Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL Nr. 1.764
Ședința public de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - ADMINISTRAȚIA NAȚIONAL PENITENCIARELOR - PENITENCIARUL BISTRIȚA, împotriva sentinței civile nr. 100/CA/2008, pronunțat de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul - REPREZENTAT DE SINDICATUL SALARIAȚILOR PENITENCIARULUI BISTRIȚA și cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONAL A PENITENCIARELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint reprezentantul recurentului, consilierjuridic, cu delegație la dosar, lips fiind celelalte prți.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz faptul c la data de 03.09.2008 s-a depu sla dosar, de ctre intimata Direcția General a Finanțelor Publice B-N întâmpinare, din care un exemplar se comunic cu reprezentantul recurentului.
La aceeași dat, conform mențiunii cu care a fost citat, recurentul a depus la dosar, dovada achitrii taxelor judiciare de timbru aferente, în sum de 2 lei tax de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declar închise dezbaterile și acord cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, precizând c susține și petitul formulat în temeiul prevederilor art. 304, pct. 6, Pr. Civ. referitor la cheltuielile de judecat.
Faț de acest aspect, Curtea învedereaz reprezentantului recurentului faptul c în cererea introductiv de instanț, la punctul c), reclamantul a solicitat acordarea decheltuieli de judecat, motiv pentru care pune în dicuție dac reprezentantul recurentului își mai susține recursul sub acest aspect, al incidenței art. 304, pct. 6, Pr. Civ.
Faț de aspectele învederate de ctre instanț, reprezentantul recurentului arat c nu mai susține acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304, pct. 6, Pr. Civ. solicitând acordarea de cheltuieli de judecat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civil nr. 100/CA/2008 din 19 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Bistrița -N în dosarul -, s-a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive ridicat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat prin B-N, și în consecinț s-a respins acțiunea reclamantului -, reprezentat de Sindicatul Salariaților PENITENCIARULUI BISTRIȚA, faț de acest pârât, pentru lipsa calitții procesuale pasive.
Totodat, s-a respins excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI.
S-a admis acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamantul -, împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONAL A PENITENCIARELOR CU REGIM Ï. B și, în consecinț, au fost obligați pârâți s plteasc reclamantului drepturile bnești reprezentând sporul prevzut la art. 8, lit. a din nr.HG 281/1993, raportat la Anexa 1.1 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, pentru perioada 2004 - mai 2006, respectiva suma de 270 lei, actualizat cu indicele inflației la zi.
În final, pârâții au fost obligați s plteasc reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecat.
Pentru a pronunța aceast sentinț prima instanț a reținut c reclamantul este funcționar public la PENITENCIARUL BISTRIȚA, calitate în care i s-au acordat sporurile prevzute de nr. 945/C/2003, pân în luna august 2004, când plata sporului a fost sistat ca urmare a unei adrese emise de Direcția General a Penitenciarelor, dup care începând cu luna mai 2006, s-a reluat acordarea sporului TBC în baza deciziei nr. 387/11.04.2006 emis de Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În baza ordinului menționat anterior, în cadrul Penitenciarului cu Regim Ï. B, s-a procedat la determinarea anual și individualizarea de ctre comisia competent a sporurilor pentru fiecare salariat, stabilindu-se c aceștia își desfșoar activitatea în condițiile periculoase prevzute în Anexa 1 pct. 1 din ordinul menționat.
Deși s-au suspendat toate sporurile în baza adresei menționate, ulterior s-a fcut plata celorlalte sporuri cu excepția sporului.
În raport cu cele de mai sus, instanța nu a putut primi aprarea formulat de ctre pârâți privitoare la insuficiența fondurilor, atât timp cât prin ordin al ministrului s-a dispus acordarea drepturilor salariale, începând cu data intrrii în vigoare a acestuia. Neincluderea în buget a fondurilor necesare achitrii drepturilor salariale nu poate duce la anularea acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât ordonatorii de credite au obligația de a prevedea în buget și a solicita fondurile necesare achitrii drepturilor salariale, iar angajatorii au obligația de a asigura plata drepturilor prevzute de actele normative în vigoare.
