Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 442/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.442/CA
Ședința publică de la 26 ctombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta CURTEA DE CONTURI A ROMĂNIEI, cu sediul în B,--24, împotriva sentinței civile nr.751 din 08 mai 2009 de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI, județul T, domiciliați în comuna, județul T, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații-pârâți și, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 95/2009, lipsind celelalte părți,
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Cu privire la stadiul procesual, avocat apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, avocat susține concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.751/8 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, apreciind că corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin încheierea nr.42 din 2 decembrie 2008, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi T - Direcția de Control Financiar Ulterior a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr-, pentru stabilirea răspunderii juridice și obligarea la plată, în solidar, în favoarea PRIMĂRIEI COMUNEI, a pârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 28.470 lei și dobânda de 2.543 lei, precum și pentru dobânda calculată după data de 1 noiembrie 2008 până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Prin încheierea menționată, s-a reținut că, potrivit pct.2.2 lit.E din Raportul de control intermediar examinat, instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 28.470 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II "Bunuri și servicii".
Sumele au fost achitate prin casieria instituției, în numerar, ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și asigurarea protecției personalului, funcționari publici și personal contractual, în cuantum de 200 lei lunar, precum și pentru asigurarea unei ținute decente și a unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul, în sumă de 500 lei pe semestru, prin registrele de casă și tabelele nominale anexate la acestea.
Pentru acordarea sumei de 92.800 lei ca drepturi speciale, nu există temei legal, deoarece legislația în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituțiilor publice, nu prevede posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzice negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În aceste condiții, acordul colectiv încheiat între Primăria Comunei și Sindicatul salariaților din administrația publică locală, conține prevederi care nu au bază legală în ceea ce privește acordarea de sume ca drepturi speciale, acestea neputând face obiectul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul instituțiilor publice.
S-a mai arătat că, consecința economică a faptei constatate, o reprezintă prejudicierea instituției verificate, pe anul 2007, prin efectuarea de plăți nelegale în sumă de 28.470 lei.
Alăturat încheierii din 2 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 31 octombrie 2008, cu anexele acestuia, precum și alte înscrisuri.
În apărare, pârâții și au depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității sesizării.
La data de 1 aprilie 2009, Curtea de Conturi a României a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității sesizării Tribunalului Tulcea și admiterea ca fiind legală și temeinică a încheierii nr.42/2007/2.12.2008.
Examinând contestația, prin prisma excepției de inadmisibilitate instanța a reținut că temeiul legal pentru sesizarea tribunalului cu judecarea unor astfel de cauze îl reprezintă art.31 al.3 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de conturi. Prin Legea nr.217/24.10.2008 a fost modificată Legea nr.94/1992, iar art.31 - text de lege în baza căruia a fost sesizat Tribunalul Tulceas -a modificat, în sensul că stabilirea răspunderii juridice în cazul acestor spețe nu mai este de competența instanței de judecată.
În acest sens, art.31 (3) din Legea nr.94/1992 actualizată prevede că "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."
Astfel, la data de 28 octombrie 2008, intrat în vigoare Legea nr. 217/ 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992, prin care au fost abrogate dispozițiile art. 40 și următoarele, care reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, ce ulterior a revenit instanțelor judecătorești, odată cu preluarea judecătorilor financiari.
Actul normativ menționat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curții de Conturi, prin Camerele de Conturi județene, de sesizare a instanței judecătorești pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate și plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari și contabili, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.
De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
În consecință, coroborând prevederile legale arătate, s-a concluzionat că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate și a întinderii prejudiciului se poate realiza de către instanțele judecătorești numai la solicitarea entității publice verificate.
În aceste condiții, față de dispozițiile legale învederate, sesizarea Curții de Conturi a devenit inadmisibilă, urmând ca entitatea publică controlată prin conducerea sa, să decidă modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, și în privința acesteia procedurile fiind de imediată aplicare.
Așa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanța a admis excepția și a respins sesizarea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi T, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României B, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând disp. art.312 alin.3 și 5 Cod de procedură.
A susținut recurenta că dispozițiile art.40 și următoarele din Legea nr.94/1002 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României au fost abrogate la data de 29.10.2003 când au intrat în vigoare dispozițiile Legii de revizuire a Constituției - Legea nr.429/2003, precum și cele ale OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004 (art.11).
În temeiul prevederilor art. 140 din Constituția României, revizuită, coroborate cu cele ale art. 1 din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr.49/2004, până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi nu se mai soluționează de instanțele Curții de Conturi, ci au fost preluate spre competentă soluționare de instanțele judecătorești ordinare. Potrivit art.2, aceste instanțe ordinare sunt tribunalele și Curtea de Apel București pentru litigiile de competența colegiilor jurisdicționale județene și, respectiv, de competența Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi, precum și Secția de Contencios Administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru litigiile de competența Secției Jurisdicționale și a Curții de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată.
Din cele redate rezultă competența materială și teritorială a tribunalelor, în speță a Tribunalului Tulcea, în ceea ce privește soluționarea litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi a României.
A mai arătat recurenta că art.31 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat, în totalitate, prin art. I pct.39 din Legea nr. 217/2008, dându-i-se un alt conținut.
Totodată, la art.12, noul act normativ a consacrat soluția adoptării unei noi proceduri de valorificare a rapoartelor de audit, care urmează să fie adoptată printr-un regulament, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi a României, ce se va publica în Monitorul Oficial al României, partea I, conform prevederilor legale.
Întrucât procesul necesar elaborării unui astfel de regulament este anevoios și de durată, Curtea de Conturi a României a fost nevoită să suplinească inexistența acestuia.
În acest scop, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni care au fost comunicate în țară tuturor camerelor de Conturi teritoriale și în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Consideră recurenta că în aceste condiții, sesizarea instanțelor de judecată, de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, este constituțională și legală, ținând seama, pe lângă considerentele redate și de următoarele argumente:
Pe de o parte, prin art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, s-a prevăzut:"după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivit art. 2 alin.(1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, precum și prin alte modalități prevăzute de lege".
Această prevedere legală nu a fost abrogată prin Legea nr.217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, constituind fundament legal al învestirii instanțelor de judecată de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, pentru stabilirea răspunderii juridice, în condițiile legii.
Raportat la art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în mod constant a statuat că, această structură din cadrul Curții de Conturi a României, denumită de legiuitor "complet", are posibilitatea de a sesiza instanțele de judecată în vederea stabilirii răspunderii juridice, potrivit legii.
În speța de față, sesizarea s-a făcut de către un complet constituit în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului T și a fost înaintată Tribunalului Tulcea, sub forma unui document intitulat de legiuitor "încheiere", respectiv Încheierea nr. 42/2007/02.12.2008.
Astfel, consideră recurenta că este o sesizare procedurală făcută în strictă corelare cu prevederea legală, sens în care solicită instanței să o califice ca atare.
A admite soluția inadmisibilității sesizării Curții de Conturi a României înseamnă a admite situația în care Curtea de Conturi a României să constate că s-au săvârșit anumite nereguli și abateri financiar-contabile, că există persoane ce se fac vinovate de comiterea lor, însă să nu fie antrenată răspunderea acestora și prejudiciul să nu fie recuperat.
Consideră recurenta că o asemenea soluție nu este posibilă nici din punct de vedre juridic și nici moral. În cauză este vorba despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului în care aceste resurse sunt folosite reprezintă o obligație atât pentru Curtea de Conturi a României, cât și pentru instanțele de judecată.
În opinia recurentei este vorba de o ultraactivitate a legii civile, când vechea lege trebuie să continue să-și producă efectele până când o altă reglementare instituită o va înlocui.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 alin.(3) și (5) Cod procedură civilă, art. 15 alin.(2) și art. 140 din Constituția României, art. 1 și art. 4 din OUG nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești aprobată prin Legea nr. 49/2004, art. 31 din Legea nr. 94/1992.
Intimații pârâți, legal citați, nu au formulat cereri în apărare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, sesizarea Tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii juridice a numiților și s-a făcut de către Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi T - Direcția de Control Financiar Preventiv la data de 02.12.2008, după intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008 care modifică art.31 din Legea nr.94/1992 în sensul că, la alin.3 se prevede că " În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."
Prin urmare, noile dispoziții legale nu mai prevăd posibilitatea Curții de Conturi de a sesiza, prin încheiere, instanța de judecată pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii, astfel cum se prevedea anterior, ci obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a lua măsurile legale pentru recuperarea acestuia au fost date în sarcina entității auditate.
Recurenta a invocat ca temei al sesizării instanței dispozițiile art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, precum și faptul că, în lipsa unui Regulament privind valorificarea rapoartelor de audit, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi și publicat în Monitorul Oficial, conform art.12 din Legea nr.217/2008, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Curtea reține că dispozițiile art.4 din OUG nr.117/2003 aprobată prin Legea nr.49/2004, potrivit cu care "-, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivitart. 2alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, precum și prin alte modalități prevăzute de lege." nu pot constitui temei al sesizării instanței în cauza de față. Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să transfere obligația de stabilire și recuperare a prejudiciului, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, din competența Curții de Conturi în competența entității auditate, este clar că recurenta nu mai are la dispoziție calea procedurală aleasă, acțiunea sa fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă.
De asemenea, față de soluția legislativă impusă prin actuala formă a art.31 alin.3 din Legea nr.94/1992, Curtea apreciază că hotărârea nr.22/19.11.2008 adoptată de recurentă nu poate fi avută în vedere întrucât, fiind un act administrativ emis în aplicarea legii, nu poate nici să modifice legea și nici să adauge la lege.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta CURTEA DE CONTURI A ROMĂNIEI, cu sediul în B,--24, împotriva sentinței civile nr.751 din 08 mai 2009 de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI, județul T, domiciliați în comuna, județul T, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
02 noiembrie 2009
jud.fond.
red.dec.jud.
2ex/07.12.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Kamelia Vlad
