Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 132/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 132

Ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții, a, G, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură() B, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsind reclamanții, a, G, și pârâții Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură() B, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra acțiunii de față.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii, anularea deciziei nr.13/03.01.2008, reîncadrarea salarială conform anexei 2 din OG6/2007 completată cu OG9/2008 și plata retroactivă a diferențelor salariale.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj de către reclamanții, a, G, s-a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ B, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN G să se dispună anularea deciziei nr. 13 din 03.01.2008 emisă de Directorul General al A B, reîncadrarea salarială prevăzută de anexa nr. 2 OG 6/2007, modificată și completată de OG 9/2008, plata retroactivă a drepturilor salariale reactualizate, între anexa nr. 2 și anexa nr. 3 actelor normative menționate.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt funcționari publici angajați ai - Centrul Județean G, fiind salarizați potrivit clasei de încadrare, gradului profesional și treptei de salarizare până la 31.12.2007, în conformitate cu anexa 2 la OG 6/2007, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și a creșterilor salariale ce se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin L 232/2007.

Prin adresa nr. 1699 din 14 martie 2008 Bac omunicat Centrului Județean G, că urmare reorganizării conform OUG 89/2007, funcționarii publici din cadrul Centrului Județean au fost încadrați conform anexei nr. 3 la OG 6/2007. Prin rezoluția directorului s-au comunicat în mod individual drepturile salariale începând cu 01.01. 2008 substanțial diminuate față de perioada anterioară în ceea ce privește salariul tarifar brut de bază la care se aplică alte drepturi salariale prevăzute de lege.

Conform OUG 89/2007, la data intrării în vigoare a acesteia vor exista 42 de centre județene, cu personalitate juridică, directorii centrelor județene având calitatea de ordonatori terțiari de credite.

Prin decizia nr. 75 din 15.01.2008 a directorului a fost aprobată structura organizatorică, regulamentul cadru de organizare și funcționare și ștatele de funcții ale centrelor județene care în cea mai mare parte sunt identice cu cele din regulamentul de organizare și funcționare din luna iulie 2007, aprobat prin Ordinul nr. 268 din 07.08.2007 al în sensul în care structurile locale și județene erau aceleași numai că erau intitulate " sucursale județene".

În susținerea drepturilor salariale în forma nemodificată, reclamanții arată că OG 89/2007 nu face referire la încadrarea centrelor județene ca servicii publice deconcentrate sau la asimilarea acestora ca structuri subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale, făcându-se trimitere la HG 385/2007 - art. 6 alin 1.

OG 89/2007 nu face referire la reîncadrarea salarială a funcționarilor publice și oricum putea produce efecte juridice de la intrarea în vigoare nu peste 3 luni J, deci 01.01.2008.

Un argument în sensul menținerii salariilor la nivelul anexei 2 din OG 6/2007 este art. 40 conform căruia " funcționari publici care la 31.12.2006 au salariul de bază mai mare decât cel stabilit conform prezentei ordonanțe, își păstrează salariul de bază avut ". OG 6/2007 se prorogă prin aprobarea OG 9/2008, cu 01.01.2008.

Reîncadrarea reclamanților, începând cu 01.01.2008 pe grilele de salarizare ale anexei 3 reprezintă o măsură arbitrară și abuzivă, de natură să-i priveze de drepturile salariale dobândite, încălcându-se art. 53 din Constituție.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.31 alin 1 și 2 din L 188/1999, L 1/2004, OG 6/2007, depunându-se adrese emise de B, decizia nr. 75/2008, Regulamentul de organizare și funcționare a sucursalelor județene, comunicările încadrărilor salariale.

Prin întâmpinare, Bai nvocat excepția lipsei procedurii prealabile, raportat la art. 1 și 7 din L 554/2004, iar pe fondul cauzei a susținut că acțiunea este neîntemeiată. Conform OUG 89/2007 centrele județene au obținut personalitate juridică și sunt ordonatori terțiari de credite intrând astfel sub incidența anexei 3 la OG 6/2007 conform adresei nr. 1047/ 08.01.2008, B fiind ordonator secundar de credite și ordonatorul principal.

Înainte de organizarea prin OG 89/2007, avea în structură 42 de sucursale județene fără personalitate juridică, iar după intrarea în vigoare a acestui act normativ are în structură 42 de centre județene cu personalitate juridică, directorul centrului județean având calitatea de ordonator terțiar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat, cu excepția cheltuielilor prefinanțate și cofinanțate prin schemele de plată și schemele. Directorul centrului județean adoptă decizii pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor necesare atingerii obiectivelor, prin reorganizare apărând noi servicii ce nu existau anterior dobândirii personalității juridice.

Față de aceste aspecte, rezultă că centrale județene ale fac parte din categoria instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale. Faptul că HG 385/2007 definește structurile aflate în subordinea fără să se facă referire la centrele județene și locale ale, nu înseamnă că nu este văzută ca un tot unitar, ci doar că central este subordonată direct, centrale județene și locale ale nefiind subordonate direct ministerului și agenției. OUG 89/2007 nu face referire la reîncadrarea salarială a funcționarilor publici ai centrelor județene, însă prin coroborarea L 1/2004 cu L 6/2007, modificată și completată prin OG 9/2008, rezultă că centrele județene fac parte din categoriile instituțiilor subordonate autorităților sau instituțiilor publice centrale impunându-se salarizarea conform anexei 3 din OG 6/2007.

În cauză nu este vorba de restrângerea drepturilor și libertățile reclamanților atâta vreme cât reglementările legale au impus necesitatea salarizării conform anexei 3 din OG 6/2007.

S-a atașat adresa nr.197 030 din 01.02.2008 emisă de către

La dosar s-a formulat întâmpinare de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitându-se respingerea în principal ca inadmisibilă a acțiunii și în subsidiar ca neîntemeiată. S-a invocat excepția de necompetență materială și funcțională a Tribunalului Gorj raport la art. 10 alin 1 din L 554/2004 și art. 1 din HG 385/2007, apreciindu-se că în cauză competența de soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel.

A doua excepție invocată este a inadmisibilității acțiunii, întrucât în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publice aceștia trebuiau să promoveze contestația la ordonatorii de credite, în acest sens fiind OG 2/2006 și OG 7/2007, deciziile putând fi atacate la instanța de contencios administrativ. Pe de altă parte reclamanții nu au respectat art. 7 alin 1 din L 554/2004 și nu s-au adresat autorității publice emitente pentru revocarea în tot sau în parte a actului.

Pârâta R B nu are calitate procesuală pasivă, reclamanții fiind funcționari publici încadrați în baza unei decizii de directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură G, raporturile de serviciu existând între această pârâtă și reclamanți, în acest sens fiind art. 1 alin 1 din L 1/2004.

Pe fondul cauzei acțiunea este neîntemeiată, susținându-se că în conformitate cu OG 6/2007 aprobată prin L 232/2007 aparatul propriu al instituțiilor subordonate autorităților publice centrale, ale serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ - teritoriale este salarizat conform anexei 3 din OG 6/2007.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinările pârâților și au solicitat respingerea excepțiilor.

Urmare solicitării instanței, din oficiu s-a depus de către B decizia nr. 13/03.01.2008.

La ultimul termen de judecată, reclamanții au depus concluzii scrise însoțite de decizia nr. 4700 din 19.09.2007 emisă de directorul B și ștate de plată.

Prin sentința nr. 1568 din 2 iulie 2008 Tribunalul Gorja respins excepțiile invocate de pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A admis acțiunea reclamanților, a, G, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ B, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ -CENTRUL JUDEȚEAN

A anulat decizia nr. 13 din 03.01.2008 emisă de.- A B, în ceea ce-i privește pe reclamanți - funcționari publici în cadrul Centrului Județean G

A obligă pârâtele - A B să procedeze la reîncadrarea reclamanților, începând cu 01.01.2008 conform anexei nr.2 din OG 6/2007 modificată și completată de OG 9/2008, urmând ca acestora să le fie menținute începând cu 01.01.2008 drepturile salariale stabilite prin aceste acte normative.

A obligat pârâtele - B să plătească reclamanților drepturile bănești restante, începând cu 01 ianuarie 2008 (stabilite ca urmare a reîncadrării), în sumă actualizată la data plății efective.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj invocată de este neîntemeiată întrucât nu sunt incidente dispoz. art. 10 din L 554/2004 coroborate cu art. 1 din HG 385/2007, așa încât va fi respinsă. Astfel, prezenta acțiune este promovată în temeiul art. 109 din L 188/1999 conform căruia "cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", în speță competența materială aparținând Tribunalului Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Este neîntemeiată și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile invocată de și B ce va fi respinsă. L 188/1999 (statutul funcționarilor publici) nu prevede obligativitatea procedurii (acea instituită de art. 7 din L 554/2004) având prioritate legea specială în raport de cadrul general.

