Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1773/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1773/2008
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C, împotriva sentinței civile nr. 707/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL NATIONAL AL POLITISTILOR SI VAMESILOR PRO și pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242. Pr. Civ.
Se constată că la data de 29.07.2008 s-a depus la dosar, de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, în sumă de 2 lei taxă de timbru.
La data de 15.08.2008 s-a depus la dosar, de către intimatul Sindicatul National al Politistilor și Vamesilor "Pro" întâmpinare.
Se constată că, deși citat cu această mențiune, recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului C nu a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Curtea apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150. pr. Civ. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Raportat la faptul că deși citat, recurentul recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului C nu a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 20, alin. 3 din Legea 146/1997 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
Prin sentința nr. 707/2008 din data de 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative și s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 01.09.2002 - 03.02.2005, s-a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Național al polițiștilor și Vameșilor Pro împotriva pârâiților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Au fost obligate pârâtele la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 04.02.2005 - 31.03.2006 către membrii Sindicatul Național al Polițiștilor și vameșilor Pro, enumerații în tabelul de la fila 30 dosar și care în aceea perioadă au avut calitatea de ofițeri de poliție judiciară sau agenți de poliție judiciară, iar pârâtele Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean C au fost obligate să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin acțiunea din 06 februarie 2008 SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO a solicitat obligarea, R și C la plata sumei reprezentând sporul de 30 % din salariul de bază lunar pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006 actualizate cu indicele de inflație pentru toți membrii din sindicat care aveau calitatea de membri ai Poliției Judiciare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că doar pentru membrii din Poliția Judiciară detașați în cadrul legea prevede un spor de 30% din salariul de bază lunar ceea ce constituie o discriminare întrucât și cei din Poliția Judiciară din cadrul desfășoară același tip de activitate.
Pârâtul s-a opus admiterii acțiunii invocând în primul rând excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 03.02.2005 (16). Această excepție a fost admisă în baza art. 1 alin. 1 și 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, întrucât sumele nu pot fi pretinse pentru o perioadă mai veche de 3 ani.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii arătând că salarizarea celor două categorii de polițiști judiciari s-a făcut potrivit actelor normative adoptate de legiuitor, diferențierea dintre ele având la bază criteriul detașării unor polițiști judiciari din structura în cel al din care face parte (17).
Tribunalul a constatat fondată acțiunea reclamantului și a admis în parte, excluzând perioada pentru care s-a constatat prescripția dreptului la acțiune.
Problema de drept care s-a pus în prezenta cauză a fost aceea dacă membrii din Poliția Judiciară din cadrul sunt îndreptățiți la sporul anticorupție de 30% pe care îl primesc membrii din Poliția Judiciară detașați în cadrul din
În primul rând tribunalul a constatat că atribuțiile celor două categorii de personal sunt identice, acestea fiind prevăzute în Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, respectiv nr.OUG 43/2002 privind Ca urmare, faptul că au fost încadrați în instituții diferite nu a prezentat relevanță.
În al doilea rând, motivația legiuitorului cum că personalul care activează în cadrul structurilor anticorupție - în speță - trebuie ocrotite în mod special prin acordarea unor sporuri bănești, așa-numitul spor anticorupție, nu poate fi primită. O astfel de reglementare a existat și în ceea ce îi privește pe magistrați, cei care instrumentau cauze de corupție primind un astfel de spor. Or, tribunalul a considerat iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 185/2005 a confirmat (8-10) că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru întreg personalul implicat în instrumentarea tuturor dosarelor.
În al treilea rând, nici motivația acordării acestui spor prin necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva fenomenului corupției nu a putut fi primită. Este adevărat că o prioritate a societății românești în ultimii ani a fost combaterea corupției însă acordarea unor beneficii salariale pentru instrumentarea unor astfel de dosare cu prioritate poate atrage grave abuzuri de drept ale organelor judiciare, prin crearea artificială ale unor astfel de dosare.
În concluzie, tratamentul salarial diferențiat dintre cele două categorii de personal care exercită atribuții identice are un caracter discriminatoriu în raport cu prevederile art. 16 din Constituția României, OG 137/2002 și art. 16 alin. 2 din Codul Muncii. De altfel, însuși legiuitorul a uniformizat salarizarea celor două categorii de personal prin nr.OUG 27/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii intimatului-reclamant ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a arătat că, prin sentința civilă nr. 707 din 18.04.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. -/2008 instanța de judecată a admis acțiunea intimatului-reclamant Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " și a dispus ca pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului C să plătească membrilor acestuia "drepturile salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar pe perioada 04.02.2005 - 31.03.2006" prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, și efectuarea mențiunilor necesare în evidențele privind salarizarea, în sensul acordării membrilor intimatului-reclamant a sporului respectiv, în perioada menționată.
Hotărârea recurată a fost nelegală și netemeinică, fiind dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere următoarele considerente:
Ignorând cu bună știință dispozițiile legale în vigoare și substituindu-se Curții Constituționale, singura autoritate în măsură a se pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea unui act normativ, și în același timp Parlamentului României, singurul abilitat în sensul emiterii unor reglementări legale, Tribunalul Cluj, deși în cuprinsul sentinței civile atacate s-a menționat că cei îndreptățiți a primi sporul de 30% din salariu prevăzut de art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002 sunt doar polițiștii în cadrul, condiție pe care membrii intimatului-reclamant nu au îndeplinit-o niciodată, a admis totuși acțiunea acestuia și, a constatat că a fost creată o situație discriminatorie prin lacunele actului normativ invocat, adăugând la lege o altă categorie de personal care să beneficieze de acordarea dreptului menționat.
Prin acțiunea dedusă judecății Tribunalului Cluj, intimatul-reclamant, în numele membrilor săi, ofițeri de poliție judiciară în cadrul care desfășoară activități specifice în cadrul structurilor acestei unități, a solicitat acordarea unui spor de 30% din salariu de bază lunar, prevăzut de art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, pentru perioada 01.09.2002 31.03.2006 (în care au fost aplicabile aceste dispoziții).
În raport de calitatea pe care au avut-o membrii reclamantului, aceeași și în perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului în discuție, salarizarea acestora s-a făcut potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, așa cum în mod greșit a apreciat intimatul-reclamant.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în acțiunea dedusă judecății Tribunalului Cluj (art. 28 alin. 5 din OUG43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006), ofițerii și agenții de politie în cadrul Departamentului Național Anticorupție au beneficiat de un spor la salariu de 30%, "pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
Astfel, pentru a putea beneficia de acordarea dreptului invocat, trebuia ca membrii intimatului-reclamant să îndeplinească condiția esențială prevăzută de legiuitor în acest sens și anume, să fi fost detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție.
Chiar și în situația în care, prin absurd, s-ar considera că sporul respectiv ar trebui acordat și altor categorii de personal, în plus față de polițiștii judiciariști detașați la. s-a pus problema dacă membrii intimatului-reclamant au competența de a cerceta fapte de corupție, competență care potrivit dispozițiilor legale menționate aparține doar polițiștilor detașați la. și nicidecum tuturor polițiștilor judiciariști, așa cum în mod greșit s-a apreciat.
Or, desfășurându-și activitatea în cadrul C, chiar și ca ofițeri judiciariști, fără ca în perioada pentru care au solicitat acordarea sporului de 30% din salariu să fi fost detașați în cadrul (), salarizarea membrilor intimatului-reclamant nu s-a putut face decât potrivit nr.OG 38/2003, act normativ care nu a prevăzut acordarea dreptului solicitat.
Fără a lua în considerare dispozițiile legale anterior menționate, Tribunalul Cluja preluat ca atare aprecierile intimatului-reclamant considerând că prin actul normativ care a statuat acordarea unui spor de 30% din salariu numai polițiștilor detașați în cadrul a fost creată o situație discriminatorie față de membrii săi astfel că, " pentru înlăturarea acestor nedreptăți " a adăugat legii o nouă dispoziție, privind acordarea sporului respectiv și ofițerilor judiciariști din cadrul C, semnatari ai acțiunii cu judecarea căreia a fost învestită.
Intimatul - reclamant și-a întemeiat cererea privind anularea așa-zisei situații discriminatorii pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Potrivit alin. 4 al articolului menționat " Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte ", însă situația membrilor intimatului-reclamant nu a vizat un act material, o faptă de discriminare, ci "discriminarea " creată de o anumită prevedere legală (art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002).
Un act normativ de nivel superior nu a putut crea o situație de discriminare, așa cum a fost definită această noțiune în cuprinsul art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată potrivit căruia discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege."
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în cazul de față este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu a beneficiat de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu a putut fi considerat discriminatoriu întrucât nu a fost vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu s-a circumscris definiției discriminării de la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată.
Cu alte cuvinte, nu s-a putut accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare s-a constatat tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege. Constatarea ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o altă persoană, pe motiv că, respectând actele normative în vigoare, a comis faptă de discriminare față de aceasta din urmă.
În situația de față, prin acordarea acestui spor și celorlalți polițiști din cadrul s-a încălcat prevederile legale din cuprinsul nr.OUG 43/2002 (care nu a prevăzut acordarea acestui spor decât pentru categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul ) cât și prevederile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care s-a calculat salariul celorlalți polițiști.
Mai mult, analizând definiția dată de legiuitor la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
În ceea ce privește criteriul de discriminare, în cuprinsul alin. 2 al art. 2 din nr.OG 137/2000, republicată, s-a prevăzut că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Criteriul de selecție în ceea ce privește acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară a fost prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie acest drept, unde s-a stipulat că s-a acordat numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (), fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care au fost detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale a fost stabilită în raport cu situația, obiectivă diferită în care sau aflat polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare) față de ceilalți polițiști din cadrul
Art. 47 alin. 2 din Codul Muncii stabilește că, în cazul detașării, angajatul are un drept de opțiune pentru drepturile salariale care îi sunt mai favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie drepturile de la angajatorul care este detașat. Așadar, se recunoaște implicit posibilitatea în cazul detașării, (care reprezintă, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul Muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în lații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de munca, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr. 697/20.12.2005).
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu s-a putut pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul C sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la.,care se află într-o situație juridică diferită.
De altfel, aspectele mai sus expuse au fost susținute și de practica CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII care, soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei care sunt detașați în cadrul,a constatat că, între cele două categorii, " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată".
În sensul celor menționate, autoritatea sus-menționată a pronunțat hotărârile nr. 419/27.11.2007, nr. 418/28.11.2007 și nr. 164/11.03.2008, din conținutul acestora rezultând și faptul că ". polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu se află într-o situație analoagă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii ".
Chiar și în condițiile în care instanța învestită să judece cererea intimatului-reclamant ar fi putut constata existența unei situații discriminatorii, aceasta nu avea nicio competență să extindă posibilitatea,licării unor dispoziții legale restrictive și asupra altor categorii socio-profesionale, constatând, în fapt legalitatea actului normativ considerat restrictiv, discriminatoriu.
Având în vedere că actul normativ contestat a fost aprobat printr-o lege (Legea nr. 503/2002), pârâtul roagă instanța să constate că nu s-a putut susține că o lege este " nelegaIă ", din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată decată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le-au produs.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională.
În aceste condiții, pârâtul roagă instanța să constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus acordarea sporului solicitat de către intimatul-reclamant numai ofițerilor și agenților de poliție detașați în cadrul, calitate pe care membrii acestuia nu au avut-o niciodată, astfel că Tribunalului Cluj îi revenea doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin recursul formulat în termenul legal, de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean C, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței civile nr. 707/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele prevăzute de art. 312 alin. 5 Cod.pr.civ.
În motivarea recursului pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean C, a arătat că, hotărârea instanței de fond este vădit nelegală deoarece pârâtul nu a fost citat cu un exemplar al tabelului de la fila 30 din dosarul de fond, tabel cuprinzând membrii Sindicatului Național al Vameșilor PRO, situație în care nu a fost respectat principiul contradictorialității procesului civil și al dreptului la apărare, instituția pârâtă fiind pusă în imposibilitatea formulării apărărilor pe fondul cauzei.
S-a apreciat că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar instituirea în sarcina instituției pârâte a obligației de plată a dreptului pretins pe calea prezentei acțiuni s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legilor.
Astfel, la termenul de judecata din data de 14 martie 2008 s-a solicitat instanței de fond comunicarea tabelului anexă a cererii de chemare în judecată, tabel care conține numele reclamanților - membrii sindicatului PRO, pentru a verifica calitatea procesuală activă a acestora și calitatea procesuală pasivă a instituției pârâte. La termenul de judecată din data de 18.04.2008 instanța de fond a pășit la judecarea cauzei pe fond, în lipsa reprezentantului instituției pârâtă, și fără a mai comunica înscrisul solicitat. În această situație s-a apreciat că instanța a fixat singură cadrul procesual și nu a dat instituției pârâte posibilitatea formulării apărărilor prin invocarea excepțiilor arătate. Ca urmare:
1. Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților de a solicita plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30 % prevăzut de nr.OUG 43/2002. În susținerea excepției invocate s-a avut în vedere, pe de o parte, faptul că reclamanții nu au depus la dosarul cauzei nicio dovadă care să ateste calitatea lor de organe de cercetare din cadrul poliției judiciare și perioada în care au deținut aceasta calitate, pentru a se putea verifica dacă aceasta coincide cu perioada pentru care s-a solicitat plata acestui spor.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanții ar face dovada faptului că au făcut parte din poliția judiciară în toată perioada sau în o parte din perioada pentru care solicită plata sporului prevăzut de art. 28 din OUG nr. 43/2002, s-a apreciat că nu pot avea calitate procesuală activă decât în măsura în care ar face dovada faptului că sunt parte a categoriei prevăzute de această dispoziție legală respectiva ofițerilor de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție.
Mai mult decât atât, textul de lege pe care reclamanții au înțeles să își întemeieze acțiunea prevede acordarea dreptului la sporul de 30 % doar ofițerilor de poliție judiciară, or, o parte dintre reclamanți nu sunt ofițeri, ci fac parte din corpul agenților.
Tot pe cale de excepție s-a înțeles invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Politie Județean C în prezenta cauză, aceasta raportat la faptul ca întrucât nu a fost comunicat tabelul cu membrii de sindicat reprezentați de către Sindicatul Național al Vameșilor PRO, iar instituția pârâtă nu a avut posibilitatea de a verifica dacă reclamanții au fost sau sunt angajați ai IPJ
Pe fond s-a apreciat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală din următoarele motive:
Având în vedere calitatea reclamanților (dacă această calitate va fi dovedită), salarizarea acestora se va face potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-Ie aplicabile prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările, așa cum au fost în mod eronat.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea acțiunii formulate de reclamanți, art. 28 alin. 5 din OUG 43/2002 ( dispoziții în vigoare până la data de 29.03.2006), condițiasine qua nonpentru acordarea sporului de 30% este ca reclamanții să fie sau să fi fost în perioada pentru care solicită acordarea acestui drept ofițeri de poliție detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție pentru a desfășura activitatea specializată de combaterea infracțiunilor de corupție ".
Mai mult decât atât, deși reclamanții au solicitat acordarea sporului de 30 % prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, aceste dispoziții legale care prevedeau acordarea sporului pentru polițiștii detașați în cadrul, au fost abrogate în mod expres de art. 41 lit. e) din OUG nr. 27 din 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Față de această abrogare, solicitarea reclamanților de a Ii se plăti acest spor până în prezent este profund neîntemeiat, neexistând nici un temei legal pentru acordarea sa.
În ceea ce privește motivarea instanței de fond potrivit căreia neacordarea sporului solicitat reprezintă o situație de natură discriminatorie, precum și având în vedere cererea de anulare a acestei situatii, întemeiată pe Dispozițiileart.27dinOG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată,care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare, pârâtul învederează următoarele:
Situația în care se află reclamanții nu poate fi încadrată în prevederile art. 27 alin. 4 din nr.OG 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, nereprezentand o formă de discriminare directă sau indirectă, câtă vreme această situație este impusă de o prevedere legală, aceea din art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.", or, în cazul de față reclamanții nu au solicitat acordarea unui drept ce le este recunoascut de lege ci, din contra a unui drept care este recunoscut doar unei alte categorii de polițiști, respectiv ofițerilor detașați în cadrul
Ca atare, întrucât legea nu poate constitui un criteriu de discriminare, nu suntem în prezenta existenței unei situații discriminatorii așa cum greșit motivează instanța de fond.
Totodată, din interpretarea definiției date de legiuitor la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare, care, în cazul de speță fiind unul justificat obiectiv de un scop legitim nu produce discriminare.
Criteriul obiectiv îl reprezintă atât detașarea unor polițiști în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și criteriile obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele, și tipologiile diferite ale cazurilor de corupție.
Diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale a fost stabilită în raport cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare) față de ceilalți polițiști din cadrul
Art. 47 alin. 2 din Codul Muncii stabilește că, în cazul detașării, angajatul are un drept de opțiune pentru drepturile salariale care îi sunt mai favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie drepturile de la angajatorul la care este detașat. Așadar, s-a recunoscut implicit posibilitatea că, în cazul detașării, (care reprezintă, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul Muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu a fost încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr. 697/20.12.2005).
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul JCs unt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la. care se află într-o situație juridică diferită.
În același sens s-a exprimat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii prin hotărârile nr. 271/05.09.2007, 418/28.11.2007 și 419/27.11.2007. statuând în esență că:
" Pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, aceasta trebuie să ndeplinească cumulativ mai multe condiții:
1. Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții identice).
Reglementarea juridică a atribuțiilor și a salarizării personalului din structura reprezintă expresia aptitudinii legiuitorului de a reglementa diferit situația drepturilor salariale ale acestora.
2. Existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000. republicată,
3. Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care au caracter discriminatoriu. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști, care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere, existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării, reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al DNA.
4. ratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării n condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;
Principiul egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru identitate de situații. În speță, situația polițiștilor din structurile nu este identică cu situația polițiștilor detașați la. Diferențierea rezultă. Din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate. Existența nivelului diferit de salarizare nu este de natură să aducă atingere folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru munca egală " și hotărând ca în situația de genul celei deduse judecății, nu există un tratament diferențial, discriminatoriu potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Mai mult decât atat, institutia pârâtă nici nu ar fi putut să acorde drepturile bănești solicitate prin acțiune și reclamanților, câtă vreme dispozițiile legii speciale care îl prevăd sunt de strictă interpretare. Drept urmare, dacă sporul solicitat prin acțiune ar fi fost acordat și altor categorii de polițiști decât celor desemnați expres prin art. 28 din nr.OUG 43/2002, s-ar fi încălcat atât prevederile legale din cuprinsul nr.OUG 43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decât pentru o categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul ) cât și prevederile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care se calculează salariul celorlalți polițiști.
Față de cele expuse, pentru toate considerentele învederate, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală și dată cu interpretarea greșită a legii, iar dreptul la acțiune al reclamanților prescris pentru perioada 01.09.2002 - 24.01.2005 așa cum a arătat pârâtul în recursul său, iar aceștia sunt lipsiți de calitate procesuală activă în cauză.
Prin întâmpinarea formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", s-a solicitat respingerea recursurilor formulate ca neîntemeiate și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 707/2008 din data de 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-.
Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
1. Înainte de a antama fondul recursului declarat de IPJ C Curtea a examinat cu prioritate conform art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția netimbrării recursului pusă în discuție, din oficiu, la termenul de astăzi.
În adevăr, excepția netimbrării recursului vizează regularitatea învestirii instanței de recurs și precedă orice alte aprecieri și analize ale chestiunilor conexe recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poarta, de regula, uniforma și exercita atribuțiile stabilite pentru Poliția prin lege, ca instituție specializată a statului.
Conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare privind corelarea terminologică, ori de câte ori într-o lege specială anterioară acestei legi se face trimitere generic la instanța de contencios administrativ, trimiterea se va socoti ca fiind făcută la dispozițiile corespunzătoare din legea contenciosului administrativ.
