Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1127/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1127
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Deal, județul B, împotriva sentinței nr.306 din 4 martie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și pârâta intimată Primăria comunei - prin primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani înregistrată sub nr- la data de 17.07.2008, reclamanta, funcționar public în cadrul primăriei, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Primăria comunei - prin primar, pentru a fi obligată aceasta să- acorde drepturile bănești reprezentând sporul de 15 % din salariul de bază pentru anul 2006, spor ce se acordă persoanelor cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, conform anexei IV B din nr.OG2/2006.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, dreptul pretins este menționat în Anexa IV B din nr.OG22/2006 și că acesta este cuvenit având în vedere postul pe care îl - de referent de specialitate cu probleme de urbanism.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prinsentința civilă nr.306 din 4 martie 2009 Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.91/2003, reclamanta a fost încadrată ca funcționar public în funcția de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Urbanism și Amenajare Teritoriu. Că, sporul de 15 % a fost pretins de reclamantă în baza Anexei IV B din nr.OG2/2006,însă acesta reprezintă "îndemnizație de conducere" aplicabilă funcțiilor publice de conducere enumerate restrictiv în tabelul de la pct.C din anexă.
Având în vedere funcția ocupată de reclamantă, respectiv referent de specialitate, instanța constată că această funcție publică de execuție, prevăzută la punctul B 3 din aceeași anexă, nu-i sunt aplicabile sporurile prevăzute la lit.C, care constituie îndemnizații de conducere.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta, motivat de faptul că sporul de 15 % solicitat prin acțiune este un spor prevăzut în Anexa 4 B din 01.09.2006 a Monitorului Oficial Partea I nr.57/20.2006, care prevede că "Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării executării lucrărilor de construcții" funcție pe care de altfel o deține, acest spor fiind utilizat doar la comune ( 15 %), nefiind aplicabile numai persoanelor în funcții de conducere. Precizează că acest spor i s-a atribuit din anul 2007, fiind inclus pe de statul de plată.
Recursul formulat, a cărui motivare face trimitere la prev. art. 304 (9) Cod pr.civilă, este întemeiat.
Reclamanta, conform Dispoziției de încadrare ( 6 dosar fond) este funcționar public de execuție în funcția de referent de specialitate clasa II gradul P ( principal) normă din cadrul compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului, unde nu mai sunt alte persoane cu aceleași atribuții.
Ori, conform Anexei IV B pct. din nr.OG2/2006 ( privind reglementarea drepturilor salariile și altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006) este prevăzut acest spor de 15 % din salariul de bază pentru " persoane cu responsabilități în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării executării lucrărilor de construcții cu precizarea să se utilizeze numai la comune.
Cum reclamanta ocupă acest post, cererea sa este legal întemeiată.
De urmare, se va admite recursul, se va modifica sentința și, în rejudecare, se va admite acțiunea, pârâta fiind obligată să acorde reclamantei sporul de 15 % în discuție pentru anul 2006, conform Anexei IV B din nr.OG2/2006.
De precizat că pct. B3 la care face referire instanța de fond, nu vizează sporuri, ci doar salariile de bază pentru funcțiile publice de execuție, între care și cel pentru funcția publică ocupată de reclamantă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Deal, județul B, împotriva sentinței nr.306 din 4 martie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința recurată și în rejudecare admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta să acorde reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de 15 % la salariul de bază pentru anul 2006, conform Anexei IV B din nr.OG2/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond. -.
2 ex./16.06.2009
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina