Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 123/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 123
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.2797/27.XI.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanți intimați și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați lipsă avocat, lipsă pârâta recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul depune la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamanților intimați.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise și xerocopii de pe facturile privind plata de către reclamanții intimați a onorariului avocațial.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă mr. 2797/27.XI.2007 Tribunalul Arada admis acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Aao bligat-o să plătească reclamanților primele de concediu pentru perioada 2001, 2002, 2003, în sume nete actualizate cu indicele de inflație după cum urmează: 18885 lei; - 2184 lei, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul în sumă de 214.20 lei, respective în sumă de 238 lei pentru reclamanta reprezentând onorar avocat.
În motivare s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici la. A și potrivit art. 33 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 în vigoare, începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, în vigoare începând cu data de 25.03.2004, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv ca efect al adoptării legilor bugetului național după cum urmează: art. 10 aliniatul 3 din Legea nr. 631/2002 suspendă până la data de 31.12.2003; art. 9 punctul 7 din Legea nr. 507/2003 suspendă până la data de 31.12.2004; art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004 suspendă până la data de 31.12.2005; art. 5 aliniatul 5 din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31.12.2006.
Analizând toate dispozițiile legale menționate, rezultă că suspendarea plății primei de concediu a avut un caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma "se suspendă până la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006 cât are aplicabilitate legea bugetului respectiv ".
Cum termenul de suspendare succesiv a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru primele de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii instanța a constatat că Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de vacanță așa cum stipula art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 rezultând fără putință de tăgadă faptul că la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 aliniatul 2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Suspendarea plății primei de concediu având un caracter temporar limitat, odată cu încetarea suspendării temporare a plății, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 litera j din Constituția revizuită la plata anuală a primei de concediu conferit prin art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999.
Atât timp cât printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat cu consecința amânării plății instanța constată că dreptul există și că nu a fost afectat în însăși ființa lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă care în aliniatul 2 prevede imperativ că, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare și care se află în deplină consonanță cu art. 1 aliniatul5 din Constituție care garantează realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitării unor drepturi, principii pe care autoritățile și instituțiile publice sunt chemate să le respecte. Aceste dispoziții constituționale se află de asemenea într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale aplicabil și în dreptul lor interne.
Critica vizând greșita solicitare a reclamanților, obligarea la plata sumelor nete actualizate cu indicele de inflație, instanța o găsește neîntemeiată.
În considerarea dispozițiilor art. 1084 cod civil potrivit cărora daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit și raportat la prevederile art. 16 aliniatul 4 din Codul Muncii potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea pagubei produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamanților un prejudiciu determinat de valorizarea monedei naționale astfel că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți se impune obligarea pârâtei în condițiile prevăzute de art. 161 aliniatul 4 și art. 295 aliniatul 2 din Legea nr. 531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, cu indicele adecvat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de mai sus și ținând cont de înscrisurile din care rezultă certitudinea și corectitudinea sumelor calculate conform notei de calcul anexate de reclamanți (filele 5-6 dosar), acțiunea reclamanților s-a admis, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A la plata sumelor de concediu la care aceștia sunt îndreptățiți conform dispozitivului sentinței.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul în sumă de 214.20 lei, respectiv în sumă de 238 lei pentru reclamanta reprezentând onorariu avocat.
În cauză a declarat recurs pârâta A solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recurenta critică prima instanță, invocând lipsa calității sale pasive pentru că potrivit art. 11 aliniatul 5 din Hotărârea Guvernului nr. 386 din 25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor îndeplinește conform legii, funcția de ordonator principal de credite. "Ministrul Economiei și Finanțelor poate delega această calitate secretarilor de stat, secretariatului general, secretarilor generali adjuncți sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se vor preciza limitele și condițiile delegării".
Conform art. 3 aliniatul 1 punctul 48 din nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ;
În plus, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii se face conform nr.OG 22/30.01.2002, devenită Legea nr. 288/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii coroborat cu Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice nr. 268/2007.
Direcțiile generale ale finanțelor publice județene se înființează și funcționează în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Astfel, potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 495/23.05.2007:
"În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se organizează și funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili".
S-a mai reținut că acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2003,solicită instanței admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii reclamanților - intimați de acordarea a primelor de concediu pentru această perioadă de timp ca fiind prescrisă.
În sprijinul admiterii excepției invocă dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit căreia, termenul prescripției este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.
În materie nu există dispoziții derogatorii întrucât, potrivit dispozițiilor art. 283 aliniatul 1 punctul c din Codul Muncii "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ".
De asemenea recurenta a mai arătat că plata primei de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive și anume prin prevederile art. 3 aliniatul 1 din nr.OUG 33/2001, ale art. 33 din Legea nr. 744/2001 și ale art. 12 din Legea nr. 743/2001 au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art. 10 aliniatul 3 din Legea nr. 631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele ale art. 8 aliniatul 7 din Legea nr. 511/2004 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005 și cele ale art. 5 aliniatul 5 din Legea nr. 379/2005 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Privitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, potrivit art. 1082 din Codul civil "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință di parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Consideră că măsura suspendării acordării dreptului la prima de concediu dispusă prin legile bugetare este suficientă pentru a stabili că pârâta nu se află în culpă pentru a fi obligați la plata sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu, actualizate.
