Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1236/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--24.06.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1236

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Adina Pokker

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G, G, G, G, G, împotriva sentinței civile nr.196/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontieră, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal reclamantul asistat de avocat -, în reprezentarea pârâtului intimat Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, consilier juridic, pentru reclamanții lipsă se prezintă avocat -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară.

Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiunea în contencios administrativ și fiscal înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, cererea formulată de reclamanții, G, G, G, G, G, și, care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T, obligarea pârâților la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce li se cuvin pentru anii 2001, 2002 și 2003, sume actualizate cu rata inflației până la data efectuării plății.

În motivarea cererii s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. B din OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată la data de 29.06.2001 și intrată în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, era definit polițistul de frontieră ca fiind: "funcționarul public cu statut special, înarmat, care poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite de lege în sarcina Poliției de Frontieră Române (text modificat și înlocuit de art.2 pct.1 al articolului unic din LEGEA nr.81/26.02.2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.154 din 04.03.2002)", iar la art.39 alin.4 este prevăzut, și în prezent, că: "Funcționarilor publici le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și alte reglementări specifice".

Se arată că, în conformitate cu art.1 alin. l din Legea nr.360/2002 publicată în Monitorul Oficial la data de 24.06.2002 și intrată în vigoare la data de 24.08.2002: "Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".

La data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr.360/2002 la art.76 se arată că: "Prevederile prezentei legi se aplică și personalului Poliției de Frontieră Române" și prevede și în prezent, la art.78 alin(l), că: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările si completările ulterioare si ale altor acte normative in vigoare aplicabile funcționarului public, in situația in care domeniile respective nu sunt reglementate in legislația specifica polițistului".

Încă de la intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, și în prezent, Legea nr. 188/1999 prevede, la art.35 alin(2), că: "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat".

Având statutul de funcționari publici, polițiștii de frontieră trebuia să beneficieze de prima de vacanța prevăzută de Legea nr.188/1999. Aceste drepturi nu au fost acordate nici celorlalți funcționari publici deoarece prin Legile bugetului de stat pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, fost suspendată aplicarea acestor prevederi.

Prin intrarea în vigoare, la data de 1 ianuarie 2004, Nr.OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu. Până la emiterea acestui act normativ, polițiștilor de frontieră, le erau aplicabile prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr. 188/1999 coroborat cu prevederile art.39 alin.4 din Nr.OUG104/2001 (pentru anul 2001) și art.78 alin. (1) din Legea 360/2002(de la data intrării în vigoare până la 01.01.2004).

Polițiștii (inclusiv polițiștii de frontieră) nu au beneficiat deloc de prevederile referitoare la primele de vacanță prevăzute și de Nr.OG38/2003, acest drept fiind suspendat încă de la intrarea în vigoare a dispozițiilor legale respective.

Dacă aceste drepturi au fost suspendate prin legile bugetului de stat, în urma unor acțiuni în instanță, o parte dintre polițiști au intrat în posesia primelor de vacanță doar pentru anii 2004,2005 și 2006.

Cu privire la termenul de prescripție al dreptului la acțiune privind primele de concediu pentru anii 2001,2002 si 2003, reclamanții apreciază că acest termen s-a întrerupt pe perioada suspendării dreptului la prima de concediu, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea acestuia.

Se solicită să se constate că dreptul la prima de vacanță există și în prezent, întrucât el nu a fost înlăturat de legiuitor și nici nu s-a prescris, iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

In consecință, prima de concediu, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, nu putea fi anulat prin dispozițiile legale care au suspendat acordarea prunei de concediu. De altfel, aceste prevederi nu fac nici o referire la desființarea dreptului la primă de concediu. Ori, neacordarea dreptului nu înseamnă nicidecum desființarea lui, atâta timp cât nici o dispoziție legală nu prevede în mod expres înlăturarea existenței acestuia.

Având în vedere și prevederile Nr .OUG146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, în preambulul căreia se precizează că: "Dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor art. 41*1
alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare."

Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. în acest sens s-a pronunțat inclusiv înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007" prin care Guvernul României arată că: "Având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, a înlăturării inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu de odihnă în baza unor hotărâri ale instanțelor și persoanele care nu au primit încă primele respective, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, precum și necesitatea cuprinderii în bugetul pe anul 2008 sumelor necesare acordării primelor de concediu pentru anii în care acestea au fost suspendate ".

Însăși înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat într-o cauză similară, a dispus: "pentru ca un drept prevăzut, să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire legitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada [.] pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, sa devină lipsit de orice valoare ".

In același sens s-au pronunțat și o serie de instanțe din țara care au apreciat ca fiind nelegala neplata primelor de concediu și au obligat, în toate cazurile, pârâtele la plata reactualizată a acestor sume (a se vedea de exemplu, Sentința civila nr.415 din 08.05.2007 pronunțata de Tribunalul Vâlcea, alte sentințe civile cu obiectul cauzei asemănătoare pronunțate de Tribunalul Satu Mare ).

Întrucât drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cauze sunt determinabile, reprezentând o sumă raportată la salariul fiecărui polițist de frontieră, se apreciază că nu se impune depunerea de către părți a unui tabel cu sumele pe care le au de recuperat, fiind suficient să se constate dreptul la prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării in concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, iar MI. prin T ca structură teritorială cu personalitate juridică urmând a calcula și achita sumele cuvenite.

Potrivit art. 109 din Legea nr.188/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe ".

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.41 alin.2, art.51 alin.l, art.53 din Constituția României, Legea nr.188/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.360/2002 cu modificările și completările ulterioare, art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Legal citat, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării se arată că, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".

Așadar, polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile Legii nr. 360/2002, care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr. 188/1999.

Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, care prevede: "Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

În temeiul acestei prevederi, a fost emisă nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, la art. 37 instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004.

În perioada 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor nu a constituit un "domeniu nereglementat" în înțelesul art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 - caz în care salarizarea acestei categorii profesionale s-ar fi putut realiza în condițiile Legii nr. 188/1999-deoarece exista o dispoziție expresă în cuprinsul Legii nr. 360/2002 care stabilea modul de salarizare a polițiștilor pentru acest interval de timp.

Art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 prevede că "Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională."

Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării se arată că, în conformitate cu prevederile art.37, pct.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, modificată și completată ulterior: "La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.".

Art.60 din nr.OG38/2003 prevede că: "Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. " motiv pentru care se apreciază ca inadmisibilă cererea reclamanților privind plata primelor de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, în lipsa unor prevederi legale în materie care să fi fost aplicabile polițiștilor anterior datei de 01.01.2004

Este adevărat că în raport de prevederile art.78 alin. 1 din Legea Nr.360/2002 privind Statutul polițistului este prevăzut că dispozițiile legi se completează cu prevederile Legii Nr. 188/1999 dar, numai "in situația in care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".

Anterior datei de 01.01.2004, cu privire la salarizarea polițiștilor, erau aplicabile, conform art.78 alin.2 din Legea Nr.360/2002 privind Statutul polițistului, prevederile Legii Nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

De asemenea, se precizează că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, un act normativ produce efecte numai pentru perioada cât este în vigoare. Așadar, Nr.OG38/2003, actul normativ care conferă polițiștilor dreptul la primă de concediu produce efecte numai de la data de 01.01.2004. De aceea acest drept nu poate fi pretins și pentru perioada anterioară, respectiv pentru anii 2001, 2002 și 2003.

Polițiștilor nu li se poate acorda prima de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, decât cu nesocotirea voinței legiuitorului, ceea ce constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, instituit prin art. 1, alin. 4 din Constituția României.

Luând în considerare principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și în art. l din Codul civil, rezultă că prevederile Nr.OG38/2003 nu pot avea putere retroactiva având în vedere acest principiu.

Prin sentința civilă nr.196/17.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins cererea formulată de reclamanții, G, G, G, G, G, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T,

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

În fapt, este necontestat că reclamanții sunt polițiști de frontieră și activează în cadrul IJP de Frontieră T, litigiul dintre părți fiind determinat exclusiv de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la textele legale incidente în cauză și la interpretarea lor.

Astfel, în esență, reclamanții au considerat că primele de concediu cuvenite funcționarilor publici în temeiul Legii 188/1999 li se cuvin și lor din momentul intrării în vigoare a Legii 360/2002 privind Statutul polițistului deoarece această lege definește polițistul ca fiind un funcționar public cu statut special.

Pârâții nu au contestat că polițiștii sunt funcționari publici cu statut special dar susțin că, în ce privește salarizare, reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile art. 78 al. 2 din Legea 360/2002 care prevăd că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor acestora li se aplică dispozițiile referitoare la salarizarea personalului militar, respectiv Legea 138/1999 care nu prevede prima de concediu.

Așadar, tribunalul a fost sesizat exclusiv cu o problemă de drept.

Potrivit art. 1 din Legea 360/2002, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.

Potrivit art. 78 al. 1 din aceiași lege, dispozițiile Legii 360/2002 se completează cu prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

Așadar, dreptul la primă de concediu (drept care pentru funcționarii publici este prevăzut de art. 35 al. 2 din Legea 188/1999) există pentru polițiști numai în măsura în care salarizarea acestora (prima de concediu ține în mod evident de domeniul salarizării) nu este reglementată de o legislație specifică. Altfel spus, teza finală a art. 78 al. 1 din Legea 360/2002 este o aplicație particulară a principiului că legea specială derogă de la cea generală (specialia generalibus derogant).

Tribunalul, la fel ca și pârâții,a observat că pentru perioada în discuție (2001-2003) salarizarea polițiștilor a fost reglementată de dispozițiile Legii 138/1999 iar această lege nu prevede prima de concediu solicitată de reclamanți.

Așa fiind, acțiunea reclamanților este lipsită de temei legal și, pe cale de consecință, a respins-

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care reclamanții au calitatea de polițiști-funcționar publici cu statut special și ca atare pentru perioada 2001-2003 le erau aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999. Însăși ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, într-o cauză similară a reținut că "pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire legitimă a exercitării lui, în atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".

Reclamanții au mai arătat că acțiunea introductivă se întemeiază atât pe actele normative în vigoare în perioada de referință, cât și pe practica instanțelor judecătorești, astfel încât îi determină la o speranță legitimă în recunoașterea creanțelor.

Însăși CEDO a stabilit soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleași chestiuni de drept încalcă art.6 din Convenție.

În drept s-au invocat disp.art.304 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Tas olicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 coroborat cu Legea nr.138/1999, reclamanții nefiind îndreptățiți la acordarea primei de concediu pentru anii 2001-2003 întrucât actul normativ care le-a conferit acestora dreptul la prima de concediu produce efecte numai de la 1.01.2004.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Reclamanții - recurenți au calitatea de polițiști - funcționari publici cu statut special aflându-se în raporturi de serviciu cu T iar potrivit art.1 din Legea nr.360/2002 polițistul are calitatea de funcționar public cu statut special, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002.

Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003 act normativ care la art.37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar, acest act normativ a intrat in vigoare la data de 01.01.2004. Reclamanții invocă faptul că anterior datei de 01.01.2004 erau îndreptățiți la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 le conferea statutul de funcționar public cu statut special astfel încât le sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/99 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/99 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

Instanța nu poate reține o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la alin.2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, aceleași dispoziții legale fiind aplicabile și în cazul pensionării polițiștilor. (alin 3). Ca atare, în prezenta alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/99 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar, respectiv aceștia erau retribuiți în baza Legii nr.138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, ținând cont și de faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 (24.08.2002) polițiștii aveau calitatea de cadre militare, o categorie distinctă de cea a funcționarilor publici.

Instanța mai reține că Legea nr.138/99 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidenta sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocată de reclamanți plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002 - 2003 reclamanții nu a fost retribuiți cu salariu ci cu soldă, astfel încât nu exista o măsură etalon între soldă și salariu.

Un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia se indica în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat și de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu începând cu anul 2004.

În ceea ce privește practica judiciară depusă de reclamanți în susținerea pretențiilor instanța reține pe de o parte faptul ca aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de altă parte nu dovedește existenta unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în aceasta chestiune.

Referitor la motivarea reclamanților potrivit căreia se impune acordarea drepturilor solicitate în condițiile în care în alte cauze similare instanțele au acordat altor persoane drepturi prevăzute de Legea nr.360/2002 și ca atare reclamanții aveau o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea creanțelor lor, câtă vreme drepturile bănești pretinse de reclamanți au fost asimilate noțiunii de bun în senul art.1 Protocolul 1 la Convenție Curtea constată că drepturile pretinse de reclamanți sunt drepturi de creanță și pentru ca acestea să fie incluse în noțiunea de "bun" în sensul art.1 Protocolul 1 la Convenție era necesar ca aceștia să aibă măcar o speranță legitimă în a obține recunoașterea acestor drepturi, speranță ce trebuia să se bazeze măcar pe existența unei practici unitare constante în acest sens, dovadă pe care reclamanții nu au putut s-o facă în cauză. Mai mult, în materia drepturilor bănești reprezentând prima de concediu solicitată de polițiști pe perioada 2001 - 2003 reclamanții nu au fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși a reținut în aceeași motivare faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale.

În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamanților în recunoașterea drepturilor la plata primei de concediu în condițiile în care nu rezultă existența unei practici juridice unitare la nivelul instanțelor cu privire la această chestiune ce rezultă inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse la art.78 din Legea nr.360/2002 iar instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică.

Pentru aceste considerente de drept și de fapt și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, reținând că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii neexistând niciun motiv de modificarea sau de casare prevăzut de art.304 cu raportare la art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea va proceda la respingerea recursului reclamanților ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

. LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenții, G, G, G, G, G, împotriva sentinței civile nr.196/PI/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 3.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER - -

Red.-10.XI.2009

Tehnored. /20.11.2009/ 2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Adina Pokker
Judecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Ionel Barbă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1236/2009. Curtea de Apel Timisoara