Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- DECIZIE Nr. 1235/2009

Ședința publică de la data de 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 330 împotriva sentinței civile nr.196/CA din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal, și în calitate de mandatar al intimaților -reclamanți: G, G, lipsă fiind aceștia, recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 330 și intimații-pârâți: MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 27 noiembrie 2009 s-au depus la dosar, în două exemplare, precizările formulate în scris de recurentă cu privire la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor, după care:

Se comunică mandatarului intimaților-reclamanți un exemplar de pe precizările depuse de recurentă, iar acesta arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul-reclamant având cuvântul în nume personal și în calitate de mandatar al celorlalți intimați-reclamanți, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, motivarea recurentei că nu sunt fonduri pentru plata drepturilor ce li se cuvin conform -30/2007. neputând fi reținută de instanța de recurs ca temei de admitere a recursului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr. 4268/103/9.12.2008, reclamanții au chemat în judecată pârâții Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 330, Administrația Națională a de Stat și Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea judecătorească, pârâții să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând norma de hrană datorată începând cu 1 ianuarie 2008 și până la data pronunțării hotărârii și actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație.

Reclamanții susțin că au calitatea de funcționari publici și personal contractual în cadrul - 330 calitate dobândită înainte de apariția nr.OUG 5/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, iar n conformitate cu prevederile nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, au fost transferați în interesul serviciului la Ministerul Internelor și eformei Administrative, iar potrivit articolului 18, alineatul (3) din Legea nr. 15/2008 personalul Ministerului Internelor și Reformei dministrative beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației în vigoare. ersonalul preluat potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările completările ulterioare, beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sternul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

Susțin reclamanții că în conformitate cu prevederile art. 1 din nr.OG 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare: personalul din Ministerul parării Naționale, Ministerul d e Interne, Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale are dreptul, în timp de, la hrană gratuită, în condițiile prezentei ordonanțe. De asemenea, în conformitate cu prevederile nr.HG S/1115/2005 pentru completarea unor prevederi privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului (aparținând, ale nr.HG S/762 din 14.05.2004 pentru completarea unor prevederi din acte ) normative privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând Ministerului Administrației și Internelor și ale nr.HG 501/1994 privind aprobarea normelor pe plafoane calorice, categoriile de personal pentru care se acordă și instituțiile publice din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în care se aplică acestea, cu odificările și completările ulterioare, personalul civil din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative beneficiază de norma de hrană.

Prin adresei înregistrată sub nr. 7962/17.04.2008 MIRA precizează că s-a dispus acordarea acestor drepturi și salariaților, deci pe cale de consecință și funcționarilor publici și personalului contractual încadrați la 425

Pârâta Administrația Națională a de Stat a formulat întâmpinare și a arătat că rolul ordonatorilor de credite este reglementat de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, respectiv repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Că atât - aparat central, ordonator secundar de credite, cât - 425, ordonator terțiar de credite nu pot achita drepturile bănești solicitate, întrucât în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ordonator principal de credite, se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, sumele aprobate la partea cheltuieli prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați. Susține că acest drept, a cărui plată se solicită, a fost instituit ulterior adoptării Legii nr. 388/2007- Legea bugetului de stat pe anul 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 902 bis din 31 2007, prin această lege fiind stabilit volumul veniturilor și a structura acestora, pe capitole și subcapitole, precum și volumul cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum și pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2008.

RS. a întreprins demersuri pe lângă pentru acordarea acestui drept, însă până în prezent nu au fost alocate sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi. La rectificările Legii bugetului de stat din anul 2008 s-au avut în vedere alte elemente a căror reglementare nu a putut fi amânată.

Pârâta Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 330 prin întâmpinare solicită respingerea acțiunii motivat pârâta de faptul că în conformitate cu prevederile OUG30/2007, privind organizarea și funcționarea MIRA, acesta, ca ordonator principal de credite, elaborează proiectul de buget al ministerului, organizează si dispune cu privire la întreaga activitate economico - financiară a ordonatorilor de credite subordonați. Că atât ordonatorii secundari - B cât și ordonatorii terțiari - 95 B, nu pot achita drepturile bănești solicitate întrucât potrivit art.4 din Legea 500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul MIRA - ordonator principal de credite - se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate pentru fiecare destinație în parte, că norma de hrană, a cărei plată este solicitată prin cererea introductivă, a fost instituită ulterior adoptării Legii de Stat pe anul 2008, nr.388/2007, astfel că nu au fost prevăzute sumele necesare in acest scop, că este necesar ca MEF să avizeze favorabil ca prin bugetul ordonatorului principal MIRA, să fie prevăzute și să fie virate fondurile necesare în bugetul ordonatorului secundar de credite B, care la rândul său să prevadă, să aloce și să vireze sumele necesare către ordonatorul terțiar 425 B, pentru plata drepturilor cu titlu - normă de hrană - către salariații și funcționarii publici din această unitate.

Pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. A arătat pârâta că, întrucât ordonatorul principal de credite este Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acesta trebuie să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate a creditelor bugetare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii.

Prin sentința 196/CA/07.05.2009 s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Administrației și Internelor. S-a respins acțiunea față de Ministerului Finanțelor Publice și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând norma de hrană datorată de la data de 01.01.2008 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizată în raport de rata inflației de la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în cauză pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, excepția invocată de către acesta fiind întemeiată, între reclamanți, funcționari publici în cadrul Administrației Naționale a de Stat și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu s-a stabilit nici un fel de raport juridic obligațional.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții, funcționari publici, sunt încadrați în cadrul Administrației Naționale a de Stat - Unitatea Teritorială 330, deciziile de numire în funcțiile publice fiind emise în baza dispozițiilor Legii nr. 82/1992, a nr.HG 253/2000 și a Legii nr. 188/1999, iar potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 3 din nr.OUG 30/2007, personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației în vigoare. Personalul preluat potrivit prevederilor nr.OUG 25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1 ianuarie 2008. Că atât timp cât fac parte din structura Ministerului d e Interne, reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de nr.OG 26/1994 și potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 7 din acest act normativ, personalul din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Ministerul d e Justiție - Direcția Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale au dreptul, în timp de, la hrană gratuită, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4, cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul, concluzionând că în condițiile în care Autoritatea Națională a de Stat este structură a Ministerului Administrației și Internelor, preluată prin nr.OUG 25/2007, funcționarii publici, angajați în unitățile teritoriale ale Administrației Naționale a de Stat, fiind personal al Ministerului Administrației și Internelor, beneficiază, în baza legii, de dreptul la norma de hrană.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 330 care arată că nu putea efectua o astfel de plată deoarece nu aveau fonduri prevăzute de bugetului alocat, că potrivit art. 1 din OUG 26/1994 personalul din Ministerul Administrației și Internelor au dreptul pe timp de la hrană gratuită în condițiile acestui act normativ, că s-a solicitat ordonatorului de credite sumele necesare însă acestea nu au fost virate, iar potrivit Legii 500/2002 plățile se efectuează în limita creditelor acordate. Că potrivit Legii 15/2008 personalul preluat în baza OUG 25/2007 beneficiază de drepturi și indemnizații specifice sistemului național de apărare.

Prim întâmpinare Ministerul Administrației și Internelor solicită respingerea recursului deoarece raporturile de serviciu se desfășoară între reclamanți și Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 330 și astfel nu poate fi obligată la plata drepturilor solicitate.

Verificând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța apreciază fondat recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art.9 din OUG25/2007 Administrația Națională a rezervelor de Stat trece din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, iar potrivit art.18 alin.3 din OUG30/2007 așa cum a fost modificat prin Legea 15/2008, personalul preluat potrivit OUG25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională începând cu 01.01.2008.

Așadar, potrivit legii personalul preluat în baza OUG25/2007 beneficiază doar de indemnizațiile și sporurile specifice instituțiilor precizate în lege. În acest context legislativ trebuie analizat dacă dreptul la hrană poate fi încadrat în categoria indemnizațiilor și sporurilor la care face referire legea.

Art.18 alin.3 din OUG30/2007, așa cum a fost modificat prin legea 15/2008 conține două reglementări distincte. Astfel în prima teză, legiuitorul stabilește că personalul beneficiază dedrepturiledobândite anterior, conform legislației în vigoare, iar prin teza a-II-a, cu referire la personalul preluat, stabilește că acesta beneficiază doar de indemnizațiile și sporurile specifice instituțiilor nominalizate prin lege. Așa fiind, este de reținut că din chiar textul de lege menționat se face deosebire între drepturile dobândite anterior- în această categorie fiind incluse atât indemnizații, sporuri cât și orice alt drept dobândit anterior, oricare ar fi natura acestuia și categoria specifică de drepturi- indemnizații și sporuri - cuvenite personalului preluat în baza OUG25/2007.

și sporurile specifice instituțiilor din sistemul de apărare sunt cele consacrate prin legea 138/1999 secțiunea a 2-a, art.16-38, dreptul la hrană nefiind consacrat prin acest act normativ.

de legislația prin care au fost consacrate indemnizațiile și sporurile specifice personalului din instituțiile sistemului de apărare națională, a fost reglementat dreptul de hrană.

Astfel potrivit art.1 din OG26/1994 personalul din instituțiile precizate, au dreptul, pe timp de, la hrană gratuită, în condițiile reglementate de acest act normativ.

Așadar drepturile de hrană pe timp de sunt drepturi specifice instituțiilor prevăzute de OG26/1994 însă au un regim juridic distinct, de sine stătător, neputând fi inclus în categoria indemnizațiilor sau sporurilor chiar dacă, în situația în care nu se poate asigura hrana, persoanele care au dreptul de hrană primesc în condițiile art.4 alin.4 din OG26/1994 "valoarea financiară neimpozabilă a normei la care au dreptul".

Mai mult, faptul că valoarea financiară este neimpozabilă constituie un argument în plus pentru a aprecia că dreptul de hrană este un drept distinct de acele drepturi privind indemnizațiile și sporurile care constituie venitul impozabil al salariatului.

În consecință, reținând că dreptul de hrană nu poate fi asimilat indemnizațiilor și sporurilor la care se referă art.18 alin.3 din OUG30/2007 cererea reclamanților nu are temei legal, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă. În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul iar în baza art.312 alin.2,3 Cod procedură civilă va modifica în parte hotărârea în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 330 cu sediul în comuna, județul N împotriva sentinței civile nr.196/CA din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți;, G, G,toți cu domiciliul ales în comuna,-, jud.N și intimații-pârâți: MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1 A, sector 1, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT B, cu sediul în B,- A, sector 5MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.sent.

Red.dec.rec.

Tehnored.Fl.

20 ex.

28.12.2009

Președinte:Vasilică Pintea
Judecători:Vasilică Pintea, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Bacau