Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1179/2009
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civilenr. 2794/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 23.03.2009 s-a depus la dosar, de către recurenți copii după o serie de hotărâri, reprezentând practică judiciară.
Se constată de asemena faptul că, prin încheierea de ședință din data de 19.03.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.794 din 28 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca prematură acțiunea formulată de către reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și înscrierea acestui drept în carnetul de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei, iar drepturile salariale solicitate de către reclamanți reprezentând suplimentul postului sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu pot fi acordate, deoarece nu există temei legal pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și condițiile în care se acordă.
A arătat instanța de fond că atâta vreme cât legiuitorul a omis să precizeze cuantumul acestui drept, iar modalitatea de calculare a dreptului nu a fost reglementată, este imposibil pentru angajator calcularea acestor sume de bani.
Pe de altă parte, a mai arătat instanța de fond, o eventuală cuantificare a dreptului făcută de către instanța de judecată prin comparare cu alte drepturi acordate funcționarilor publici ar conduce la încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a arătat instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în vederea acordării unui drept al cărui cuantum, cei îndreptățiți prin lege, nu l-au stabilit.
În final, instanța de fond a precizat că art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 prevede că salarizarea funcționarilor publici se poate face numai în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, dar această lege se găsește doar în stadiu de proiect, situație în care, dreptul în sine, deși reglementat, nu poate fi acordat neexistând un procent determinat care să ofere posibilitatea de calculare a dreptului, situație în care acțiunea reclamanților a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind prematur introdusă și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în condițiile art. 304 și art. 3041.pr.civ.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 181/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale.
Au apreciat reclamanții că suspendarea contravine prev. art. 41 și 53 din Constituția României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns.
Au susținut reclamanții că neacordarea suplimentului postului în procent de 25 % aduce atingere și prev. art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Fără relevanță au apreciat reclamanții că este și invocarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, deoarece obiectul acestei decizii nu are legătură cu speța de față, această decizie analizând, sub aspect constituțional, anumite prev. din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, și aprecierea făcută de către instanța de fond că salarizarea funcționarilor publici se realizează conform sistemului unitar de salarizare, a fost criticată de către reclamanți, deoarece prin art. 48 din nr.OG 6/2007 se prevede în mod categoric că această ordonanță completează prev. Legii nr. 188/1999, neexistând nici un alt act care să le abroge.
Totodată, reclamanții au arătat că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Cu privire la prevederile Legii nr. 188/1999 referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 2004 - 2006, reclamanții au arătat că acestea au fost suspendat prin nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, dar potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală. "Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 2.794 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./14.04.2009
Jud.fond:.
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Delia Marusciac, Liviu Ungur
