Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 110/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--09.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 110
Ședința publică din 29 ianuarie 2009-02
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent Sindicatul Liber al Primăriei, împotriva sentinței civile nr. 876/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local și Primarul Orașului, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat și - membră de sindicat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
SA-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr. - din 12.06.2007 în dovedire și concluzii scrise.
După dezbateri dar nu înainte de ridicarea ședinței se prezintă pentru pârâții intimați avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 876 din 21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, respins actiunea formulata de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR PRIMĂRIEI, in contradictoriu cu pârâtii CONSILIUL LOCAL si PRIMARUL ORAȘULUI.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 155/10.01.2007 la Primăria reclamantul Sindicatul Liber al Primăriei a solicitat plata indemnizației de dispozitiv începând cu 01.01.2004 iar in lipsa răspunsului din partea instituției angajatoare a procedat la introducerea prezentei acțiuni în contencios administrativ la data de 11.06.2007. Din listele anexă la cererea de chemare în judecată ce cuprind totalitatea membrilor de sindicat rezultă ca aceștia au atât calitatea de funcționari publici respectiv de personal contractual. Conform art. 91 ind. 1 188/99 republicată în competența instanțelor de contencios administrativ se afla numai litigiile izvorâte din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici iar competența nu poate fi extinsă și în cazul conflictelor de muncă ale personalului contractual cărora le sunt aplicabile în exclusivitate prev. art. 28 și următoarele din Codul Muncii. În aceste condiții instanța a apreciat că în speță competența secției de contencios administrativ se raportează exclusiv la litigiul privind membrii de sindicat ce au calitatea de funcționari publici urmând a fi respinsă pentru membrii de sindicat ce au calitatea de personal contractual. În urma admiterii acestei excepții instanța nu poate proceda la disjungerea acțiunii în privința membrilor de sindicat ce au calitatea de personal contractual întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 165.proc.civ. pentru disjungerea acțiunii, care vorbește despre pricini diferite dintre care numai una se află în stare de judecată. În cauză există o singură acțiune formulată de un singur reclamant ( Sindicatul angajaților din Primăria ),și având un singur petit legat de plata drepturilor bănești pretinse iar prin respingerea acțiunii față de membrii de sindicat ce au calitatea de personal contractual, nu se încalcă dreptul acestora la un proces echitabil câtă vreme prezenta hotărâre nu are în privința acestora autoritate de lucru judecat.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantului în sensul că cererea personalului contractual este accesorie cererii funcționarilor publici fiind aplicabile astfel disp.art.17 proc.civ întrucât textul de lege mai sus menționat face referire la cererile accesorii și incidentale care se judecă de instanța competentă să judece cererea principală, ori în speță nu există o cerere principală și una accesorie ci există o singură cerere formulată de toți membrii Sindicatului Liber din cadrul Primăriei, mai este totodată de observat faptul că soluționarea litigiilor funcționarilor publici atrage o diferită compunere a completului de judecată față de soluționarea litigiilor personalului contractual, în acest din urmă caz compunerea completului presupunând și prezența asistenților judiciari.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, instanța a reținut că plata indemnizației de dispozitiv pretinsă de reclamant este una lunară și în speță este solicitată începând cu data de 10.01.2004 iar față de data introducerii acțiunii 11.06.2007 s-a constatat că pentru perioada ianuarie 2004-mai 2004 acțiunea reclamantului este prescrisă fiind introdusă cu depășirea termenului general de 3 ani prev. de art. 1 și 3 din 167/1958. Faptul că reclamantul a introdus la pârâți cerere de acordarea drepturilor pretinse în realizarea astfel a procedurii prealabile prev. de art. 7 din L 554/2004 pe care a considerat-o aplicabilă în speță nu face ca prezenta acțiune să fie introdusă în termen și pentru perioada ianuarie -mai 2004 întrucât, termenul general de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune iar în modalitatea de calcul a acesteia, introducerea plângerii prealabile nu poate fi calificată drept o cauză de întrerupere sau suspendare.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată după cum urmează:
Prin art.13 din l 138/88 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a prevăzut dreptul la plata unei îndemnizații de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În aplicarea acestei legi s-a emis Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/5.06.2002 care a fost modificat și completat prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003. Este adevărat că prin acest ordin s-a introdus punctul 9.2. care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Această prevedere nu poate fi însă desprinsă din întregul conținut al celor 2 ordine anterior menționate câtă vreme prin același ordin personalul civil este definit ca fiind ansamblul funcționarilor publici și al personalului contractual din Definiția este una restrictivă și se referă numai la angajații ministerului Administrației și Internelor și nu poate fi extinsă și la angajații din administrația publică locală. Faptul ca la pct. 31.2.din ordin se prevede că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. la art. 13 din lege nu justifică admiterea acțiunii reclamantului întrucât chiar dacă nu se face nici o distincție între administrația publică centrală și locală instanța apreciază ca o asemenea distincție nici nu este necesară în cauză întrucât dispoziția de la pct. 9.2. se coroborează obligatoriu cu dispoziția de la pct. 31.1. iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor care conform art.1 din OUG 63/2003 este organ de specialitate al administrației publice centrale.
Între autoritățile publice centrale ale statului și autoritățile administrației locale nu există raporturi de subordonare și ca atare reclamantul nu poate pretinde să-i fie aplicabil Ordinul 496/2003 care în fapt este un act administrativ de autoritate cu caracter individual, ce se adresează exclusiv personalului la care face referire Legea 138/99.
Prin OUG 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor se prevede la art. 11 care sunt instituțiile publice și organele de specialitate din domeniul administrației publice care se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Conform art. 2 din Legea nr. 215/2001 administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, aceasta fiind una administrativă și financiară conform art. 4 al 1 din aceeași lege. Ca atare chiar dacă consiliile locale și județene reprezintă autorități ale administrației publice prin acestea se exercită însă autonomia locală conform art. 3 al.2.din Legea 215/2001 și chiar dacă fac parte din administrația publică, ele reprezintă autorități ale administrației publice locale cărora nu li se pot aplica prin extrapolare dispozițiile emise de o autoritate publică centrală, cum este în speță, dispoziții care pot fi aplicabile numai unităților subordonate conform art. 11 OUG 63/2003.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate instanța reține că funcționarii publici din cadrul Primăriei și Consiliul Local nu beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară la care face referire Ordinul 496/2003 iar în speță nu poate fi vorba despre o discriminare a salariaților în cadrul relațiilor de muncă pentru ca discriminarea presupune obligatoriu existența unor condiții diferite în raporturi similare ori în speță, personalul civil la care face referire Ordinul 496/2003 nu se asimilează funcționarilor publici din administrația publică locala, astfel că se impune respingerea acțiunii având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv începând cu 01.06.2004 ca neîntemeiată iar pentru perioada 10.01.-1.06.2004 acțiunea a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele reținute anterior.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al n gajaților Primăriei și solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamantul arată următoarele:
Raportat la prevederile art. 304 punctul 7,8,9 Cod de procedură civilă, apreciază că instanța în mod netemeinici și nelegal a pronunțat sentința civilă nr. 876/CA/21.11.2007 în dosarul nr-, interpretând eronat actul dedus judecății.
La data de 28.07.2003, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul nr. 496/2003 prin care s-a modificat și completat Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că după punctul 9.1 s-a introdus punctul 9.2 cu următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Legiuitorul, prin modificarea Ordinului nr. 275/2002 prin Ordinul nr. 496/2003, apreciază că a considerat necesar să uniformizeze aplicabilitatea normei în cadrul aceleiași instituții. Este de necontestat faptul că aceștia ca angajați sunt încadrați în aceiași instituție, ca atare apreciază că nu trebuie făcută discriminare în aplicarea modalității de salarizare.
Solicită să se observe că actul normativ nu face distincție între administrația publică și administrația publică locală, cum a încercat să însinueze pârâtul, precum că legiuitorul s-ar fi referit numai la administrația publică nu și la cea locală.
Care este diferența? Este necesar să precizeze că administrația publică, include ca tip administrația publică locală?
poate fi tăgăduită, aceasta fiind stabilită de normele constituționale, de Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, Legea nr. 188/1999 - privind statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată, Legea nr. 554/2004 - a contenciosului administrativ, Legea nr.199/1997 - privind ratificarea Cartei Europene a autonomiei locale.
Apreciază greșita aplicabilitate a actului normativ (art. 304 punctul 8,9.pr.civ.) deoarece, solicită să se observa în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, este necesară efectuarea procedurii prealabile, procedură care întrerupe termenul general de prescripție, ceea ce îi determină să afirme că solicitările sale vizează inclusiv perioada 10.01.2004-11.06.2004.
Mai mult, solicită să se observe că același complet s-a pronunțat într-un fel (admite cererea care are același obiect, alt reclamant și pârât, repetă același obiect) pentru ca în prezentul dosar să se pronunțe în mod total diferit, respingând cererea de chemare în judecată, întrebându-se dacă este posibil. Este pertinent ca aplicând aceleași acte normative la spețe similare, același complet să se pronunțe contrar?.
Revenind la analiza punctuală a sentinței Ordinul nr. 496/2003 a modificat și punctul 31 din Ordinul nr. 275/2002, astfel că punctul 31.1 de interpretare a art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din acest instituții are următorul conținut:
" Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar."
Din analiza textelor rezultă fără echivoc (astfel cum a reținut prima instanță prin decizia civilă nr. 705/08.10.2007 în dosarul nr-, precum și celelalte complete a căror practică a anexat-o) că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii beneficiază suplimentar, față de angajații civili și de alte sporuri și drepturi salariale. Textele normative mai sus menționate ar fi trebnuit interpretate, într-adevăr în acest sens tocmai pentru a se evita discrepan
Ele în ceea ce privește drepturile de natură salarială a personalului aflat în subordinea și/sau coordonarea asigurându-se în acest fel egalitate în tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Face precizarea că ordinul în discuție a fost comunicat către prefecturile din teritoriu cu mențiunea că, de indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25 % beneficiază tot personalul, mai puțin prefectul și subprefectul.
De asemenea, instanța în mod greșit a interpretat faptul că punctul 9.2. din Ordinul 496/2003 limitează acordarea indemnizației de dispozitiv "numai ansamblului funcționarilor publici și al personalului contractual din I". făcând abstracție de faptul că unde legea nu distinge nici ei nu trebuie să distingă (ordinele mai sus menționate nu fac distincție între administrația publică și administrația publică locală).
Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe acela unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 februarie 2009, intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală (filele 19-24 dosar).
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 aliniatul 2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a respins acțiune reclamantului ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut în mod legal că prevederile Legii nr. 138/1999 și ale Ordinului nr. 496/2003, emis de i se aplică numai personalului în ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv, nefiind aplicabile și angajaților din administrația publică locală.
De asemenea, în mod corect s-a mai reținut că potrivit dispozițiilor legale suscitate, prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul care este un organ de control al administrației publice.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de reclamant sunt neîntemeiate având în vedere că Ordinul nr. 496/2003 emis de se referă numai la personalul din cadrul instituțiilor de apărare naționale, ordine publică și siguranță națională nefiind aplicabil și personalului din administrația publică locală, în ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat conform art. 312 punctul 1 din Codul d e procedură civilă și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber al Primăriei - împotriva sentinței civile nr. 876 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
-
Red./4.03.2009
Tehnodact /2 ex./5.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
