Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1092
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta A - DE CONSUM, împotriva sentinței civile nr.665/13.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâta - intimată COMUNA prin PRIMAR, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 07.10.2009 întâmpinare din partea pârâtei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 20 ianuarie 2009, reclamanta A - de consum, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna reprezentată prin primar, anularea deciziilor nr.6702/14.11.2008 și nr.547/10.12.2008 emise de pârâtă, suspendarea actelor de impunere până la soluționarea acțiunii și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 665/13.04.2009 Tribunalul Arada respins acțiunea formulata ca fiind neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a menționat ca în urma unei verificări ulterioare efectuată de compartimentul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei, s-a constatat că pentru anul 2005, reclamanta a depus declarația de impunere pentru clădirile ( turistic ), calculând impozitul în cotă de 0,5 % din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate.
Se precizează în considerentele sentinței că potrivit art.253 alin.6 din Legea nr.571/2003 impozitul pe clădiri se stabilește de consiliul local în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului fiind între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Așa cum arată că reclamanta în concluziile scrise, reevaluarea clădirilor impozitate s-a făcut conform raportului de expertiză tehnică efectuată în decembrie 2002 iar declarația de impunere depusă a fost înregistrată de pârâtă și retrimisă reclamantei fără nici un fel de obiecțiuni pentru anul 2005.
Se arată de către instanță că împrejurarea că declarația de impunere a fost remisă reclamantei fără obiecțiuni nu are nici o relevanță atâta timp cât organul fiscal are competența de verificare a corectitudinii valorii de impozitare și a procentului de impozitare pe o perioadă de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a născut creanța fiscală. Se învederează de către instanța că verificarea în anul 2009 impozitului pe clădiri achitat de reclamantă aferent anului 2005, rezultă că s-a făcut în termen, pârâta având abilitarea de a face această verificare.
Prin nr.19/7 02 2005, adoptată de Consiliul Local a fost stabilită cota de impozitare pentru clădiri în cazul persoanelor juridice de 8 % din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate, astfel că acest procent se înscrie în cotele legale (între 5 % și 10 %), prevăzute de art.253 alin.6 Cod fiscal.
Se arată că de vreme ce reclamanta a înscris în declarația de impunere și a calculat cota de impozitare pentru clădiri de 0,5 %, rezultă cu certitudine că aceasta datorează impozitul pe clădiri la cota stabilită prin hotărârea consiliului local.
Drept urmare, instanța a constatat că decizia de impunere nr.6702/14.11.2008 contestată de reclamantă, a fost emisă cu respectarea prevederilor art.253 din Legea nr.571/2003 astfel că a respins acțiunea pentru anularea ei.
De asemenea, este corectă și dispoziția nr.547/10.12.2008 prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere, deoarece impozitul pe clădiri aferent anului 2005, declarat și achitat de reclamantă nu a fost calculat la cota stabilită de consiliul local, respectiv 8 % din valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate, cotă care se încadrează în limitele stabilite de codul fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A - de Consum considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că a respectat dispozițiile legale cu privire la depunerea declarațiilor de impunere a taxelor și impozitelor datorate Comunei, fapt pe care îl recunoaște și aceasta. Astfel, societatea a depus în termenul prevăzut declarația de impunere pe clădiri, aferentă anului 2005 cu număr 62/13.01.2005 și anexele prevăzute de lege, adică Certificatul de Înregistrare la Registrul Comerțului, Statutul societății, Expertiza tehnică și Nota contabilă, declarația fiind înregistrată la primăria sub nr.398/26.01.2005 și retrimisă societății fără a se sesiza că sunt nereguli în declarație față de procentul calculat de societate, achitând debitul conform declarației. De la acea dată Primăria nu a mai sesizat societatea că ar datora alte debite față de anul 2005 sau că există nereguli în componența dosarului fiscal, nici măcar prin adresa nr.5486/25.09.2008, nu au fost înștiințați că ar datora un debit atât de mare ca debit restant, înștiințând doar că datorează pe anul 2008 un impozit de 1.018,6 lei și că au o rămășiță neachitată pentru anii trecuți de 632,20 lei, majorări de întârziere de 453,93 lei cu un total de 2.111,66 lei, societatea achitând aceste sume conform adresei.
Se mai arată că, instanța în mod greși a reținut că din conținutul documentelor depuse la dosar reiese că, Compartimentul de taxe și impozite a făcut verificări ulterioare, și a constatat că nu s-a calcula corect procentul de impozitare, nici un document din conținutul dosarului nedemonstrând că s-au făcut verificări ulterioare la societate așa cum era legal.
Se menționează că, Compartimentul de taxe și impozite a Primăriei avea posibilitatea să inițieze un control la societate și doar în urma procesului verbal de control putea să remită o altă decizie de impunere, dar nu a făcut acest lucru.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond a reținut corect că societatea a făcut reevaluarea clădirilor conform expertizei tehnice în 31.12.2002 și declarația de impunere a fost depusă în 13.01.2005, dar nu a interpretat corect dispozițiile art.253 alin.6 din Legea nr.571/2003, care reglementează impozitul pe clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani, deci se solicită a se observa că în acest caz nu se poate aplica dispozițiile articolului menționat deoarece clădirile au fost reevaluate în ultimii 3 ani, reevaluarea efectuată în 31.12.2002, cuprindea și anul 2005.
În consecință, procentul calculat de societate de 0,5 % din valoarea clădirilor și însușit de către Compartimentul taxe și impozite a fost corect.
În drept au fost invocate dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În considerentele întâmpinării s-a arătat că, prima instanță pe baza dovezilor administrate și cu aplicarea prevederilor legale aplicabile în cauză, în mod temeinic și legal a constatat în speță, compartimentul financiar contabil (de taxe și impozite) al primăriei a efectuat verificări suplimentare necesare, conform legislației în vigoare (a actelor depuse în anii precedență și a declarațiilor depuse) constatându-se că declarațiile fiscale de impunere a impozitului pe clădiri nu au fost completate în concordanță cu prevederile art.253 din Codul fiscal și cu normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
Se mai arată că, susținerile recurentei conform cărora prima instanță a interpretat greșit prevederile art.253 alin.6 din Codul fiscal întrucât imobilul acesteia a fost supus reevaluării în anul 2002 nu sunt fondate. Condiția ca recurenta să fi comandat/aprobat o reevaluare nu este suficientă, fiind necesar ca noua valoare să fie menționată în contabilitate. Astfel, nu s-a negat nici de primărie și nici de instanță faptul că recurenta ar fi deținut un raport tehnic de reevaluare, însă, așa cum se poate observa, acesta nefiind înregistrat în contabilitate, nu poate să stea la baza declarațiilor fiscale. În această situație, valoarea la care s-a făcut raportare în Decizia de impunere nr.6702/14.11.2008 a fost cea care reieșea din evidențele contabile și din înscrisurile depuse ulterior depunerii declarației nr.398/26.01.2005 (declarație care nu corespunde realității).
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 - 118, art.308 alin.1 Cod procedură civilă și art.82 - 90, art.253 Cod fiscal.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În urma unui control fiscal ulterior efectuat de compartimentul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei, s-a constatat că pentru anul 2005, reclamanta - recurentă a depus declarația de impunere pentru clădirile ( turistic ), calculând impozitul în cotă de 0,5 % din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate. În acest sens emițându-se decizia de impunere nr.6702/14.11.2008, pe care reclamanta a contestat- Prin dispoziția nr.547/10.12.2008 a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere.
În aplicarea impozitului pârâta - intimata a avut în vedere prevederile art.253 alin.6 din Legea nr.571/2003 potrivit cărora impozitul pe clădiri se stabilește de consiliul local în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului fiind între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Prin nr.19/07.02.2005, adoptată de Consiliul Local a fost stabilită cota de impozitare pentru clădiri în cazul persoanelor juridice de 8 % din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate, astfel că acest procent se înscrie în cotele legale (între 5 % și 10 %), prevăzute de art.253 alin.6 Cod fiscal.
Curtea constată că reclamanta - recurenta a depus în termenul legal declarația de impunere pe clădiri aferentă anului 2005 cu nr.62/13.01.2005, declarație care a fost înregistrată la Primăria sub nr.398/26.01.2005.
Totodată, Curtea reține că data ultimei reevaluări este decembrie 2002, raportul de expertiză fiind transmis pârâtei o dată cu declarația de impunere. Reevaluarea clădirilor impozitate s-a făcut conform raportului de expertiză tehnică efectuată în decembrie 2002 iar declarația de impunere depusă a fost înregistrată de pârâtă și retrimisă reclamantei fără nici un fel de obiecțiuni pentru anul 2005.
Curtea constată că pârâta nu a contestat existența raportului de evaluare, menționând chiar în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs ca aprobarea reevaluării nu este suficientă, fiind nevoie ca aceasta reevaluare să fie menționată în contabilitate.
Într-adevăr, împrejurarea că declarația de impunere a fost remisă reclamantei fără obiecțiuni nu are nici o relevanță atâta timp cât organul fiscal are competența de verificare a corectitudinii valorii de impozitare și a procentului de impozitare pe o perioadă de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a născut creanța fiscală. Verificarea în anul 2009 impozitului pe clădiri achitat de reclamantă aferent anului 2005, rezultă că s-a făcut în termen, pârâta având abilitarea de a face această verificare.
Însă, în ceea ce privește interpretarea organului fiscal în sensul că nu poate să țină seama de reevaluarea făcută de către recurenta întrucât aceasta nu se regăsește în contabilitate, Curtea o consideră a fi excesivă și de natură a împovăra nejustificat patrimoniul reclamantei - recurente. Recurenta și-a îndeplinit în termen legal obligația de a evalua bunul imobil iar impunerea trebuie să se stabilească având în vedere valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit. Doar în cazul în care nu ar exista un raport de reevaluare în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului între 5% și 10% urmând a se aplica la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Reținând cele expuse, Curtea va admite recursul declarat, va modifica sentința atacată și în consecință constatând că decizia de impunere nr.6702/14 11 2008 contestată de reclamantă este nelegală, o va anula.
De asemenea, va anula și dispoziția nr.547/10.12.2008 prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea litigiului Curtea va obliga, în temeiul art.274 Cod procedură civilă pârâta - intimată la plata către reclamanta - recurentă a sumei de 58,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.665/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad - secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea reclamantei și anulează actele administrative reprezentate de decizia nr.6702/14.11.2008 și decizia 597/10.12.2008.
Obligă pârâta intimată la plata către reclamantă a sumei de 58,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.10.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/26.10.09
TEHNORED:/26.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
