Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1286/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1286/CA/2008

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței civile nr.1195/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtului recurent de judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI să fie obligat pârâtul prin hotărâre judecătorească la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 în procentul corespunzător vechimii sale în muncă, actualizat cu indicele de inflație de la data la care este datorat și până la data plății efective. În motivarea cererii se arată că reclamantul în calitate de funcționar public cu statut special beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art.6 și 28 al.1din OG38/2003 și că suspendarea succesivă a plății este nelegală și contrară Codului muncii și Constituției.

Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr.1195/CA/2008 a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul la plata sporului de fidelitate de 20%din salariul de bază aferent anului 2005, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data la care se datorează și până la data plății efective.

Prin considerentele expuse, instanța a reținut că reclamantul are aceste drepturi pentru perioada menționată în temeiul art.6 din OG38/2003, drepturile în litigiu nu au fost achitate deoarece plata a fost suspendată succesiv. Suspendarea nu înseamnă că aceste drepturi au fost înlăturate, ci doar s-a amânat plata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului H solicitând modificarea în parte hotărârii și stabilirea unui procent de până la 20% pentru sporul de fidelitate acordat reclamantului în funcție de vechimea sa în cadrul IPJ.În drept s-au invocat prevederile art. 299,304 pct.6-9, 304^1 Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.

Prin motivele de recurs se critică soluția instanței sub aspectul că instanța a dat mai mult decât a solicitat chiar reclamantul iar procentul cuvenit acestuia este stabilit în condițiile Ordinului nr.132/2004 dat în aplicarea art.6 din OG 38/2003,în funcție de vechimea în funcție.Reclamantul nu are peste 20 de ani vechime în funcția de polițist astfel că nu are dreptul la un procent maxim pentru sporul de fidelitate.

Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:

Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului și G- . În ce privește sporul de fidelitate pentru anul 2005 acest drept a fost prevăzut pentru polițiști prin art. 6 din OG38/2003 care a statuat:" Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

În anul 2005 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor prezentului articol prin art.2 al.1 din Nr.OUG 118/2004 care a prevăzut "În anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art.6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare." După cum rezultă din chiar acest text legal suspendarea a operat doar pentru anul 2005 astfel că începând cu 1 01 2006 acest drept trebuia acordat de pârât și pentru anul 2005. Este adevărat că aplicarea prevederilor privind sporul de fidelitate a fost suspendată,dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat.Reclamantul a investit instanța de judecată cu cererea sa de a i se acorda un spor de fidelitate pentru anul 2005 în funcție de vechimea sa în munca de polițist.

În consecință, acordarea sporului de fidelitate este un drept consacrat printr-o lege specială,iar cuantumul acestuia este prevăzut într-un procent de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin. În speță Ordinul nr.132 a fost emis în 2004 și produce efecte și în 2005,astfel că există criterii clare vechimea în unitate în funcție de care urmează a i se calcula reclamantului dreptul pentru anul 2005.

Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză sunt motive de modificare parțială a hotărârii atacate prevăzute la art. 304 pct.9 Cod procedura civilă astfel că în temeiul art. 312 Cod procedura civilă recursul pârâtului va fi admis,va fi modificată în parte hotărârea în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului într-un procent de până la 20 % conform Ordinului MAI nr.132/2004 dat în aplicarea art.6 din OG.38/2003.

Se va menține în rest hotărârea atacată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B împotriva sentinței nr.1195/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că procentul de acordare a sporului de fidelitate va fi stabilit de pârâți în funcție de vechimea reclamantului în condițiile Ordinului 132/2004.

Menține în rest dispozițiile hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact.

2 ex./11.12.2008

Jud.fond -

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Ioan Cibu, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1286/2008. Curtea de Apel Alba Iulia