Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1091/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1091
Ședința din Camera de Consiliu de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Președinte Secție
Grefier: -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 07 mai 2008, privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 5086 din data de 06 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 07 mai 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 21 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1217/CONT/7 martie 2007, cererea reclamantului a fost respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de Legea nr.554/2004.
Prin decizia nr.3411/27 iunie 2007 Curtea de APEL CRAIOVA, a admis recursul declarat de reclamantul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că recurentul reclamant a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri în fața instanței de recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr-.
În vederea judecării cauzei în fond după casare, instanța a solicitat pârâtei să facă dovada lucrărilor efectuate de comisia de fond funciar în anul 2007, și să precizeze dacă prin dispoziție a primarului au fost nominalizate persoanele care primesc sporul de dificultate, cuantumul acestuia, dacă primarul și viceprimarul primesc acest spor și în ce cuantum.
Prin sentința nr.5086 din 6 decembrie 2007, Tribunalul Mehedinția respins cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. II alin.1 din Legea nr.263/27 iunie 2006 ( în vigoare de la 6 iulie 2006 ) pentru aprobarea OUG nr.209/2005 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza Legii nr.18/ 1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a Legii nr.263/2006, respectiv 6 iulie 2006 - 6 iulie 2007. Textul de lege precizează că stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăților funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Pârâta a făcut dovada că pe perioada 29 ianuarie - 5 martie 2007,atribuțiile reclamantului au fost preluate de către salariatul G ( fila 26) iar prin dispoziția nr.76/2007 emisă la 2 aprilie 2007 același salariat a preluat atribuțiile reclamantului pe perioada concediului său medical ( fila 27), respectiv până la 16 aprilie 2007(filele 28-41).
Potrivit dispozițiilor art. II alin.1 din Legea nr.263/2006, sporul lunar de dificultate de care pot beneficia salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar estede până la 50%din salariul de încadrare iar stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului acestuia se face anual de către conducătorul instituției respective, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
În aceste condiții, instanța nu se poate substitui conducătorului instituției, respectiv primarului comunei, în a stabili cuantumul sporului pe care să-l primească reclamantul, în calitatea sa de salariat al primăriei și de membru al comisiei de fond funciar, ordonatorul de credite fiind singurul în măsură să aprecieze în ce procent poate fi acordat acest spor, astfel încât plata să se încadreze în limita fondurilor alocate pentru salarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că în baza Legii nr. 263/2006 are dreptul să primească spor de dificultate în cuantum de 50 % din salariul de încadrare timp de un an începând cu data intrării în vigoare a legii.
A mai arătat că pentru alte persoane din Comisia de Fond Funciar s-a achitat sporul de dificultate așa încât nu se poate pune în discuție lipsa fondurilor.
Examinând motivele de recurs, probele administrate și legislația aplicabilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin ordinul nr. 251/2005 Prefectul Județului Mad esemnat componența comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, între membrii acestei comisii figurând și reclamantul.
În conformitate cu prevederile art. II din Legea nr. 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în aplicarea Legii nr. 18/1991 au dreptul la un spor de dificultate timp de un an de la intrarea în vigoare a acestei legi.
Același text a reglementat faptul că stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept, precum și cuantumul sporului se face anual de către conducătorul instituției implicate, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Din examinarea textului rezultă că sporul de dificultate se acordă în anumite condiții.
În principiu, reclamantul are dreptul de a primi sporul de dificultate, acesta fiind, așa cum rezultă din expunerea de mai sus, membru în comisia de fond funciar.
Perioada pentru care legea a prevăzut acordarea sporului este iulie 2006 - iulie 2007.
Însă din conținutul textului rezultă că stabilirea salariaților care primesc acest drept și a cuantumului sporului constituie atributul conducătorului instituției implicate în reconstituirea dreptului de proprietate funciară.
În același timp conducătorul autorității implicate este obligat prin articolul menționat să acorde drepturile respective în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Față de reglementarea legală, Curtea constată că instanța de fond a dat o corectă dezlegare cauzei.
Astfel, din adresa nr. 3945/19.11.2007 ( fila 11 dosar fond) reiese că în anul 2006 nici un salariat al Primăriei, membru în Comisia de Fond Funciar nu a primit spor de dificultate deoarece nu au existat prevederi bugetare cu această destinație.
În anul 2007 beneficiat de spor în perioada ianuarie - iulie 2007 agentul agricol, viceprimarul și primarul.
S-a precizat în aceeași adresă că în prima parte a anului 2007 reclamantul nu a făcut parte din comisie, el fiind înlocuit pentru că s-a aflat în concediu de odihnă și concediu medical.
Susținerea din adresa analizată mai sus este confirmată și de faptul că actele de punere în posesie, precum și alte acte privind aplicarea legii fondului funciar nu au fost semnate de secretarul comunei, reclamantul din cauza prezentă ( fila 20 - 25).
În același sens sunt și dispozițiile nr. 3/2007, 76/2007 ( fila 26 - 27) din care rezultă că atribuțiile reclamantului au fost preluate de domnul
De asemenea, alte acte întocmite în perioada lunilor aprilie - mai 2007 demonstrează că pentru secretar, întreaga corespondență privind aplicarea fondului funciar a fost soluționată de o altă persoană ( fila 28 și următoarele dosar fond).
În cauză s-a dovedit faptul că nu au existat fonduri pentru plata sporului de dificultate și în afara acestei situații de fapt se mai arată că, instanța nu se poate substitui conducătorului instituției, deoarece prin lege s-a prevăzut atribuția de a stabili salariații și cuantumul sporului în competența conducătorului instituției.
Față de motivele expuse mai sus, Curtea reține că recursul reclamantului este nefondat, așa încât în baza art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 5086 din data de 06 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu - - | JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr - - |
Grefier, |
Red. EC
Tehn. MI 2 ex
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr