Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1314/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1314
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 718 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâții recurenții și reclamantul intimat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- la data de 09.03.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală Finanțelor Publice S, obligarea în solidar, pentru perioada 01.01.2004 și data pronunțării hotărârii, la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație de la data de 01.01.2004 până la data efectuării plății efective.
În motivare reclamantul a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c) si d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
Se mai arată de către reclamant că din interpretarea sistematică și logică a acestor texte rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate. Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv codul muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
S-a mai arată că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munca( a se vedea în acest sens, - Constituția României, comentată și adnotată, Ed. Monitorul Oficial, pag.234). Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democrată, potrivit art.53 din constituție.
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Se mai arată că având în vedere că funcționarii publici au statut legal și nu unul contractual, salarizarea acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare.
În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004.
Se mai menționează de pârâtă, de asemenea, ca dispozițiile legale nu prevăd un asemenea cuantum de 25% din salariul de bază, pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel încât solicitarea reclamantului este lipsită de temei legal.
De asemenea, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în Secțiunea a -2 - a reglementează tipurile de sporuri de care beneficiază funcționarii publici, printre acestea nefiind prevăzute sporurile solicitate prin acțiune.
Prin sentința nr. 718 din 13 aprilie 2009 Tribunalul Suceava admis acțiunea, obligând pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice S să acorde reclamantului, în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 01.01.2004 până la 13 aprilie 2009 - data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este salariatul pârâtei - Direcția Generală a Finanțelor Publice S.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c) din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c) și d) din actul normativ citat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții.
În dezvoltarea motivelor de recurs DGFP Saa rătat că acordarea suplimentelor solicitate a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, că cererea de acordare a suplimentelor solicitat este neîntemeiată și prin prisma prevederilor Constituției României potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor. De asemenea, în completarea art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a stabilit prin art. 31 alin. 3 din același act normativ căsalarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Din interpretarea cumulativă a acestor două texte normative rezultă că cele două componente solicitate de reclamant urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. În condițiile în care această lege nu a fost adoptată până acum de către legiuitorul român, funcționarilor publici le sunt aplicabile în acest moment prevederile nr.OG 6/2007.
Ministerul Finanțelor Publice B, în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat faptul că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță, iar din acest punct de vedere, soluția care urmează a fi pronunțată trebuia să aibă în vedere faptul că:
- acest drept de creanță nu există și, pe cale de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit;
- în cauză dreptul de creanță nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, dacă instanța constată că dreptul există, pentru a se adresa instanței, reclamantul este obligat să facă dovada faptului că este titularul unui drept de creanță - creanță certă, lichidă și exigibilă.
A mai arătat că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale menționate să fie reglementată ulterior prin legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. În atare situație, reclamantul este în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată o creanță al cărei cuantum nu este stabilit prin lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
În fine, s-a mai arătat că în lipsa unui act infralegislativ emis au adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două sporuri solicitate de reclamant, instanțele de judecată nu au competența de a determina ele întinderea acestor sporuri salariale întrucât s-ar substitui Administrației, ipoteză în care se încalcă principiul fundamental de drept al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea constată nefondate recursurile.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâtele recurente admit, reclamantul nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Nu poate fi reținută critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, atâta timp cât cele două suplimente sunt expres prevăzute la art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/99.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Jurisprudența CEDO invocată de recurentul MFP B relativ la definirea noțiunii de bun nu înlătură statuările anterioare ale instanței, întrucât nici una din cauzele invocate nu a avut în vedere o stare de fapt similară cu aceea speța dedusă judecății.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 718 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecător eliberată din
funcție ca urmare a pensionării
semnează președintele instanței.
Red.
2ex/01.07.2009.
jud. fond.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus
