Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 2233/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - lit. Curtea de Conturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2233
Ședința publică din 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Artene Doina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții - primar al com., județul S, și, oți domiciliați în comuna, județul S, împotrivasentinței nr. 3575 din 31 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava -Secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-), în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi S și unitatea prejudiciată intimată Comuna.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru pârâtele recurente și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată că la dosar recurenta a depus precizări, iar intimata Curtea de Conturi a României o cerere prin care solicită comunicarea înscrisurilor depuse la dosar de către pârâții recurenți.
Instanța respinge cererea formulată de intimata Curtea de Conturi a României, motivat de faptul că aceste înscrisuri au fost comunicate acesteia la termenul anterior. Totodată, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat apărătorul pârâtelor recurente și, pune concluzii de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, iar pe fond admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. În susținerea concluziilor sale, apărătorul pârâtelor învederează instanței că acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauza de față, că potrivit dispozițiilor legale casierii preiau debitele de la operatorul de rol și procedează la încasarea acestora, neavând atribuții de administrator sau contabil, astfel încât nu au participat la producerea vreunei pagube asupra bugetului local. Totodată mai arată că neîncasarea unor credite prescrise nu reprezintă o pagubă adusă bugetului local, întrucât, în sensul legii nu reprezintă o diminuare a patrimoniului comunei.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.07.2008, înregistrată sub nr-, organul constatator Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi S - Direcția de Control Financiar Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, a înaintat Încheierea nr. 75/43 din 11.07.2008, prin care completul, constituit potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 litera "b" din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a dispus sesizarea Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în vederea stabilirii răspunderii civile pentru suma de 13.440 lei prejudicii aduse ca urmare a prescrierii dreptului de încasare a creanțelor restante, a sumei de 16.904 lei foloase nerealizate calculate și a foloaselor nerealizate ce se vor calcula până la data recuperării prejudiciului:
a) pentru suma totală de 11.194 lei și majorări aferente în suma de 6.989 lei reprezentând: 3.494 lei, impozite și taxe persoane fizice din anul 2002 și majorări aferente de 5.791 lei; 708 lei, impozit mijloace de transport persoane juridice din anul 2002 și majorări de întârziere aferente de 1.198 lei; 6.992 lei, amenzi persoane fizice, în sarcina: domnului, primar al comunei, jud.S, doamnei, fost referent la Primaria comunei, doamnei, casier la Primăria comunei; doamnei, casier la Primaria comunei;
b) pentru suma totală de 2.246 lei și majorări aferente în suma de 9.915 lei reprezentând: 1.985 lei, impozit pe venit persoane fizice din anii 1997 și 1998 și majorări aferente de 9.915 lei; 261 lei, cheltuieli de judecată; în sarcina domnului, doamnei, doamnei.
În dovedire organul constatator a anexat dosarul cu toate actele și documentele întocmite de controlul financiar potrivit Normelor de control financiar ulterior extern și de valorificare a constatărilor, aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 33/27.02.2003, cu modificările ulterioare.
Persoana răspunzătoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat încetarea stabilirii răspunderii civile asupra creanțelor menționate în Încheierea nr. 75/43.5.12 din 11 iulie 2008 și respingerea acțiunii față de ea. În motivare a arătat că de creanțele restante în sumă de 13440 lei care s-au prescris în anul 2007, la care s-au calculat majorari de întârziere în suma de 16904 lei, nu se face vinovată, întrucât în anul 2007, perioada supusa controlului, a ocupat postul de referent la Primaria o singura luna (1 ianuarie - 4 februarie 2007), dată la care a ieșit la pensie. In perioada lucrată din anul 2007 întocmit situațiile financiare aferente anului 2006.
Totodată a mai arătat că în toata perioada cat a lucrat la Primăria nu a avut ca sarcină directă urmărirea și încasarea creanțelor cuvenite bugetului local si nici nu a condus evidenta nominala a contribuabililor persoane fizice si juridice. Întreaga activitate de debitare, creditare, urmărire și încasare a creanțelor bugetare precum si evidenta nominala a debitorilor este ținută in Registrele de rol de către referentul - operator de rol și agenții fiscali.
