astfel, prin art.36 alin. 1 din Legea nr.18/1991, republicată s-a dispus că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunei orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.26.
Textul legal este limpede și constituie titlul de proprietate al unității administrat teritoriale și temeiul dreptului Consiliului local de a dispune cu privire la bunurile în cauză (consecutiv cu obligația Primăriei - structură executivă - de a executa hotărârile Consiliului local).
De aceea, trebuie respinse ca neîntemeiate susținerile contrare din recurs și trebuie constatat că terenurile în cauză făceau parte din domeniul privat al comunei.
Legea, potrivit art.645 din Codul civil, este unul din modurile prin care se dobândește proprietatea, iar în speță proprietatea privată asupra terenurilor intravilane aflate în administrarea autorităților locale a fost dobândită de Comuna prin lei citată (art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991).
Art.26 din Legea nr.l12/1995, interpretat în coroborare cu art.21 citat, arată că "terenul aferent" este acela care a fost determinat ca atare la data trecerii în proprietatea statului excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, aprobări legale, după această dată și, adăugăm noi, cu excepția terenurilor trecute la! cu alt titlu decât ca teren aferent construcției ori cu alt titlu legal.
Așadar, art.26 nu susține interpretarea dată de recurentă. Mai mult, art.21 face i distincție clară între teren ocupat de construcții și teren aferent construcțiilor.
Cu privire la caracterul gratuit al transmiterii terenurilor aferente către cumpărătorii construcțiilor în cazul analizat, se solicită a se constata că, din nou, Curtea de Conturi face o aplicare selectivă a legii, ignorând dispoziții legale exprese.
Astfel, pe de o parte, se invocă dispozițiile citate mai sus ale art.21 din Legea nr.1995, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor se transmite odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor.
Așadar, dreptul de proprietate asupra terenurilor se dobândește ope legis în acel moment în care s-a dobândit și dreptul de proprietate asupra construcțiilor. Legea nu prevede necesitatea vreunei alte formalități.
Caracterul gratuit al dobândirii terenului rezultă în mod clar din dispozițiile le; citate, care nu prevăd o contraprestație în sarcina beneficiarului și nici nu stabilesc vreun mod de calcul al prețului terenului aferent.
Se mai adăugă și împrejurarea că, în prezent, există un proiect de lege prin care intenționează reglementarea vânzării terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate a foștii chiriași în baza Legii nr.112/1995.
Acest proiect nu constituie o normă juridică, dar arată în mod clar faptul că, până în prezent, terenurile aferente respectivelor construcții puteau fi înstrăinate cu titlu gratuit în baza dispozițiilor legale citate.
Logica este simplă: dacă se tinde la reglementarea vânzării terenurilor aferent, atunci înseamnă că, până la adoptarea respectivei reglementări terenurile aferente se transmiteau gratuit câtă vreme legea însăși prevedea transferul proprietății terenurilor odată cu transferul dreptului de proprietate asupra construcției.
Din încheierea Camerei de Conturi se poate desprinde ideea că pentru pârâții - consilieri locali răspunderea ar izvorî din faptul că au votat Hotărârea nr.33/2004.
Cât privește pe pârâții, fost primar al comunei din 2004 și Istra, secretar al comunei, temeiurile răspunderii acestora nu sunt arătate, iar de. cei doi pârâți încheierea face referire numai în lista persoanelor care ar avea a răspuns.
La aceasta se adaugă împrejurarea că inițiativa hotărârii nr.33/2004 nu a apari primarului și nici secretarului.
De aceea, sesizarea putea fi legal respinsă ab initio ca fiind lipsită de orice temei.
Prejudiciul nu este cert întrucât, din încheierea de sesizare rezultă că, în aplicarea nr.33/2004, au fost în 12 adeverințe în baza cărora s-a operat în cartea funciară transferul proprietății asupra terenurilor la cumpărătorii construcțiilor, pentru alte 6 cazuri nefiind emise adeverințe
Cu toate acestea, instanța este sesizată cu un prejudiciu cuprinzând contravaloarea tuturor celor 18 terenuri, chiar dacă în 6 cazuri statul este în continuare proprietar tabular.
