Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1063/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1063
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și pentru B împotriva sentinței civile nr.517/CA/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 517/6.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișar espins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
A obligat pârâții, potrivit atribuțiilor fiecăruia, la plata către reclamanții funcționari publici a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzut de art. 31 pct. 1 lit. c și d din Legea 188/1999, republicată și cu modificările ulterioare începând cu data de 22.04.2004 și la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. A respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, așa cum rezultă din copia cărților de muncă care se găsește la dosar.
Potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate devine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu referire la fondul litigiului Tribunalul reține că în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art. 13 pct. 21 din Legea 161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanțe de urgență.
Art. 13 din Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art. 29 din Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 48 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501 din Legea nr. 164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 22 mai 2004.
În considerentele celor arătate mai sus Tribunalul mai reține:
Nu are relevanță în speță Decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât recursul în interesul legii a vizat interpretareaispozițiilorart.6 dinLegeanr.514/2003,modificată prin Legea nr.246/2006,raportate la dispozițiile art. 60 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) și art. 117 (fost art. 93) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu referire la faptul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul Muncii.
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004 (art.29 a devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007) la art.29 alin.(1) lit.c) și d) se prevede că:
" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b)sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului".
Art.31 alin.(3) statuează că:
"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Art.29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stipulează la art XIII următoarele:
" Art. XIII.- Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581 și ale art. 601 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007
Art.3 ai aceleași legi arată că "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza câr și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr.1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Tribunalul apreciază că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, " Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În ce privește acordarea drepturilor pentru viitor a reținut că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Cu referire la acordare celui de al 13 salariu și a primele de 10 % din fondul de salariu respectiv a primelor de vacanță, solicitate, Tribunalul urmează să constate că aceste drepturi, pot fii acordate doar de puterea executivă nu de instanța de judecată.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, astfel că aceștia se supun legii 188/1999, iar salarizarea acestora este prevăzută de OG 6/2007.
Conform Legii nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici trebuie să respecte principiul sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici (art. 21 din legea 188/1999)
Prin urmare, instanțele judecătorești nu pot interveni în măsurile legislative prevăzute de puterea legislativă prin care funcționarilor publici li s-a constituit un regim juridic de salarizare diferită.
Cu referire la excepțiile invocate.
Având în vedere dreptul pe care îl are angajatul de a apela la instanțele judecătorești atunci când consideră că îi sunt încălcate drepturile, tribunalul respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii și respinge în rest acțiunea cu privire la celelalte petite potrivit considerentelor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta T în nume propriu și pentru B solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în principal prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, iar în subsidiar, prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată astfel, că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, conform art.7 alin.1 coroborat art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, iar pe fondul cauzei se arată că pentru suplimentele prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 legiuitorul nu a prevăzut nici un procent, motiv pentru care acestea nu pot fi acordate de nicio instituție publică și nici de instanță.
De asemenea, recurenta mai invocă faptul că în perioada în care dispozițiile legale anterior menționate au fost suspendate voința legiuitorului a fost aceea de a nu se acorda aceste drepturi având în vedere că nu existau posibilități bugetare de plată și fiind vorba despre o suspendare a dispozițiilor legale, rezultă că acestea nu aveau aplicare în perioada respectivă.
Recurenta a invocat totodată, și excepția de necompetență materială a instanței în condițiile în care plata acestor sporuri se solicită în baza raporturilor de serviciu ale reclamanților cu autoritatea Națională a Vămilor ce funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aspect de natură a atrage conform art.3 alin.1 Cod procedură civilă, competența materială în primă instanță a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.188/1999 și Codul Muncii.
Referitor la excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș în soluționarea prezentei cauze, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată întrucât raporturile de serviciu ale reclamanților fiind stabilite în mod direct cu instituția la care sunt angajați, respectiv T, iar drepturile salariale pretinse intră în sfera raporturilor de serviciu ale reclamanților ca și funcționari publici și în condițiile în care instituția angajatoare este o instituție de nivel local, competența în primă instanță aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș, conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004. Autoritatea Națională a Vămilor nu are stabilite raporturi de serviciu directe cu reclamanții, ci are doar calitatea de ordonator principal de credite căruia îi este opozabilă hotărârea pronunțată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților formulată de pârâta T pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că se impune respingerea acestei excepții cu motivarea potrivit căreia plângerea prealabilă reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este necesară numai în cazul actelor administrative tipice nu și în cazul refuzului autorității pârâte de recunoaștere a unor drepturi salariale, refuz ce se încadrează în noțiunea de "fapte administrative". Este adevărat că potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul de soluționare a unei cererii, dar, art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 face trimitere expresă numai la actele administrative nu și la faptele administrative.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursurile sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Reclamanții și au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale așa cum rezultă din anexa la fila 8 dosar fond, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței, rezultând din copiile hotărârilor judecătorești depuse la dosar, întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate.
Referitor la petitele privind plata diferențelor dintre sumele primite și cele care se cuveneau în privința primelor de 10% din fondul de salarii, a premiul anual și a primelor de vacanță acordate în această perioadă, precum și înscrierea în carnetul de muncă a celor două suplimente, Curtea observă că, prima instanță a respins aceste capete de cerere, iar în condițiile în care reclamanții nu au formulat recurs în acest sens, Curtea nu este învestită cu verificarea legalității și temeiniciei sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș sub acest aspect, care astfel, a intrat în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta T în nume propriu și pentru B împotriva sentinței civile nr.517/CA/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./8.10.2009
Tehnored. /2 ex./8.10.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Maria Belicariu