Este adevărat că OG 6/2007 stipulează în art. 31 că "soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, a sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă conform prevederilor prezente ordonanțe este de competenței ordonatorilor de credite" iar contestația se poate depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ de drepturi salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici împotriva măsurilor dispuse în temeiul art. 31 alin 1 persoana în cauză putându-se adresa instanței de contencios administrativ în condițiile legii.

În speță, decizia nr. 13/2008, contestată de reclamanți și prin care s-a luat măsura încadrării și salarizării acestora conform anexei nr. 3 din OG 6/2007 nu a fost comunicată acestora, ci doar prin rezoluția directorului Centrului Județean G le-au fost comunicate la 19 martie 2008, în mod individual drepturile salariale stabilite retroactiv începând cu 01.01.2008. Chiar și în aceste condiții rezultă din adresa nr. 3929/28.03.2008 a directorului Centrului Județean G adresată B, că reclamanții au solicitat directorului Centrului Județean G decizia nr. 13/2008 care însă a fost depusă în instanță, doar urmare intervenției acesteia. În aceste condiții, reclamanții sunt oricând în termen să conteste actul administrativ de stabilire a salariilor (decizia nr. 13/03.01.2008) și chiar dacă nu ar fi fost parcursă această procedură administrativă legea nu prevede nici o sancțiune și nici nu se poate refuza accesul liber la justiție, necomunicarea deciziei nr. 13 echivalând cu refuzul soluționării unei cereri în termen legal, ipoteză reglementată de art. 8 alin 1 din L 554/2004.

Cea dea treia excepție invocată de R B - lipsa calității procesuale pasive - nu este întemeiată și va fi respinsă, întrucât conform L 1/2004 modificată de OUG 89/2007 și ale HG 385/2007, B este ordonatorul principal de credite ce are ca atribuțiuni aprobarea bugetului B, a ștatului de funcții centralizat, aspect invocat și de pârâta B, prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei s-a constat că anterior apariției OG 89/2007 publicată în din 19.09.2007 ce a modificat L 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, reclamanții au fost încadrați și salarizați în baza anexei 2 OG 6 din 24.01.2007 în acest sens fiind decizia nr. 4700/19.09.2007- art. 1 emisă de directorul general al Salarizarea reclamanților pe tot parcursul anului 2007 conform anexei 2 rezultă și din compararea ștatelor de salarii ale lunii octombrie 2007(depuse de reclamanți împreună cu concluzii scrise) cu cele din anexa 2 din OG 6/2007.

În anexa 2 OG 6/2007 sunt stipulate salariile funcționarilor publici de execuție din " aparatul propriu al ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, ale casei naționale de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a inspecției muncii, a casei naționale de asigurări de sănătate și al agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă).

Prin decizia emisă de directorul general al B cu nr. 13/03.01.2008 începând cu luna ianuarie (fără a se preciza anul), conform punctului 6, art. 41din OUG 89/2007, centrele județene din cadrul au personalitate juridică, fiind organizate la nivel de ordonatori terțiari de credite, stipulându-se în alin 2 al art. 1 "personalul din structurile organizatorice aparținând centrelor județene din cadrul va fi salarizat conform anexei 3 la OG 6/2007").

În preambulul deciziei se face trimitere la adresa nr. 587/2008 însă se observă cu ușurință că această adresă este emisă la 08.01.2008, deci după decizia contestată de reclamanți, fiind evident că Baa ntedatat decizia nr. 13/03.01.2008 dacă a avut în vedere adresa nr. 587 din 08.01.2008.

S-a susținut de către pârâte că prin OUG 89/2007 s-a modificat structura organizatorică a B și fostele sucursale județene fără personalitate juridică s-au transformat în centre județene cu personalitate juridică, centrele dobândit calitatea de ordonator terțiar de credite și astfel se justifică faptul că s-a procedat la o nouă salarizare a reclamanților cu 01.01.2008, conform anexei 3 OG 6/2007, modificată pentru anul 2008 prin OG 9, până la 01.01.2008 reclamanții fiind salarizați în baza anexei 2.

Aceste argumente nu au însă temei legal, întrucât prin HG 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în art. 1 ministerul este definit ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, structurile aflate în subordinea fiind cele din anexa 2, la poziția 7 regăsindu-se Agenția de Plăți și Intervenție pentru agricultură, la poziția 1 - direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală, direcții publice deconcentrate, la nr. 9 - Agenția Națională de Consultanță Agricolă, inclusiv oficiile / centrele județene și locale de consultanță agricolă din subordinea acesteia.

Prin L 1/16.02.2004 s-a înființat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în art. 1 alin 1 ea fiind definită ca instituție publică în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în art. 4/1 al legii așa cum a fost modificată de OG 89/11.09.2007 figurând în structură 42 de centre județene cu personalitate juridică( directorii centrelor județene având calitatea de ordonator terțiar de credite) până la acel moment agenția având în structura sa 42 de sucursale județene fără personalitate juridică, însă în ambele situații regulamentul de organizare și funcționare fiind întocmit de directorul general al agenției ca și ștatele de funcții ale acestora.

Rezultă din expunerea anterioară că la 01.01.2008 ordonatorul principal de credite este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale înființat prin hot. nr. 385/2007, în structura sa organizatorică figurând B,( ordonator secundar de credite) cu cele 42 de centre județene, (ordonatori terțiari de credite), și din coroborarea acestor acte normative este evident că salariații Centrului județean G trebuie salarizați conform anexei 2 din OG 6/2007 ("celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale"), spre deosebire de, cu titlu de exemplu - direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurale ce sunt servicii publice deconcentrate ale și se includ în anexa 3.

Un alt motiv în sprijinul acțiunii reclamanților este acela că OG 89/2007 a intrat în vigoare la 19.09.2007, nefiind însă făcută trimiterea la salarizarea funcționarilor publice din centrele județene în baza anexei 3, prin decizia nr. 13/03.01.2008 directorul B adăugând la lege, ceea ce este inadmisibil. De altfel, nu există nici un motiv pentru care, dacă ar fi apreciat că salarizarea reclamanților ar fi trebuit modificată în baza OG 89/2007, decizia să fie emisă mult după aceasta, deci începând cu ianuarie ( fără a se preciza anul, probabil ianuarie 2008), situația salarizării trebuind aplicată la intrarea în vigoare, deci cu 19 septembrie 2007. Însă, așa cum s-a mai arătat la 19.09.2007 directorul a emis decizia 4700 prin care începând cu octombrie 2007 funcționari publici din cadrul sucursalelor județene beneficiază de majorarea salariului de bază în procent de 11 %, conform anexei 2 din OG 6/2007.

Modalitatea în care a procedat pârâta B prin emiterea deciziei nr. 13/2007, și prin care s-a diminuat salariul de bază al funcționarilor publici este nelegală, întrucât pe de o parte încalcă dispoz. art. 40 din OG 6/2007, menținute prin OG 9/2008 conform căruia " funcționari publici care la data de 31.12.2006 au salariul de bază mai mare decât salariul de bază stabilit potrivit prezentei ordonanțe își păstrează salariul avut", articol neabrogat prin OG 9/2008. Pe de altă parte chiar în adresa nr. 587 din 08.0.12008 emisă de către B stipulează că fondul de salarii se calculează la nivelul salariilor de bază aplicate cu 01.10.2007, ori conform deciziei 4700 din 19.09.2007 salarizarea funcționarilor publici s-a făcut cu 01.10.2007 în baza anexei 2 din OG 6/2007.

Diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților încalcă de fapt și principiul dreptului câștigat ( referindu-ne la salariile de bază), aceasta reprezentând din partea Bom odificare unilaterală a raporturilor de serviciu, în ceea ce privește salarizarea, inadmisibilă întrucât statutul funcționarilor publici se completează în măsura în care dispozițiile nu sunt incompatibile cu cele ale codului muncii (art. 117 ) în care sunt stipulate expres interdicțiile de modificare unilaterală ale contractului individual de muncă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE - DIRECȚIA JURIDICĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 218 din 20 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Craiovaa admis recursurile declarate de pârâții MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE-DIRECȚIA JURIDICĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA B împotriva sentinței nr. 1570 din 02 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, a, G, și intervenient în numele altei persoane AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN

A casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Craiova.

Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 1 al. 1 din HG nr. 385/2007 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, autoritate publică centrală responsabilă cu elaborarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu dezvoltarea, pe baze moderne a domeniilor sale de activitate.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, aceasta este instituție publică în subordinea, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat.

Astfel, ca ordonator secundar de credite este un organ de specialitate al administrației publice centrale.