În consecință, prejudiciul care se tinde a fi recuperat are caracter prezumtiv ș viitor, dar incert pentru 6 din cele 18 cazuri identificate de controlorii financiari. Așa cum se reține în încheierea de sesizare, Camera de Conturi urmărește, în paralel readucerea terenurilor în proprietatea Statului prin constatarea nulității actelor în baza cărora s-a efectuat înscrierea în cărțile funciare a dreptului de proprietate.
Aceasta înseamnă că existența prejudiciului depinde de readucerea - sau nu - în patrimoniul statului a terenurilor și că, așadar, răspunderea noastră este fără temei câta vreme pretinsul prejudiciu ar putea fi recuperat de la beneficiarii direcți ai terenurilor.
Pârâta, secretar al comunei, a referit în Consiliul local în sensul revocării hotărârii, dar Consiliul local, în considerarea inclusiv a unor hotărâri judecate irevocabile, pronunțate în cazuri similare, a respins sesizarea prefectului în ședința din 25.11.2004 și i-a comunicat acestuia modul de soluționare
Cu privire la legalitatea hotărârii nr.33/2004 se aduce în susținere și jurisprudența constantă a Curții de APEL TIMIȘOARA, atât anterioară adoptării hotărârii, cât și ulterioară.
Astfel, prin deciziile civile nr.121 din 08 octombrie 2001 și nr.274 din 20 mai 2 irevocabile, ale Curții de APEL TIMIȘOARA, secția comercială și contencios administrați fost respinse acțiunile introduse de Prefectul județului T împotriva unor hotărâri a consiliilor locale al orașului Sânnicolau - M și, respectiv, al comunei similare cu hotărârea Consiliului local.
În scopul aplicării unitare a legii în toate localitățile județului T, consideră că soluțiile pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA trebuie să constituie un precedent care să constituie unul din motivele pentru respingerea sesizării Camerei de Conturi.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Curtea de Conturi a României prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect sesizarea Tribunalului Timiș de către Curtea de Conturi a României în vederea stabilirii răspunderii juridice pârâților (primarul Comunei, din județul T), (secretar al Primăriei Comunei ), și a membrilor Consiliului Local al Comunei:, G, și pentru un prejudiciu adus bugetului privat al Statului Român.
Curtea de Conturi a României a imputat pârâților, prin actul de sesizare a instanței, înstrăinarea ilegală cu titlu gratuit a imobilelor proprietatea Statului Român în valoare totală de 1.823.616,55 lei (terenuri intravilane în suprafață de 34.251,86 în localitatea și în satele aparținătoare, și ), în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei nr.33 din 28.10.2004.
Curtea observă că Hotărârea Consiliului Local al Comunei nr. 33/28.10.2004 prevede, la articolul 1:
"Se aprobă atribuirea gratuită în proprietate a întregii suprafețe de teren evidențiate în extrasele de carte funciară care este aferentă locuințelor cumpărate de către persoanele îndreptățite în baza Legii nr. 112/1995. "
La articolul 2 se prevede că "stabilirea suprafeței de teren aferentă în cazul construcțiilor cu mai multe locuințe, se va face în funcție de cota parte din clădire ce revin fiecărui proprietar, pe baza contractelor de vânzare cumpărare a locuințelor".
La articolul 3 se prevăd următoarele: "Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează compartimentul contabilitate din cadrul Primăriei.
În executarea acestei hotărâri, au fost atribuite cu titlu gratuit terenuri suprafață totală de 34.251,862unui număr de 18 persoane - proprietari ai imobilelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea de Conturi a României a apreciat ca fiind ilegală înstrăinarea cu titlu gratuit a suprafețelor de teren respective, suprafețe de teren aflate în proprietatea Statului Român, în condițiile în care nici consilierii locali și nici primarul Comunei nu au fost împuterniciți să efectueze o astfel de atribuire de terenuri cu titlu gratuit.
Examinând legalitatea atribuirii cu titlu gratuit a terenurilor respective, Curtea constată că terenurile respective au fost atribuite de Consiliului Local al Comunei în temeiul Legii nr.112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Curtea amintește că Legea nr.112/1995 a fost primul act normativ care a reglementat procedura de restituire către foștii proprietari a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
În acest context, Legea nr.112/1995 a prevăzut, în art.9, și posibilitatea pentru chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a opta, după expirarea termenului în care foștii proprietari puteau solicita restituirea imobilului, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Curtea observă că, potrivit art.21 din Legea nr.112/1995, "o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată".
Curtea de Conturi a României a invocat însă dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995, conform cărora "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
În această privință, Curtea precizează că art.21 din Legea nr.112/1995 permite dobândirea, o dată cu proprietatea asupra apartamentului, și a dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente,"așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului". Din această reglementare rezultă că prin terenuri aferente se înțelege acea suprafață de teren care a intrat în proprietatea Statului Român o dată cu preluarea proprietății asupra construcției, nefiind, așadar, vorba numai de suprafața pe care este amplasată clădirea.
În privința competenței Consiliului Local al Comunei de a atribuire a acestor suprafețe de teren, Curtea remarcă faptul că Legea nr.112/1995 stabilea competența autorităților locale de a înstrăina către chiriași apartamentele proprietate a Statului Român și care nu au fost restituite foștilor proprietari, astfel cum rezultă și din dispozițiile art.33 alin.1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.20 din 17 ianuarie 1996, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997, text conform căruia " vânzarea apartamentelor în condițiile Legii nr. 112/1995 se face de către societățile comerciale și/sau unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, existente la data intrării în vigoare a legii".
În privința titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, Curtea amintește că, potrivit art.36 alin.1 din Legea fondului funciar nr.18/1991, "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localitățilorși care sunt în administrarea primăriilor,la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 ".
În raport cu aceste reglementări legale, Curtea reține că terenurile în litigiu au fost transmise în proprietatea Comunei de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, astfel încât nu se poate reține existența unui prejudiciu adus Statului Român prin înstrăinarea acestor terenuri prin hotărârea Consiliului Local al Comunei.
În ceea ce privește dispozițiile invocate de Curtea de Conturi a României - art.2, 4 și 6 alin.1 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia - Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză.
Curtea precizează că Legea nr.213 din 17 noiembrie 1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, fiind ulterior modificată prin:
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 206/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr.713/2001;
- Legea nr.241/2003.
Art.2 din Legea nr.213/1998 prevede că "statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii".
Conform art.4 din Legea nr.213/1998, "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată".
Totodată, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Curtea nu observă nici o neconcordanță între aceste texte legale și dispozițiile art.36 alin.1 din Legea fondului funciar nr.18/1991. Articolul 2 din Legea nr.213/1998 este un text cu caracter general, iar art.4 din Legea nr. 213/1998 delimitează domeniul privat de domeniul public al statului, respectiv al unității administrativ-teritoriale, în timp ce 6 alin.1 din Legea nr.213/1998 consacră principiul conform căruia numai bunurile care au intrat în proprietatea statului cu respectarea dispozițiilor legale fac parte din domeniul public sau privat al acestuia.
În raport cu aceste constatări, Curtea reține caracterul nefondat al susținerilor recurentei referitoare la înstrăinarea de către pârâți a unor terenuri proprietatea Statului Român. Curtea reținând că terenurile respective au trecut în proprietatea Comunei de la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991, iar art.21 din Legea nr.112/1995 autoriza înstrăinarea acestor terenuri către persoanele - foști chiriași - care au beneficiat de dispozițiile Legii nr.112/1995 și au optat pentru cumpărarea apartamentelor ce nu au fost restituite foștilor proprietari deposedați de Statul Român înainte de 22.12.2009.
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea reține caracterul nefondat al recursului Curții de Conturi a României, recurs întemeiat pe ideea că terenurile în litigiu erau proprietatea Statului Român.
În consecință, Curtea nu va mai examina restul argumentelor expuse în întâmpinările pârâților, fiind inutilă o atare examinare în condițiile în care recursul apare ca nefundat pe baza argumentelor arătate mai sus.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.566/CA/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
În privința cererii formulate de intimații, G, și privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea observă că acești intimați nu au făcut dovada unor astfel de cheltuieli de judecată, motiv pentru care va respinge această cerere, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.566/CA/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Respinge cererea formulată de intimații, G, și privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/28.10.09
TEHNORED:/28.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
