Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 517/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR. 517/CA

Ședința publică de la 16 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurenții pârâți și, domiciliați în sat, comuna, județul C, împotriva sentinței civile nr.215 din 3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă CURTEA DE CONTURI - DIRECȚIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR C, cu sediul în C,- bis, județul C și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, județul C, având ca obiect litigiu Legea Nr.94/1992.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.11.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.11.2009 și 16.11.2009.

CURTEA:

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

1. Obiectul și părțile litigiului

Prin sesizarea promovata si înregistrată la data de 15.10.2008 pe rolul Tribunalului Constanta sub nr-, reclamanta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanta-prin Direcția de Control Financiar Ulterior, în contradictoriu cu pârâții si, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate răspunderea materiala a pârâților persoane fizice si recuperarea unui prejudiciu in valoare de 140.000 lei, precum si foloase nerealizate in cuantum de 12.070 lei, determinate pana la data de 30.09.2008.

In fapt s-a arătat că in urma controlului efectuat la Consiliul Local, ce a vizat contul de execuție bugetară și bilanțul contabil încheiat pentru anul 2007 s-a constatat un prejudiciu in cuantum de 140.000 lei, precum si foloase nerealizate in cuantum de 12.070 lei, determinate pana la data de 30.09.2008, de a cărui producere se fac răspunzători pârâții si.

In cuprinsul sesizării se arata ca prejudiciul reținut in sarcina pârâților este rezultat in urma efectuării unei plăti nelegale, in cuantum de 140.000 lei aferente achiziționării unei construcții imobiliare si a terenul aferent, situata in fostul sector zootehnic din satul, comuna, proprietatea numitul.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr.215 din 03.03.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte sesizarea Curții de Conturi și a obligat pârâții și în solidar, la plata către Consiliul Local a sumei de 12.070 lei reprezentând foloase nerealizate, determinate la nivelul dobânzii de refinanțare a BNR pentru suma de 140.000 lei reprezentând plata nelegală, pentru perioada 27.11.2007 - 30.09.2008.

Pentru a dispune astfel a reținut în esență prima instanță conduita culpabila avuta de către cei doi pârâți, aceștia dispunând si efectuând o plata in contul numitului, in cuantum de 140.000 lei, reprezentând contravaloarea achiziției unui atelier școala, fără a fi întocmit vreun act aferent transferului de proprietate.

S-a reținut de asemenea, din analizarea înscrisurilor depuse la dosar, că ulterior controlului s/a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5173/12.11.2008 de către BNP (filele 73-76), intre Comuna, in calitate de cumpărător si numitul, in calitate de vânzător, procedându-se astfel la transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil-atelier școala - situat in sat, com. pentru suma de 140.000 lei.

Din aceasta perspectivă instanța nu a putut reține faptul ca pârâții se fac răspunzători de crearea unui prejudiciu in cuantum de 140.000 lei in contul Consiliului Local, deoarece bunul imobil pentru care a fost făcută plata la data de 28.11.2007, a intrat in patrimoniul Com.

Faptul însă ca transferul dreptului de proprietate s-a realizat la data de 12.11.2008 iar plata a fost efectuata la data de 28.11.2007, cu 1 an înainte, a fost apreciat de instanța insa ca fiind prejudiciant pentru fondurile Consiliului Local, foloase nerealizate pentru suma achitată fiind conform determinărilor efectuate in cauza, in cuantum de 12.070 lei.

Pentru acest foloase nerealizate, instanța a apreciat că răspunzători se fac in mod solidar pârâții, ce au procedat la achitarea prețului negociat cu vânzătorul fără a fi încheiat niciun act, deși aveau posibilitatea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare in formă autentica.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru motivele:

Dreptul de proprietate asupra imobilului a intrat în patrimoniul comunei, definitiv și irevocabil, astfel încât nu există în prezent un prejudiciu echivalent cu prețul actual achitat vânzătorului, localizat în patrimoniul comunei și pe cale de consecință nici prejudiciu reprezentând foloase necuvenite; încheierea actului în formă autentică s-a făcut ulterior plății prețului numai datorită formalităților cadastrale a căror finalizare a fost anevoioasă.

Dacă în schimbul prețului achitat s-a primit bunul, nu se poate vorbi despre foloase nerealizate ca urmare a plății acestui preț.

Posesia bunului de la momentul plății, unită cu existența dreptului de proprietate asupra acestuia exclude, de plano, existența unor foloase nerealizate în patrimoniul persoanei juridice - comuna.

Prețul negociat nu a suferit nici o modificare în intervalul cuprins între data plății și data perfectării actului juridic de transfer al dreptului de proprietate.

4. Curtea

Analizând criticile aduse, Curtea reține că acestea nu au caracter fondat, neputând duce la reformarea hotărârii sau casarea acesteia.

Din actele și lucrările dosarului a reieșit că în vederea achiziționării unui imobil compus din construcții și teren ce urma a fi destinat desfășurării unor activități de tip zootehnic, Consiliul Local a virat prețul convenit cu vânzătorul la 27.11.2007, fără a fi fost realizată operațiunea juridică a înstrăinării și fără a exista un înscris care să materializeze această operațiune.

La o lună după sesizarea instanței de către Curtea de Conturi, și la 1 an de la virarea prețului, se întocmește și contractul de vânzare - cumpărare.

Proba existenței acestuia s-a făcut în fața instanței de judecată cu ocazia soluționării pricinii ivite în legătură cu prejudiciul creat în patrimoniul Comunei ca urmare a plății făcute fără a exista o datorie a comunei către numitul.

În acest context faptic se reține că nu pot fi primite criticile recurenților întrucât din punct de vedere juridic obligația de plată a sumei de 140.000 lei reprezentând prețul imobilului s-a născut în sarcina comunei la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare în speță.

Împrejurarea că suma cu titlu de preț a fost achitată mai devreme cu 1 an față de momentul nașterii obligației de plată a produs un prejudiciu în patrimoniul comunei constând în folosul nerealizat ca urmare a lipsirii unității administrative de această sumă de bani, pentru perioada cuprinsă între data plății prețului și data nașterii obligației de plată a acestui preț.

În acest context, chiar și în situația în care întocmirea actului de vânzare - cumpărare ulterior plății prețului ar fi fost determinată de întocmirea anevoioasă a documentației cadastrale, aceasta nu exonerează pârâții de a răspunde pentru măsura dispusă, întrucât puteau uza de soluții legale pentru situația ivită.

Nici ultimele două critici privind posesia bunului și inexistența unei modificări a prețului în intervalul de 1 an, nu pot fi primite, ele fiind fără relevanță în contextul juridic expus mai sus și reținut corect de prima instanță.

Față de cele arătate, Curtea va reține că cele criticate nu sunt fondate, iar recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul contencios administrativ formulat de recurenții pârâți și, domiciliați în sat, comuna, județul C, împotriva sentinței civile nr.215 din 3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă CURTEA DE CONTURI - DIRECȚIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR C, cu sediul în C,- bis, județul C și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna, județul C, având ca obiect litigiu Legea Nr.94/1992, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud. fond:

Red.dec.jud.-/10.12.2009

Tehnored. 2 ex./11.12.2009

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 517/2009. Curtea de Apel Constanta