Litigiu privind domeniul public. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.429/CA/2008-
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ declarat de pârâta- " " SRL,cu sediul în S M, str. -, nr.1, jud.S M în contradictoriu cu intimata reclamantăFUNDAȚIA CARITATEA B,cu sediul în B,- și intimatul pârâtCONSILIUL LOCAL S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud.S M, împotriva sentinței nr.168/CA din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind domeniul public.
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 13 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțare hotărârii cauzei pentru data de 20 noiembrie 2008.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.168/CA din 23 aprilie 2008, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta FUNDAȚIA CARITATEA B, cu sediul în B,-, împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr. 1 și - " " SRL cu sediul în S M,- în sensul că, a constatat nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 13208/28.07.2003 încheiat între părți cu privire la spațiul comercial situat în S M- cu Str. -, înscris în CF nr. 6650 S M, sub nr. top. 13644/21 și a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioară încheierii contractului constatat nul.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13208/28.07.2003 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M în calitate de vânzător și - " " SRL în calitate de cumpărător, consiliul local a vândut pârâtei societate comercială spațiul comercial situat în Municipiul S M,- și terenul aferent în suprafață de 106 mp, înscris în CF nr. 6650, nr. top 13644/22, vânzarea imobilului realizându-se în baza Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului.
Pentru restituirea acestui imobil, reclamanta a formulat cerere de restituire adresată Comisiei speciale de retrocedare care funcționează la nivel central cu sediul în B, sub nr. 1712/04.02.2003, solicitând restituirea în natură a acestuia.
Instanța de fond a reținut că, din evidențele de carte funciară depuse în probațiune, coroborate cu cele două expertize tehnice judiciare întocmite în cauză, rezultă că, imobilului înscris în CF nr. 6650 SMs ub nr. top 13644/22 în natură îi corespund două construcții identificate după destinația acestora, în prezent un spațiu comercial și o casă de locuit.
Inițial, imobilul înscris în CF nr. 6650 S M, a fost proprietatea Federației Comunităților din în cotă de 2/3 parte și în cotă de 1/3 parte. În anul 1967, în baza procesului verbal nr. 1296/20.03.1967, S M, a solicitat întabularea întregului imobil în favoarea Statului Român în baza Decretului nr. 218/1960 și nr. 712/1966. Astfel, ambele construcții, atât construcția înstrăinată pârâtei - " " SRL, cât și casa de locuit înstrăinată numitei au făcut obiectul naționalizării.
Deși compus din două construcții asupra cărora au avut inițial drept de proprietate atât o persoană fizică în cotă de 1/3 parte, cât și o comunitate religioasă în cotă de 2/3 parte, cu privire la imobilul în litigiu nu s-a făcut niciodată ieșirea din indiviziune pentru a se identifica cotele proprietarilor inițiali, cele două construcții fiind înstrăinate deținătorilor actuali ai acestora prin identificarea construcțiilor după adresă, respectiv după destinația acestora.
Astfel, s-a reținut că, nu se poate identifica cota parte de 2/3 inițial deținută de către Federația Comunităților din R pentru a se putea stabili care construcție și în ce măsură a fost înstrăinată cu nerespectarea dispozițiilor legale privind retrocedarea proprietăților în România.
Față de starea de fapt de mai sus și a dispozițiilor art. 6 alin. 3 din nr.OG 184/2002, care prevăd că actele juridice de înstrăinare cu privire la imobilele care fac obiectul OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut unor culte religioase sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, instanța a constatat că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Potrivit acestui text de lege, "Până la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, este interzisă înstrăinarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele în cauză ori schimbarea destinației acestora".
