Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1169/
Ședința publică din 26 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, A, A, -, toți cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați & din T-M-, și de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B - nr.1A sector 1, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în T-M--3, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B--6 sector 5, împotriva sentinței nr.88/13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în 21 recurenții-reclamanți prin avocat, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural, recursul reclamanților fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 50,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 2,75 lei, recursul DGFP M fiind scutit de plata taxei de timbru, conform art.17 al Legi inr.146/1997, recursul MAI este timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 1,50 lei, recursul IGPR este timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 1,50 lei, toate părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta recurenților-reclamanți depune concluzii scrise.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâților la calcularea și plata despăgubirilor echivalențelor din drepturile salariale cuvenite reclamanților reprezentând un spor de 30%, începând cu data de 15.102.005 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare și obligarea pârâților la actualizarea sumelor în raport de rata de inflație, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe de drepturi salariale neacordate și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
Cu privire la recursurile celor trei pârâți, cere respingerea acestora ca nefondate.
CURTEA,
Prin sentința nr. 88 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a respins excepțiile și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, A, A, -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin MFP B, MIRA, IGPR și IPJ M, cu citarea CNCD B și i-a obligat pe pârâți în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând majorări salariale de 5%, 2%,11%, aplicate la indemnizația de încadrare brută calculată defalcat, pe perioade diferite în funcție de data de la care se aplică prevederile legale ce prevăd indexări salariale în scopul acoperirii creșterii prețurilor de consum și devalorizării monedei naționale.
S-a dispus actualizarea sumelor "la inflație, la data plății", efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar MEF a fost obligat să aloce sumele necesare plății respectivelor drepturi salariale, fiind respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 30% din salariul de bază prevăzut de OUG nr. 43/2002.
Instanța de fond a apreciat că se aplică și reclamanților care fac parte din categoria profesională a polițiștilor, indexările prevăzute într-o serie de acte normative emise de Guvernul României în cursul anului 2007, deoarece devalorizarea monedei naționale se manifestă în mod egal față de toți salariații iar măsurile de protecție salarială trebuie să-i vizeze pe toți.
În ceea ce privește sporul de 30%, instanța a apreciat că, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că fac parte din categoriile prevăzute în art. 21 alin. 1 din OG nr. 38/2003 și că îndeplinesc condiția prevăzute la alin. 2 din același articol, nu pot fi pretinse aceleași sporuri pe criteriul discriminării, în plus, DNA este instituție autonomă, cu buget propriu, cu criterii și competențe diferite, iar sporul de 30% este în mod expres prevăzut doar pentru ofițeri și subofițeri de poliție detașați la DNA.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de către reclamanți în ceea ce privește refuzul de acordare a sporului de 30% și de către pârâții MAI, MFP B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și IGPR
Reclamanții recurenți au considerat admisibilă cererea lor privind sporul de 30% și prin prisma dispozițiilor Deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din anul 2008, deoarece ei au solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferite prin discriminare, nu să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau să le înlocuiască cu alte norme. S-a insistat pe principiul unei juste și integrale despăgubiri și pe dispozițiile Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, subliniind că este o situație similară cu cea a dreptului complementar a sporului de vechime, invocându-se Decizia XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurenții au considerat că instanța trebuie să analizeze situația în care se află ei în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate conform Directivei 2000/EC/78, făcându-se o analiză detaliată a atribuțiilor și condițiilor de pregătire profesională a reclamanților în raport cu cei care beneficiază de sporul de 30% și precizându-se că este discriminatorie și asimilarea salarizării doar a personalului din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea personalului auxiliar de specialitate din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salariate care au aceeași vechime minimă și pregătire ca cea cerută pentru cei cărora li se acordă.
În recurs s-au prezentat și ample argumente legate de aplicarea efectivă a normelor privind sistemul de salarizare a polițiștilor de aplicarea prevederilor OG nr. 137/2000, de înțelesul noțiunii de discriminare, de principiile Codului muncii, prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, precizându-se că nu au relevanță Deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar între părți și nu le sunt opozabile reclamanților și nici instanței investite cu judecarea acțiunii lor.
Recurentul MAI Bas olicitat respingerea acțiunii reclamanților, considerând că în mod greșit instanța a respins excepția inadmisibilității prin prisma existenței Deciziei CC 819/2008, instanța trebuind să constate că se află tocmai în situația analizată de Curtea Constituțională, iar pe fondul cauzei a precizat că acordarea prin lege a anumitor drepturi se face în considerarea unei multitudini de aspecte de natură economică, socio-profesională, etc. iar principiul egalității nu presupune uniformitate, ci permite soluții legislative diferențiate pentru situații diferite. S-a subliniat și că instanța de fond nu a făcut altceva decât să se substituie legiuitorului, instituind în favoarea reclamanților drepturi pe care legea nu le prevede, practic constituind prin hotărâre judecătorească unei categorii de personal căreia nu îi sunt aplicabile actele normative, drepturi noi.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a solicitat, de asemenea, respingerea cererii reclamanților ca inadmisibilă față de MFP, datorită lipsei calități procesuale pasive, iar în subsidiar ca nefondată, deoarece reclamanții nu fac parte din corpul funcționarilor publici și nici nu sunt numiți în funcție în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată, ei având un statut special și li se aplică alte dispoziții legale. S-a precizat că acordarea creșterilor salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, Curtea Constituțională statuând că diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții și că tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiective diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Recurenta a invocat în sprijinul recursului său și Decizia 818/2008 a CC precum și practică judiciară.
Recurentul IGPR B, la rândul său a cerut respingerea acțiunii reclamanților, în primul rând susținând lipsa calității sale procesuale pasive în condițiile în care inspectoratele de poliție au personalitate juridică și inspectorul șef este ordonator terțiar de credite. Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că dispozițiile legale invocate de reclamanți, OG nr. 8, 10, 11, 16, 20, 23 și 27 nu sunt aplicabile polițiștilor care se supun altor acte normative, speciale, privind salarizarea, cum ar fi Legea nr. 360/2002 și OG nr. 38/2003, iar instanța de judecată nu se poate subroga în locul legiuitorului. S-a mai făcut sublinierea că începând cu 1 ianuarie 2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ori funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 de modificare a OG nr. 38/2003 și de alte majorări salariale au beneficiat doar polițiștii, nu și celelalte categorii de funcționari publici sau salariați din sectorul bugetar.
Sub aspectul discriminării și încălcării dispozițiilor constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, recurentul a învederat că, potrivit susținerilor reclamanților, ar însemna că orice drept prevăzut de o normă legală aplicabilă anumitor categorii de personal din sectorul bugetar, poate fi obținut pe cale judecătorească și de către alte categorii de personal bugetar, prin eludarea voinței legiuitorului, lucru inadmisibil.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța de recurs apreciază că recursul reclamanților este nefondat, iar al pârâților recurenți este fondat în ceea ce privește justificarea acordării majorărilor salariale prin incidența normelor speciale în materia salarizării și efectul deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.
Sub aspectul soluționării excepțiilor, argumentele recurenților nu justifică admiterea excepției inadmisibilității sau lipsei calității procesuale pasive, deoarece drepturile salariale de care beneficiază funcționarii publici și în general angajații din sectorul bugetar, presupun alocarea de fonduri de care nu poate dispune în mod direct, nemijlocit ordonatorul principal de credite și respectiv secundar, cu atât mai puțin ordonatorul terțiar, cum este cazul IPJ Acesta din urmă nu poate plăti efectiv drepturi salariale câștigate în instanță, fără ca fondurile bănești să fie alocate de MFP și puse la dispoziție de ordonatorul de credite superior pe cale ierarhică.
În mod corect instanța de fond a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 218/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 500/2002 sub aspectul competențelor și atribuțiilor în legătură cu întocmirea, coordonarea, controlul și execuția bugetului de stat.
Pe fondul cauzei însă, instanța de fond, acordând și reclamanților despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale prevăzute cu titlu de indexări salariale în scopul acoperirii prețurilor de consum și devalorizării monedei naționale, prevăzute în acte normative care nu se aplică și categoriei profesionale di care aceștia fac parte, a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.
Instanța de fond a considerat injustă și discriminatorie exceptarea polițiștilor de la acordarea respectivelor indexări salariale, nesocotind însă faptul că prin mai multe decizii, printre care și Decizia nr. 821/2008 Curtea Constituțională a statuat că instanțele de judecată nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Contrar susținerilor reclamanților, situația în care se află aceștia de a solicita indexări salariale prevăzute pentru categorii profesionale de la care ei sunt exceptați, se află tocmai celei supuse analizei Curții Constituționale, ale cărei decizii definitive sunt obligatorii pentru viitor. A acorda indexările solicitate în temeiul unor norme legale de la care sunt exceptați reclamanții în considerarea calității lor de polițiști, înseamnă tocmai a crea aceste drepturi pe cale judecătorească prin aplicarea și în ceea ce-i privește a unor prevederi legale care, potrivit voinței legiuitorului nu-i include și pe aceștia.
Practic, aceleași argumente și raționament juridic justifică și refuzul acordării sporului de 30%, spor respins în mod corect fundamentat de instanța de fond.
Susținerile recurenților reclamanți în sensul că cererea lor este admisibilă și pe principiul nediscriminării, sunt contrazise tocmai de efectul deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională. A extinde sporul de 30% și celorlalți categorii profesionale, în cazul în speță, reclamanților care nu se află în categoria celor cărora le este acordat sporul respectiv, deci nu sunt cuprinși în categoria de personal stabilite conform art. 21 alin. 2 din OG nr. 38/2003, ar însemna ca instanța, nesocotind decizii ale Curții Constituționale și efectul acestora, care sub aspectul celor constatate în cadrul soluționării excepției de neconstituționalitate, sunt obligatorii pentru instanțe, să aplice un text legal care nu se referă decât la o anumită categorie profesională și la alte categorii profesionale, substituindu-se astfel voinței legiuitorului.
Faptul că cererea a fost formulată folosindu-se noțiunea de despăgubiri echivalente, nu schimbă esența acesteia și anume acordarea drepturilor salariale constând în sumele stabilite prin actele normative cu titlu de indexare salarială. În deciziile sale Curtea Constituțională a supus analizei și situația în care instanța ar considera că sunt discriminatorii anumite acte normative cu putere de lege, statuând că, ele nici nu pot fi înlocuite cu norme create pe cale judiciară sau cuprinse în acte normative.
Pentru considerentele arătate, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, iar recursul pârâților va fi admis și hotărârea modificată în sensul că va fi respinsă în întregime acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, A, A, -, toți cu domiciliul ales în T-M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 88 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de pârâții Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1, sector 1, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M și Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,--6, sector 5, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanții, A, A, -, având ca obiect despăgubiri echivalente cu diferența de drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored.BI/31ex
Jud.fond:
-16.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
