Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1208/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA Nr. 1208
Ședința publică din data de 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
: - -
Grefier: - -
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de domiciliat în comuna, sat, nr. 34, județul și - domiciliată în comuna, sat, județul, împotriva sentinței nr. 771 din 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantaCURTEA DE CONTURI Dcu sediul în Târgoviște, B-dul - cel, - 1,. B, județul D șiPRIMĂRIA COMUNEI, comuna. Județul
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei potrivit chitanței nr. -/08.10.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, a răspuns personal și asistat de avocat din Baroul Dâmbovița potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, personal, Primăria Comunei reprezentată de secretar, lipsă fiind intimata CURTEA DE CONTURI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat, după care,
Curtea, luând act că în cauză nu de formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului avocat susține în esență că instanța de fond a admis nefondat concluziile expertizei ca probă, respingând obiecțiunile formulate și neluând în considerare actele justificative depuse la ultimul termen de judecată, motivat de faptul că expertul a preluat, doar pe baza actelor de la dosar, fără a face o verificare competentă a tuturor actelor care se află în arhiva primăriei, concluziile controlorilor financiari care au verificat activitatea și nerespectându-se obiectivele propuse și admise de instanță. Arată în continuare că singura motivare a expertului a fost aceea că unele documente ar fi fost ilizibile sau conțineau modificări, fără însă a trece la eliminarea lor și menținerea ca documente justificative a celor ce erau corect întocmite.
Deci cererea formulată de Curtea de Conturi D se bazează pe interpretări și argumente nefondate, sentința primei instanțe bazându-se pe o expertiză care a preluat actele întocmite de controlorii financiari care au tratat discriminatoriu același tip de acte justificative pe două situații diferite fără a avea la bază o susținere legală.
Față de cele susținute solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond și pe fond respingerea cererii formulată de Curtea de Conturi
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr.7556/120/17.12.2007 CAMERA DE CONTURI Das esizat această instanță pentru stabilirea răspunderii juridice a persoanelor răspunzătoare, ca urmare a verificării contului de execuție și a bilanțului contabil pentru anul bugetar 2006 la PRIMĂRIA COMUNEI, județul
S-a arătat in sesizare că s-au efectuat cheltuieli cu carburanți in sumă de 7.770 lei fără documente justificative legale, din care să rezulte utilizarea carburantului auto pentru consumul autoturismelor din dotarea primăriei.
De asemenea, s-a mai reținut că în cursul anului 2006 Primăria comunei a achiziționat de la SC "" SA bunuri valorice in sumă de 15.000 lei pentru aprovizionarea de carburant auto, destinat autoturismelor proprii, respectiv un auto "" - și autospeciala transport școlari -; din acestea au fost date in consum un număr de 174 bonuri valorice de carburant pentru alimentarea cu combustibil a celor două autovehicule aparținând primăriei, un număr de 67 bonuri valorice au fost utilizate pentru aprovizionarea cu carburant necesar efectuării diferitelor lucrări in cadrul primăriei, iar restul bonurilor valorice, in număr de 259, cu o valoare totală de 7 770 lei, au fost date in consum pentru alimentarea, nelegală cu combustibil a autoturismelor aparținând salariaților primăriei; prin acest mod de folosire a celor 259 de bonuri valorice s-au încălcat prevederile OUG nr.45/2003 privind finanțele publice locale și normele metodologice aprobate prin Ordinul MFP 1917/2005.
A mai reținut Curtea de Conturi în actul de sesizare că răspunderea pentru consumul nelegal de carburant revine numiților - primar, in calitate de ordonator principal de credite și - referent contabil, in calitate de persoană împuternicită să acorde viza de control financiar, iar suma ce urmează a se recupera este in valoare de 7770 lei, la care au fost calculate foloase nerealizate, la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR de 7%, valabil pentru luna noiembrie 2007, în sumă de 782 lei.
Prin sentința nr. 771 din 12 iunie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D și a obligat pârâții - părți răspunzătoare, Primăria comunei, pe și, în solidar la plata sumei de 8.552 lei, reprezentând cheltuieli de carburanți și foloase nerealizate către Primăria comunei, județul
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că s-au înregistrat cheltuieli de natura consumului de carburanți, fără documente justificative legale în sumă de 7.770 lei, în sensul că au fost date în consum bonuri valorice pentru alimentarea cu combustibil a autoturismelor aparținând primarului comunei și altor salariați ai primăriei.
Totodată, din declarația martorei a reieșit că pârâtul a efectuat cu auto proprietatea sa diverse transporturi pentru efectuarea unor lucrări in interesul primăriei.