Constatând existența motivului de nulitate absolută anterior amintit, în temeiul art. 27 din Legea nr. 550/2002, art. 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 7/1996, art. 274 Cod procedură civilă și a textelor de lege invocate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat recurs pârâta - " " SRL, solicitând în principal casarea ei și rejudecarea cauzei de instanța de fond, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii. Solicită totodată și cheltuieli de judecată.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.7, 9 și art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Se susține în motivele de recurs, în esență că, instanța de fond ar analizat doar acțiunea reclamantei și nu ar fi avut în vedere la pronunțarea hotărârii apărările pârâtei, invocate în întâmpinarea de la dosar.
Consideră greșită soluția în condițiile în care, reclamanta figurează proprietar asupra imobilului, doar în cotă parte de 2/3 părți din imobil, cealaltă cotă parte de 1/3 aparținând unei persoane fizice, numita, ce nu poate beneficia de procedura reglementată de nr.OUG94/2000.
Mai invocă recurenta și faptul că, este cumpărătoare de bună credință, în condițiile în care solicitanta nu și-a îndeplinit obligația de înștiințare prevăzută de art.7 alin.2 din nr.OUG94/2000, și nici nu și-a notat cererea de retrocedare în cartea funciară.
Având în vedere că, în cartea funciară este notat un singur imobil, dar în natură acesta cuprinde o casă de locuit și un spațiu comercial, denumit anterior "", Primarul Municipiului SMa solicitat instanței să stabilească care din cele două construcții constituie cota de 2/3 din imobil, ce a fost proprietatea reclamantei intimate, dar instanța a ignorat această cerere.
Se susține că, în baza rolului său activ, chiar în lipsa unei astfel de solicitări, instanța avea obligația să administreze probe pentru identificarea cotei de 2/3 ce a fost proprietatea intimatei. Cum aceste probe nu au fost administrate, consideră recurenta că, se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond în vederea administrării lor.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata Fundația "Caritatea", solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului și cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
Susține că, din probele administrate rezultă că, imobilului înscris în CF nr.6650 S M, nr. top. 13644/21, îi corespunde în natură o casă de locuit, ulterior fiind înscrisă și mențiunea existenței unei construcții cu destinație de spațiu comercial, în suprafață de 105,71. Potrivit înscrierilor de sub 6, cota de 2/3 din acest imobil a fost proprietatea Federației Comunității, fiind trecută în proprietatea statului prin Decretul nr.712/1966.
O parte din acest imobil a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, fostei chiriașe, contractul acesteia fiind însă desființat în mod irevocabil în instanță.
Se susține că, intimata este îndreptățită la retrocedarea imobilelor, în temeiul nr.OUG94/2000, aprobată prin Legea nr.501/2002 și nr.OUG184/2002, motiv pentru care a formulat cerere în acest sens la Comisia Specială de din B, sub nr.1712 din 4.02.2003.
Cererea nu va putea fi soluționată până când instanțele de judecată nu vor stabili valabilitatea contractelor încheiate pentru imobilul în litigiu.
Susține că, contractul de vânzare cumpărare, încheiat de recurentă, este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea nr.550/2002.
Se consideră că, nu are relevanță juridică faptul că, intimata nu este proprietară pe întregul imobil, ci doar în cotă de 2/3, deoarece diferența de cotă de 1/3 este proprietatea unei persoane fizice deportate.
Existând starea de indiviziune, nu se putea încheia contractul de vânzare cumpărare în cauză.
În ce privește trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum a solicitat reclamanta, se susține că, această cerere, în lipsa unei acțiuni reconvenționale în vederea determinării cotelor din imobil, este nefondată.
În fine, cu privire la buna credință invocată, la data încheierii contractului, se apreciază că aceasta nu are relevanță, deoarece actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel reține următoarele:
Potrivit art.6 alin.3 din nr.OUG184 din 12 decembrie 2002, pentru modificarea și completarea Legii nr.10/2001 și a nr.OUG94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice de înstrăinare ale imobilelor ce fac obiectul nr.OUG94/2000, modificată și completată prin Legea nr.501/2002,dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
La data de 28.07.2003, între Consiliul Local al Municipiului S M și recurenta - " " SRL se încheie, în temeiul dispozițiilor Legii nr.550/2002, contractul de vânzare cumpărare privind spațiul comercial și terenul aferent imobilului situat în S M,-, respectiv imobilul din litigiu.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea nr.550/2002, așa cum era ea în vigoare la data încheierii contractului, se instituie o interdicție de înstrăinare a spațiilor comerciale sau de prestări servicii, cu referire la imobilele care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de către stat sau alte persoane juridice,până la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al acestor imobile.
Se constată că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, a cărui nulitate absolută s-a invocat, exista adoptată o lege specială privind regimul juridic al imobilelor aparținând cultelor religioase, respectiv nr.OUG94/2000, aprobată prin Legea nr.501/2002.
În atare situație, se reține că, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.6 alin.3 din nr.OUG184/2002 în speță, constatând nulitatea contractului încheiat de recurentă, deoarece la data încheierii lui nici o dispoziție imperativă a legilor în vigoare nu a fost încălcată, condiția interdicției de înstrăinare nefiind îndeplinită, deoarece la data încheierii contractului exista adoptată o lege specială cu privire la regimul juridic al imobilelor ce au aparținut cultelor religioase.
În ce privește buna credință, invocată de către recurentă în temeiul dispozițiilor art.7 alin.2 din nr.OUG94/2000, se va reține că acest text de lege a fost introdus ulterior depunerii cererii de către intimata reclamantă și ulterior încheierii contractului, astfel că în aplicarea principiului tempus regit actum, textul de lege nu este aplicabil în speță.
În condițiile în care reclamanta intimată nu a invocat alte motive de nulitate absolută ale contractului, decât încălcarea dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea nr.550/2002, care însă așa cum arătam mai sus, nu au fost încălcate, instanța apreciază că nu se poate constata nulitatea absolută a contractului atacat, astfel că, în mod greșit s-a admis acțiunea de către prima instanță.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis ca fondat, iar sentința modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare, încheiat între - " " SRL și Consiliul Local al Municipiului S
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimatei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, în cuantumul indicat în dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de- " " SRL S M,împotriva sentinței nr.168/CA din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta FUNDAȚIA CARITATEA B, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M și - " " S M, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr.13208/28.07.2003, încheiat de Consiliul Local al Municipiului S M și - " " SRL.
Obligă intimata FUNDAȚIA CARITATEA B la plata sumei de 706,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea recurentei - " " SRL S
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- cu opinie separată -
- Red. dec. -
- jud. fond. -
- dact. - 2 ex.
- 05.12.2008
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că, soluția instanței de fond, ce formează obiectul prezentului recurs, este legală, astfel că, recursul este nefondat.
Contractul de vânzare cumpărare nr.13.208/28.07.2003 este lovit de nulitate absolută, așa cum a reținut instanța de fond, întrucât acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea nr.550/2002, care reglementează vânzarea spațiilor comerciale, proprietatea privată a statului.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, a fost instituită o interdicție de înstrăinare a spațiilor comerciale sau de prestări servicii situate în imobilele ce au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, până la adoptarea legii speciale.
În cauză, dată fiind cererea de restituire adresată Comisiei Speciale de, formulată de reclamantă la 4.02.2003 și prevederile art.46 din Legea nr.10/2001, care la alin.4 prevede nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, câtă vreme acest imobil nu intra sub incidența Legii nr.112/1995, era evidentă cauza de nulitate.
Aplicarea legii în litera ei, respectiv a art.3 alin.2 din Legea nr.550/2002, contravine spiritului Legii nr.10/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici măcar recurenta nu a formulat un astfel de motiv de recurs, astfel că, admițând recursul, motivat cu aceea că la data încheierii contractului exista adoptată o lege specială, se încalcă principiul imparțialității instanței în soluționarea căii de atac.
JUDECĂTOR,
Red. opinie -
- dact. - 2 ex.
- 17.12.2008
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
