Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1153/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar - - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1153
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în municipiul B,-,.B,. 8, județul și de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate, cu sediul în municipiul B, dul - - nr. 52, județul B, împotrivasentinței nr.278 din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, intimații fiind ,.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, socotindu-se lămurită, constatând că recursul este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 19.09.2008 reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate au solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare, astfel:, și pentru perioada 1.02.2002 - 30.09.2003 iar pentru perioada 1.02.2002 - 21.10.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004 - 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
Au mai arătat reclamanții că anterior introducerii acțiunii au solicitat pârâtei, prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea lor a fost refuzată.
În drept a fost invocată Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr.188/1999 și Legea nr.554/2004 și au fost depuse înscrisuri la dosar.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepție prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Decretul 167/1958 coroborat cu art. 3 din același act normativ pentru perioada 2002 - 2005.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât drepturile solicitate au fost introduse prin art. 13 din Titlul III din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 situație în care, conform art. 25 din Legea menționată, prevederile art. 29 în formă modificată se aplică începând cu data de 1.01.2004, situație în care pentru perioada 1.02.2002 - 31.12.2003 aceste drepturi nu au avut suport legal.
Prin sentința nr. 278 din 25 februarie 2009, Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, și.
A obligat pârâta să acorde reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrată de reclamant - funcționar public - pentru perioada 19.09.2005 - 21.10.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din:salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Instanța a constatat că pentru perioada 2002 - 2003 aceste sporuri nu erau prevăzute în art. 29 din Legea nr. 188/1999, în vigoare la aceea dată, ele fiind datorate așa cum s-a menționat doar începând cu data de 1.01.2004 așa cum arată expres Legea nr.188/1999, modificată, și care prin art.25 din Titlul III a legii 161/2003 care modifică dispozițiile art. 29 din Statutul funcționarilor publici se prevede că art. 29 din acel act normativ se aplică începând cu 1.01.2004.
Întrucât reclamanții au solicitat drepturile salariale anterior datei de 1.01.2004, instanța a considerat că pentru perioada 2002 - 2003 nu exista temei legal pentru acordarea acestor drepturi, situație în care acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepție prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă, instanța a admis-o pentru următoarele considerente: potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 al. 1 coroborat cu disp. art. 3 al. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având ca obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul de 3 ani.
În aceste condiții instanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de pârâtă și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți.
În ceea ce privește acțiunea reclamantului, care solicitat acordarea acestor sporuri pentru perioada 1.02.2002 - 21.10.2007, instanța a considerat că acesta are dreptul la sporurile menționate, ținând cont de termenul de prescripție doar pentru perioada efectiv lucrată cuprinsă între 19.09.2005 - 21.10.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B.
În motivarea recursului, reclamantul, precizează că sentința recurată este nelegală în ce privește perioada acordată, întrucât prescripția extinctivă dată de Decretul nr. 167/1958 nu operează asupra drepturilor din 1.01.2004 și până la 19.09.2005, astfel încât perioada de acordare a drepturilor trebuie să fie 1.01.2004 - 21.10.2007, dată la care au încetat raporturile de muncă cu pârâta.
Instanța de fond a fost în eroare în interpretarea legii, deoarece în motivarea sentinței specifică ca dată de aplicare a textului de lege care conferă acordarea drepturilor solicitare 1.01.2004, iar drepturile acordate au fost începând cu data de 19.09.2005 în loc de 1.01.2004.
Drepturile solicitate sunt prevăzute expres în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ele trebuind a fi acordate de drept, cel târziu începând cu data de 1.01.2007, în mod abuziv angajatorul nu a acordat aceste drepturi lună de lună, încălcând astfel prevederile legale.
În motivarea recursului pârâta Casa de Asigurări de Sănătate precizează că în forma inițială a Legii nr. 188/1999 dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu era prevăzut, ulterior, prin modificarea acestuia act normativ au fost prevăzute și aceste drepturi la art. 29 alin. 1 lit. c, d.
În conformitate cu prev. art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare se precizează:"pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din (.) c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Prin OUG nr.92/2004 în perioada 2004 - 2006 acordarea acestor drepturi a fost suspendată. Conform dispozițiilor prevăzute și de alte acte normative aplicabile funcționarilor publici privind drepturile salariale și alte drepturi ale acestora, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2008 nu reglementează acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare stabilit pentru funcția publică pe care o ocupă în condițiile legii.
Măsura legislativă a suspendării a unui act normativ ori a unei dispoziții legale cuprinsă într-un act normativ nu poate fi nesocotită, deoarece, atâta timp cât o dispoziție legale este suspendată aceasta nu face parte din ordinea de drept.
În atare situație înseamnă cu judecătorul s-ar substitui legiuitorului, încălcând prin aceasta principiul separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin.4 din Constituție.
În consecință precizează că, dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu au putut fi aplicate până în prezent, urmare a voinței legiuitorului care a înțeles să le suspende prin acte normative succesive.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Drepturile reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, respectiv pentru perioada 8.09.2005 - 1.04.2007.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Admițând numai în parte acțiunea reclamantului, prima instanță a apreciat, în mod eronat că acesta este îndreptățit la plata sporurilor în discuție numai pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii, pentru perioada anterioară dreptul la acțiune fiind prescris.
În realitate, prin suspendarea acordării acestor drepturi în perioada 2004 - 2006 a operat și suspendarea termenului de prescripție al dreptului la acțiune, astfel încât începutul acestui termen este cel al expirării suspendării - 1.01.2007. Cum față de acest moment, termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a acordat recurentului drepturile solicitate doar parțial.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut în cauză o greșit aplicare a legii, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul reclamantului și va modifica sentința în sensul respingerii excepției de prescripție în ceea ce- privește pe reclamantul și al admiterii în întregime a pretențiilor acestuia, respingând pentru aceleași considerente recursul pârâtei și menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B, împotrivasentinței nr.278 din 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul declarat de reclamantul, în sensul că, modificând sentința atacată, respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată, cu privire la reclamantul și obligă pârâta să plătească acestui reclamant suplimentul postului în procent de 25 %, respectiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul de bază, pentru perioada 1.01.2004 - 21.10.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./17.06.2009
Jud. fond
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Galan Marius