Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 110/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.110
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - - -
Pe rolul instanței, se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Județeană a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I, str. - nr. 26, județul I și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotrivasentinței nr. 1781 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimat, domiciliat în S,-,. A,. 15, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit toate părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recurenții, deși lipsesc, au solicitat, printre altele, a se da eficiență prevederilor art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă și socotindu-se lămurită, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, declară dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, înregistrată sub nr- din 06.05.2009, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Ministerul Finanțelor Publice B solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.01.2004 până la data 30.04.2009, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.
In motivare, reclamantul a arătat că în temeiul art.29 lit. "c" și "d" din Legea nr.188/1999, li s-au acordat funcționarilor publici drepturile cerute prin prezenta acțiune, însă nu a beneficiat de aceste drepturi. Astfel, la data de 24.11.2008, prin plângerea prealabilă înregistrată sub numărul 187, formulată în temeiul Legii nr.554/2004, coroborată cu dispozițiile Legii nr.188/1999, reclamantul au cerut instituției pârâte, plata acestor drepturi salariale, aceasta fiind respinsă.
În temeiul disp.art.44 din Legea nr.92/2004 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea disp.art.29 al.1, devenit art.31 al.1 din Legea nr.188/199, până la data de 31 decembrie 2006, suspendare ce contravine prev.art.15 al.2 și art.53 din Constituție, precum și dis part.38 și 39 al.1 lit."d" din Legea nr.53/2003.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.554/2004.
In dovedire au fost anexate în copie,înscrisuri.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a recursului în interesul legii promovat de Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de practica judiciară neunitară la nivel național cu privire la soluționarea cauzelor având ca obiect drepturi salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Totodată, a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, motivat de viciul de formă al cererii, aceasta nefiind semnată de reclamant.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, art.3 din.6/2007, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006.
Prin sentința nr. 1781 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea reclamantului, bligând pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, începând cu data de 01.01.2004 până la data de 30.04.2009.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului
Potrivit art.40 alin.2 lit. "c" din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. "c" și "d" din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Instanța de fond a constatat că nici unul dintre actele normative menționate, nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus- ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Reclamantul nu a primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Raportat la momentul introducerii acțiunii, precum și la dispozițiile art.3, 7 din decretul nr.167/1958, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 01.04.2004-04.02.2004.
Astfel, în baza art.31 alin.1 lit. "c" și "d" din Legea nr.188/1999, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 1.01.2004-06.01.2004 și a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 1.01.2004-06.01.2004 este prescris.
Pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei să acorde reclamantului, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, datorat începând cu data de 06.01.2004 până pronunțarea prezentei hotărâri, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Finanțelor Publice, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului,Direcția Generală a Finanțelor Publicearătat că în perioada 2004 - 2005, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin nr.OUG 2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
A mai menționat că dispozițiile legale, nu prevăd un asemenea cuantum de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel încât solicitarea reclamantei este lipsită de temei legal.
Ministerul Finanțelor Publice, în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat faptul că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță, iar din acest punct de vedere, soluția care urmează a fi pronunțată trebuia să aibă în vedere faptul că:
- acest drept de creanță nu există și, pe cale de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit;
- în cauză dreptul de creanță nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, dacă instanța constată că dreptul există, pentru a se adresa instanței, reclamantul este obligat să facă dovada faptului că este titularul unui drept de creanță - creanță certă, lichidă și exigibilă.
A mai arătat că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1, stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale menționate să fie reglementată ulterior prin legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. În atare situație, reclamantul se află în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată, o creanță al cărei cuantum nu este stabilit prin lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
În fine, s-a mai arătat că în lipsa unui act infralegislativ emis au adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două sporuri solicitate de reclamant, instanțele de judecată nu au competența de a determina ele întinderea acestor sporuri salariale întrucât s-ar substitui Administrației, ipoteză în care se încalcă principiul fundamental de drept al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite,a fost admis recursul declarat în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Soluția este în concordanță cu cea statuată prin decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și cu cea consacrată de Decizia nr. 838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României, care, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, neavând competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele ce preced, constatând lipsa de temei legal al sentinței recurate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, va admite recursul, cu consecința modificării acesteia, în sensul respingerii pretențiilor reclamantului.
Având în vedere și dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Direcția Județeană a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I, str. - nr. 26, județul I și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotrivasentinței nr. 1781 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimat, domiciliat în S,-,. A,. 15, județul
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. - -
Jud.fond.
Tehnoredact.
2 ex./02.02.2010
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
