Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 114/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 114

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C in nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței nr. 2751 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și intimata reclamantă

-.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302. și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimata reclamantă nu au depus întâmpinare.

S-a referit că recurenta pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C in nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Gorj - Secția conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanta a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală C, să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

In motivare, reclamanta arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Regionale Vamale C - Biroul Vamal Tg.J, iar potrivit dispozițiilor art. 33(2) din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", articol care ulterior, după republicarea Legii nr. 188/1999 devenit art. 34.

Că, ulterior, prin art. 3(1) din OG nr. 33/2001 a fost suspendată aplicarea acestui articol, cu privire la prima de vacanță, iar prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, acordarea primei de vacanță a fost suspendată succesiv până la 31 decembrie 2006.

precizat că potrivit art. 64(2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă "la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".

A mai susținut că textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la prima de concediu au fost emise în contradicție cu normele constituționale întrucât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță, drepturi ce nu pot fi suspendate prin ordonanța de urgență.

Soluționând cauza în primă instanță Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Gorja admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâte, iar pe fond a declinat competența de soluționare a cauzei, Curții de APEL CRAIOVA - secția Contencios administrativ.

Prin sentința nr. 220/28.06.2007,pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a declinat competența de soluționare la Tribunalul Gorj -Secția Contencios Administrativ.

Dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Contencios Administrativ sub nr-.

Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a depus la dosar întîmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în raport de disp. art. 10 alin.1 din 554/2004; excepția inadmisibilității cererii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile în raport de disp.art.7 din 554/2004, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii întrucât acordarea drepturilor solicitate a fost suspendată prin acte normative succesive pentru perioada în care reclamanta solicită plata acestor drepturi.

Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 2751 din 28 septembrie 2007, a respins excepția de necompetență materială și de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâta - direcția Regională vamală

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta - direcția Regională vamală

A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă pentru perioada 2001 și 2002.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și au fost obligate pârâtele să plătească acestora prima de concediu de odihnă pe perioada 2003 - 2006, actualizate cu indicele de inflație la data nașterii dreptului la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Petiționara are calitatea de funcționar public și potrivit art.911din 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor care sunt stabilite expres prin lege, ar potrivit art.2, tribunalul este competent să soluționeze aceste litigii.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile impusă de 554/2004, instanța a reținut ca fiind nefondată întrucât cauza se soluționează în raport de dispozițiile legii speciale privind Statutul Funcționarului Public și nu de dispozițiile legii 554/2004.

A mai reținut instanța de fond că față de data introducerii acțiunii, respectiv, 20.03.2007 și potrivit disp.art.1 alin.1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, și art.166 alin.1 din Codul muncii, termenul de 3 ani prevăzut de textele legale citate anterior se împlinise deja astfel că, acțiunea este prescrisă pentru perioada 2001 - 2002.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C in nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare apărările în fapt și în drept ale autorității vamale și totodată a interpretat și aplicat greșit legea în speța de față.

A precizat că atâta vreme cât acordarea dreptului la prima de concediu a fost și este suspendată și în momentul de față prin acte normative, dreptul reclamantei la acțiunea încă nu s- născut.

Pe fond arată că dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în conformitate cu care, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, sunt invocate în mod eronat în cererea de chemare în judecată și nu sunt incidente în speță atâta vreme cât acordarea primei de concediu este suspendată și în prezent.

Mai susține că legea bugetului de stat constituie norma specială în ceea ce privește finanțarea resurselor bugetare și repartizarea acestora, iar dispozițiile referitoare la primele de vacanță sunt suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâta recurentă, se reține că este nefondată, având în vedere că acțiunea este îndreptată împotriva pârâtei C, în calitate de ordonator secundar de credite și a Autoritatea Națională a Vămilor, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art.4 alin.4 din HG 130/2006.

Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.

Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției se între reclamant și Direcția Regională Vamală.

Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție, respectiv

Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.

Excepția lipsei procedurii prealabile nu este întemeiată, întrucât cauza este soluționată în raport de dispozițiile legii speciale privind Statutul Funcționarului Public, și nu de dispozițiile Legii 554/2004.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Împrejurarea că prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi este irelevantă, întrucât a condus numai la suspendare, nu la abrogarea sau desființarea drepturilor.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C in nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C in nume propriu și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței nr. 2751 din 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. EC

Tehnored SI 2 ex. /29.01.2008

Jud. fond /

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 114/2008. Curtea de Apel Craiova