De asemenea, expertiza efectuată în cauză a reținut că deconturile pentru carburanți, consumate de autoturismele proprietatea celor doi pârâți și a altor salariați ai primăriei s-au decontat in toată perioada anului 2006, având ca documente justificative doar copii ale unor ordine de deplasare și foi de parcurs, ce cuprind scrieri ilizibile, ștersături, acte ce nu pot constitui documente justificative legale.
Chiar dacă pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și au depus la dosar copii ale unor ordine de deplasare și foi de parcurs instanța nu a putut reține ca fiind justificat acest consum de carburanți, câtă vreme efectuarea unor lucrări, care ar fi implicat acest consum cu mijloacele auto ale unor terți, nu a fost analizată și aprobată de consiliul local sau primar - in baza unor documente de fundamentarea executării lor, etc. așa cum prevăd dispozițiile art. 45 și 63 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, dar și normele specifice privind utilizarea bonurilor de carburant, in speță Ordinul 5/N/1988 al Ministerului Industriei Chimice - HG 543/1995 și HG 1860/2006.
Tribunalul a mai reținut și faptul că ordinul de deplasare nu constituie document justificativ pentru măsurarea consumului de carburanți, potrivit Ordinului 1850/2004 privind registrele și formularele financiar contabile, așa încât, ordinele de deplasare depuse in copie la dosar de pârâți, nu pot acoperi neregulile financiare depistate cu ocazia verificării contului de execuție și a bilanțului contabil al anului 2006.
Împotriva sentinței nr. 771 au formulat recurs intimații și, susținând că sentința este nelegală întrucât a admis în mod nefondat concluziile expertizei ca probă, neluând în considerat actele justificative depuse de recurenți la ultimul termen de judecată.
În continuare, se arată că textele de lege invocate nu au nici o legătură cu cauza, iar în secțiunea a doua din Legea nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 nu au găsit nici o dispoziție expresă prin care să se stabilească faptul că pentru utilizarea bonurilor valorice de către salariații primăriei în interesul acesteia este necesară aprobarea consiliului local, exceptând cele de la art. 38 alin. 4, care se referă la atribuțiile consiliului local privind bugetele locale.
Ultima critică privește faptul că expertiza a fost efectuată în cauză de un fost controlor financiar al Curții de Conturi care nu avea nici un interes să-și contrazică foștii colegi, fiind nemotivată în fapt și în drept de către expert.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere actele justificative prezentate, întrucât atât expertul cât și instanța de fond au tratat diferit consumul aferent autoturismelor proprietatea primăriei și cel alocat pentru deplasările cu autoturismele proprietatea salariaților, neprecizându-se temeiul legal al înlăturării unui tip de documente, deși erau identice cu celelalte.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței și pe fond respingerea cererii formulate de Curtea de Conturi - Camera de Conturi
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, constatând ca documentele prezentate de recurenți nu întrunesc condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative.
Expertiza este o proba a dosarului si are ca scop lămurirea unei împrejurări de fapt ce solicita anumite cunoștințe de specialitate, expertul trebuind sa-si exprime pararea, sa dea lămuriri sau sa le constate ca specialist, împrejurări care au legătură cu obiectul pricinii si care ajuta la soluționarea acesteia.
Expertiza a fost efectuata la cererea recurentului- reclamant, instanța încuviințând-o, întrucât a considerat-o concludenta pentru cauza.
In mod corect instanța de fond a luat in considerare concluziile raportului de expertiza, reținând ca foile de parcurs sunt completate cu ștersături si modificări, cu date ilizibile, fiind necompletate la toate rubricile, astfel încât nu pot fi considerate documente justificative.
Folosirea bonurilor de benzina si decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismul este reglementata de Ordinul nr.5/N din 11.01.1988 emis de Ministerul Industriilor Chimice si, dar si de HG 543/1995, modificat prin HG 1860/2006, iar recurenții nu au făcut dovada ca au respectat prevederile legale in vigoare, referitoare la deplasarea salariaților cu autoturismul proprietate personala, la utilizarea bonurilor de benzina si la scopul documentului ordin de deplasare.
Ca atare, motivele de recurs nefiind fondate, in temeiul art. 312.pr.civ recursul se va respinge ca nefondat, nefiind afectata legalitatea si temeinicia sentinței pronunțate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de domiciliat în comuna, sat, nr. 34, județul și-domiciliată în comuna, sat, județul, împotriva sentinței nr. 771 din 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantaCURTEA DE CONTURI Dcu sediul în Târgoviște, B-dul - cel, - 1,. B, județul D șiPRIMĂRIA COMUNEI, comuna. Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- - - - - -
Grefier,
- -
Red / 2 ex. 12 noiembrie 2008
Dact.
Dosar -/ Tribunalul Dâmbovița
Judecator fond
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu