Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1087
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.269/18.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâta - intimată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta - intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul - recurent solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului C-S, la data de 29.01.2008, sub nr.597, reclamantul - a chemat în judecată pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă C-S, solicitând obligarea acesteia la acordarea sporului de fidelitate în procent de 20%, sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres în procent de 10%, obligarea pârâtei să achite sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în perioada 2003 - 2006 și, în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu precum și plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor cadou, cu actualizarea sumelor respective la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.400 din 28 martie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească acestuia, drepturile bănești reprezentând sporul de stabilitate și fidelitate în cuantum de 20 % din salariul de bază, pentru perioada decembrie 2004 - martie 2007, actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective, respingând celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-
Prin decizia civilă nr.2852/7.10.2008,Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul declarat de pârâtă, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza pentru rejudecare, în fond, Tribunalului C-S, Complet specializat de contencios administrativ, conform judecății în materia contenciosului administrativ.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a constatat că la judecarea în fond au participat în completul de judecată asistenții judiciari, astfel, judecata desfășurându-se după procedura prevăzută de Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă în timp ce obiectul cererii îl reprezintă acordarea drepturilor bănești în favoarea reclamantului, în calitatea acestuia de funcționar public, de unde rezultă că judecarea cauzei în fond a avut loc cu nerespectarea dispozițiilor legale pe procedură privind constituirea completului de judecată, dispoziții imperative care atrag sancțiunea nulității absolute, respectiv a anulării hotărârii pronunțate.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul C-S, sub nr-, în data de 04.12.2008.
Prin sentința civilă nr.269/18.03.2009 Tribunalul a respins acțiunea reclamantului.
În motivarea sentinței se arată că în ce privește excepția de procedură invocată de pârâtă, instanța a constatat că reclamantul a îndeplinit funcția publică de consilier juridic în cadrul instituției publice pârâte, începând cu data de 01.04.2001, conform deciziei nr.23/26.04.2001 emisă de aceasta.
Se mai observă că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului, raportul legal de serviciu al acestuia a încetat la data de 03.04.2007, când s-a transferat la cerere, la Primăria orașului. În atare situație, pentru perioada 01.04.2001 - 03.04.2007, raportul de serviciu al reclamantului era încheiat cu pârâta. În același timp, conform dispozițiilor art.31 din nr.HG202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru ocuparea Forței de Muncă, Directorii executivi ai agențiilor teritoriale au calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Tribunalul a constatat, astfel, că excepția invocată de pârâtă, respectiv lipsa calității procesuale pasive, apare ca fiind inadmisibilă.
Referitor la cererea reclamantului, privind obligarea pârâtei la plata sporului de stabilitate și fidelitate, în procent de 20% din salariul de bază, Tribunalul a reținut că temeiul juridic al acordării acestuia a fost menționat de reclamant, ca fiind art.31 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, raportat la art.3 lit. f) din aceeași lege.
În privința art.31 din Legea nr.188/1999, Tribunalul constată că acest text legal nu face referiri exprese la sporul de stabilitate și fidelitate de 20%, ci doar precizează, în alineatul al doilea, că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii." Având în vedere caracterul general al acestui text, instanța a considerat că acesta nu poate constitui temeiul acordării sporului de stabilitate și fidelitate de 20%, spor care nu este indicat expres în textul articolului respectiv.
Se reține în considerentele sentinței că în privința art.3 lit. f) din Legea nr.188/1999, acest text se referă la principiul potrivit căruia funcționarul public se bucură de stabilitate în exercitarea funcției publice, stabilitatea fiind înțeleasă ca o garanție acordată funcționarilor publici, în sensul înlăturării posibilității schimbării arbitrare sau nejustificate a locului de muncă sau a condițiilor de muncă ale funcționarului public. Or, stabilitatea - în sensul prevăzut de art.3 lit. f) din Legea nr.188/1999 - constituie o garanție necesară exercitării funcției, iar nu izvorul unui spor salarial distinct. De aceea, textul art.3 lit. f) din Legea nr.188/1999 nu poate justifica acordarea unui spor de stabilitate pentru toți funcționarii publici.
Se arată că în ceea ce privește discriminarea funcționarilor publici care nu beneficiază de un astfel de spor, Tribunalul a reținut că reclamantul a invocat caracterul discriminatoriu al acordării unor sporuri de complexitate a muncii și de control financiar altor categorii de funcționari publici din cadrul aceleiași instituții. Cu toate acestea, reclamantul nu a prezentat suficiente date privind condițiile de acordare a acestor sporuri, neputându-se face astfel o comparație între munca efectiv prestată de reclamant și cea prestată de persoanele beneficiare ale acestor sporuri.
De asemenea, legiuitorul este cel care evaluează necesitatea acordării unor sporuri diferitelor categorii de funcționari, iar evaluarea criteriilor de acordare - deși poate fi supusă controlului instanțelor judecătorești în anumite condiții - este tot de competența legiuitorului.
Se arată că principiul nediscriminării nu se opune acordării unor sporuri unor anumite categorii de funcționari publici, în considerarea unor criterii obiective, cum ar fi dificultatea sau riscul prestării unei anumite activități. De aceea, existența unor categorii de funcționari care beneficiază de un anumit spor în cadrul aceleiași instituții nu constituie o încălcare a acestui principiu, câtă vreme nu se demonstrează inegalitatea de tratament a unor persoane aflate în condiții similare.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța nu poate constata existența unei discriminări în defavoarea reclamantului, câtă vreme acesta nu a demonstrat că sporurile acordate celorlalte categorii de funcționari din instituții publice pârâte i se cuvin datorită caracterului similar al muncii prestate de reclamant și, nici, că sporurile respective sunt instituite pe criterii subiective ori discriminatorii.
În consecință, Tribunalul a considerat că solicitarea acordării sporului de stabilitate și fidelitate de 20% nu poate fi justificată, în cazul reclamantului, nici pe considerentul existenței unei discriminări, în raport cu alte categorii de funcționari publici din cadrul instituții publice pârâte.
Cu privire la sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres, se constată că temeiul juridic invocat de reclamant - nr.HG281/1993, nu este aplicabil situației în speță.
Se menționează în sentință că sporul de până la 15 % se acordă, conform art.8 al.1 lit. b) din nr.HG281/1993, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară in condiții de munca deosebite, și de el pot beneficia numai anumite categorii de personal, enumerate restrictiv de textul de lege.
De asemenea, potrivit art.8 lit. b) alin. 2 mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Un asemenea spor nu se poate acorda reclamantului, acesta nefăcând parte din categoriile de personal la care se referă actul normativ mai sus citat.
Acordarea contravalorii tichetelor de masă este reglementată de Legea nr.142 din 9 iulie 1998, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.260 din 13 iulie 1998, fiind modificată ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.5/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.129 din 22 februarie 2007, acesta fiind și temeiul de drept pe care și-a întemeiat reclamantul acest capăt de cerere.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, " (1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Din cuprinsul dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, rezultă că sunt persoane îndrituite la primirea tichetelor de masă, salariații.
Or, calitatea de salariat o are, așa cum rezultă din dispozițiile Codului muncii (art.10), persoana fizică ce încheie contractul individual de muncă cu angajatorul - persoană fizică sau juridică.
Funcționarii publici, la rândul lor, sunt persoanele numite, în condițiile legii, într-o funcție publică (art.2 al.2 din Legea nr.188/1999). Deși în cazul funcționarului public există un acord de voințe întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcționar public se realizează numai cu consimțământul său, nu ne aflăm în prezența unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel, cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor.
În aceste condiții, salarizarea funcționarilor publici se face potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 și a actelor normative anuale de salarizare a acestora.
În același timp, acordarea salariului nu conferă funcționarilor publici calitatea de salariați. Noțiunea de funcționar public, astfel cum rezultă și din dispozițiile Legii nr.188/1999 și cum s-a arătat mai sus, vizează persoanele care, urmare a câștigării concursului sau promovării examenului organizat pentru ocuparea unei funcții publice, au fost învestite ca funcționari, prin numirea în acea funcție, primind salariu, ca remunerare a activității depuse.
Pe cale de consecință, nefiind salariați în sensul legii, funcționarii publici nu pot beneficia de acordarea tichetelor de masă, reglementată de Legea nr.142/1998.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 1, alin.1 din Legea nr.142/1998 instanța a reținut că acordarea tichetelor de masă apare ca o facultate în sarcina autorităților publice, și nu ca o obligație a acestora și că acordarea acestor tichete se face în limitele bugetului alocat unităților din sectorul bugetar. În acest ultim sens, reclamantul nu a produs dovezi că astfel de drepturi s-ar încadra în limitele bugetului aprobat pentru instituția bugetară în discuție.
Privitor la cererea de acordare a tichetelor cadou, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșa.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.11-13 din Legea nr.193/2006, tichetele cadou se acordă aceleiași categorii de persoane, ca și la tichetele de masă, și anume salariații.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către reclamant solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului se arată cu privire la primul capăt de cerere, respectiv, solicitarea de a obliga pârâta la acordarea sporurilor de stabilitate și fidelitate, pe care îl solicită în procent de 20 % aplicat la salariul de bază, învederează instanței că cererea are temeiul juridic legal în prevederile art.3 din legea nr.188/199 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care definește principiile care stau la baza exercitării funcției publice.
Se mai arată că, acest principiu de stabilitate în exercitarea funcției publice trebuie să fie corelativ cu stimularea funcționarilor publici de a menține o stabilitate în exercitarea funcției publice, ceea ce conduce evident la ridicarea calității serviciilor prestate în favoarea cetățenilor. Mai mult, în toate instituțiile publice, inclusiv în cadrul pârâtei, există o situație similară, respectiv alte categorii de funcționari publici beneficiază distinct de anumite sporuri la salariu în raport de specificul activității desfășurate. Față de această situație se invocă și prevederile art.16 din Constituția României, care face referire la "egalitatea în drepturi", cât și principiul dreptului la egalitate de șanse, reglementat de dispozițiile art.39 alin.1 lit. d) din Legea nr.53/2003, privind Codul muncii.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, respectiv acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și stres, pe care îl solicită în procent de 10 % aplicat la salariul de bază, arată că acest spor la solicitat în baza dispozițiilor art.31 din legea nr.188/1999, republicată, coroborat cu dispozițiile art.2 și 8 din nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, dar și în baza art.16 din Ordonanța nr.6/2007.
Menționează că solicitarea acestui spor are ca scop cointeresarea fiecărui funcționar asupra activității individuale, crescând astfel și calitatea serviciilor prestate, stimularea și cointeresarea personalului de a rămâne pe aceste locuri de muncă suprasolicitate. În caz contrar, personalul ar migra spre locuri de muncă mai bine plătite, cu riscul de a se bloca în continuare posturile care se vor mai vacanta, iar în cel mai bun caz datorită unei fluctuații de personal s-ar crea un haos care ar avea repercursiuni asupra cetățenilor prin slaba calitate a serviciilor.
Cu privire la ultimul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei să îi achite sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pe care era îndreptățit să le primească, arată că în perioada 2003 până la încetarea raporturilor de serviciu, se solicită instanței a se reține că potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice -, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
De asemenea s-a solicitat și plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de C și Paști, prevăzute de Legea nr.193/2006, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial până la încetarea raporturilor de serviciu. Totodată s-a solicitat ca sumele cuvenite să fie actualizate la data plății efective cu rata inflației.
În drept au fost invocate dispozițiile art.31 coroborat cu dispozițiile art.3 lit. f), art.117 din Legea nr.188/1999, art.2 și 3 din nr.HG281/1993, Legea nr.193/2006, Legea nr.142/1998, art.304 pct.7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Legal citată, pârâta - intimată nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază neîntemeiat recursul, motiv pentru care acesta urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la cererea reclamantului, privind obligarea pârâtei la plata sporului de stabilitate și fidelitate, în procent de 20% din salariul de bază, Curtea constată că soluția pronunțată de Tribunal este corectă, față de prevederile art.31 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, raportat la art.3 lit. f) din aceeași lege, temei legal precizat de reclamantul - recurent.
Astfel fiind, articolul 31 din Legea nr.188/1999 menționează că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, textul legal precizat nefăcând nici o mențiune expresă la sporul de stabilitate și fidelitate de 20%.
În ceea ce privește art.3 lit. f) din același act normativ Curtea constată că acest text într-adevăr reglementează principiul potrivit căruia funcționarul public se bucură de stabilitate în exercitarea funcției publice, însă stabilitatea reprezintă o garanție acordată funcționarilor publici însă nu reglementează vreun spor salarial distinct pentru aceasta garanție.
Curtea constată că susținerile reclamantului - recurent privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale nr.1325/04.12.2008 s-a reținut că prevederile nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde interesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile nr.OG137/2000 contravin dispozițiilor art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art.61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativa și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce privește sporul de stres și suprasolicitare neuropsihica Curtea constată că temeiul de drept invocat de către reclamantul recurent au fost dispozițiile legale cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, art.2 și 8 din nr.HG281/1993 și art.16 din nr.OG6/2007.
Pentru a analiza daca cererea formulată în acest sens este întemeiată vom analiza dispozițiile legale mai sus invocate.
Astfel fiind, în acord cu art.2 din nr.HG281/1993 salariile personalului din unitățile bugetare cuprind: salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate; sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții; pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază.
În continuare în articolul 8 din același act normativ se menționează că în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică și medicină legală, TBC, psihiatrie, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, sporul este de 50 - 100% din salariul de bază. Pentru condiții deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre.
Curtea constată că legiuitorul a menționat în același articol că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.
O altă reglementare invocată în susținerea cererii sale a fost art.16 din nr.OG6 din 2007, conform căreia sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.
Legiuitorul a menționat în alineatul 2 și 3 condițiile în care se poate acorda un astfel de spor și anume se precizează următoarele: "Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin.(1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. (3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin.(1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens".
În speța de față, Curtea constată că legiuitorul este cel care evaluează necesitatea acordării unor sporuri diferitelor categorii de funcționari, iar evaluarea criteriilor de acordare - deși poate fi supusă controlului instanțelor judecătorești în anumite condiții - este tot de competența legiuitorului. Prin urmare, câta vreme în cauza supusa judecații nu exista un regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor, care să justifice aplicarea dispozițiilor legale invocate de către reclamant. Totodată, Curtea constată că nu poate prin analogie sa dea eficiență unor reglementari legale speciale și să le aplice prin extindere și altor categorii de personal, astfel ca cererea recurentului de acordare a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică este neîntemeiată.
Acordarea contravalorii tichetelor de masă este reglementată de Legea nr.142 din 9 iulie 1998, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.260 din 13 iulie 1998, fiind modificată ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.5/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.129 din 22 februarie 2007, acesta fiind și temeiul de drept pe care și-a întemeiat reclamantul acest capăt de cerere.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, " (1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Din cuprinsul dispozițiilor art.1, alin. 1 din Legea nr.142/1998, rezultă că sunt persoane îndrituite la primirea tichetelor de masă, salariații, astfel cum aceștia sunt definiți în art.10 din Codul muncii, și anume persoana fizică ce încheie contractul individual de munca cu angajatorul - persoană fizică sau juridică.
În acord cu prevederile art.2 al.2 din Legea nr.188/1999 funcționarii publici, la rândul lor, sunt persoanele numite, în condițiile legii, într-o funcție publică.
În aceste condiții, salarizarea funcționarilor publici se face potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 și a actelor normative anuale de salarizare a acestora.
Raportat la aceste dispoziții, în mod corect prima instanță a reținut că tichetele de masă nu se cuvin a fi acordate funcționarilor publici.
În plus, în acest sens s-a statuat prin Decizia nr.XIV/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în stabilirea scopului avut în vedere de art.329 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, și s-a tranșat problema tichetelor de masă în sensul neacordării lor funcționarilor publici.
În considerentele deciziei menționate se arată că funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, aplicându-li-se normele speciale cuprinse în Constituție și Legea nr.188/1999, normele de drept al muncii aplicându-se doar în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Așadar, potrivit deciziei menționate, legislația specifică, aplicabilă funcționarilor publici, nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă și acestei categorii.
Prin urmare, dezlegarea problemei de drept fiind obligatorie pentru toate instanțele, în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului, fără ca prin aceasta să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, de vreme ce reclamantul a avut posibilitatea de a se adresa instanței cu cererea de chemare în judecată și a beneficiat de toate garanțiile procesuale prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Privitor la cererea de acordare a tichetelor cadou, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșa. Așa cum rezultă din dispozițiile art.11-13 din Legea nr.193/2006, tichetele cadou se acordă aceleiași categorii de persoane, ca și la tichetele de masă, și anume salariații. Astfel fiind, considerentele pentru care nu se pot acorda tichetele de masă sunt aplicabile și în cazul în care se solicită tichetele cadou.
Față de considerentele mai sus expuse, văzând și prevederile legale invocate, Curtea va respinge recursul declarat ca fiind neîntemeiat.
Curtea, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr.269/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S - secția de contencios administrativ și fiscal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.10.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/26.10.09
TEHNORED:/26.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
