Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 1182/CA/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, și împotriva sentinței nr.713/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile de față sunt scutite de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Față de actele și lucrările de la dosar și solicitarea recurenților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Sibiu sub nr- reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice i ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei Sibiu la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul sporului în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv data de 01.01.2004 și până la data plății efective, calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul instituției;
- obligarea pârâtei Sibiu la acordarea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv data de 01.10.2004 și până la data plății efective calculate în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul instituției;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin, în esență că, având calitatea de funcționari publici au dreptul conform prevederilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și gradului, însă nu s-au aplicat aceste prevederi legale, suspendate prin acte normative succesive.
De asemenea, se arată că reclamanții sunt discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, suspendându-se retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
În drept, se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Constituția României, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la fila 11, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, în nume propriu și pentru Sibiu invocă excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond solicită respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, nefiind posibilă negocierea individuală pentru sporurile salariale.
Prin sentința civilă nr. 340/CA/2009, Tribunalul Sibiua respins excepția inadmisibilității invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că excepția este nefondată, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin.1 din legea nr.554/2004, deoarece obiectul acțiunii îl constituie acordarea dreptului de natură salarială și nu revocarea ori anularea unui act administrativ.
Pe fond s-a stabilit că, deși începând cu anul 2004, în art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 s-a prevăzut ca o componentă a salariului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat în funcție de natura lor, cuantumul și criteriul de acordare, instanța neavând competența să creeze drepturi, acest atribut aparținând numai puterii legislative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale, dreptul reclamanților la aceste sporuri fiind stabilit de normele existente în vigoare, astfel că acest drept există și singura problemă pusă în discuție este legată doar de cuantificarea dreptului, neputând fi supuși unor discriminări în raport de alte categorii de salariați.
Se mai susține că suplimentele solicitate sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public și acordarea efectivă a acestora nu reprezintă o încălcare a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
În plus, reclamantele, mai invocă în dezvoltarea motivelor de recurs o încălcare atât a prevederilor art. 1 din Protocolul 1, cât și 6 din CEDO, reclamanții având o speranță legitimă întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999.
În drept se invocă art.304 pct. 7 și 9 Cod pr.civilă.
Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.civ. și la cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale.
Astfel, conform art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin <LLNK 12004 92130 301 0 45>Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12005 76 10 201 0 17>Legea nr. 76/2005 și prin <LLNK 12006 2130 301 0 31>Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12006 417 10 201 0 18>Legea nr. 417/2006.
Dispozițiile legale invocate anterior nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două suplimente, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.
Suspendarea aplicării dispozițiilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu stingerea acestui drept cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă reclamanților dreptul la aceste prime.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, s-a stabilit că: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art. 41 din Constituția României cât și de Codul muncii. În jurisprudența CEDO, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, s-a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că, în speță, reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și, în concluzie, nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamanților astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, în cauza Ouzounis împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o creanță nu poate constitui "bun" decât dacă este exigibilă, reclamanții nefiind titularii unui drept de creanță definitiv cât cauza este pendinte în fața instanțelor judecătorești.
Astfel, hotărârea primei instanțe nu i-a privat pe reclamanți de un bun ai cărui proprietari nu erau.
Întrucât alte cereri similare depuse de alți funcționari publici au fost respinse de instanțele interne, reclamanții nu au nici măcar o "speranță legitimă" de a obține recunoașterea creanței de care se prevalează.
Pentru considerentele expuse, curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, nesubzistând nici unul din motivele de recurs invocate, astfel că recursurile reclamanților recurenți se vor respinge ca nefondate, în temeiul art.312 al 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții, și împotriva sentinței nr.340/CA/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 X 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./12 ex./07.12.2009
Jud.fond
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța
