Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1061/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.1061/R-
Ședința publică din 14 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat din Rm.V, Calea lui, nr.134,.2, jud.V, împotriva sentinței nr.915 din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind pârâta COMUNA reprezentată prin PRIMAR, cu sediul în comuna, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurenții reclamanți care lipsesc, lipsă fiind și intimata pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurenților reclamanți precizează că nu are de formulat alte cereri prealabile.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții reclamanți, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, casarea sentinței tribunalului, iar, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. De asemenea, arată că a urmat pașii prevăzuți de legislația în vigoare privind salarizarea și, prin similitudine cu alți funcționari publici din primării, apreciază că și recurenții reclamanți sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi salariale.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la ribunalul Vâlcea la data de 16.07.2008, sub nr-, reclamanții, -, și, funcționari publici în cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului Comunei, județul V, au cerut obligarea pârâtei COMUNA, reprezentată prin Primar, la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999/R, actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.01.2004 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești,precum și pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat, în principal, că aplicarea art. 29 din Legea nr.188/1999, devenit art.31 alin.1 lit.c și d după republicarea legii în anul 2007 și care reglementează suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art.44 din nr.OUG92/2006 și art.48 din nr.OG2/2006. Aceste suspendări contravin dispozițiilor cuprinse în art.38 și 39 alin.1 lit.d din Legea 53/2003, care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Aplicarea art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006, prin care s-a suspendat plata celor două drepturi salariale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, aceste drepturi nefiind doar restrânse, ci îngrădite, atingând însăși esența dreptului. O normă legală odată reglementată trebuie să-și producă efectele, ea neavând doar caracter formal. Dreptul la primirea celor două sporuri este un drept de creanță,al reclamanților și, prin urmare, este un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale. Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează în privința sporurilor, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv. Pentru faptul că plata sumelor de bani reprezentând sporurile solicitate nu s-a făcut la termen, achitarea lor în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din momentul nașterii dreptului ( 01.01.2004 - conform art.13 alin.21 din Legea 161/2003 ),ar prejudicia pe reclamanți,întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași datorită devalorizării intervenită în timp.
Reclamanții au precizat că, prin cererea înregistrată la nr.1810 din 30.05.2008, au solicitat pârâtei plata acestor drepturi salariale, la care însă nu au primit nici un răspuns.
Prin sentința nr.915/02.09.2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1 din Legea 188/1999, devenit art.31 după republicarea legii în anul 2007, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără însă a se prevedea care este valoarea acestor două suplimente ( procentul din salariul de bază ). Urmare modificării Legii nr.188/1999 în data de 19.07.2006, suplimentul gradului a fost înlocuit cu suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Cuantumul acestor sporuri nu este prevăzut prin lege.
Art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999/R stipulează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât până în prezent nu a fost adoptată o lege a salarizării funcționarilor publici, anual, prin ordonanțe de guvern, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, pentru anul 2005 fost adoptată nr.OUG92/2004, pentru anul 2006 - nr.OG2/2006, iar pentru anul 2007 - nr.OG6/2007.
In cadrul acestor Ordonanțe de Guvern au fost enumerate sporurile, primele, premiile și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici, precum și cuantumul acestora ( procent din salariul de bază ), mai puțin în privința sporurilor cerute în speță de către reclamanți.
Prima instanță a reținut că nu există similitudine între sporul pentru complexitatea muncii, prev. de art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, și suplimentul postului sau cel corespunzător treptei de salarizare, astfel că reclamanții nu pot invoca nr.OG119/1999 pentru a justifica procentul de 25 % din salariul de bază cerut pentru două suplimente ce fac obiectul cauzei.
Întrucât Legea 188/1999/R reglementează cele două suplimente ca și componente ale salariului funcționarilor publici, fără ca întinderea lor să fie determinată printr-un act normativ, nu există temei legal pentru acordarea procentului de câte 25 % din salariul de bază.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs reclamanții care, invocând dipsoz. art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Astfel, prin art. 13 (Titlul III) alin. 21 din Legea nr. 161/2003 a fost modificat art. 29 din Legea nr.188/1999, în sensul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu luna ianuarie 2004. Aceste prevederi au fost suspendate până la data de 31.12.2006 prin art.44 din nr.OUG92/2006 și art.48 din nr.OG2/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor drepturi contravine dispozițiilor cuprinse în art.38 și 39 alin.1 lit.d) din Legea 53/2003, care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999/R, dispozițiile acestei legi se completează cu legislația muncii și cu cele de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În acest context, suspendarea dreptului la cele două suplimente este nulă. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp printr-o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței lui. Suspendarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale privind dreptul persoanelor încadrate în muncă.
O normă legală trebuie să producă efecte și nu să aibă doar un caracter formal.
Dreptul reclamanților de a primi cele doua suplimente este un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale. Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează în privința sporurilor, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv.
În prezent suspendarea nu mai subzistă, iar drepturile reclamanților au devenit actuale, justificate potrivit art. 41 și 53 din Constituția României și art. 38 și 39 din Codul Muncii.
Pentru a acoperi devalorizarea monedei de plată, se impune ca plata drepturilor să aibă în vedere indicele de inflație.
Acțiunea reclamanților nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă, cată vreme sporurile sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999. Aceste sporuri sunt prevăzute de lege tocmai pentru complexitatea muncii funcționarilor publici, motiv pentru care cuantumul lor poate fi determinat prin raportare la sporurile similare ale unor anumite categorii de funcționari.
Intimata, prin Primar, a depus întâmpinare solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamanților.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Sentința primei instanțe nu negat dreptul reclamanților de a primi cele doua suplimente prev. de art. 31 din Legea nr. 188/1999/R din perspectiva faptului că plata lor a fost ori este suspendată, respectiv a faptului că dreptul reclamanților a încetat ca efect al suspendărilor succesive de până la 31.12.2006.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că dreptul invocat de reclamanți nu este cuantificat/cuantificabil în baza unor texte legale în vigoare și care să se aplice reclamanților ca funcționari publici.
Potrivit art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și, respectiv, suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea (lato sensu, indiferent de denumire și de putere juridică) să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.
Prin urmare, sub aspect pur formal, dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a legii respective.
Determinarea respectivă nu este atributul puterii instanței de judecată și, deci, nu poate fi făcută de către aceasta potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamanți, făcând aprecieri asupra complexității muncii acestora prin analogie cu munca unor categorii anume de funcționari publici din care nu fac parte reclamanții.
Dreptul la cele doua suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate naște legitimă de a-l obține.
În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de anumite criterii care nu sunt prevăzute de lege în privința categoriei profesionale de funcționari publici din care fac parte recurenții reclamanți.
Nu are relevanță, pentru aprecierea legalității solicitării suplimentelor, faptul că, prin întâmpinarea formulată în dosarul de recurs și a cărei concordanță cu dispoz. art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999/R lasă loc de discuții, intimata pârâtă - care nu a înțeles, însă, să satisfacă benevol până în prezent pretențiile reclamanților - a fost de acord cu admiterea recursului acestora.
Ca atare, în baza art.312 alin.1, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr.915 din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind pârâta COMUNA reprezentată prin PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
4 ex./19.11.2008
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid
