Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.635/2009
Ședința publică din 11 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-au luat în examinarea recursurile declarate de pârâții AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA REGIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, MINISTERUL MEDIULUI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1984 din 24.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimații SINDICATUL SALARIATILOR C, A, G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) suplimentul postului 25%,spor de confidențialitate și tichete de masă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru Agenția pentru Protecția Mediului C, consilier juridic, Agenția Regionala pentru Protecția Mediului C, consilier juridic a și doamna în calitate de președinte al Sindicatului Salariaților C, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 0.05.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea Sindicatului Salariaților C, prin care s-a solicitat respingerea recursurilor, la care s-a anexat practică a instanțelor din țară în spețe similare, din care câte un exemplar s-a comunicat cu reprezentanții părților adverse.
Reprezentanții părților au solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părților în dezbateri judiciare asupra recursurilor formulate în cauză.
Reprezentantul recurentei Agenția pentru Protecția Mediului Cas olicitat admiterea recursului promovat în cauză și a celorlalte recursuri, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, instanța de fond în mod greșit a reținut că nr.OG 6/2007, modificată prin nr.OG 9/2008 a abrogat prevederile privind suplimentul postului și al treptei de salarizare din Legea nr. 188/1999, și a mai susținut că, din punctul de vedere al bugetului, dacă, ar fi obligați să plătească sumele în discuție nu ar avea de unde să le plătească reclamanților.
Reprezentanta recurentei Agenția Regionala pentru Protecția Mediului Cas olicitat admiterea recursurilor promovate în cauză, pentru motivele detaliate pe larg prin memoriul de recurs.
Reprezentanta Sindicatului Salariaților Cas olicitat respingerea recursurilor, a arătat că în data de 17.04.2008 au depus o cerere la.C în temeiul Legii nr. 188/1999, dar nu au primit răspuns, nu este prevăzut cuantumul de 25%, dar că, s-au consultat cu ceilalți membrii de sindicat din țară și că, nu este o negociere sindicală, dar că, în acest moment nu poate preciza textul de lege în baza căruia se solicită.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs constată:
Prin sentința civilă nr. 1.984 din data de 24.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive și a prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârâții AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA REGIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, MINISTERUL MEDIULUI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
De asemenea a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții:, A, G, prin SINDICATUL SALARIAȚILOR C împotriva acelorași pârâții.
De asemenea, au fost obligate pârâtele AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA REGIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, în calitate de angajator și ordonator terțial de credite, iar pârâta AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, în calitate de ordonator secundar de credite să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 si până la data de 24.10.2008, sume actualizate cu dobânda legală pentru fiecare reclamant în funcție de perioada lucrată.
Totodată, a fost obligat pârâtul de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului fondurile necesare plății sumelor de mai sus, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă in bugetul de stat aceste sume.
Au fost respinse petitele având ca obiect acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază de la data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data introducerii acțiunii și plata acestora retroactiv, precum și acordarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și a tichetelor de creșă începând cu data introducerii acțiunii și retroactiv pe ultimii 3 ani, ca nefondate.
În final, au fost obligați pârâții Agenția pentru Protecția Mediului C și Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a analizat, în primul rând, excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului prin prisma prevederilor legal menționate, pe care le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece:
Obiectul juridic dedus judecății îl constituie drepturi bănești rezultate din raportul juridic de muncă încheiat între reclamanți și pârâții de rd. 1 și 2, situație în care nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar prevederile Codului muncii nu impun o astfel de procedură și pe de altă parte, competența Secției de contencios administrativ în soluționarea prezentei cauze este dată de calitatea reclamanților de funcționari publici conform Legii nr. 188/1999, fiind irelevante calitatea de autoritatea publică centrală a acestei pârâte.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltări Durabile, Agenția pentru Protecția Mediului, Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, au fost, de asemenea, respinse ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
La data de 01.07.2005 a luat ființă Agenția pentru Protecția Mediului în temeiul nr.HG 459/2005, privind reorganizarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, circumstanță în care Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N a rămas în ființă, iar pârâta de rd. 1 preluat o parte din atribuțiile și personalul C-N necesar desfășurării in bune condiții a activității.
În speță, a constatat prima instanță, raporturile de serviciu s-au născut între reclamanți în calitate de funcționari publici reprezentați de sindicat și Agenția pentru Protecția Mediului C și de Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din nr.HG 459/2005, C este organizată ca structură în subordinea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, iar potrivit art. 21 din același act normativ, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale se asigură din alocații de la bugetul de stat prin autoritatea publică centrală pentru protecția mediului care in speță este
Conform art. 1 din nr.OG 22/2002, "obligațiile de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", iar potrivit art. 2 "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Pârâtul de rd. 4 Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a luat ființă în temeiul nr.HG 368/2007, care în art. 5 al. 8 stipulează că: "Ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile îndeplinește conform legii funcția de ordonator principal de credite" iar conform art. 20 al. 1 "pe data intrării in vigoare a prezentei hotărâri se abrogă nr.HG 408/2004".
Pârâtul de rd. 5 Ministerul Economiei și Finanțelor potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, coordonează acțiuni care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, răspunderea acestui minister rezultând și din prevederile art. 3 ale nr.HG 208/2005 și art. 3 din nr.HG 386/2007.
Din cele expuse, instanța de fond a apreciat că pârâții de rd. 1, 2, 4 și 5 au calitate procesuală pasivă în cauză.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului C-N, pe perioada 2004 - iunie 2005, fost respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă "după încetarea suspendării prescripția își reia cursul socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare". În speță, dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare s-a născut începând cu data de 01.01.2004 și a curs până la data de 31.12.2004, deoarece a fost suspendat in mod arbitrar prin legile succesive de salarizare pe anii 2005 și 2006, însă începând cu data de 01.01.2007 a început să curgă din nou.
Aplicând disp. art. 15 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, rezultă că dreptul material la acțiune al reclamanților nu este prescris, fiind in termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 3 lit. c din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, termenul scurs fiind de 2 ani, 6 luni 2 zile, iar potrivit art. 16 alin. 1 lit. b din același act normativ, prescripția a fost întreruptă la data promovării prezentei acțiuni, 03.07.2007.
Pe fondul cauzei, din analiza actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind numiți in această calitate conform deciziilor depuse la dosarul cauzei (14-64).
Conform prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului.
Potrivit prevederilor art. 29 actualmente 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se arată că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această prevedere a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 precum si de art. 48 din nr.OG 2/2006.
Tribunalul a considerat că normele prin care s-a dispus suspendarea prevederilor legale contravin art. 41, si art. 53 din Constituția României, întrucât exercițiul acestui drept putea fi restrâns numai prin lege și doar în anumite condiții fără să se aducă atingere existentei dreptului însuși.
In consecință, a apreciat prima instanță, restrângerea dreptului fiind dispusă printr-o ordonanță si nu prin lege, această suspendare este fără efect.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului și al Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Așa fiind, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun in sensul art. 1 din protocolul menționat mai sus.
Considerând suspendarea ca lipsită de efecte, tribunalul a admis primul petit, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004 din acțiunea formulată si să oblige pârâții de rd. 1 și 2, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, iar pârâta de rd. 3, în calitate de ordonator secundar de credite, să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 si până la data de 24.10.2008, sume actualizate cu dobânda legală pentru fiecare reclamant în funcție de perioada lucrată.
Pârâtul de rd. 4, în calitate de ordonator principal de credite, a fost obligat să aloce pârâtei de rd. 3 fondurile necesare plății sumelor de mai sus, iar pârâtul de rd. 5 să includă in bugetul de stat aceste sume.
Petitul 2 din acțiunea promovată, privind acordarea acestor sume în viitor, a fost respins ca neîntemeiat, deoarece hotărârea judecătorească nu poate ține loc de act normativ, legea fiind aceea care a acordat drepturile salariale.
Petitul 3, având acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază, a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, "funcționarul public pentru activitatea desfășurată are dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime in muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, beneficiind de primă și alte drepturi salariale în condițiile legii".
Conform art. 15 alin. 1 din nr.OG 2/2006, "sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al guvernului, in cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul administrației prezidențiale, Consiliului Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ".
Din prevederile legale menționate, tribunalul a arătat că rezultă în mod expres instituțiile și autoritățile publice ai căror funcționari publici beneficiază de sporul de confidențialitate, reiterate prin nr.OG 6/2007, pârâtele din prezenta acțiune nefiind incluse.
Împrejurarea că legiuitorul nu a acordat sporul de confidențialitate reclamanților în calitate de funcționari publici, nu contravine principiului egalității in drepturi consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție și nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate in situația respectivă.
De asemenea, a mai relevat instanța de fond, în speță nu este vorba de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "in situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din aceste considerente, tribunalul a apreciat că apărarea formulată de reclamanți cu privire la acest petit este neîntemeiată, deoarece reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului și nu poate fi extrapolată la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede in mod neechivoc acest lucru.
Petitul având ca obiect acordarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și a tichetelor creșă, a fost respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă "salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană sub formă de tichete de masă", normă care nu are un caracter imperativ, ci un caracter dispozitiv deoarece nu impune in mod obligatoriu o anumită conduită, motiv pentru care ordonatorul de credite poate acorda aceste drepturi in limita prevederilor bugetului de stat.
Pe de altă parte, tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art. 2 din Normele de aplicare a legii clauzele trebuie să cuprindă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, nr. de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie și criteriile de selecție.
Din cele expuse, instanța de fond a apreciat că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: clauzele privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contracte colective de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că funcționarii publici nu au dreptul la tichete de masă in temeiul Legii nr. 142/1998, deoarece art. 1 se referă la personalul care își desfășoară activitatea in temeiul unui contract de muncă încheiat cu angajatorul, iar reclamanții se află într-un raport de serviciu rezultat din actul administrativ de numire în funcție, neavând calitatea de salariați în sensul prevederilor legale menționate.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere și decizia nr. 14/18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 69/2007, prin care s-a stipulat că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se acordă funcționarilor publici.
Din aceleași rațiuni și pentru aceleași considerente, tribunalul a dispus și respingerea privind acordarea tichetelor cadou și tichetelor de creșă prevăzute de Legea nr. 193/2006.
Având în vedere că petitul 1 al acțiunii reclamanților a fost admis în aceste limite, pârâții au fost obligați la efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA REGIONALA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, MINISTERUL MEDIULUI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9.pr.civ.
Motivele de recurs formulate de pârâți sunt identice, aducând aceleași critici hotărârii recurate, invocând, totodată și excepția lipsei calității procesuale și excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2004 - 2005.
Astfel, au apreciat pârâții că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, încălcând astfel dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și cele ale art. 13 și 14 din același act normativ care reglementează în mod limitativ și expres cauzele de suspendare a cursului prescripției.
Au mai arătat pârâții că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, nu se pot achita drepturile solicitate întrucât nu se pot depăși limitele și destinațiile creditelor bugetare aprobate, precum și că plata acestora a fost suspendată prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Totodată, nici actele normative ulterioare privind salarizarea funcționarilor publici pentru anii 2007 - 2008, relevă pârâții, nu conțin asemenea prevederi.
Cu privire la cuantumul drepturilor în discuție, pârâții menționează că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse.
În continuarea motivării recursurilor, pârâții au exprimat considerente de fond, referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul faptului că nu au fost alocate resurse financiare pentru plata drepturilor pretinse, invocând și dispozițiile Legii nr. 500/2002.
În drept au fost invocate prev. art. 115 - 118.pr.civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată cu Legea nr. 262/2007, Legea nr. 188/1999 și nr.HG 57/2009.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâților la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâți în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâților sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Așa fiind, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de pârâți, în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C-N, ambele cu sediul în C-N, Cl., nr. 99, jud. C, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI cu sediul în B,-, sector 6, MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE, cu sediul în B,--14 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1.984 din 24 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, A, G, prin SINDICATUL SALARIAȚILOR
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Red.Gh.
Dact./3 ex./11.06.2009
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
