Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1322
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și în reprezentarea pârâtei recurente Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 597/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtelor recurente, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtelor recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtelor recurente solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 11.12.2008 reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a cerut să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la zi și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte și în această calitate avea dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâtul nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanta consideră că este îndreptățită la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Tas olicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 597/7.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
A obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 - până la zi, sporuri ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A respins acțiunea cu privire la cuantumul sporurilor de 25% din salariul de bază. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost funcționar public în cadrul pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei privind procedura prealabilă prevăzută de art.31 din nr.OG6/2007, întrucât această procedură se aplică numai în legătură cu drepturile salariale stabilite prin această ordonanță.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este la fel de relevant că reclamanta are un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanta cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța a apreciat că întrucât reclamanta nu a primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantei fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamanta are dreptul la aceste drepturi salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamantei și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu s-a putut pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, aceasta fiind îndreptățită la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamantei daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamantă, instanța a respins capătul de cerere pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta T în nume propriu și pentru B solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în principal prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, iar în subsidiar, prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată astfel, că reclamanta nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, conform art.7 alin.1 coroborat art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, iar pe fondul cauzei se arată că pentru suplimentele prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 legiuitorul nu a prevăzut nici un procent, motiv pentru care acestea nu pot fi acordate de nicio instituție publică și nici de instanță.
De asemenea, recurenta mai invocă faptul că în perioada în care dispozițiile legale anterior menționate au fost suspendate voința legiuitorului a fost aceea de a nu se acorda aceste drepturi având în vedere că nu existau posibilități bugetare de plată și fiind vorba despre o suspendare a dispozițiilor legale, rezultă că acestea nu aveau aplicare în perioada respectivă.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.188/1999 și Codul Muncii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei formulată de pârâta T pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că se impune respingerea acestei excepții cu motivarea potrivit căreia plângerea prealabilă reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este necesară numai în cazul actelor administrative tipice nu și în cazul refuzului autorității pârâte de recunoaștere a unor drepturi salariale, refuz ce se încadrează în noțiunea de "fapte administrative". Este adevărat că potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul de soluționare a unei cererii, dar, art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 face trimitere expresă numai la actele administrative nu și la faptele administrative.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale așa cum rezultă din copia carnetului de muncă aflată la dosarul de fond, calitate în care raportul de serviciu al acesteia intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Referitor la cuantumul pretins de reclamantă pentru cele două sporuri, instanța de recurs reține că hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamantei referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 597/7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./24.11.2009
Tehnored./25.11.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