Se mai invocă imposibilitatea plății sumelor pentru că nu au fost alocate prin bugete și totodată se arată că instanța a reținut eronat că sumele transmise la dosar prin adresele nr. 23381/28.09.2007 și nr. 23382/28.09.2007 reprezintă sume nete, iar în realitate, așa cum se poate constatat din adresele amintite, aceste sume sunt brute și actualizate până la 31.08.2007.
- sumele indicate cu titlu de prime de concediu au fost actualizate până la data de 31.08.2007 (conform notelor de calcul emise de A cu nr. 23381/28.09.2007 și nr. 23382/28.09.2007), iar instanța de fond a reținut greșit prin aceea că a indicat "sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective" fără a indica în mod clar data de la care aceste sume se vor actualiza, respectiv ar fi trebuit să arate: sume brute ce se vor actualiza în continuare începând cu data de 1.09.2007 și până la data plății efective.
Într-o altă ordine de idei arată că, în opinia sa, prezenta cauză a rămas fără obiect prin apariția nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001- 2006.
Examinând recursul în raport cu motivele expuse și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă se constată că este fondat, motiv pentru care admite împotriva sentinței civile nr. 2797/27.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea reclamanților și și obligă pârâta A să plătească reclamanților primele de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, în sume brute actualizate cu indicele de inflație, după cum urmează: - 1885 lei și n - 2184 lei, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective și menține în rest sentința
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată în recurs formulate de reclamanții intimați, pentru că:
Prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata primelor de concediu pentru anii 2001 - 2003 în sensul de a se acorda suma de 1885 lei reclamantul și 2184 lei reclamantei, cu actualizare până la data plății efective.
În susținerea cererilor, au fost depuse două înscrisuri cu nr. 23382/28.IX.2007 privind pe reclamantul, iar cel cu nr. 23381/28.IX.2007 pentru reclamanta.
Din cele două adrese rezultă că sumele pretinse în valoare de 1885 lei și respectiv 2184 lei, reprezintă primele de concediu în sume brute.
Deci reclamanții au cerut obligarea pârâtei la plata primei de concediu în sume brute și prin sentința recurată, cele două sume de 1885 lei și 2184 lei au fost acordate eronat, în valoare netă, la care se adaugă coeficientul de actualizare.
Cum soluția instanței echivalează cu un plus petit, este nelegală în raport c prevederile art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă motiv pentru care recursul pârâtei este fondat sub acest aspect și se admite în sensul arătat mai sus.
În rest, criticile recurentei sunt nefondate și se resping pentru că aceasta are calitate procesuală pasivă, ca și angajator în raport cu reclamanții și calitatea există, în contencios administrativ indiferent de existența sau inexistența personalității juridice de drept civil.
Este irelevantă și critica legată de prescripția dreptului la acțiune întrucât dreptul la prima de concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât ți reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art. 64 aliniatul 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Referitor la excepția prematurității cererii reclamanților, Curtea urmează să o respingă, având în vedere următoarele:
Dreptul la prima de concediu este prevăzut de dispozițiile art. 34 aliniatul 2 din Legea nr. 88/1999, fiind un drept pur și simplu, care conferă titularului său deplina putere și siguranță în exercitarea lui, el proclamându-și efectele, imediat, definitiv și revocabil. Astfel că, dreptul la prima de concediu, așa cum este prevăzut prin lege, nu este un drept afectat de vreo modalitate. El este un drept actual, în funcțiune adică un drept căruia legea îi acordă, în caz de nevoie, ca în speța de față, protecția necesară realizării sale pe care de acțiune în justiție.
Este nefondată și susținerea privind inexistența culpei și a imposibilității de plată a sumelor pentru nealocarea acestora de la buget, atâta timp cât drepturile pretinse derivă de la lege care este obligatorie pentru toți.
Instanța mai constată că acțiunea nu este nici lipsită de obiect, cum susține recurenta, atâta timp cât sumele ce se cuvin reclamanților nu au fost încă acordate în temeiul nr.OUG 146/2007.
Față de soluția dată recursului, nu sunt incidente prevederile art. 274.pr.civ. astfel că cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamanții intimați, se respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.2797/27.XI.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Modifică sentința în senul că admite acțiunea reclamanților și și obligă pârâta A să plătească reclamanților primele de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, în sume brute actualizate cu indicele de inflație, după cum urmează: -1885 lei și - 2184 lei, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.
Menține în rest sentința.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată în recurs formulată de reclamanții intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 6.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//07.02.2008
Tehnored.//14.02.2008/ 2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători: G,
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
