Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 118/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 118

Ședința publică din 29 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții recurenți, și reprezentați de Sondicatul Reșița, împotriva sentinței civile nr. 1389/26.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria, având ca obiect, litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu mai sunt cereri formulate, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1389/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamanții, ȘI, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte și sunt membri ai Sindicatului,".

La termenul de judecată din data de 12.09.2008, reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune, prin care învederează instanței că pârâtă în prezenta cauză este Primăria Comunei și nu Comuna, cum eronat s-a menționat în acțiunea introductivă.

În susținerea cererii lor, reclamanții arată că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești sub forma indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, în temeiul pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, conform căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.

Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajați pe bază de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului d e Justiție.

Prin Ordinul nr. 496/28.07.2007, emis de Ministerul Administrației și Internelor la pct. 9.2 s-a prevăzut că,indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct. 31.1 se arată că,prin personal civil în sensul prezentului Ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (Legea nr. 138/1999) cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege.

Art. 13 din Legea nr. 138/1999, prevede ca indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.

Rezultă, așadar, din analiza textelor de lege precizate, că în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 138/1999, "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".

Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.

Prin ordinul Ministerului d e interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul Ministerului Administrației de Interne nr. 496/28 iulie 2003.

Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.

Personalul din cadrul pârâtei face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.

- așa este reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.

Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr. 215/2001 o autoritate publică locală autonomă.

În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtei și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.

- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică al unităților militare), or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.

Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.

Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 16 din Constituția României și nici cele privind Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind egalitatea de tratament, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare, și o instituție publică, în care toate aceste reguli nu se aplică.

Față de cele de mai sus, instanța a respins acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamanții, și, reprezentați prin Sindicatul "" Reșița, reprezentat prin președinte, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Sindicatul Reșița, în reprezentarea reclamanților și a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Prin ordinul nr. 496/28.07.2003 punctul 9.2 și 31.1 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Astfel personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază.

Prin sintagma administrație publică se înțelege atât administrația publică centrală cât și administrația publică locală aceste prevederi invocate mai sus fiind-le aplicabile în totalitate, cu atât mai mult cu cât ca urmare a reorganizării Guvernului României în anul 2003, prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 se uniformizează sistemul din acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister. Din analiza punctului 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Soluția rezultă și din prevederile art. 47 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 138/1999 de unde rezultă aceeași idee: sporul de dispozitivul se primește și de personalul administrației publice locale.

Mai mult decât atât prin nr.OUG 63/2003 al a fost preluată în cadrul autorităților publice respectiv în cadrul aparatului consiliilor locale și județene, o parte din personalul care exercită aceste atribuții de evidență a populației ce beneficia de spor de dispozitiv. Astfel, aceștia funcționează din acel moment în cadrul autorităților publice locale și chiar dacă prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 nu le-ar fi fost acordat acest spor de dispozitiv, pentru a se asigura respectarea art.1 aliniatul 2, art. 20 aliniatul 2 din Constituția România acest spor de dispozitiv trebuia în mod obligatoriu acordat personalului administrație publice locale pentru a nu se încălca obligația legală a autorității publice de a realiza și asigura efectiv egalitatea de tratament și șanse între toți angajații săi.

Tocmai de aceea Ordinul 496/2003 al vine și reglementează în anul 2003, creând un sistem unitar de acordare a drepturilor salariale și în domeniul administrației publice locale.

2. Funcționarii publici și personalul contractual dintr-un număr semnificativ de instituții publice aparținând administrației publice locale și din cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor beneficiază în prezent de o indemnizație de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază, pentru specificul activității pe care o desfășoară care presupune practic disponibilitatea totală a acestor salariați de a participa, dincolo de durata normală a programului de lucru, la activități ale administrației publice care au caracter extraordinar și pentru serviciul de permanență pe care îl asigură în interes public.

3. Funcționarii publici și personalul contractual din structurile Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de acordarea acestei indemnizații potrivit Ordinului nr. 496/2003 al ministrului administrației și internelor, textul punctului 9.2 din ordinul amintit prevăzând că indemnizația se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală și cea locală. De acordarea acestei indemnizații funcționarii publici și personalul contractual din prefecturi beneficiază încă din anul 2005.

4. Din administrația publică locală - consilii locale și județene - există exemple de autorități publice care în virtutea autonomiei locale, au acordat acest drept funcționarilor publici și angajaților, ținând cont de specificul activităților pe care administrația locală este chemată să le4 desfășoare, multe dintre acestea având evident caracter de urgență, exemplificând prin comisiile locale și județene de apărare împotriva dezastrelor. Indemnizația de dispozitiv a fost acordată personalului multor primării și consilii județene din țară, neexistând nici o interdicție legală în acest sens.

5. Noțiunea de dispozitiv presupune faptul că angajații trebuie să fie pregătiți să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului unității sau instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență pe care le presupune administrația publică.

În privința acordării acestei indemnizații funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală se impune interpretarea extensivă a textului legal și o interpretare comparativă cu legislația muncii, aceste categorii de personal putând beneficia de indemnizația de dispozitiv.

Cu referire la salariații din consiliile locale și județene, argumente3le care stau la baza acestei concluzii sunt următoarele:

1.Ministerul Administrației și Internelor emite ordine care stabilesc obligații și în seama funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul autorităților publice locale, așa după cum consideră și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, caz în care se poate vorbi de o anumită subordonare legală, ceea ce justifică acordarea indemnizației și pentru salariații din administrația locală.

2.Prefectul județului, președintele consiliului județean sau primarul emit potrivit legii, ordine sau dispoziții vizând serviciul de permanență pentru funcționarii publici din cadrul consiliului județean sau local special în domeniul situațiilor de urgență și protecție civile;

3.discriminarea dintre salariații prefecturilor și ai consiliilor locale sau județene nu se justifică nici moral, nici legal deoarece în egală măsură au același statut reglementat de Legea nr. 188/1999 pentru funcționarii publici și Legea nr. 53/2003 pentru personalul contractual, au salarizarea prevăzută în aceeași anexă a nr.OG 10/2007 privind salarizarea personalului contractual.

4. Personalul civil preluat de către serviciile comunitare de evidență a persoanelor (aflate în subordinea consiliilor locale sau județene de la structurile colegi cu cei care au activat la fostele compartimente de stare civilă ale aparatelor proprii ale consiliilor județene sau locale beneficiază de această indemnizație precum și de alte sporuri prevăzute de Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2000 al toate aceste drepturi fiind suportate de consiliile locale sau județene, ca ordonatori de credite.

5. Potrivit Constituției României, art. 16 aliniatul 1, cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și discriminări, Discriminarea privind drepturile de natură salarială din aceste categorii de salariați este interzisă atât de art. 5 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, precum și de nr.OG 173/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2002.

6. Consiliul local sau județean poate hotărî să acorde salariaților săi indemnizația de dispozitiv în temeiul principiului autonomiei locale prevăzut de art. 3 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit acelorași considerente pentru care acesta se acordă salariaților prefecturilor.

7. Consiliile județene și numeroase consilii locale pot asigura condițiile materiale și financiare necesare desfășurării de către aparatele lor proprii a activităților prevăzute de lege, în conformitate cu art. 104 aliniatul 1 litera m din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală având asigurate și sursele financiare necesare acordării acestei indemnizații personalului propriu.

În considerarea acestor argumente, a apreciat că se poate acorda indemnizația de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază, pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatele proprii ale consiliilor județene și locale care au asigurate sursele financiare.

Recursul este nefondat.

Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art. 306 aliniatul 2.pr.civ. rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Prim instanță a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile legale invocate de reclamanți, potrivit cărora, pentru a putea beneficia de sporul de dispozitiv, prevăzut de Legea nr. 138/2999.este necesar ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau întruna din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din legea enunțată.

Or, din actele și probele de la dosar, rezultă că personalul din cadrul pârâtei face parte dintr-un organ al administrației publice locale și nu din cadrul astfel încât Ordinul nr. 496/2003 invocat de recurenți nu este aplicabil în cauză.

Prima instanță a mai avut în vedere, că nu există nici o legătură de subordonare a pârâtei față de I, iar Consiliul Local și Primăria sunt considerate conform Legii nr. 215/2001, organe locale ale administrației publice.

Pentru aceste considerente, instanța constată că motivele de recurs invocqate de recurenți sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevăzute de art. 312 punctul 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Sindicatul Reșița în reprezentarea reclamanților, și împotriva sentinței civile nr. 1389 din 26. septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- LIBER - - - - -

GREFIER,

-

Red./4.03.2009

Tehnodact / 2 ex./4.03.2009

Prima instanță: Tribunalul C-S - Judecător

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 118/2009. Curtea de Apel Timisoara