În condițiile în care pârâții nu au fcut dovada c au întreprins toate msurile necesare pentru a asigura acordarea drepturilor bnești conferite prin ordinul ministrului, aprarea lor c nu au existat fonduri bugetare, nu a fost primit, mai ales c nu salariații sunt cei care trebuie s i-a msuri pentru asigurarea resurselor financiare în vederea plții propriilor drepturi salariale.
Tribunalul a constatat c modalitatea de stabilire a drepturilor salariale prin dispoziții de genul celei de la art. 4 din. nr. 945/C/2003 ce conține prevederi condiționale de suspendare sau neacordare a dreptului odat prevzut, este contrar principiilor care guverneaz raporturile dintre angajatori și salariați. Condiția existenței fondurilor salariale nefiind raportat la parametrii care țin de cantitatea, calitatea muncii salariaților, a importanței muncii, a condițiilor de lucru, etc. se situeaz în afara raportului juridic de munc dintre angajator și salariat. Mai mult, ea poate da naștere la comportament abuziv al angajatorului care nu include în prevederile bugetare alocarea resurselor de plat, ceea ce este inadmisibil.
În raport de toate cele de mai sus, stabilindu-se c suspendarea temporar a dreptului nu înseamn anularea lui, tribunalul a admis acțiunea în ce privește obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în calitate de ordonator secundar de credite și a Penitenciarului cu Regim Ï. B, în calitate de angajator, s plteasc reclamantului drepturile bnești constând în sporul pentru perioada 2004 - mai 2006, actualizat cu indicele inflației la zi.
În ce privește cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata acelorași sume, tribunalul a respins-o constatând lipsa calitți procesual pasive a acestuia, cu motivarea c între reclamant și acesta nu exist raporturi juridice care s creeze drepturi și obligații corelative, reclamantul nefiind încadrat în munc la aceste instituții și neavând raporturi juridice directe cu ele.
În ceea ce privește excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârâtul Ministerul Justiției, instanța de fond a reținut c acest pârât este ordonator principal de credite, având rolul de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa și care apoi urmeaz le înainteze.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM Ï. B, solicitând admiterea recursului, casarea hotrâri instanței de fond și rejudecarea cauzei pe fond în sensul respingerii cererii reclamantului.
În motivarea recursului pârâtul a artat c, instanța de fond a reținut în motivarea sentinței ca și argument în culp faptul c nu ar fi fcut dovada c a întreprins toate msurile necesare pentru a asigura acordarea drepturilor bnești conferite prin ordinul ministrului. Acest aspect nu a putut fi reținut, deoarece în însși actul normativ indicat s-a condiționat acordarea lor de disponibilitțile bnești pe care ordonatorul principal de credite ar fi trebuit s le aloce, cu atât mai mult cu cât acordarea acestor drepturi a fost suspendat de la acordare motivat chiar de lipsa mijloacelor financiare care s le susțin.
În acest context "argumentul" de care s-a putut prevala, respectiv acela al necesitții acordrii în continuare a sporului, aprând ca fr suport legal.
Motivarea culpei unitții ar rezulta din lipsa unor "diligente strict formale" și nu poate constitui un argument pertinent care s justifice admiterea cererii reclamantului și acordarea sporului solicitat actualizat cu indicele de inflație.
Fața de admiterea excepțiilor lipsei calitții procesuale pasive ale celor dou ministere ( MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ) pârâtul face urmtoarele precizri:
1). în judecat a Ministerului Justiției a fost justificat prin demersul inițiat de însuși reclamantul în considerarea faptului c aceasta are calitate de ordonator de credite și atribuții în legtur cu asigurarea fondurilor necesare acordrii drepturilor salariale. Plecând de la atribuțiile ministerului în legtur cu gestionarea și administrarea sistemului juridic, ca serviciu public și de la competentele de repartizare în teritoriu al resurselor financiare și de prerogative conferite prin Legea nr. 304/2004, susnumitul minister poate figura ca parte în proces.
2). Cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor se omite faptul c activitatea unitților penitenciare este finanțat de la bugetul de stat, iar potrivit Legii nr. 500/2002, acest minister coordoneaz acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregtirea protector, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general. Astfel rolul ministerului este de a rspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principale de credite ( MJ în speț ) precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, s-a apreciat c procedura citrii în calitate de pârâți a celor dou ministere este una perfect compatibil cu litigiile având ca obiect acordarea drepturilor ce deriv din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special. Faț de cele expuse, transpare, s-a apreciat fr dubiu, calitatea procesual pasiv a MJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, chiar în lipsa unor raporturi directe dintre aceste autoritți administrative și reclamant, aspect pe care îl reține și practica judiciar în materie a Curții de APEL CLUJ: decizia nr. 2.223/05.12.2007 a CA în Dosar nr. 3.665+ -, Decizia nr. 1.815/17.10.2007 a CA în. nr-.
Rezult așadar c tuturor acestor instituții le revin în mod direct sau indirect obligații în asigurarea condițiilor materiale necesare în vederea desfșurrii activitții penitenciarelor, aprobând, repartizând alocațiile bugetare ordonatorilor de credite și controlând modul de folosire a acestora.
La pct. II din motivele de recurs, pârâtul recurent a criticat hotrârea instanței de fond sub aspectul acordrii chetuielilor de judecat, care, afirm recurentul nu au fost cerute de ctre reclamant, și,cu toate acestea, au fost acordate de ctere instanța de fond.
Prin întâmpinare pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin B-N, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legal a sentinței primei instanțe ( 9).
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține urmtoarele:
Referitor la modalitatea de de soluționare a excepțiilor lipsei calitții procesuale pasive în ce privește Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constat sentința ca legal și temeinic.
Ministerul Justiției nu poate avea calitate de parte în proces deoarece între acesta și reclamanți nu exist raporturi juridice directe în legtur cu obiectul litigiului dedus judecții.
În aceeași manier se prezint situația și dac se analizeaz raportul juridic procesual dintre reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Deși activitatea penitenciarelor este finanțat de la bugetul de stat activitatea ministerului d e resort este exclusiv în legtur cu elaborarea proiectului bugetului de stat și nu alocarea sumelor respective anterior adoptrii Legii bugetului de stat.
În legtur cu fondul cauzei Curtea reține c neacordarea drepturilor bnești ce sunt prevzute printr-un act administrativ cu caracter normativ emis de ministrul de resort pune problema eficacitții actului respectiv și a previzibilitții acestuia.
Este de principiu c un act administrativ este emis în regim de putere public de ctre o autoritate public în vederea executrii legii sau a organizrii executrii legii în scopul de a da naștere unor raporturi juridice noi ori a modifica sau a stinge raporturi juridice preexistente.
De aceea, actul administrativ odat emis nu trebuie s conține dispoziții normative ori de alt natur vagi și flexibile astfel încât s ofere autoritții emitente ori organului administrativ care urmeaz a-l pune în aplicare o marj de apreciere extrem de larg încât s pun la îndoial dreptul recunoscut particularului ori s-l dilueze pân la golirea lui de conținut. Într-o astfel de manier se poate statua c autoritatea a emis ori adoptat un act administrativ formal valabil dar în substanț ineficace ceea ce pune probleme asupra caracterului executoriu al unui asemenea act, caracter de esența oricrui act administrativ unilateral.
Din aceast perspectiv, autoritatea chemat s aplice în concret dispozițiile conținute de actele administrative trebuie s justifice obiectiv și clar care este conduita sa în raport de drepturile particularilor recunoscute prin acel act fr a reieși c marja sa de apreciere se intersecteaz cu excesul de putere în înțelesul dat de art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, în speț pârâta recurent nu a justifica pertinent și obiectiv lipsa de fonduri ca temei al refuzului de a le recunoaște reclamanților drepturile solicitate, încât raționamentul tribunalului conform cruia aceast aprare a fost înlturat este întemeiat și ca atare și din aceast perspectiv recursul se vdește a fi neîntemeiat.
Referitor la obligația de plat a chetuielilor de judecat, Curtea constat c reclamantul a solicitat obligarea pârâților plata acestora chiar în continutul cererii de chemare în judecat.
Faț de cele ce preced, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelat cu prevederile art. 20 alin. 3 și ale art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. 1.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM Ï., împotriva sentinței civile nr. 100/CA din 19 martie 2008 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./16.09.2008.
Jud.fond:, L.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar