Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1064/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1064
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Consiliul județean T și de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.457/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după se constată că, prin registratura instanței, la data de 1.10.2009, reclamanții recurenți au depus întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.457/22.04.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepția de prescripție dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN T, având ca obiect Legea nr. 188/1999. A bligat pârâtul la plata către reclamanții funcționari publici a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzut de art. 31 pct. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicată, și cu modificările ulterioare, începând cu data de 01.01.2005 pentru reclamantul, 14.09.2006 pentru reclamanta și 10.04.2004 pentru reclamanta și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, respingând în rest acțiunea.
În motivare, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, așa cum rezultă din copia cărților de muncă care se găsește la dosar.
Potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate devine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context, reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu referire la fondul litigiului Tribunalul reține că în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art. 13 pct. 21 din Legea 161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 2006, prin ordonanțe de urgență.
Art. 13 din Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art. 29 din Legea 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art. 48 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501 din Legea nr. 164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați, pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, începând cu data de 22 mai 2004.
În considerentele celor arătate mai sus Tribunalul mai reține:
Nu are relevanță în speță Decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât recursul în interesul legii a vizat interpretareaispozițiilorart.6 dinLegeanr.514/2003,modificată prin Legea nr.246/2006,raportate la dispozițiile art. 60 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) și art. 117 (fost art. 93) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu referire la faptul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art. 25 și 26 din Codul muncii.
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004 (art.29 a devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007) la art.29 alin.(1) lit.c) și d) se prevede că:
" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Art.31 alin.(3) statuează că:
"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Art.29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stipulează la art XIII următorele:
"Art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581 și ale art. 601 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007
Art.3 ai aceleași legi arată că "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza câr și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr.1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Tribunalul apreciază că nu se poate face analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că există o deosebire fundamentală, și anume:
În cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
În cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În ce privește acordarea drepturilor pentru viitor a reținut că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți
În ce privește prescripția dreptului la acțiune invocat, tribunalul reține că drepturile pretinse de reclamantul au fost suspendate în perioada 2005-2006 prin OUG 92/2004 și OG 2/2006. Pe cale de consecință, a fost suspendat și dreptul la acțiune. Așadar, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 01.01.2007 și nu era împlinit la data de 29.01.09 când a fost înregistrată acțiunea reclamanților.
- respinge în rest acțiunea cu privire la celelalte petite potrivit considerentelor de mai sus.
Reclamanții si -, au chemat in judecata in calitate de pârâți pe, si MUNICIPIUL T prin PRIMAR, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunta, sa dispuna anularea contractului de vanzare cumparare nr. 103/2003, prin care Primaria Municipiului Tav andut Societatii Comerciale SRL (administrată de pârâții persoane fizice) un spatiu comercial 2, in suprafață de 138,45 mp. situate in T, Bd. 16 1989 nr.6; obligarea paratilor sa elibereze boxa de lemne a reclamantilor, pe care au ocupat-o in mod abuziv si sa aduca inapoi cantitatea de 10 mc de lemne pe care au luat-
Conform Contractului de Inchiriere nr. 3959/17.03.2003, incheiat intre Primaria Municipiului T in calitate de proprietar si, prima a inchiriat apartamentul situat in T, Str. 16 1989, nr.6,. 2, cu termen din 01.02.2003 pana la 07.04.2004, cu posibilitatea reînoirii cu acordul ambelor parti.
Spatiul cu alta destinatie decat de locuinte din T, B-dul 16 1989, nr.6 a fost inchiriat prin contractul de inchiriere din 18.02.1991 la Intreprinderea " " cu destinatia de producere si comercializare produse cofetarie-patiserie.
In baza sentintei civile nr. 692/S/20.05.1991 privind infiintarea societatii comerciale SRL s-a modificat titularul contractului de inchiriere, astfel noul contract fiind incheiat intre parata si SC SRL, iar in anul 1995 s-a reinoit contractul de inchiriere nr. 1545 in aceleasi conditii ca cele din anul 1991.
In anul 1999 fost prelungita inchirierea spatiului prin contractul de inchiriere nr.570 incheiat cu SC SRL pentru 9 incaperi in suprafata de 99,25 mp cu aceiasi destinatie, fiind realizata o apartamentare de catre SC SA, (filele 18-21 dosar), ulterior intabulata in col. 8565 T, nr.top. 17287, in anul 2001.
Spatiul a fost vandut prin contractul de canzare cumparare nr.103/20.08.2003 potrivit disp. Legii nr. 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietatea private a statului si a celor de prestari servicii, aflate in administrarea consiililor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate in patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Analizand actele depuse la dosar, sub aspectul legalitatii incheierii lor, tribunalul a constatat că nu exista nici un motiv de nelegalitate a contractului a carui anulare este cerută de catre reclamanți.
Municipiul T ca reprezentant al proprietarului Statul R, a incheiat contractul de vanzare cumparare cu SC "" SRL, nr.103/20.08.2003, avand ca obiect spatiul comercial / prestari servicii, situat in T, B-dul 16 1989, nr.6, cu care avusese incheiat un contract de inchiriere inca din anul 1991, reînoit in anul 1995, cu respectarea disp. Legii nr. 550/2002, privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul.
Reclamanții, și, prin cererea de recurs formulată au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii și a capetelor de cerere referitoare la cuantumul suplimentelor recunoscute și la actualizarea sumelor cuvenite retroactiv.
Recurenții arată că instanța a omis să se pronunțe cu privire la actualizarea sumelor cuvenite pentru perioada încuviințată cu coeficienții ratei inflației, de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la data efectuării plății.
Pe de altă parte, instanța motivează respingerea capătului de cerere privitor la cuantum prin faptul că nu- poate stabili în lipsa unui act normativ de aplicare a dispozițiilor art. 31 pct. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999. Totodată, arată că practica judiciară în materie nu permite unei persoane să se adreseze instanței judecătorești pentru a solicita obligarea Guvernului la emiterea unui act normativ cu un conținut special. Practic, suntem în situația în care există un drept prevăzut de lege, dar al cărui exercițiu este restrâns prin neadoptarea unor norme de drept care să prevadă modalitatea de aplicare a acelui drept. în aceste condiții, considerăm că ne este restrâns exercițiul unui drept recunoscut de lege într-un mod care contravine dispozițiilor art. 53 din Constituția României.
Pârâtul Consiliul Județean prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 457/CA/22.04.2009 în partea privind obligarea Consiliului Județean la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare menținând în rest prevederile hotărârii atacate.
Pârâtul recurent arată că otivația pe care instanța își întemeiază această soluție este echivocă contradictorie, conținând argumente care conduc logic și legal la concluzia că nu se poate acorda suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, iar acțiunea reclamanților trebuie respinsă, pentru ca apoi prin "dispozitivul" sentinței acțiunea să fie admisă în parte.
Astfel, după ce se invocă textul art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/199
(devenind art. 31 în forma legii republicate în Monitorul Oficial nr. 365/2007) text care reglementează dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare și textul art. 29 (31) alin. (3) potrivit căruia condițiile de acordare a acestor sporuri se stabilesc "în conformitate cu prevederile legale privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", instanța reține că, în acest sens Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ conform căruia atât salariul c; și suplimentul postului se calculau în puncte Cum, acest proiect de act normativ nu a fost promovat în Parlamentul României "nu există baza legală pentru calcularea (cuantificare; și acordarea suplimentului postului și suplimentului gradului", întrucât atribuția privind aprobarea unor asemenea dispoziții "revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999 (vezi pag. 4 din Sentința civilă).
Rezultă, fără echivoc, că argumentația instanței este în sensul imposibilității acordării suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, motivat de absența cadrul legal complet care să stabilească cum se calculează aceste sporuri, respectiv în (cuantum fiind cunoscut că rațiunea instituirii lor este aceea de a permite salarizare diferențiată a funcționarilor publici, în funcție de anumite criterii obiective care urmează acelor stabilite de legiuitor.
În prezent nici trimiterile la proiectul legii privind salarizarea unitară a funcționarilor publici nu mai sunt de actualitate, la nivelul Guvernului demarându-se demersurile pentru elaborarea unui proiect de lege privind salarizarea unitară nu doar a funcționarilor publici, a tuturor persoanelor din sistemul bugetar.
Apoi, pe linia aceleiași argumentații prima instanță face referiri și la practica judecătorească Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 78/2007 și Decizia nr.1257/2007) și la Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, concluzionând, pe baza acestora, că instanțele judecătorești "nu au nici o competență de a se substitui legiuitorul ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care prezent nu este pasibil de exercitare efectivă" (pag. 5 alin. 2 din sentința civilă).
n aceste circumstanțe, după ce toată argumentația instanței este logică, inclusiv privind sublinierea faptului că "în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupun pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport cu divers criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008", prima instanță ajunge la concluzia ilogică a admiterii acțiunii reclamanților obligării Consiliului Județean T la plata suplimentelor sus - menționate.
Soluția primei instanțe bazată pe o astfel de motivare este netemeinică întrucât nu există acord între considerentele și dispozitivul sentinței atacate deși, în mod firesc și logic între ele trebuie să existe un acord perfect, dispozitivul fiind consecința considerentelor.
Pe de altă parte, instanța apreciază dreptul reclamanților la sporurile salaria
solicitate ca fiind "un drept de creanță" care trebuie respectat de angajator în baza prevederilor art. 40 alin (2) lit. c) din Codul Muncii și prevederilor art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, conform căruia "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Nici această motivare nu poate să susțină admiterea acțiunii și obligarea la plata sporurilor întrucât este cunoscut că valorificarea unei creanțe se poate realiza doar dacă aceasta este certă, lichidă și exigibilă. Conform art. 379 alin (4) Cod procedură civilă creanța lichidă este cea al cărui cuantum este precis determinat, respectiv al cărui obiect reprezintă sumă determinată de bani. Or, în speță, așa cum am arătat, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt cuantificați, determinați valoric pentru că lipsește temeiul legal.
De aceea, acțiunea reclamanților, chiar admisă parțial ne pune în situația de a nu putea pune în aplicare pentru că ne obligă la comiterea unor ilegalități ce derivă din stabilirea arbitrară fără temei legal a nivelului unor drepturi salariale respectiv a sporurile care formează obiectul litigiului.
3. Referitor la reclamanta, instanța în mod greșit i-a acordat mai mult decât a cerut. Astfel, deși prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea la plata sporurilor începând cu data de 10.04.2007, instanța a dispus plata pentru o perioadă mai mare, începând cu data de 10.04.2004 când reclamanta nu avea nici un raport de serviciu cu Consiliul Județean și nici calitatea de funcționar public pe care a dobândit ulterior, la data de 10.04.2007, așa cum rezultă din Dispoziția nr. 84/12.04.2007 Președintelui Consiliului Județean
În drept, art. 304 pct. 6,7 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenții reclamanții au formulat întâmpinare la recursul formulat de către Consiliul Județean T, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursurile formulate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, după cum urmează:
În ceea ce privește recursul reclamanților, instanța constată că nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct.7 al articolului unic al Legii nr.164/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006.
În aceste condiții, suspendându-se exercițiul dreptului la a cere suplimentele, a fost suspendat, pe aceeași perioadă, și cursul prescripției, întrucât dreptul la acțiune nu era născut, conform dispozițiilor art. 7 din Decretul Lege nr.167/1958. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art.38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe reclamanții intimați la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de reclamanții se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către reclamanți, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
De altfel nici reclamanții recurenți nu au precizat temeiul legal al solicitării procentului de 25%, și nu au indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25%, Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Împrejurarea că instanța de fond nu a stabilit în concret sumele ce urmează a fi achitate reclamanților nu are importanță, atâta timp cât aceste sume pot fi calculate ulterior, astfel că apărarea recurenților pe acest considerent este neîntemeiată.
În ceea ce privește motivul de recurs privind actualizarea sumelor cu coeficienții ratei inflației, Curtea constată că această cerere este prematură, de vreme ce nu sunt stabilite cuantumurile celor două sporuri, creanța nefiind certă lichidă și exigibilă, urmând ca după stabilirea acestor procente, plata retroactivă să se facă evident avându-se în vedere coeficienții ratei inflației.
În ceea ce privește recursul pârâtului Consiliul județean, Curtea reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Consiliul Județean T și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) " pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004 - 31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât recurenții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul recurenților reclamanți de a beneficia de sporurile salariale prevăzute de art. 31 lit. a și c din Legea nr. 188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art. 29 lit. c și d, în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr. 188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art. 41, art. 48 și Anexa 3 lit.D din OG nr. 6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Împrejurarea că reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată acordarea sporurilor începând cu data de 10.04.2007, iar în dispozitivul hotărârii recurate apare 10.04.2004 este o greșeală materială, ce nu trebuie luată în seamă, iar drepturile efective trebuie acordate de la data cererii, cerere ce coincide probabil cu data angajării acestei reclamante.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Consiliul județean T, și împotriva sentinței civile nr.457/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./14.10.2009
Tehnored. /2 ex./14.10.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Maria Belicariu