Prin urmare, norma de trimitere conținută de art. 109 din Legea nr. 188/1999 citată mai sus, trimițând generic la instanțele de contencios administrativ, trimite conform art. 29 din Legea nr. 554/2004 la normele corespunzătoare conținute de această din urmă lege.
Curtea mai notează că deși norma de trimitere vizează în special competența soluționării litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, norma de trimitere se aplică și pentru procedura de judecată și celelalte aspecte conexe acestor tipuri de litigii.
Așa fiind, în lipsă de dispoziții speciale exprese derogatorii, litigiile ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și se soluționează cu procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Această concluzie are importante semnificații inclusiv pe terenul aplicării normelor legale privitoare la taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Astfel, conform art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004,pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de <LLNK 11997 146 10 201 0 18> Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
Așa fiind, contenciosul funcției publice obiect al prezentului dosar nu este scuti de taxă judiciară de timbru încât conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 Curtea a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei prin aplicarea dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. m) prima liniuța corelat cu art. 11 alin. 1 prima liniuță din aceeași lege, recurenta fiind citată pentru termenul din data de 4 2008 cu această obligația sub sancțiunea prevăzută la art. 20 alin. 3 din aceeași lege. De asemenea, recurentul a fost citat și cu mențiunea de a aplica pe cererea de recurs timbrul mobil judiciar în valoare de 0,15 lei conform art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar cu modificările și completările ulterioare sub sancțiunea prevăzută la art. 9 din același act normativ.
Cum la termenul de astăzi, legal citat cu această mențiune (14) recurentul nu a procedat conform dispozițiilor Curții, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, corelat cu art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 și a art. 35 din Ordinul nr. 760/C/1999 se va proceda la anularea recursului ca netimbrat.
Raportat la această soluție Curtea este dispensată a mai analiza celelalte aspecte referitoare la acest recurs.
2. Cât privește recursul MIRA Curtea reține că este nefondat.
Tribunalul Cluj ca instanță de contencios administrativ și-a exercitat funcția și atribuțiile specifice de jurisdicție așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 125 alin. 1 din Constituția României republicată și revizuită în anul 2003 precum și ale art. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor corelat și cu art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pentru a se substitui instanței de contencios constituțional jurisdicția judiciară ar trebui să tranșeze ea însăși un litigiu constituțional generat de neconformitatea unei legi sau ordonanțe cu normele legii fundamentale.
În speță, instanța de fond nu a procedat nici la rezolvarea unui atare litigiu în locul ori cu uzurparea atribuțiilor instanței de jurisdicție constituțională și nici nu s-a erijat în legiuitor.
Practic instanța de fond a procedat la analiza cererii de chemare în judecată și a apărărilor formulate de pârâți.
În acest context tribunalul nu a făcut altceva decât să analizeze dacă în speță se conturează cazul de discriminare invocat de reclamant și în caz afirmativ să înlăture efectele discriminării.
Așa fiind, tribunalul a plecat de la teza corectă, contrară aserțiunilor recurentului pârât, conform căreia atribuțiile celor două categorii de personal, polițiști judiciari, discutate în speță sunt identice iar împrejurarea că sunt încadrați în instituții diferite nu prezintă relevanță pe tărâmul analizei existenței discriminării.
De asemenea, s-a statuat în mod corect și cu privire la scopul pentru care au fost tratate diferit cele două categorii de personal, mai precis scopul anticorupție de care au beneficiat doar personalul care activează în structurile DNA nu poate fi motivat obiectiv față de inexistența unui atare spor pentru aceeași categorie de personal ce activează în alte structuri similare.
Pe cale de consecință, Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă analiză a cauzei dedusă judecății, a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale pertinente incidente în materia analizată, încât din această perspectivă recursul MIRA se vădește a fi nefondat urmând ca în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 20 și 29 din Legea nr. 554/2004 să fie respins ca atare cu consecința menținerii în întregime a sentinței pronunțate de instanța de fond.
ENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Sentinței civile nr. 707 din 18.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./22.09.2008
JUD. FOND..
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
