Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 113/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 113

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței nr. 2517 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD.G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimații reclamanți, și intimata pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 cod proc.civilă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- reclamanții, și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților INSTITUȚIA PREFECTULUI G, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE la plata primelor de concediu pe anii 2003-2006, actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății.

In motivare cererii reclamanții au arătat că sunt funcționari publici și în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, după republicare art. devenind 34. Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) l-i se cuvine prima de vacanță.

În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta Instituția Prefectului G, prin care a făcut precizarea că nu existența dreptului prevăzut de art.32 alin.2 din Legea 188/1999, pentru perioada 2004-2006, în raport de data numirii în funcție publică a fiecărui petent, fără să-și expună punctul de vedere cu privire la acțiune.

Prin sentința nr.2517 din 10 septembrie 2007, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților primele de concediu de odihnă eferente anilor 2003-2006 actualizate la data efectivă a plății.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

In motivele de recurs, recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței nr. 2517 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. IR

Tehnored SI 2 ex./28.01.2008

Jud.fond /

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 113/2008. Curtea de Apel Craiova