Cum în cauza dedusă judecății, în calitate de pârâte au fost chemare autorități ale administrației publice centrale s-a reținut că în primă instanță competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova.

Întrucât hotărârea pronunțată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe este supusă casării, motivul fiind de ordine publică, Curtea a constat incidența în cauză a cazului de casare prev. de art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă.

cu soluționarea în fond a cauzei Curtea a înregistrat-o la nr- dispunând citarea părților.

La data de 21.01.2009 reclamanții au formulat precizări arătând că în art. 6 alin. 1 din HG nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vigoare la data emiterii deciziei de reîncadrare salarială a funcționarilor publici din centrele județene, menținută după data formulării prezentei acțiuni sunt definite structurile aflate în subordinea potrivit anexei nr. 2, în cuprinsul căreia la pct. 7 figurează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca instituție unitară, de sine stătătoare, fără structuri teritoriale aferente, față de alte instituții cu atribuții în agricultură, nominalizate ca servicii publice deconcertate.

Drept urmare salarizarea funcționarilor publici din cadrul s-a realizat încă de la data înființării instituției, în conformitate cu anexa de salarizare privind organele de specialitate ale administrației publice centrale (anexa 2).

Modificarea adusă Legii nr. 1/2004 prin OUG 89/2007 invocată ca temei al reîncadrării salariale nu cuprinde prevederi privind organizarea structurilor teritoriale ca servicii publice deconcertate și nici cu privire la salarizarea personalului din cadrul acestora, or, în absența unei prevederi legale exprese, reîncadrarea salarială devine o adăugare la lege.

S-a depus la dosarul cauzei adresa nr. 38394/29.10.2008 a.

Analizându-se acțiunea formulată în cauză prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și potrivit susținerilor și argumentelor prezentate de părți se reține că aceasta este fondată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii din punct de vedere al neîndeplinirii procedurii prealabile se constată că aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată.

Nu poate fi reținută nerespectarea dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG 6/2007 potrivit cărora soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi, care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, este de competența ordonatorilor de credite.

Astfel potrivit art. 4 din OG 6/2007 salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1 - 6.

Prin urmare operațiunea de stabilire a salariului este o una subsecventă ce se face în funcții de criterii predeterminate care sunt: categorie, clasă, gradul profesional al funcției publice precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local.

În speță, nu se pune astfel în discuție stabilirea salariului în sensul dispozițiilor legale mai sus citate ci însăși nivelul la care se prestează activitatea, astfel că solicitarea reclamanților nu poate fi privită ca una supusă termenelor și condițiilor precizate la art. 31 din OG 6/2007

Nu poate fi reținută nici excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prin prisma dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului deoarece în prezenta cauză se atacă în principal Decizia nr. 13/03.01.2008 a Directorului general al prin care s-a dispus că începând cu luna ianuarie centrele județene din cadrul au personalitate juridică, fiind organizate la nivel de ordonator terțiar de credite iar personalul din structurile organizatorice aparținând centrelor județene din cadrul va fi salarizat conform prevederilor anexei nr. 3 la OG 6/2007.

Această decizie nu a fost comunicată reclamanților, ce au luat cunoștință în mod individual doar de consecințele acesteia, respectiv reducerea cuantumul drepturilor salariate comunicată la data de 19 martie 2008, începând cu 01.01.2008.

Din adresa nr. 3929/28.03.2008 a Directorului Centrului Județean G către rezultă că reclamanții au solicitat Directorului Centrului Județean G comunicarea Deciziei nr. 13/03.01.2008 a Directorului general al, care însă a fost depusă doar în instanță, în fața Tribunalului Gorj și doar ca urmare a solicitării acestuia.

Prin urmare, reclamanții sunt în drept să conteste Decizia nr. 13/03.01.2008 a Directorului general al fără a mai fi ținuți să îndeplinească procedura prealabilă față de emitentul acestui act administrativ, necomunicarea actului administrativ contestat în instanță, echivalând cu refuzul soluționării unei cereri, fiind deci incidente dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Este nefondată și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a, deoarece acesta este ordonatorul principal de credite ce are în subordinea sa.

Din prevederile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin 6 din HG nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea, în vigoare la data emiterii deciziei contestate în prezenta cauză rezultă că în calitatea sa de ordonator principal de credite are ca atribuții aprobarea bugetului și obligația de a întreprinde toate măsurile privind constituirea fondurilor financiare necesare respectării drepturilor salariale ale personalului său și al instituțiilor subordonate.

Chiar și prin întâmpinarea formulată în cauză indică existența calității procesuale pasive a arătând că acesta are atribuții privind aprobarea statului de funcții centralizat ți își justifică acțiunea de reîncadrare salarială ca urmare a unor adrese primite de la autoritatea ce o coordonează, respectiv.

Referitor la fondul cauzei se reține că anterior apariției OUG 89/2007, ce a modificat L 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, reclamanții au fost încadrați și salarizați în baza anexei 2 OG 6/2007 în acest sens fiind decizia nr. 4700/19.09.2007 emisă de directorul general al Salarizarea reclamanților pe tot parcursul anului 2007 conform anexei 2 rezultă și din compararea ștatelor de salarii ale lunii octombrie 2007 (depuse la dosar) cu cele din anexa 2 din OG 6/2007.

În anexa 2 OG 6/2007 sunt stipulate salariile funcționarilor publici de execuție din "aparatul propriu al ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, ale casei naționale de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a inspecției muncii, a casei naționale de asigurări de sănătate și al agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă".

Prin decizia emisă de directorul general al B cu nr. 13/03.01.2008 începând cu luna ianuarie, conform punctului 6, art. 41din OUG 89/2007, centrele județene din cadrul au personalitate juridică, fiind organizate la nivel de ordonatori terțiari de credite, stipulându-se în alin 2 al art. 1 "personalul din structurile organizatorice aparținând centrelor județene din cadrul va fi salarizat conform anexei 3 la OG 6/2007".

În preambulul deciziei se face trimitere la adresa nr. 587/2008 însă această adresă a fost emisă la 08.01.2008, ceea ce împreună cu data la care reclamanții au luat cunoștință de recalcularea salariilor lor, 19 martie 2008, creează dubii serioase cu privire la data la care s-a emis decizia nr. 13 atacată în prezenta cauză.

Nu pot fi reținute ca întemeiate argumentele aduse de pârâte în sensul că prin OUG 89/2007 s-a modificat structura organizatorică a B și fostele sucursale județene fără personalitate juridică s-au transformat în centre județene cu personalitate juridică, centrele dobândit calitatea de ordonator terțiar de credite și astfel se justifică faptul că s-a procedat la o nouă salarizare a reclamanților cu 01.01.2008, conform anexei 3 OG 6/2007, modificată pentru anul 2008 prin OG 9, până la 01.01.2008 reclamanții fiind salarizați în baza anexei 2.

În acest sens se constată că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a înființat prin Legii 1/2004.

Prin art. 41al legii așa cum a fost modificată de OUG 89/2007 s-au creat în structura 42 de centre județene cu personalitate juridică (directorii centrelor județene având calitatea de ordonator terțiar de credite) până la acel moment agenția având în structura sa 42 de sucursale județene fără personalitate juridică, însă în ambele situații regulamentul de organizare și funcționare este întocmit de directorul general al agenției ca și ștatele de funcții ale acestora.

În consecință, personalitatea juridică a centrelor județene ale a fost dobândită prin efectul legii, la data intrării în vigoare a OUG 89/2007, 19.09.2007, și nu justifică reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu 01.01.2008, așa cum s-a precizat prin decizia atacată în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât OUG 89/2007 nu prevede reorganizarea centrelor județene ca servicii publice deconcertate.

OUG 89/2007, nu a făcut nici trimiterea la salarizarea funcționarilor publici din centrele județene în baza anexei 3, astfel că prin decizia nr. 13/03.01.2008 s-a adăugat la lege, trăgându-se concluzia eronată că odată cu dobândirea personalității juridice centrele județene devin servicii publice deconcertate cu consecința reîncadrării salariale a funcționarilor publici din cadrul acestora în anexa 3 OG 6/2007.

Se are în vedere și că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 340/2004 privind instituția prefectului lista serviciilor publice deconcertate se aprobă și se actualizează la propunerea ministrului administrației și internelor, prin decizie a primului ministru, iar cu privire la centrele județene ale nu s-a invocat și dovedit o astfel de împrejurare, iar acestea nu se află în subordinea prefectului potrivit alin. 1 al aceluiași articol.

Mai mult prin HG 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vigoare la data emiterii deciziei atacate în prezenta cauză, în art. 6 alin. 1 sunt definite structurile aflate în subordinea potrivit anexei 2, în care la poziția 7 se regăsește Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca un tot unitar spre deosebire de alte structuri aflate în subordinea cum ar fi direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală, aflate la poziția 1 despre care se precizează chiar în cuprinsul anexei analizate că sunt direcții publice deconcentrate.

De fapt acest punct de vedere este reținut ca fiind cel legal chiar de, care prin adresa nr. 38394/29.10.2008 cu referire la unitățile teritoriale ale acestei instituții arată că: "organizarea de servicii publice deconcertate se face exclusiv în baza unei prevederi normative și nu prin interpretare și prezumție, fiind evident că fără o astfel de prevedere legală nu se poate acorda acest statut unor unități teritoriale".

De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii 1/2004, modificată OUG 89/2007 și HG 385/2007 centrele județene ale, așa cum au fost mai sus expuse nu pot fi reținute nici ca instituții subordonate unei instituții publice centrale (), deoarece centrele județene fac parte integrantă din structura organizatorică a acesteia, nefiind decât unități teritoriale ale acestei instituții.

Dacă s-ar aprecia ca just punctul de vedere contrar ar fi trebuit ca salarizarea reclamanților să fi fost modificată în baza OG 89/2007, decizia atacată în prezenta cauză fiind emisă mult după aceasta, deoarece situația salarizării trebuia soluționată la intrarea în vigoare, a acestei ordonanțe de urgență, deci la 19 septembrie 2007. Însă, la 19.09.2007 directorul a emis decizia 4700 prin care începând cu octombrie 2007 funcționari publici din cadrul sucursalelor județene beneficiază de majorarea salariului de bază în procent de 11 %, conform anexei 2 din OG 6/2007.

Modalitatea în care a procedat pârâta B prin emiterea deciziei nr. 13/2007, și prin care s-a diminuat salariul de bază al funcționarilor publici din cadrul centrelor județene este nelegală, întrucât încalcă și dispoz. art. 40 din OG 6/2007, menținute prin OG 9/2008 conform căruia "funcționari publici care la data de 31.12.2006 au salariul de bază mai mare decât salariul de bază stabilit potrivit prezentei ordonanțe își păstrează salariul avut", articol neabrogat prin OG 9/2008. Pe de altă parte chiar în adresa nr. 587 din 08.0.12008 emisă de către B stipulează că fondul de salarii se calculează la nivelul salariilor de bază aplicate cu 01.10.2007, ori conform deciziei 4700 din 19.09.2007 salarizarea funcționarilor publici s-a făcut cu 01.10.2007 în baza anexei 2 din OG 6/2007.

Diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților încalcă și dispozițiile art. 37 alin 2 și 3 din OG 6/2007 potrivit cărora salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul unei măsuri administrative decât în condițiile legii și nu pot face obiectul unei limitări cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale, orice limitare efectuată cu încălcarea principiului mai sus enunțat fiind lovită de nulitate absolută.

Prin urmare, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite acțiunea formulată de reclamanți și se va anula în parte decizia nr. 13 din 03.01.2008 emisă de B cu privire la art. 1 alin. 2 din aceasta și referitor la reclamanți - funcționari publici în cadrul Centrului Județean

Va fi obligată pârâta B să mențină salarizarea reclamanților începând cu 01.01.2008 conform anexei 2 din OG 6/2007.

Vor fi obligați pârâții, B și - Centru Județean G să plătească reclamanților diferențele drepturilor bănești între cele stabilite conform anexei 2 din OG 6/2007 și cele plătite efectiv conform anexei 3 din OG 6/2007, începând cu 01 ianuarie 2008, în cuantum actualizat la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții, a, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - DIRECȚIA JURIDICĂ, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ B, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN

Anulează în parte decizia nr.13 din 03.01.2008 emisă de B cu privire la art.1 alin.2 din aceasta și referitor la reclamanți - funcționari publici în cadrul Centrului Județean

Obligă pârâta B să mențină salarizarea reclamanților începând cu 01.01.2008 conform anexei 2 din OG 6/2007.

Obligă pârâtele, B și - Centru Județean G să plătească reclamanților diferențele drepturilor bănești între cele stabilite conform anexei 2 din OG 6/2007 și cele plătite efectiv conform anexei 3 din OG 6/2007, începând cu 01 ianuarie 2008, în cuantum actualizat la data plății efective.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

18.05.2009

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 132/2009. Curtea de Apel Craiova