Persoana răspunzătoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea sesizării față de persoana sa, întrucât nu se face vinovat de cele reținute în încheierea Camerei de Conturi A motivat că, potrivit legii, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale revine compartimentului financiar-contabil al primăriei și nu primarului in mod direct. Primarul, în calitate de ordonator principal de credite, are datoria de a verifica încasarea impozitelor și taxelor locale de către compartimentul de specialitate, lucru pe care l-a făcut periodic, considerând că cele constatate de organele de control ale Curții de Conturi a României - Camera de Conturi S, privesc în principal angajații compartimentului financiar - contabil al Primăriei comunei.
Au mai depus la dosar întâmpinare și persoanele răspunzătoare și, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că nu se fac vinovate de cele reținute în sarcina lor.
Prinsentința nr. 3575 din 31 decembrie 2008Tribunalul Suceavaa admis în parte sesizarea formulată de organul constatator Curtea de Conturi a României și a obligat persoanele răspunzătoare, în solidar, să plătească unității prejudiciate suma de 2469 lei reprezentând impozite și taxe persoane fizice, suma de 708 lei cu titlu de impozit mijloace de transport persoane juridice din anul 2002, suma de 6798 lei reprezentând amenzi persoane fizice. Totodată a obligat persoanele răspunzătoare, și, în solidar, să plătească unității prejudiciate suma de 764 lei reprezentând impozit pe venit persoane fizice și suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în urma verificării situațiilor financiare pentru exercițiul bugetar al anului 2007 la ordonatorul principal de credite și ordonatorul terțiar de credite de la Consiliul local, în cadrul controlului financiar ulterior efectuat de Camera de Conturi Județene S, s-a procedat la analiza creanțelor bugetare datorate de persoanele fizice și juridice bugetului local al comunei.
Potrivit raportului de control din data de 26 iunie 2008, din suma de - lei reprezentând creanțe bugetare la bugetul local al comunei s-au constatat debite prescrise în sumă totală de 13440 lei.
Controlul a constatat faptul că în cazul contribuabililor persoane fizice și persoane juridice care au înregistrat la 31 decembrie 2007 obligații restante, unele dintre ele provenind și din anii anteriori, la bugetul local, ordonatorul principal de credite al primăriei comunei, prin aparatul de specialitate, nu a întreprins nici o măsură de executare silită a creanțelor bugetare, nefiind astfel respectate prevederile art. 141, 142, 143, 145, 147, 150, 155, 158 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, reținându-se că aceasta a avut drept consecință perpetuarea desfășurării activității agenților economici cât și a persoanelor fizice în condiții de indisciplină fiscală și pe această cale nerealizarea veniturilor bugetului local.
A mai constatat controlorul financiar că responsabilitatea revine pârâtului, ordonator principal de credite și primar, în baza art. 23 alin. 2 pct. b din Legea nr. 273/2006 și art. 291 din Legea nr. 571/2003.
De asemenea, s-a reținut că răspunderea revine referentului contabil, și casierilor și, care conform atribuțiilor stabilite prin fișa postului, aveau obligații în legătură cu încasarea, administrarea și înregistrarea creanțelor bugetului local, inclusiv în privința executării silite a creanțelor bugetare ce aparțin bugetului local.
Instanța de fond a mai constatat că prin hotărârea nr. 43 din 11 septembrie 2008 Consiliului local al Comunei s-a aprobat anularea unor majorări stabilite pentru creanțe bugetare. Fiind vorba despre un act administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate, care nu poate fi răsturnată decât prin contestarea sa în condițiile Legii nr. 554/2004 și nu prin critici cuprinse în răspunsul la întâmpinările depuse (filele 221-222 dosar). Cum organul constatator nu a înțeles să formuleze acțiune în anulare sau să invoce excepția de nelegalitate a acestei hotărâri a consiliului local, instanța a dat eficiență prezumției de legalitate, constatând că nu mai sunt datorate la bugetul local majorările evidențiate în actul de sesizare.
În ceea ce privește creanțele bugetare restante, instanța a constatat că acestea au fost recuperate în parte, justificându-se așadar atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților pentru sumele rămase nerecuperate.
S-a mai reținut că în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în legătură cu bugetul local,primarul este ordonator principalde credite, în baza art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, iar potrivit art. 23 alin. 2 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, una dintre responsabilitățile ordonatorilor de credite este urmărirea modului de realizare a veniturilor, astfel încât instanța a înlăturat apărările formulate de.
În legătură cu persoanele răspunzătoare, instanța a reținut că acestora le reveneau, conform fișei postului, sarcini de serviciu privind încasarea, administrarea și înregistrarea creanțelor, inclusiv referitor la executarea silită a creanțelor restante.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții - primar al com., și .
În motivarea recursului pârâtul - primar al com. arată că a solicitat periodic compartimentului de specialitate să i se comunice stadiul încasării impozitelor și taxelor locale, iar din aceste comunicări nu a rezultat că există debite restante, prin urmare nu a avut cunoștință de aceste debite pentru care termenul de prescripție s-a împlinit sau urma să se împlinească.
Recurenta, în motivarea recursului arată, în esență, că prescrierea debitelor s-a produs în anul 2007, an în care ea s-a pensionat, neavând posibilitatea de a mai urmării acele debitele restante.
Pârâtele recurente și, prin cererea de recurs au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că ele nu au avut funcții de administrator, gestionar sau contabil, iar în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă au solicitat casarea sentinței recurate, motivat de faptul că la instanța de fond nu a fost citată unitatea prejudiciată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește recursul promovat de către - motivația acestuia că răspunzător de neîncasări este compartimentul financiar contabil al Primăriei și nu intră în atribuțiile Primarului - calitate care o avea pentru perioada verificată, apărarea evident nu poate fi primită, în calitatea sa de primar și ca ordonator de credite și autoritate executivă, avea obligația de a verifica îndeplinirea obligațiilor stabilite de către lege sau ordin de serviciu de către personalul din subordine.
Referitor la recursul lui, motivele invocate de genul că în activitatea anterioară nu i s-ar fi imputat faptul că nu s-ar fi preocupat de urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor legale nu poate constitui argument de analizat, iar cât privește motivul că prescrierea debitului s-a produs în anul 2007, an în care ea s-a pensionat, nemaiputând astfel urmării debitele restante, nici acesta nu poate fi reținut pentru că ceea ce s-a imputat este neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, fapt care a dus la prescrierea debitelor în anul 2007.
În ceea ce privește recursul promovat de și, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor recurente, textul de lege invocat în cauză a fost modificat, recurentele putând avea această calitate procesuală, având ca angajate calitatea de casier la Primăria. Celelalte argumente, precum că nu ar fi fost citată unitatea prejudiciată în fața instanței de fond, nu pot fi reținute pe de o parte pentru că nu s-a dovedit prejudiciul pentru recurente, iar pe de alta pentru că unitatea prejudiciată nu a invocat această excepție și nu a promovat recurs în cauză, dat fiind faptul că excepția invocată în cauză nu e de ordine publică nefiind deci sancționată cu nulitatea absolută.
În aceste condiții Curtea apreciază că față de motivele din recursurile celor patru recurenți, hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și cum în cauză nu sunt date motive de nulitate absolută, nefiind încadrate în disp. art. 304, respectiv 3041Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge excepția invocată de pârâtele recurente și.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de de pârâții, și, oți domiciliați în comuna, județul S, împotrivasentinței nr. 3575 din 31 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava -Secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-), în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi S și unitatea prejudiciată intimată Comuna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.
Ex. 2/28.12.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grapini Carmen, Artene Doina