Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR 2: Duican Doina
JUDECĂTOR 3: Păun
GREFIER
Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se prezintă procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta SRL împotriva sentinței civile nr.1188/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.550/2002 DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 5
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.550/2002 DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 5
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă a depus la dosar, la data de 28.12.2009, concluzii scrise.
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12 lei.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului în raport de disp.art.8,9 și 10 din Legea nr.550/2002.
Apărătorul recurentei reclamante solicită respingerea excepției arătând că hotărârea instanței de fond este susceptibilă de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției și de respingere a recursului ca inadmisibil arătând că, potrivit disp. art. 8 și 9 din Legea nr.550/2002, hotărârea instanței de fond este irevocabilă.
Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 1188/24.03.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la vânzarea spațiului comercial situat în localitatea B, B-dul nr. 29-31, sector 5, prin procedura negocierii directe, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea reclamantei SC SRL în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 550/2002 din cadrul Primăriei Sectorului 5 B, a dispus anularea procesului-verbal de divergență cu nr. 17031/08.05.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 550/2002 din cadrul primăriei Sectorului 5 cu privire la negocierea directă prețului de vânzare, în conformitate cu prev. Legii nr. 550/20902, pentru spațiul comercial negociat direct.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta deține hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal prin care i s- atribuit direct suprafața de teren ce face obiectul prezentei cauze și tot în sentința irevocabilă se face vorbire de raportul de evaluare al terenului nr. 113/2005 prin care se atestă îmbunătățirile aduse imobilului și pe care pârâta nu l- luat în considerare.
Instanța de fond a constatat că, prin noul raport de evaluare al terenului pârâta nu ținut cont de prețul de pe piața imobiliară care era în scădere la acea perioadă, iar pârâta stabilit un preț ridicat față de cel practicat pe piață și a dispus anularea actului.
Tribunalul reținut că pârâta nu a respectat întocmai dispozițiile prev. în hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă și a pus în executare în mod defectuos sentința pentru eluda dispozițiile privitoare la amenda ce poate fi aplicată de instanță.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că, prin Sentința civilă nr. 2706/2007 Tribunalului București - Secția a IX- rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1948/2007 Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal fost admisă în parte acțiunea reclamantei și pârâta fost obligată să vândă reclamantei prin procedura negocierii directe spațiul comercial situat în B, B-dul nr. 29-31, sector 5, astfel că, pentru acest capăt de cerere constatat tripla identitate de obiect, părți și cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă arată că instanța de fond omis să se pronunțe cu privire la negocierea directă a prețului din data de 08.05.2008, când recurenta oferit prețul de 85.000 euro (fără TVA) și să oblige pârâta să- vândă spațiul la acest preț și să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Recurenta a criticat sentința atacată pe motiv că instanța de fond nu s- pronunțat cu privire la solicitarea de constatare că intimata nu ținut seama că valoarea spațiului calculată de evaluator este de 37.500 euro (fără TVA) și nu a ținut cont de investițiile efectuate de recurentă și totodată nu s- pronunțat cu privire la cererea prin care a solicitat anularea raportului de evaluare /2008 și pe capetele de cerere formulate în subsidiar.
Intimata pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ședința publică de la termenul de judecată din 04.01.2010, Curtea invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului în raport de prev. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 550/2002.
Examinând motivele de recurs în raport de prev. art. 3041Cod procedură civilă precum și motivul de ordine publică invocat de instanță în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art 8 din Legea nr. 550/2002 "(1) În vederea vânzării spațiului comercial sau de prestări de servicii, comisia stabilește un preț minim de vânzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. va fi selectat de comisie prin licitație publică organizată în termen de 10 zile de la constituirea comisiei.
(2) Prețul minim de vânzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere ca bază de negociere, în cazul vânzării prin negociere directă, respectiv va fi cuprins în oferta de vânzare prin licitație publică cu strigare.
(3) Raportul de evaluare și stabilirea prețului de vânzare pot fi contestate de persoanele interesate, în termen de 5 zile de la depunerea raportului, la secția de contencios administrativ a tribunalului. Judecata se face de urgență, cu citarea contestatorului, a comisiei și a evaluatorului. Comisia este reprezentată de președintele acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă și irevocabilă."
Art. 9 din lege prevede că: "(1) La finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spațiu comercial sau de prestări de servicii, potrivit prezentei legi, comisia încheie un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut pentru spațiul vândut.
(2) Procesul-verbal se depune la sediul vânzătorului, prin grija secretarului unității administrativ-teritoriale.
(3) Refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea nelegală și netemeinică a acestuia poate fi contestată la secția de contencios administrativ a tribunalului, de către partea interesată, în condițiileart. 8alin. (3), care se aplică în mod corespunzător."
Art. 10 din lege dispune: "(1)Contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial sau de prestări de servicii se încheie în termen de 15 zile de la data finalizării procedurii de vânzare, potrivit prezentei legi, și se semnează, din partea vânzătorului, de președintele consiliului județean sau de vicepreședintele desemnat în acest scop, de primar ori, după caz, de președintele consiliului de administrație al regiei autonome.
(2) Refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare poate fi atacat în justiție în condițiileart. 8alin. (3)".
Cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința atacată cu recurs fost întemeiată pe disp. art. 8 și 9 din Legea nr. 550/2002, iar instanța a soluționat cererea prin admiterea acțiunii și anularea procesului-verbal de divergență nr. -/08.05.2008 emis de intimată cu privire la negocierea directă prețului.
Împrejurarea că în dispozitivul Sentinței civile nr. 1188/24.03.2009 s- menționat că poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare nu înlătură dispozițiile imperative ale art. 8 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 550/2002, în sensul, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este definitivă și irevocabilă.
Toate criticile aduse de recurenta reclamantă hotărârii instanței de fond privesc negocierea prețului, raportul de evaluare și prețul stabilit pentru vânzare, dar și procesul-verbal de negociere de divergență și refuzul de a încheia contractul de vânzare cumpărare, iar aceste chestiuni de fapt și de drept au fost deduse judecății instanței de fond. Potrivit art. 8 alin. 3 teza ultimă, art. 9 alin. 3 și art. 10 alin. 2, soluția tribunalului secția de contencios administrativ este conform legii definitivă și irevocabilă, neputând fi atacată pe calea extraordinară recursului.
Se reține că, recurenta reclamantă nu a adus critici soluției de respingere pentru autoritate de lucru judecat a capătului de cerere privind obligarea Comisiei să procedeze la vânzarea prin negociere directă spațiului comercial situat în B, B-dul nr. 29-31, sector 5 și nici intimata pârâtă nu a declarat recurs pentru această soluție, necontestată de părți, astfel că Sentința civilă nr. 1188/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal este o hotărâre irevocabilă pentru toate capetele de cerere soluționate și care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 8 alin. 3, teza ultimă din Legea nr. 550/2002, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta SRL, împotriva sentinței civile nr.1188/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.550/2002 DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
Tehnored.CB/ 2 ex.
25.01.2010
Tribunalul București - 9
Judecător fond:
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria, Duican Doina, Păun