Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1266/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1266
Ședința publică de la 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței nr. 647 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți
DE PE CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR C, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, lipsind intimații reclamanți, și intimații pârâți DE PE CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302. și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare.
S-a referit că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Dolj ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.647 din 04 martie 2008 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, și au fost obligați pârâții DE PE CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE să plătească reclamanților drepturile salariale restante reprezentând diferențe dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ICCJ și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ ale parchetelor de pe lângă curțile de apel pentru perioada 01.11.2004-01-11 2007, sume actualizate cu indicele de inflație.
A fost respinsă cererea privind acordarea pentru viitor a drepturilor salariale precum și cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul economiei și finanțelor și Consiliul Național pentru Constatarea Discriminării.
În motivare, instanța a reținut că pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR nu au calitate procesuală pasivă deoarece, în ce privește CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, așa cum rezultă din dispozițiile art.16, 18 și 20 din OG 137/2000, aceasta are atribuții în aplicarea dispozițiilor legislației în materie de nediscriminare, constatării și sancționării faptelor de discriminare, pronunțându-se cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate, motiv pentru care judecarea cererii formulată de persoanele care se consideră discriminate, direct la instanța de judecată are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Dispozițiile în discuție nu conferă însă, calitatea procesuală pasivă a, neexistând identitate între persoana sa și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății, acesta figurând în cauză în calitate de instituție abilitată să-și prezinte poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materia de discriminare.
Cât privește Ministerul econimiei și Finanțelor, s-a reținut că, potrivit art.2 din OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal, de credite o are pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acestuia incumbându-i obligația legală de a depune diligențele necesare la Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plății drepturilor bănești aferente perioadei solicitate, utilizând și procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat. In consecință, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în calitate de ordonatori de credite le revine obligația plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, în privința acestora fiind justificată calitatea procesuală pasivă, așa încât acțiunea a fost respinsă față de și, pentru considerentele expuse anterior și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe fond s-a reținut că dispozițiile art.125, 126, și 128 din Legea 304/2004 conferă calitatea de funcționar public managerilor economici și personalului de specialitate din cadrul departamentelor economico-financiare și stabilesc condiții de recrutare și atribuții identice pentru aceștia indiferent de nivelul instituției în structura cărora funcționează.
În ce privește însă salarizarea, dispozițiile OUG nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, OUG 92/20004, OG2/2006 și OG6/2007, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2005, 2006și 2007 stabilesc o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale parchetelor de pe lângă tribunale și curțile de apel.
Ori, un astfel de tratament, nefiind justificat de un scop legitim, plasează funcționarii di cadrul departamentelor economico financiare și administrative ale parchetelor de pe lângă curțile de apel într-o situație defavorabilă în raport cu funcționarii publici care, având aceleași atribuții își desfășoară activitatea în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Înalta Curțe de Casație și Justiție, încălcând fără o justificare obiectivă principiul egalității stabilit de dispozițiile din Constituția României, Declara Universală a Drepturilor Omului și celelalte tratate internaționale din domeniul drepturilor omului ratificate de România.
În raport de dispozițiile legale citate anterior, stabilirea unei salarizări diferite pentru pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu funcționarii publici ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel fără nicio altă justificare ( legată de atribuțiile și îndatoririle de serviciu ale acestora, condițiile de studii, recrutare și încadrare în muncă) decât nivelul instanței în structura cărora funcționează, crează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții, tratament discriminatoriu căruia nu îi corespunde un scop legitim în condițiile art. 2 alin. 2 din OG137/2000.
Ori, această împrejurare atrage incidența art. 27 alin 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind în speța de față egală cu diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte unități ale Ministerului Public pentru perioada 1.11.2004 - 1.11.2007 pentru ceilalți reclamanți, sume actualizate în conformitate cu art. 1084. Civ. potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Instanța a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata drepturilor bănești pentru viitor având în vedere că prejudiciul a cărui acoperire se solicită este incert atât în ce privește producerea dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva sentinței a formulat recurs la 18.04.2008 pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, apreciindu-se că potrivit dispoz. art. 7 din OG 137/20002, competentă era instanța de drept comun, iar acțiunea trebuia timbrată la valoare.
Al doilea motiv de recurs îl reprezintă faptul că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești întrucât instanța de fond, adăugând la lege, a creat un nou sistem de salarizare a funcționarilor publici.
Pe de altă parte, fiind vorba de un litigiu soluționat în baza legii contenciosului administrativ, reclamanții erau obligați ca, înainte de introducerea acțiunii, să îndeplinească procedura prealabilă.
S-a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Cât privește fondul cauzei, se arată că între funcționarii publici din cadrul parchetului instanței supreme și funcționarii publici din cadrul celorlalte parchete, nu sunt situații comparabile, deoarece situația nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public (manager economic), ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestuia, responsabilitățile funcției. Situațiile diferite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate.
Un ultim motiv de recurs vizează faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a, depusă la termenul din 15.01.2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, aceasta revine secției de contencios administrativ și nu aparține instanței de drept comun (judecătoria), cum se susține prin primul motiv de recurs, deoarece, conform dispoz. art. 109 din Legea 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Competența materială a instanței de contencios administrativ nu atrage aplicarea automată a dispoz. Legii 554/2004, acțiunea fiind formulată în baza OG 137/2000.
În situația în care legiuitorul ar fi înțeles să fie aplicabile dispoz. Legii nr. 554/2004, ar fi introdus in textul legii și sintagma "în condițiile Legii nr. 554/2004" cum s-a procedat în alte cazuri. În consecință, nici procedura prealabilă prevăzută de același act normativ, nu era obligatorie a fi îndeplinită în cauza de față.
Nu se pune nici problema timbrării la valoare a pretențiilor solicitate, acțiunile formulate în baza OG 137/2000, art. 21, fiind scutite de plata taxei de timbru.
Cât privește fondul cauzei, așa cum corect a reținut prima instanță salarizarea reclamanților s-a făcut conform dispozițiilor OUG nr.82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, stabilindu-se o salarizare diferită pentru funcționarii publici ce funcționează în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al ÎCCJ în raport cu funcționarii publici, ce funcționează în aceleași departamente ale tribunalelor și curților de apel.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de lucru și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar, administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr.82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel, un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori, în baza OUG nr.32/2005, OUG nr.2/2006 și OUG nr.6/2007.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitoare la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, dar și prin Carta Socială Europeană Revizuită adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1958.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate, aceste reglementări internaționale.
Cât privește ultimul motiv de recurs, cel referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a se constată că susținerea este nefondată.
Astfel, respingând cererea față de, instanța a motivat, în mod corect, în considerente - pagina 5 alin.5 - că cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - parchetul de pe lângă ICCJ urmează a fi respinsă deoarece acestuia din urmă precum și parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în calitate de ordonatori de credite le revine obligația plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Pentru considerentele invocate, în baza art.312, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței nr. 647 din 04 martie 2008 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței nr. 647 din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți DE PE CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR C, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2 ex./30.06.2008
Jud.fond /
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Costinel Moțîrlichie, Sanda Lungu
